Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SUB CERUL MARII, LA PONTUL EUXIN

In centrul vechi al orasului Constanta, se afla statuia poetului roman Publius Ovidius Naso. De pe soclu, acesta contempla Tomisul. Pe faleza, in apropiere de Cazinoul din Constanta, se inalta statuia lui Mihai Eminescu. De pe piedestal, acesta priveste si asculta valurile.
Daca Ovidius a ajuns la Pontus Euxinus din ordinul imparatului Augustus, care l-a trimis in exil, cea de pe urma aspiratie a lui Mihai Eminescu a fost sa se stinga din viata la malul marii. Destinul i-a unit peste timp pe cei doi poeti, pe tarmul Marii Negre. Si astfel, “in linistea serii”, Ovidius, bardul ce spunea ca “deseori am varsat lacrimi cand am scris/ Si am udat scrisul cu plansul meu”, respira alaturi de Eminescu, cel ce mai avea “un singur dor.”
De altfel, un singur dor il macina si pe poetul roman. Ovidius, poposit “aici pe tarmuri singuratice”, nealinat in urma despartirii de casa, de prieteni si de iubita sa, si-a scris “Tristele” suspinand dupa intelegere si partasie spirituala. Muzele, catre care surghiunitul isi inalta cantul, l-au auzit si i-au implinit rugaciunea. “In toata lumea, nu poate fi altul mai trist”, isi murmura Ovidius jalea, de aceea Muzele au plamadit peste veacuri, din melancolia si lacrimile lui calde, un poet ce avea sa ii fie lui Ovidius semen si urmas pentru totdeauna pe taramul poeziei.
Si astfel, din plansul lui Ovidius si din sarea marii, Muzele l-au intrupat pe Eminescu. Si i-au daruit mestesugul lui Ossian si dorul dupa mare. Eminescu iubeste “codrul des”, lacul albastru, “teiul sfant”, “umbra de cetini”, dar cu toate acestea, nu isi poate imagina propriul sfarsit decat langa mare. Aceasta pentru ca in adancul inimii, in cea mai ascunsa incapere a sufletului sau, este scris ca Muzele i-au hotarat soarta chiar acolo, pe malul marii. La Pontus Euxinus, ele au decis ca Ovidius va avea un vlastar in ale literelor si acesta va fi Eminescu. Nu este o intamplare ca Luceafarul poeziei romanesti se simte urmasul Romei si isi intreaba retoric, cu indurerata mirare, contemporanii: „Voi sunteti urmasii Romei?” Caci nu epigonii sunt coboratorii din vita „nobila latina”, ci el, adevaratul urmas-poet al lui Ovidius.  
Publius Ovidius Naso a ramas pentru eternitate la Tomis. Iar Eminescu i s-a alaturat. Sub cerul marii, sub strigatele pescarusilor, sub stralucirea soarelui si a stelelor, Ovidius si Eminescu merg alaturi, doi visatori la Pontul Euxin.
 
Corina Diamanta Lupu
Bucuresti
15 ianuarie 2016


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page