Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

INTERVIU CU DOMNUL MIRCEA BADULESCU, UN ANTRENOR DE ELITA AL GIMNASTICII ARTISTICE ROMÂNESTI SI AMERICANE

George ROCA

Gimanstica artistica m-a atras intotdeauna. Cand am intrat la liceu, in clasa a opta fiind, m-am inscris la „gimnastica”. Aveam un profesor de sport care ne-a facut sa o indragim. Numele lui era Francisc Reti. De trei ori pe saptamana, dupamasa, tinea ore de gimnastica extra-curiculum. M-am inscris si eu... Cu toate ca in aceea perioada cochetam cu inotul si cu polo-ul pe apa, gimnastica lui Reti bacsi mi-a prins bine toata viata... M-a invatat mladiere, sarituri, balans, coordonare, si mai ales cum sa ma misc in mediul inconjurator. Dupa vreo cateva luni m-am lasat... Nu eram croit pentru gimnastica de performanta. Punct! M-am „dus” la atletism, apoi la inot, polo pe apa... haltere. Din fiecare sport cate putin. Totusi gimnastica mi-a ramas la suflet. Am indragit-o, am apreciat-o, admirat-o, adorat-o...  chiar. Ajuns la Bucuresti – pe la sfarsitul anilor ’60 - primii mei cunoscuti - si mai tarziu majoritatea si prieteni - au fost gimnastii de performanta ale acelor vremuri: George (Titi) Paunescu, regretatul Mircea Gheorghiu, Petre Mihaiuc, Stefan Csaba Gal, Adrian Stoica, Nicolae Oprescu si putin mai tarziu Dan Grecu. La fete, straluceau, Elena Ceampelea si Alina Goreac.

George Paunescu imi devenise cel mai bun prieten a acelor vremuri. Eram nedespartiti. Am locuit o perioada impreuna pe la Piata Rahovei, intr-o garsoniera minuscula data de Clubul Dinamo. El m-a introdus in atmosfera gimnasticii de performanta... Tot el mi i-a prezentat pe colegii lui, membrii ai lotului national. Si astfel am ajuns in preajma lor ori de cate ori aveam ocazia, in sala de antrenament, la competitii, pe strada, la distractii, si din cand in cand chiar si la cucerirea balerinelor de la Opera Romana sau de la Teatrul Tanase. Ce mai, eram prietenul gimnastilor si eram mandru de asta! Am inceput sa le cunosc si antrenorii - niste oameni severi la antrenamente, dar calzi si prietenosi dupa program - cu care pe parcursul timpului am avut chiar relatii amicale: Mircea Badulescu, George Condovici si Costache Gheorghiu.

Gimnastica romana la inceputul deceniului sapte al secolului douazeci era tot la loc de frunte, dar nu chiar asa de sus precum a ridicat-o Nadia Comaneci. Imi aduc aminte de inceputurile Nadiei in Bucuresti. O fetita mititica, tunsa scurt, cu niste ochi inteligenti. Intr-o zi, Paunescu mi-a spus: „Hai cu mine la sala - la Complexul 23 August - sa vezi minunea-minunilor! E o fetita din Onesti despre care iti garantez ca v-a ajunge o mare campioana!” M-am dus, de curiozitate, si am ramas uimit! Nadia facea tumbe, exercitii la barna, bara si sol de parca avea aripi, sfidand legea gravitatiei...  

Prietenii mei, gimnastii de elita a acelor vremuri, s-au retras rand pe rand din activitatea competitionala. Antrenorii lor au instruit noi tineri talentati... Gimnastica romana devenise o „activitate remarcabila a sportului romanesc”, recunoscuta ca cea mai buna din lume. Numele Nadiei Comaneci si a lui Dan Grecu era pe buzele tuturor... in cele mai indepartate colturi ale mapamondului. Incepuse sa stie lumea de noi romanii, de Romania, la superlativ!

