Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

La cumpana anilor despre „Renasterea României”

General Br. (r) Aurel I. Rogojan  

Un mult asteptat „Manifest al Renasterii Nationale" ne este propus de ambasadorul Pavel Suian in volumul „Renasterea Romaniei", recent aparul la Editura „Ecou Transilvan" din Cluj Napoca, in colectia Sociologie, coordonata de prof. univ.dr. Traian Verdinas. Manifestul „Ce-i de facut pentru Renasterea Romaniei" nu este o insiruire de lozinci, nu este o forma a propagandei demagogice desantate, prestate de bandele de politruci, care, in mare nesimtire national-patriotica, ne-au furat si pervertit suveranitatea, numai si numai pentru propria chiverniseala. Manifestul „Ce-i de facut pentru Renasterea Romaniei" este o suma de concluzii majore ale unor analize obiective asupra reusitelor a patru tari (Japonia, Singapore, Coreea de Sud si Republica Chineza („China Taipei" - Taiwan) de a se situa in fruntea clasamentului mondial al bunastarii, dupa ce razboaie militare, civile politice, economice si agresiuni informationale, precum si framantari interne le-au pus literalmente la pamant. Nu stim in ce masura autorul volumului este cunoscut publicului larg, deoarece ambasadorul Pavel Suian, datorita formei speciale a civismului sau, este pus la indexul „Politically Incorrect", iar obedienta marii parti a presei fata de aceasta noua biblie politica este nerusinos de transparenta. Onest si temerar, Pavel Suian tine, de altfel, sa precizeze ca „isi asuma intreaga responsabilitate pentru continutul acestui volum. Nici semnatarul notelor de lectura nu l-a cunoscut personal pe autor, pana la momentul in care acesta i-a oferit volumul, pentru ca intr-una din zilele urmatoare sa ne reintalnim si sa avem un lung si interesant dialog. In fapt, domnul ambasador, avansand ca intemeiat motiv perioadele indelungate de absenta din tara, a dorit sa-si aduca in actualitate referintele initiale asupra unor intamplari, evenimente si oameni din culisele nenorocirilor nationale. Despre Pavel Suian aveam, insa, informatii personale relevante, din a doua jumatate a anilor '80, cand i-am remarcat nota cu totul aparte a catorva scrieri, pe cat de interesante, pe atat de disonante in peisajul cetei ideologice de la Bucuresti. Dar, atat pozitia sa, una preponderent tehnocratica, cat si lipsa de anvergura a revistei, destul de prafuite, in pofida inaltului ei patronaj, nu l-au scos pe Pavel Suian dintre copertile ei si ale dosarului de cadre. Reintalnirea, dupa trei decenii, cu gandirea socio-politica a juristului Pavel Suian, a fost, ca si prima oara, o revelatie. O revelatie care surprinde total, asemenea marilor strategii, al caror secret este simplitatea exemplara, pentru a carei exprimare trebuie sa te innarmezi cu foarte mult curaj. Temeritatea este necesara, pentru ca adevarurile profunde deranjeaza combinatiile malefice ale politicii si sparg zidurile labirintice ale mortii din Imperiului Secretului de Stat.

Care sunt, asadar, notabilele „faptele de carte" ale autorului Pavel Suian?

Pornind de la constatarea ca „Romania ae afla in cel mai periculos moment al existentei sale ca stat national, autorul, dupa o radiografie a dezastrului care a maturat Romania ultimului sfert de secol, ne demonstreaza ca poate fi si mai rau, in care sens recurge la patru studii de caz pentru a demonstra ca alte popoare, aflate in situatii chiar mai grele, au regenerat. Nu prin miracole, precum Phoenix, pasarea din mitologiile marilor civilizatii antice grecesti, egiptene si chineze, ci prin regasirea valorilor de identitate agresate si afirmarea puternica a demnitatii nationale renascute. Nu o afirmare fals patriotarda, ci o afirmare generata de concepte economice solide, nascute, la randul lor, dintr-o filosofie a pragmatismului nationalist fervent.

