Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTELECTUL UMAN – ÎNTRE NATURA SI EVOLUTIE

Galina MARTEA

    Omul si intelectul uman, factor al naturii care stimuleaza si declanseaza in permanenta actiuni. Omul cu intelectul uman, intruchipat prin fiinta umana, dicteaza si manuieste viata pe pamant, stapaneste cuprinsul si cucereste necuprinsul naturii pentru a crea, dezvolta si perfectiona tot ceea ce este viu si insufletit. Omul, cu intelectul sau, este acel care  evolueaza continuu, dar care, in acelasi timp, este si un distrugator al creatiei divine din  univers.
    Omul si natura, corelatie de exceptie bine construita si motori de esenta ai universului. Omul prin natura a reusit sa se regaseasca intr-un echilibru perfect prin care isi dezvolta la nesfarsit capacitatile si posibilitatile concepute prin gandire, prin care isi  satisface cerintele si necesitatile vitale mereu in crestere. Atat omul cat si natura au reusit, in timp, sa-si exprime existenta prin modificari permanente, schimbandu-si  forma si continutul printr-un proces continuu al dezvoltarii, numit viata si evolutie. Viata si evolutia, factori substantiali ai realitatii prin existenta si subexistenta, au contribuit, in timp, la perfectionarea comportamentului si intelectului uman, astfel acestea afirmandu-se prin gandire si miscare ca proces biologic si fizic al naturii.
Natura, esenta si continut al creatiei divine si suportul fundamental in existenta umana, in timp, a cedat in fata omului pentru ai fi utilizate toate bogatiile terestre si subterestre in procesul de dezvoltare umana si de remodelare a intelectului uman. Totodata, natura, continut din continutul universului, a fost invinsa de fiinta umana pentru ai fi valorificate si exploatate  toate resursele naturale, materializate si exprimate prin “materie, energie, spatiu si timp”. Conform opiniei lui Marius Ignatescu anume materia, energia si spatiul sunt ingredientele cele mai importante ale universului (Marius Ignatescu. Ingredientele Universului: materie, energie si spatiu. Romania. Publicat in categoria: “Astronomie si astrofizica, Univers”. Accesat 04.11.2012. Disponibil: www.descopera.org/ingredientele-universului-materie-energie-si-spatiu). Prin aceste valori de esenta ale universului omul a fost capabil sa-si exprime gandirea prin teorie si practica, concepte si afirmari, continuturi si forme, toate fiind realizate prin eforturi de neconceput, care, intr-un final, au dezvoltat fiinta umana cu intelectul uman respectiv. Prin valorile si bogatiile nelimitate ale naturii omul s-a afirmat progresiv prin gandire, rezultat al procesului evolutiv. Prin aceasta afirmatie de succes al dezvoltarii umane, totodata, omul s-a pierdut in spatiu si in timp, la figurat. Intelesul acestora este ca omul si-a pierdut din valorile morale si spirituale, a pierdut etica comportamentului, ca valoare a existentei umane, astfel considerandu-se stapanul cuprinsului si necuprinsului din univers. Fiinta umana cu intelectul sau a evoluat enorm in timp, nemijlocit creandu-si  conceptul ca este superior naturii, superior creatiei divine. Prin aceasta viziune, omul considera ca este in drept de a face tot ceea ce-si doreste in intregul cuprins al universului. Cred, ca este o viziune absurda si ridicola. Insa anume prin aceasta, omul, in evolutia  gandirii, a pierdut simtul si orientarea in procesul evolutiv, care, prin comportamentul si realizarile sale de succes, a devenit un raufacator al naturii si un distrugator al creatiei divine, un dusman al universului si al galacticii in care isi traieste propria viata. Astfel, fiinta umana, cu necesitatile sale mereu in crestere, a subminat universul la nesfarsit prin creatii si elaborari de tehnologii avansate, care, in timp, natura a ingenunchiat in fata acestui proces evolutiv de dezvoltare umana.