Apoi au venit vremuri grele... Ne-am risipit cu totii prin lume. Eu am ajuns in Australia, Badulescu, Gheorghiu si Mihaiuc in Statele Unite, Condovici in Germania, Paunescu in Italia, doar Ciobi Gal, Danut Grecu si Adi Stoica au ramas acasa ocupandu-se in continuare cu succes de bunul mers al gimnasticii romane. Mircea Gheorghiu si sotia sa Rodica au murit la cutemurul din ’77, in bratele lui George Paunescu si ale mele, dupa ce i-am dezgropat - in curtea unei case de pe strada Mendeleev - de sub caramizile cazute peste ei in urma prabusirii unui calcan al unui bloc adiacent. Trista secventa a vietii...

Anii au trecut in graba. Zece, douazeci, treizeci chiar.... Legaturile si corespondenta cu ei s-au mai rarit. Apoi au fost partial reinodate la olimpiada de la Sydney din 2000, unde am reprezentat Comitetul Organizatoric (SOCOG) pentru Lotul Olimpic Roman. Dintre prietenii de altadata au fost prezenti doar: Mircea Badulescu, Stefan Gal, Dan Grecu si Adrian Stoica. Marea intalnire a sosit insa dupa cativa ani. In septembrie 2006 am participat la festivitatile de sarbatorire a Centenarului Gimnasticii Romanesti de la Sala Polivalenta din Bucuresti. Atunci m-am revazut cu de multi dintre gimnasti! Le-am intalnit pe acolo pe doamnele Elena Leustean si Maria Simionescu, pe domnul Nicolae Vieru, pe Danut Grecu, pe Maria Olaru, Nadia Comaneci, Teodora Ungureanu, Mircea Badulescu, Stefan Gal, George Condovici, Liviu Mazilu, Andreea Raducanu, Marius Urzica, Marian Dragulescu si pe multi altii. Am povestit, am umplut golurile absentelor create de timp, am schimbat adrese, numere de telefon si am reinodat legaturile. Acum, gratie, internetului se poate comunica mai usor... Sunt in corespondeta cu multi dintre ei. Asa am ajuns sa-mi impartasesc amintirile, sentimentele si ideile si cu domnul Mircea Badulescu, acel antrenor de elita, cunoscut in urma cu patruzeci de ani in sala de gimnastica a Centrul 23 August din Bucuresti. Mircea Badulescu, cel indragostit de gimnastica si in prezent. Mircea Badulescu neobosit... antrenor de elita a Statelor Unite ale Americii!

George ROCA: Draga Mircea, incep prin a-ti multumi pentru privilegiul de a-mi acorda acest interviu. Tu locuiesti in America, eu in Australia, ne-am cunoscut in Romania! Ce mica ni se pare lumea! Ce usoara comunicarea pe net! Te-as ruga sa imi descrii inceputurile tale ca om, ca sportiv si ca antrenor.
 
Mircea BADULESCU: M-am nascut in Bucuresti la 28 iulie 1936 intr-o familie bogata. Tatal meu a fost latifundiar posedand o proprietate pe 1/2 bloc (in versiunea americana) de strada. In 1950 toata averea a fost nationalizata, incluzand „Vila Mircea 1936”, si trecuta in patrimoniul statului. A urmat o perioada foarte grea, cel de-al II-lea Razboi Mondial si decesul tatalui meu. In urma nationalizarii, am locuit intr-o camera cu mama si bunica, impartind celelate utilitati cu alti chiriasi. Scoala elementara am urmat-o la „Sfantul Andrei”, o scoala particulara.  Acolo am studiat in limba germana, iar din clasa a III-a am trecut la limba franceza. Clasa a sasea si a saptea am facut-o la Scoala Elementara Nr. 24 din Bucuresti. La liceu m-am inscris la Sincai, langa actuala Sala Polivalenta. Acolo am invatat „noi” limbi straine: rusa care era obligatorie si putina engleza.

George ROCA: Cand ai inceput sa cochetezi cu gimnastica?