Ce ne spune autorul despre starea natiunii romane ?

Ne spune ca, „Niciodata de la cucerirea Daciei de catre romani, aceasta tara si poporul ei, numit azi roman, nu au fost intr-o situatie mai grea, mai periculoasa, mai nefericita, mai amenintata atat din interior, cat si din exterior"[1]. Iata de ce Ianus are doua fete, ca sa vegheze, deopotriva, asupra tradarilor din interiorul cetatii, dar sa poata fi pavaza si in fata pericolelor externe. Argumentele aduse de autor cu privire la vulnerabilizarea natiunii in fata amenintarilor: saracie multa, indatorare straina greu suportabila, coruptie generalizata, functionarime supradimensionata, deci inutila, dar mai ales incompetenta si bugetofaga, institutii publice penetrate de grupuri criminale transnationale bine organizate si protejate, economia distrusa, invatamantul decazut, cultura anihilata, sanatatea deplorabila a poporului, depresia colectiva, dispretul multora pentru valorile identitare, limba romana si cultura nationala, inchinarea slugarnica si cosmopolitismul dus pana la aservire, tradare si renegarea suveranitatii. A mai ramas ceva, ca sa ne tina ca natiune?! si alte popoare au avut si au probleme, remarca autorul, subliniind, insa, ca spre deosebire de romani, acele natiuni au si idealuri, au planuri de realizare a acelor idealuri si mai au si spirit optimist, care le sustine rezistenta[2]. Ce optimism poate avea un popor caruia ii sunt dictate legile si ai carui conducatori primesc fituici prin care le sunt stabilite directiile politice, li se spune cu cine poate fi si cine nu poate fi prieten poporul roman? Ce suntem noi, daca strainii ne comanda sa nu ne mai iubim tara, sa nu mai avem sentimente nationale, ba chiar sa ne rusineze fiindca suntem romani? Ne este controlat Parlamentul, ne este controlat Guvernul, ne este controlata Justitia si „[...] tare ma tem ca ne controleaza pana si serviciile secrete" (op.cit. pag.12). Presedintele „surpriza" al Romaniei, „venit din senin", s-a dovedit ca nu este sansa cea mare, ci una mica, in continua diminuare. Klaus Johannis ramane prizonierul unor oameni si structuri jalnice si antinationale [...][3].