Omul, cu cerintele sale vitale exprimate prin necesitati sofisticate de a trai, a transformat propriul sau intelect intr-o miscare si gandire continua prin  care esenta notiunii “de limita” s-a pierdut, de asemenea, in spatiu si in timp. Notiunea “de limita” pentru fiinta umana s-a transformat intr-un concept de neimaginat. Notiunea “de limita” nu mai exista pentru fiinta umana.  Necesitatile fiintei umane, plasate intre materialism, subiectivism, necesitate si existenta, au evoluat si au crescut in timp intr-o masura indefinita si destul de exagerata, intr-o masura reala si ireala a exigentelor prezente intre realitate si viata. Masura reala si ireala a necesitatilor umane in dimensiunile limitei si a nelimitei, in contextul realitatii, au evoluat in timp prin forma si continut, prin existenta proceselor tehnologice avansate, elaborate si create din natura de om si pentru om. Toate acestea, fiind necesitati umane, s-au reprodus intr-un materialism nelimitat,  corelat doar cu esenta gandirii si prin esenta de a produce mari schimbari in evolutia omenirii si in evolutia intelectului uman. In lumina acestor teorii, cercetatorul de la Universitatea Stanford din S.U.A., Gerald Crabtree sustine, ca anume necesitatea de a supravietui a fost acea care ne-a dezvoltat inteligenta (Gerald Crabtree. Our fragile intellect. Studiu publicat in jurnalul Trends in Genetics, S.U.A., 13.11.2012.  Disponibil: http://bmi205.stanford.edu/_media/crabtree-2.pdf).
    Pe langa materialismul reprodus de om prin necesitatea de a supravietui in timp, necesitatile acestuia treptat s-au transformat si intr-o necesitate de a-si perfectiona propriile capacitati structurate in propriul intelect. Fiecare om se afirma in limita si nivelul propriului intelect, asa cum il percepe in interiorul sau in dependenta de mediul social prin care traieste si isi dezvolta existenta.  Astfel, fiecare persoana incearca sa-si exprime gandurile si ideile asa cum le simte,  fiind  dictate instinctiv in masura ratiunii creerului. Modificarile produse in dezvoltarea umana dintre trecut si prezent au schimbat substantial intelectul uman, au schimbat in esenta nivelul de inteligenta al omului, realizate prin asa-numita evolutie. Necatand  la faptul ca unii cercetatori afirma ca inteligenta umana se afla intr-un declin (opinia lui Gerald Crabtree), oricum, cred, intelectul uman, prin inteligenta sa, s-a reprodus ca un factor al schimbarilor prin care a evoluat, indiferent de rezultate, cu  efecte pozitive sau negative. Oricum, inteligenta umana, prin intelectul sau, este mereu in schimbare si este subiectul teoriilor exprimate prin procesele evolutiei.
    Intelectul uman treptat materializat intr-un concept  “al inteligentei” a devenit o necesitate reala in a depasi supravietuirea si, totodata, a devenit o necesitate, poate ireala, in a depasi existenta si subexistenta vietii dintre viata si natura. In aceasta corelatie a vietii si a naturii a evoluat fiinta umana, s-a dezvoltat omul, astfel creand si esenta frumosului pentru a trai. In aceasta metamorfoza a frumosului dintre intelectul uman, natura si evolutie se regaseste mereu omul, cu aprecierile si subaprecierile sale.  
    Omul in evolutie, omul cu intelectul uman, omul si natura – toate fac parte din natura, deoarece natura, la randul ei, face parte din noi, fiinta umana. Fiinta umana, parte din natura, si natura, parte din fiinta umana, formeaza campul magnetic corelat prin existenta, si formeaza campul real al proceselor corelate prin miscarea timpului. Toate, la randul lor, se compun prin expresia trairilor, corelate cu realizarile omului prin natura, corelate cu realizarile experimentate de om si pentru om. Toate fac parte din frumos, din natura si din tot ceea ce da posibilitate fiintei umane de a crea si evolua. Acest concept “al frumosului” permite omului de a se dezvolta prin miscarea timpului ce poarta mereu schimbarea, permite omului de a fi parte din acest frumos si de a fi parte componenta din natura. Fiinta umana se regaseste mereu prin pasiunea de a-si dezvolta propriul intelect, care, nemijlocit, este o noua experienta de viata. In aceasta experienta de viata, proces al evolutiei umane, se regaseste omul care traieste necontenit pentru noi asteptari si noi realizari. Omul traieste si exista pentru a percepe placerea prin stiinta si nestiinta, prin a sti si nu a sti. Omul exista si realizeaza noi actiuni pentru a-si perfectiona prezentul si viitorul. Prin continutul sau, omul este creat pentru a schimba mereu ceva, pentru a inventa mereu “placeri” si “neplaceri” in limitele existentei sale. In aceasta experienta evolutiva a vietii omul este mereu in cautare de noi intamplari. In lumina acestor intamplari si evenimente, omul, cu intelectul sau, se ragaseste deseori prin conceptul dilemei de a trai si a supravietui, de a submina si a fi subminat. Astfel, fiinta umana se ragaseste  in fata dilemei pentru prezentul si viitorul sau, pentru prezentul si viitorul naturii. In pofida acestor regasiri, trairi si subminari, oricum, omul nu inceteaza de a gandi si a crea, nu inceteaza de a dezvolta propriile capacitati prin asa numitul “concept al necesitatilor” si prin asa numitul “concept al inteligentei”. Atat conceptul “necesitatilor”, cat si conceptul “inteligentei” si al “intelectului uman” toate, la randul lor, exista din natura. In aceasta teorie a lucrurilor, omul prin intelectul sau continua sa creeze si, totodata, sa-si satisfaca necesitatile de existenta in masura posibilitatilor acumulate din natura. Dar, in aceasta evolutie a schimbarilor nu ne ramane decat sa ne intrebam:”Dar ce se intampla cu natura, dar ce se intampla cu universul? Care este starea lor de spirit in prezent si pentru viitor in conditiile cand le sunt exploatate toate ingredientele de existenta? Cum le sunt trairile  si puterile de a merge inainte prin acest proces al dezvoltarii umane si acest proces evolutiv al  intelectului uman?”