Mircea BADULESCU: Faptul care m-a determinat sa aleg gimnastica a fost influentat  de noroc! Inainte de-a ma naste, tatal meu calatorise foarte mult prin lume... Printre altele fusese si la Mormantul Sfant din Ierusalim de unde a adus un esantion de aghiasma ce a fost pusa in cazanul meu la botez! Deci eram stropit cu „noroc”! Mai tarziu - cand am „crescut un pic” - dupa lungi discutii cu tata, am decis ce anume sport sa-mi aleg! Pana atunci facusem de toate: atletism, ciclism, jocuri cu mingea... Dupa o analiza profunda mi-am dat seama ca nu am nicio sansa de a ajunge la vreo echipa nationala cu niciunul din aceste sporturi asa ca am optat pentru gimnastica. Legat de aceasta disciplina, pot declara cu mana pe inima ca nu am gresit alegerea, intrucat gimnastica m-a ajutat sa realizez tot ce se putea si tot ce mi-am propus in viata! De aceea consider ca m-am nascut cu noroc!

George ROCA: Cum ai ajuns sa te remarci in gimnastica artistica?

Dupa liceu mi-au luat un an „sabatic” - adica un an liber - perioada in care m-am perfectionat in gimnastica. In 1955 am dat examen la ICF - Institutul de Cultura Fizica din Bucuresti - unde am reusit. Au urmat cei patru ani de facultate fara nimic deosebit in afara vietii de student. Eram totusi „scos din productie” deoarece faceam zilnic antrenamente serioase, ducandu-ma deseori... doar la examen!

Am urmat antrenamentele la „Tanarul Dinamovist” avandu-l ca antrenor pe regretatul Stefan Tarko. Am fost in echipa cu Frederic si Helmuth Orendi, Stefan Hargalas, Gheorghe Tohaneanu, Ion Zamfir, Costache Gheorghiu, Eugen Balint, Ludovic Lakatos, Gheoghe Pacuraru, Ioan Csapo, Ion Marin, Aurel Losnita, Andrei Kerekes, Mihai Botez, Carol Bedö, Zoltan Balogh,  s.a. L-am avut antrenor si pe Francisc Kocsis, omul cu care am iesit de noua ori campioni nationali cu echipa clubului. Am luat parte si la patru concursuri internationale. Nu am avut rezultate remarcabile in afara tarii insa totul s-a materializat atunci cand am devenit antrenor.

George ROCA: Stiu ca ai ajuns foarte cunoscut atunci cand ai devenit antrenor. Unde ai antrenat prima echipa de gimnastica?
 
Mircea BADULESCU: La inceput am fost antrenor la Scoala Sportiva nr. 2 tot din Bucuresti de unde, dupa cativa ani, am trecut la Centrul Sportiv Experimental „Viitorul”. Aici s-au pus bazele antrenoratului meu. I-am avut ca sportivi pe Dan Grecu, Nicolae Oprescu, Nicolae Achim, Cornel Balan si multi altii.

George ROCA: Da mi-i amintesc pe baieti... si pe regretatul Nicu Achim. Cum ai ajuns la Clubul Dinamo?

Mircea BADULESCU: Dupa ce elevii talentati la sport terminau liceul, dadeau admitere de obicei la ICF si erau preluati de unul din cele doua cluburi mari din tara, Dinamo si Steaua. La clubul sportiv Dinamo am fost cooptat prin faptul ca „am fost transferat” impeuna cu cei mai buni sportivi ai mei... dintre care straluceau mai ales Dan Grecu si Nicolae Oprescu. Si astfel am devenit antrenor la clubului Dinamo, club cu care am obtinut cele mai mari rezultate pe plan intern. Achim a fost repartizat la clubul Steaua. Din pacate a suferit un accident care i-a fost fatal!  Era chiar inaintea Jocurilor Olimpice de la München! Am trecut cu greu peste acest incident.

George ROCA: Ajuns la Dinamo te-ai „pus” pe perfomante... Care au fost cele mai importante?

Mircea BADULESCU: Nu imi mai amintesc exact, dar intre anii 1970-80 aproape ca nu am pierdut niciodata titlul de campioni pe echipe, iar la individual compus de asemenea. Dan Grecu a iesit cel putin de 8 ori campion national absolut plus titlurile pe aparate. Mi-amintesc ca inaintea Jocurilor Olimpice de la Montreal, la „Nationalele Romaniei”, Dan a obtinut la inele nota maxima 10.00!