Pavel Suian nu este un defetist. Dimpotriva, este un spirit vizionar. Romanii, spune autorul, pot opri decaderea politica si morala. Pot spune destul cu saracia si umilinta, dar pentru asta „trebuie urgent formata elita nationala care sa inspire si sa conduca o revolutie profunda a societatii" , prin care sa determine o trezire si o renastere nationala[4]. La cata lipsa de receptivitate am dovedit, in 26 de ani, fata de sacra porunca „Desteapta-te romane [...]" din Imnul National, cuget ca numai dupa ce ne vom prabusi rau de tot, ne vom urni. Ne vom urni greu si cu dureri mari, dupa marea buseala, dar, odata porniti, si mai greu vom fi de oprit. Cam asta pare a fi mesajul, iar directia... Vorba aceea, incotro'm vedea cu ochii! Cu ochii elitei. Ai carei elite?! Cine, unde si cum ne formeaza elita? Cine-l vede pe Klaus Iohannis inconjurandu-se de o elita patriotica si de o noua clasa politica? In cat timp si cu ce investitii de capital intelectual, politic si financiar pot fi pregatite elita si noua clasa politica? Mai are timpul rabdare, sau o luam pe scurtatura revolutiei? Revolutia nu este doar navalirea multimilor instigate in palatele puterii, pentru cate-o ciordeala si nici hora victoriei ciorditorilor. Ne-a dovedit asta si decembrie 1989, cand aparente formale si diversiunil orchestrate la scara geopolitica au legitimat impostura unor banditi si profitori politici. Utili doar ca scule pentru predarea Romaniei. Pana la capitolul al IX-lea, „Ce-i de facut in Romania?" . in care autorul are 40 de raspunsuri, cititorii vor mai avea de reflectat la mesajul primului capitol „Curajul oamenilor si frica leilor", dar si de zabovit asupra analizelor de stare a natiunii romane din capitolul al II-lea, pentru a intelege de ce Romania nu mai are lideri politici si nici conducatori oameni de stat, ci doar sefi, sefuleti si sefuti fara prestigiu, cu nemaipomenit tupeu, dar incompetenti, necinstinti, lasi slugarnici si tradatori. Nedemni, poltroni si sforari. Marlani, badarani si vulgari. Hoti, curvari si corupti de nu-i mai incap pascariile. Dar din mare nefericire, daca ei sunt produsul unor alegeri libere, nu sunt aceste speciene replica unor esantionane de alegatori ?! Caci „culturalizarea" prin telenovele vulgare si presa tabloida, promovarea nonvalorilor nu putea ramane fara impact asupra optiunilor politice, decazute si ele la standardele axiologice ale mahalalei politicii, dezvoltate in platoturile televiziunilor specializate in operatiuni psihologice speciale de formare si manipulare a opiniilor. Binevenite sunt raportarile la prima etapa a regimului comunist, asemanarile fiind izbitoare, diferite sunt doar contextul temporal si cel geopolitic. Resurectia este stridenta! Nu scapa analizei bolile contagioase din Bizant si Fanar care ne-au impregnat solul, precun bacilul lui Koch, relatia saraciei cu fericirea, depresia colectiva si delatiunea romanilor, lenea de la originea saraciei, dorinta si speranta imbogatirii fara munca, dar si cateva adevaruri tulburatoare despre cine conduce „Titanicul" botezat „Uniunea Europeana", de unde si stringenta nevoie a reconsiderarii patriotismului si a valorilor de identitate nationala.

Pe parcursul urmatoarelor patru capitole vom putea constata rolul patriotismului, a constiintei identitatii etnice amenintate, a nationalismului in regenerarea natiunilor alese ca studii de caz. Criteriul de selectie hotarator l-a constituit faptul ca autorul a luat contact nemijlocit cu realitatie analizate.

Japonia a cunoscut doua renasteri nationale. Restauratia Meiji, dupa desfiintarea shogunatului (1663-1853), care 220 de ani a tinut tara in totala izolare, dupa care a inceput un proces sistematic si tenace de modernizare si renasterea dupa relaxarea restrictiilor impuse prin capitularea neconditionata a Japoniei, din 2 septembrie 1945. Incepand cu anul 1980, Japonia a implementat conceptul de "stat al dezvoltarii". Daca in cel de al doilea razboi mondial, Japonia a esuat in tentativa de dominare a Statelor Unite ale Americii, ulterior ceea ce nu a reusit prin forta armelor, Japonia cucereste in prezent prin puterea economica. Dezvoltarea impetuoasa a economiei japoneze este rezultanta unui puternic cuplu de forte nationaliste - spionaj tehnologic total si nediscriminatoriu in privita tintelor, planificarea centralizata pe termen lung a dezvoltarii, disciplina militarizata a muncii, primatul companiilor nationale, "shoghunatul" Bancii Centrale.

Coreea de Sud a trecut de la economia bazata pe industrii usoare, la economia bazata pe capital scump - metalurgie, chimie, constructii navale, industrii de substituire a importurilor, constructii de automobile si, spre final, industriile de inalta tehnologie. Capitalismul sud-coreean a fost ghidat de guvern prin planuri cincinale si protectionism transparent pentru companiile nationale. Daca in 1961, Coreea de Sud era una dintre cele mai sarace tari ale lumii, in prezent este pe locul in 12 clasamentul mondial al economiilor.