    Intrebari si raspunsuri in fata unei dileme: „Omul si natura, intelectul uman intre evolutie si natura!”.  Destul de sugestiv. Cred insa, ca intre intelectul uman si natura exista si vor exista divergente si neintelegeri permanente. Vor exista divergente de ordin moral, care pun in pericol o creatie divina prezenta in univers, si anume: creatia naturii si a frumosului din natura, creatia omului si existenta acestuia de mai departe. In acest context, ar urma fi pusa intrebarea privind relatia dintre natura si om, dintre om si existenta. Si iarasi ne intrebam: „Prezenta si existenta acestor neintelegeri intre natura si fiinta umana sunt puse pe cantarul argumentelor?”. Consider, ca da! Prin dezvoltarea umana si a intelectului uman omul a pus mereu natura in pericol. Omul si-a creat propriile ambitii din natura si prin natura, din spatiu si prin spatiu pentru a-si indestula necesitatile existentei. Natura, utilizata si exploatata in aceste interese si necesitati materialiste ale omului, a cedat mereu pozitiile si care mai continua sa le cedeze, fiind disponibila sa se daruiasca omului cu tot intregul. Totodata, omul,  cu ambitii de necesitate materiala exagerata, nici nu sesizeaza ca in acest proces al dezvoltarii umane insusi „el-omul” este victima acestor ambitii si neintelegeri cu natura. Astfel, omul si natura raman mereu in fata dilemei: “Cine este victima sau prizonierul intelectului uman? Cine este victima dezvoltarii umane prin evolutia intelectului uman?”. Ar fi greu de raspuns la aceste intrebari, fara a gresi sau a punta pe pozitia corecta a conceptelor si argumentelor. In aceasta teorie a raspunsurilor, atat omul cat si natura sunt prezente pe linie orizontala si verticala in  procesele de dezvoltare si evolutie umana, in contextul existentei omului in natura cat si in contextul de existenta a naturii prin evolutia intelectului uman. S-ar parea ca totul este intr-o corelatie absoluta si perfecta, totul este intr-un proces definit si limitat, totul este intr-un proces al perfectiunii si al erorilor, fiind axate pe conceptul intelectului uman si conceptul de  existenta a fiintei umane si a naturii.
    Conform acestor idei s-ar putea spune, ca echilibrul perfect al dezvoltarii umane ar fi si este, poate, in favoarea omului, si ar fi si este, poate, in defavoarea naturii. Dar, poate, si vice-versa?  Aceste argumente urmeaza a fi discutate in opinia cititorului si in opinia cercetatorilor. Fiinta umana care a depasit limitele intelepciunii si a existentei, a depasit, totodata, increderea si neincrederea in tot ceea ce realizeaza si in tot ceea ce poate fi realizat in acest tinut al naturii. Omul, cu tehnologiile moderne avansate, elaborate prin intelectul sau,  a atins culmile universului, a atins acele valori divine prin care poate nu ar fi fost in drept sa le cuprinda.  Dar totusi, toate astea le-a facut deja omul! De ce? Pentru ca omul, fiind parte componenta a naturii, a fost inzestrat prin creatia divina cu calitati si capacitati capabile de a evolua in timp si in spatiu. Omul, in fata naturii, a fost lasat sa cucereasca, sa se perfectioneze, sa utilizeze si sa foloseasca toate bogatiile universului, bogatii ce contribuie la dezvoltarea umana si evolutia intelectului uman. Natura mereu i-a deschis omului portile si drumurile din univers pentru a se realiza din plin in timp. Totodata, natura, cred, a fost mereu impotenta in fata omului, pentru ca acesta a stiut mereu cum sa-i provoace si sa-i cucereasca slabiciunile, a stiut cum sa-i exploateze  bogatiile. Prin aceasta, omul si-a creat  viziunea ca este superior naturii.  O ipoteza destul de absurda: “omul superior naturii!”.