George ROCA: Dupa cate imi amintesc, din 1970 si pana ai plecat din tara ai fost antrenor al lotului national de gimnastica artistica...

Mircea BADULESCU: Asa este. Fiind la Dinamo si avand majoritatea sportivilor in lotul national, automat deveneam si antrenor la lot. In cadrul lotului am colaborat cu ceilati antrenori de succes precum: Stefan Hargalas, Vasile Cosariu, Costache Gheorghiu si Gheorghe Condovici. Apropos de nea Titi Hargalas, acesta implineste anul acesta 57 de ani „de stat” in sala de gimnastica!

George ROCA: Eu zic ca erati cu totii o echipa de antrenori foarte priceputi! De fapt, ati fost primii care au facut cunoscuta valoarea gimnasticii romanesti la superlativ. Pacat ca pe la inceputul anilor ’80 ati plecat majoritatea in strainatate. Oare pe unde s-au raspandit antrenorii si gimnastii romani – elitele anilor ’70? Mai tineti legatura?

Mircea BADULESCU: Din pacate a trebuit sa parasim tara si sa ne stramutam care pe unde. Conditiile de acasa erau destul de dure... de la salarizare la cele de antrenament. Am plecat... dar nu a fost usor! Dintre antrenori, eu, Costel Petrescu si Costache Gheorghiu, am ajuns in SUA, Gheorghe Condovici este in Germania, iar Vasile Cosariu in Canada. Dintre sportivii de elita: Nadia Comaneci, Sorin Cepoi si Theodora Ungureanu, Mihai Bors, Petre Mihaiuc, Cornel Balan, Gheorghe Iusan, Liviu Mazilu si Rodica Apatean, Emilia Eberle, Lavinia Agache, Mihai Bresteanu, Ion Albu, Gheorghe Radoi, Vasile Cioana, Robert Taciulet, Gabi Cailide s.a. s-au stabilit in SUA. Adrian Goreac, Valentin Grecu fratele lui Dan, Gabi Molea, Valeriu Florea si Ecaterina Szabo sunt in Franta in timp ce Radu Branea si Titi Paunescu – bunul tau prieten - este in Italia! In general tinem legatura cu majoritatea celor plecati dar si cu cei ramasi in tara. As vrea sa specific faptul ca unul dintre gimnastii cu care ne-am prezentat la Jocurile Olimpice de la München, Costel Petrescu, mi-a fost mai tarziu, coleg in sala de antrenament de la UCSB. Venit in SUA pe 29 februarie 1988 a lucrat ca director la Clubul Spirals, obtinand succese remarcabile ca antrenor.
 
George ROCA: Hai povesteste-ne putin de perioada dinainte de Dan Grecu.

Mircea BADULESCU: Inainte de Dan Grecu a existat gimnasica... dar fara pretentii pe plan international. De fapt erau doar intalniri bilaterale, cu tarile din blocul estic. Noi organizam anual Campionatele Internationale ale Romaniei, unde invitam aceeasi oaspeti... socialisti. Participarea la campionatele europene sau mondiale, era greoaie deoarece era vorba de vize de iesire iar noi... care il aveam antrenor pe neamtul Orendi, cu greu obtineam viza pentru tarile vestice! Cu Petrica Mihaiuc, Nicolae Oprescu, Titi Paunescu, Csabi Gal, Mihai Bors si Gheoghe Condovici, am participat la multe competitii de amploare. Mircea Gheorghiu a decedat in urma cutremurului din 1977. A participat la Campionatul European din 1970, si la la Jocurile Olimpice din 1972 si 1976. Un baiat minunat cu un sfarsit atat de tragic...

George ROCA: I-ai fost antrenor si lui Adrian Stoica... actualul presedinte al Federatiei Romane de Gimnastica si presedinte al Comitetului Tehnic Masculin din cadrul Federatiei Internationale de Gimnastica?