Singapore. Fosta colonie portugheza, olandeza si britanica, dupa 50 de ani de la proclamarea independentei, fara a avea vreo resursa naturala sau vreo industrie, Singapore este in prezent al treilea cel mai bogat stat al lumii, cu un produs industrial brut de 56.000 U.S.D./locuitor si cu un export de 430 miliarde dolari, peste jumatate din valoarea exportului Japoniei (800 miliarde dolari)[5]. In anul 1965, nimeni nu dadea vreo sansa de supravietuire noului stat independent. Din anul 1959 si pana in anul 1990, Singapore a avut un singur si cel mai longeviv prim ministru din lume, Lee Kuan Yew, chinez din minoritatea Hakka. De altfel, trebuie mentionat ca 85% din populatia tarii este de origine chineza. Absolvent emitent, ca sef de promotie, al Universitatii Cambridge, Lee Kuan Yew a promovat meritocratia si a pus la bazele dezvoltarii statului si prosperitatii poporului, competentele profesionale, cinstea si obligatia politicienilor de a servi binele public si nu interesele personale. Din anul 1959 si pana in prezent, pe scena politica singaporeza a dominat o singura formatiune politica, „The People Action Party" (Partidul Actiunii Populare - P.A.P.), fara vreo opozitie semnificativa, pana in anul 2011, cand „Worker's Party (Partidul Muncitorilor-WP)" a obtinut 40 % din voturi. Alegerile au fost libere, dar P.A.P. a castigat, de fiecare data,cu argumentul dezvoltarii tarii si bunastarii populatiei. In anul 1963, populatia tarii insulare era de cca. un milion de locuitori, pentru ca in prezent sa ajunga la 5,4 milioane, din care peste un milion sunt emigranti de data recenta. Centrul financiar din Singapore este al patrulea din lume, dupa Londra, New York si Hong Kong. „Singapore Airlines" are reputatia uneia dintre cele mai apreciate, eficiente si preferate companii de transport aerian din lume. Portul Singapore este printre cele mai mari si importante pe paln mondial. La o populatie de 5,4 milioane de locuitori, Singapore are anual cca. 15 milioane de turisti.

Deciziile economice majore ale partidului de guvernamant au fost putine, dar bine gandite[6] - infiintarea industriilor de substituire a importurilor sub tarife protective; investitii masive in infrastructura finantate din fondul de economii obligatorii pentru pensii; o legislatie a muncii care sa previna grevele si cresterile salariale neeconomice; continua calificare profesionala a fortei de munca; acordarea de avantaje fiscale investitorilor straini. Consecinta acestei ultime decizii a fost aceea ca statul a reusit sa stranga un stoc de investitii straine directe care depasesc de doua ori PIB-ul tarii, si care sunt destinate, in special, sectorului serviciilor financiare si celui industrial, mai cu seama in productia de componente IT. Economia statului Singapore se bazeaza pe importul de materii prime si prelucrarea acestora pentru a fi exportate. Principalele zone de export sunt Malaiezia, vecina cu Singapore, Uniunea Europeana, S.U.A. si China. Guvernul a asanat coruptia si mentine si un mediu inconjurator de o curatenie exemplara. Concomitent cu ridicarea standardului vietii, s-a pus accent sporit pe constientizarea apartenentei etnice si afirmarea identitatii nationale.