    Fiinta umana, cu necesitati reale si ireale in fata naturii, cu pierderi  si rataciri in fata succeselor si insucceselor. Prin evolutie, omul si-a pierdut intelepciunea divina si a pierdut respectul fata de natura, dar, totodata, a pierdut si respectul fata de sine. Factorul uman, creat din natura, este fiinta care deseori ignoreaza prezenta sa in univers si se crede ca este  superior in toate.  Prin aceasta,  la randul ei, si natura a pierdut din respectul fata de om,  si probabil, fata de sine. Natura, cu trecut si prezent, isi simte viitorul pierdut in aceasta evolutie a schimbarilor, in procesul evolutiv al dezvoltarii umane. Natura devine tot mai trista si mai revoltata fata de omul care isi doreste existenta in necesitati nelimitate, intelectul uman fiindu-i un stimulent mereu in dezvoltare. Revolta naturii se inscrie tot mai frecvent in viata omului cu modificari esentiale de forma si continut, cu schimbari directionate prin puterea vantului, prin cantitatea si mutatiile apelor ce isi revarsa raurile si marile in albia cuprinsului si necuprinsului, prin vibratia si respiratia pamantului in clipele de durere si meditatie, prin lumina soarelui ce orbeste tot mai puternic lumina intelepciunii. Revolta naturii vrea sa orbeasca si sa franeze pasiunea omului, care doreste sa realizeze  tot mai mult si mai mult in procesul schimbarilor evolutive. Dar necatand la toate acestea, natura oricum continua sa ramana a fi bunavoitoare si inteleapta in fata fiintei umane. Deci sa credem, ca si omul exista atat pentru sine cat si pentru bunastarea creatiei divine din univers. Relatia dintre om si natura este elementul cheie din care se defineste constructia “Intelectul uman - intre natura si evolutie” sau „Intelectul uman – fenomen natural in procesul evolutiei”.  
    Natura, fiind lumina reala prin care exista fiinta umana, este, in acelasi timp, si creatia reala in diversitatea frumosului din univers. Fizicianul german Albert Einstein, creatorul teoriei relativitatii, argumenta ca: “Fiinta umana este o parte din tot, dintr-un intreg, pe care l-am numit “Universul”. Fiinta umana este o cantitate limitata in spatiu si in timp” (Albert Einstein. Citat despre Univers. 1905). Sunt de acord cu aceasta afirmatie, dar cred ca fiinta umana corelata cu natura prin gandire si miscare in spatiu si in timp este o cantitate enorma in dezvoltarea umana, o cantitate enorma in evolutia intelectului uman. Natura este spatiul prin care omul a reusit sa se afirme si sa se perfectioneze. Natura este spatiul prin care omul a reusit sa-si modifice structura si continutul, in timp, utilizand toate bogatiile nemarginite ale universului. Existenta acestora se axeaza pe continutul unei puteri divine ce stie sa creeze lumina spirituala a naturii si a fiintei umane, aceasta fiind echilibrul procesului interactiv dintre natura-om-intelect-evolutie.
Deci, omul este obligat sa respecte natura, cu intregul ei continut, astfel respectandu-se pe sine in tot ceea ce reprezinta necesitate umana pentru propria existenta. Respectiv, omul este continutul care trebuie sa mentina corelatia pozitiva dintre dezvoltarea personala/sociala si existenta naturii, astfel creand procesul neintrerupt al evolutiei umane prin respectarea valorilor divine ale universului.

                                                        Galina MARTEA, dr.,
                                                         membru al Uniunii Jurnalistilor
                                                         Profesionisti din Romania,
                                                         membru al Uniunii Scriitorilor Europeni

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page