Mircea BADULESCU: Asa este! Tin sa specific ca am avut - inainte de rezultatele „marilor” - rezultate remarcabile la copii si juniori... asta pentruca de acolo am inceput. Din lotul de juniori a facut parte si Adrian Stoica, un gimnast care se distingea prin eleganta cu care-si prezenta exerciitile.
 
George ROCA: Sa vorbim putin despre „Stapanul inelelor”, Dan Grecu. Iata un ce scrie Constantin Macovei, autorul capitolului „Gimnastica” din cartea Romania in lumea sportului (Editura pentru Tineret si Sport – EDITIS – Bucuresti, 1995): „Primul nume inscris pe lista campionilor mondiali ai gimnasticii romanesti a fost al unui sportiv, cel al marelui specialist la proba de inele, Dan Grecu. In 1974, la Varna, intr-o batalie fantastica pentru sutimi de puct cu reprezentantul U.R.S.S., foarte valorosul Nikolai Andrianov, tanarul Dan Grecu, a obtinut o stralucita victorie, castigand titlul de CM la inele” (pg.158), „Intr-o perioada in care japonezii, est-germanii si sovieticii ’luau totul’ dominand copios marile intreceri, tanarul Dan Grecu, de la Dinamo Bucuresti, pregatit de antrenorul Mircea Badulescu, reusea, la Varna, in 1974, sa cucereasca titlul suprem la inele, aducand tricolorului romanesc cea mai mare performanta din intreaga istorie a gimnasticii romanesti, medalia de aur.” (pg. 164) si „... avandu-l ca antrenor pe Mircea Badulescu, cu care a lucrat multi ani si cu care a repurtat cele mai mari succese sportive” (pg. 165). Te rog mult sa competezi povestea!

Mircea BADULESCU: Dupa cum am spus mai sus, pe Dan Grecu l-am cunoscut pe timpul cand antrenam la Centrul Sportiv Experimental „Viitorul” condus pe vremea aceea cu mult talent profesional de catre Samuel Baranyi. Dan venise in Bucuresti de la Iasi, unde fusesese antrenat de Octav Ungureanu. Era un copil de 13 ani care nu vorbea prea mult, tacut si extrem de disciplinat. Se vedea ca provenea dintr-o familie de militari. La un an dupa descoperirea lui Dan a aparut si Nicolae Oprescu. Cu ei am capturat aproape tot ce se putea lua ca trofeu la copii si juniori. A urmat dupa aceea senioratul care a continuat seria succeselor, care de data asta erau sa fie din ce in ce mai mari. Dupa ce Dan a dat dovada de atata forta si talent la inele, fapt apreciat la culme in aceea perioada, bineinteles ca am axat toata echipa sa fie buna la acest aparat in ideea de a-i da un suport lui Dan.
 
George ROCA: Si astfel a ajuns celebru nu numai sportivul ci si antrenorul... Ati urcat impreuna pe culmile gloriei. Nu-i asa?

Mircea BADULESCU: Bineinteles ca prin evolutiile si rezutatele lui Dan Grecu, noi romanii am ajuns sa fim recunoscuti in lume. Important este faptul ca noi am continuat victoriile de mare amploare timp de sapte ani. Ca urmare a acestora am fost facut antrenor emerit. Secretul succesului a fost o conducere a lotului bine chibzuita, bazata pe multe calcule si verificari, in asa fel ca „baietii” sa fie bine pregatiti la data concursului. Tot timpul ne macina ideea de a fi la nivelul fetelor care adusesera prin Nadia si celelate gimnaste atatea rezultate de valoare! Bineanteles ca „ajutorul” dat fetelor nu se putea compara cu cel dat baietilor. Poate acum, dupa ce Dan Grecu impreuna cu echipa sa de antrenori a reusit ceea ce noi doar am inceput, gimnastica masculina romaneasca sa depaseasca perfomantelef etelor! Important este... a gasi acele talente dotate si capabile sa se sacrifice in ideia de a reusi in viata, de a sti sa invinga orice emotie si orice obstacol.

George ROCA: Imi aduc aminte ca in 1976, la olimpiada de la Montreal, toata lumea isi punea speranta si in Dan Grecu, nu numai in Nadia Comaneci. Ce s-a intampat atunci? Tu esti singurul in masura sa dezvalui secretul esecului marelui gimnast roman.