Taiwanul, oficial Republica Chineza (din insula Taiwan, anterior Formosa) a fost, pana in 1971, stat membru al Organizatiei Natiunilor Unite. China continentala, respectiv Republica Populara Chineza si-a ocupat locul cuvenit la O.N.U. numai dupa recunoasterea sa de catre Statele Unite ale Americii, act survenit si ca urmare a medierii diplomatice din partea Romaniei. Presedintele Chinei nationaliste, Chiang Kai sek nu a acceptat divizarea Chinei si formarea a doua state chineze independente, obiectivul recuceririi Chinei continentale nefiind abandonat pana in anul 1991. In anul 1954, Chiang Kai sek a semnat un tratat de aparare reciproca cu S.U.A., acordandu-i importante facilitati militare, iar Republica China a primit, in schimb, un important ajutor american pe o perioada de aproape trei decenii, care a insemnat salvarea regimului, ce adusese cu sine peste 2 milioane de sustinatori de pe continent si resturile unei armate dezorganizate, infometate si dezumanizate de un indelungat razboi civil si de razboiul impotriva ocupatiei japoneze. Banii primiti nu au fost risipiti in consum, ci destinati investiilor de dezvoltare pe termen lung, reducerii somajului si calificarii fortei de munca. Marea ambitie a recuceririi Chinei continentale a constituit o puternica motivatie pentru munca si dezvoltare economica , cu maxim de efort si satisfactii strict limitate la posibiliati. Miracolul economic taiwanez, ca , de altfel, si miracolul economic japonez nu au insemnat neaparat salarii mari, neeconomice. Un important resort al progresului, subsecvent primului, l-a constituit plasamentele de capital si marile investitii ale capitalistilor din Taiwan , in China continentala. Spirit intreprinzator, pur si simplu , sau patriotism, ori si una si alta? Realitatea este ca investitorii chinezi din Taiwan au contribuit substantial la cresterea puterii economice a Chinei. China este, totusi, China peste tot in lume, unde chinezii s-ar afla! si, nu in ultimul rand ca importanta si perspectiva, relativa normalizarea a relatiilor cu China continentala, intervenita dupa anul 2008, concomitent cu consolidarea noii identitatii economice a Extremului Orient, in conditiile in care China ar detine jumatate din datoriile Statelor Unite ale Americii, interconditioneaza progresul tuturor competitorilor care au luat startul in Secolul Pacificului. Motiv pentru care, fondatorii Noului Imperiu American descriu China ca cea mai mare amenintare la adresa suprematiei mondiale a Statelor Unite ale Americii. Ce ar avea de invatat Romania din experienele celor patru state din spatii culturale fara contigente, cu popoare atat de diferite si cu mentalitati si viziuni aparte asupra lumii si a vietii si, totusi, atat de aproape in fata alternativei existentiale de „a fi sau a nu fi" ? Categoric, avem in fata mari lectii de demnitate nationala. Dar, raspunsul cel mai aproape de adevar, in nici un fel sugerat, date fiind particularitatile politice, istorice si chiar de serios deficit democratic, in acceptia „politically correct", este bine sa si-l nuanteze fiecare, apofundand si unele dintre izvoarele documentare indicate de autor.

Nota: Despre autor sunt publice, fara stiinta de a fi contestate, elementele de biografie anexate.
Pavel Suian a absolvit Facultatea de Drept la Cluj in 1963, urmata de studii postuniversitare la Universitatea Bucuresti. In 1969 a participat la un seminar american desfasurat la Salzburg (Austria). In 1970-1971 a absolvit un curs de Relatii Internationale la Universitatea Amsterdam. A devenit doctor in Drept International in 1976. Dupa ce a activat ca judecator si procuror intre 1963 si 1966, a predat la „Institutul de studii politice si sociale" (fostul „stefan Gheorghiu") si a fost director in Consiliul de Stat al R.S.R. pana in 1989, dar si membru al C.C. al P.C.R. Dupa 1989, a fost director general in Ministerul Mediului (1990-1992), apoi consilier legislativ la M.A.E. (1993-1994), ambasador in Kenya si reprezentant permanent la Programul Na-iunilor Unite pentru Mediu (U.N.E.P.). Intre 1998 si 2003 a activat ca inalt functionar la sediul central U.N.E.P. de la Geneva, dupa care s-a pensionat. Este profesor la Universitatea „Bogdan Voda", Cluj.
-----------------------------------
[1] Pavel Suian „Renasterea Romaniei", Cluj-Napoca, Editura „Ecou Transilvan" 2015 pag.7.
[2] Ibidem, op.cit. pag.10.
[3] Ibidem, op.cit. pag.15.
[4] Ibidem, op.cit.pag 14.
[5] CIA World Factbook. Statisticile F.M.I. si ale Bancii Mondiale plimba aiurea adevarul.
[6] op. cit. pag.229.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page