Mircea BADULESCU: Dupa succesul pe care l-a avut la Varna, in 1975 au avut loc la Berna, in Elvetia, Campionatele Europene de Gimnastica. Performantele la baieti au fost si de data asta glorioase: Dan a luat la inele medalie de aur, iar Mihai Bors, argint. Apoi la Campionatele Universitare de la Sofia din acelasi an, o alta surpriza, Nicolae Oprescu ia medalie de aur la inele! Toata lumea se astepta ca asa o echipa sa castige „mult aur” la jocurile Olimpice de la Montreal. Dan Grecu era intr-o forma remarcabila! In timpul competitiei s-a calificat in trei finale pe aparate: inele, sarituri si bare paralele. Intre timp apare ghinionul... de fapt pentru noi... dezastrul! Dan face o ruptura de muschi, la biceps. Desigur, medicul echipei ii acorda toata asistenta... Eram in permanenta legatura telefonica cu el chiar si in Satul Olimpic. Totusi, continua competitia pentru a intra in finale. Daca o intrerupea era descalificat. Proba de inele a fost prima. Dan performeaza excelent la inele! Castiga prima medalie... care nu e de aur, cum se astepta toata lumea, ci doar de bronz. A fost prima medalie romaneasca obtinuta de Romania la Montreal! Nu prea a avut timp sa se bucure de medalie, deoarece imediat a urmat finala la sarituri. Ne asteptam la o noua medalie, dar din pacate a fost doar locul patru. Apoi, s-a retras de la finala la bare paralele si astfel... pentru Dan Grecu olimpiada de la Montreal a luat sfarsit! Dupa reintoarecerea in tara a inceput un lung proces de recuperare medicala... dar tot simtea durere in brat. Chiar si la Campionatele Europene din Letonia din 1977, nu prea a avut rezultate satisfacatoare. In 1978 la Campionatul Mondial de la  Strasbourg a luat o medalie de bronz la inele. In 1979 la Jocurile Mondiale Universitare, tinute la Mexico, am avut o surpriza placuta. Ion Checiches castiga aur la inele. Tot in acelasi an, la Fort Worth Texas, din Statele Unite ale Americii, Dan Grecu incepe sa aiba din nou rezultate imbucuratoare, luand argint la inele!

George ROCA: Ce te-a determinat sa pleci? Acasa aveai lauri, glorie, onoare si satisfactii...

Mircea BADULESCU: Ce m-a determinat sa parasesc tara fiind in plina glorie? Este un fapt foarte dureros! Niciodata nu am avut in gand sa plec, sa parasesc Romania! Si acum cand stau si judec ma intreb cu repros, oare cum am putut face asa ceva!? Ei bine! Eram in plina glorie, usor de zis, dar gloria incepuse a se duce odata cu Dan Grecu. Azi esti bun maine esti doar o amintire... Pe la federatie oamenii incepusera sa ne impuna fel de fel de interese personale... plus sistemul comunist care nu-ti permitea sa calatoresti in strainatate cu familia, si multe alte... restrictii. Iti adaug aici un incident care a ramas intiparit in memoria mea.  Cupa Mondiala s-a desfasurat timp de trei ani in Brazilia. Pentru prima si cea de-a doua oara Federatia Internationala de Gimnastica l-a invitat pe Dan Grecu singur. A treia oara a fost invitat din nou Dan Grecu... insa de asta data cu un antrenor sau arbitru. Normal si corect ar fi fost sa-l insotesc eu pe Dan deoarece eram antrenorul lui si arbitru „Nr. 1” al Romaniei. Ei bine am aflat ca cel care-l va insoti pe Dan va fi un alt oficial...! La doua saptamani, dupa eveniment, am fost arbitru neutru la cehi, unde la banchetul respectiv, dupa concurs, am stat vis-à-vis de presedintele CTM al FIG, dl. Alex. Lilo. Bineinteles ca el mi-a confirmat ca FIG nu a avut nicio legatura cu nominalizarea invitatilor la Cupa Mondiala si ca Federatia Romana de Gimnastica a hotarat sa nu fiu prezent... spre stupefactia sa! Am fost foarte mahnit!

George ROCA: Si pasii spre America...?

Mircea BADULESCU: Ramanerea definitiva in America a fost foarte stresanta. O decizie foarte grea! S-a intamplat in 1980, cand impreuna cu antrenorul Bela Karoly si cu doi gimnasti am fost invitatii Federatiei de Gimnastica a Statelor Unite la „American Cup”. Dupa competitie... am „disparut”! Nu mi-a fost usor! Am mai afirmat acest fapt si mai sus! Nu am avut nimic aranjat in prealabil, doar ca am avut unde locui pentru o perioada de timp, si anume, la un var de-al meu stabilit la New York. Desi venise cu un an inaintea mea, el mi-a luat pasaportul si nu mi l-a mai dat inapoi pana nu obtinut azilul politic si ramanerea mea legala pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Pe motiv ca fusesem membru de partid am asteptat timp de zece ani pentru a deveni cetatean american. Si culmea - in anii acestia lungi de asteptare - mi s-a pierdut dosarul - pe care a trebuit sa-l refac - de trei ori! Totusi, dupa un an si jumatate de la ramanere mi-am reintregit familia, prin venirea celor dragi, sotia Silvia si baiatul Andrei in varsta de 13 ani.

George ROCA: Si eu care credeam precum altii... ca faimosii antrenorii romani sunt primiti in occident cu „paine, sare si fanfare...!” Hai, povesteste-mi putin de familia ta!

Mircea BADULESCU: Cu sotia mea Silvia, m-am casatorit in urma cu 52 de ani! Adica in 1958! In 1968 s-a nascut fiul meu Andrei, care spre bucuria noastra, ne-a daruit o nepoata, Dakota Jo Badulescu. Suntem cu toti aici in America.

George ROCA: Cum ai ajuns sa profesezi din nou meseria de antrenor de gimnastica intr-o tara straina? Ai avut satisfactii profesionale?

Mircea BADULESCU: In vara anului 1980 mi-am gasit prima slujba! Am fost numit antrenor principal de gimnastica la o echipa de fete din Toledo, statul Ohio. In 1982 mi s-a oferit un contract, tot pe aceeasi functie, la o echipa de fete din Middletown, New York. Cariera mea de antrenor de gimnastica american, a ajuns insa la un nivel superior, in California, atunci cand in 1984 mi s-a propus sa antrenez echipa de gimnastica a University of California din Santa Barbara. Chiar si pana azi mai predau la universitate, gimnastica si fotbal, de doua ori pe saptamana. Totodata sunt acreditat ca arbitru-judecator al Federatiei de Gimnastica a Statelor Unite ale Americii si arbitru international. In 1987, 1991 si 1998 am fost numit antrenorul anului la Campionatele Universitare al SUA. Acesta este titlul major care se da antrenorilor la sfarsitul anului universitar.

George ROCA: Poti sa ne faci cunoscute cateva competitii importante la care ai arbitrat?

Mircea BADULESCU: Am arbitrat la doua editii ale jocurilor olimpice, la München (1972) si la Montreal (1976), apoi la Campionatele Mondiale de la: Ljubliana (1970), Varna (1974), Strassburg (1978) si Fort Worth (1979); la Campionatele Mondiale Universitare de la: Moscova (1973), Sofia (1975) si Mexico-City (1979); la World Cup: Londra (1975) si Tokyo (1979); si la Campionatele Europene dela: Madrid (1971), Grenoble (1973), Berna (1975), Vilnius (1977) si Essen (1979). Dupa ce m-am stabilit in Statele Unite, am arbitrat la Goodwill Games in Seatle (1991), apoi „triunghiularele”: SUA – Romania – China si SUA – Belarus –China, iar in 1993 la Campionatele mondiale Universitare de la Buffalo, New York.

George ROCA: Stiu ca circuli mult. In anul 2000 ai fost aici la Sydney la cea de a XVII-a editie a Jocurilor Olimpice. Iti place sa calatoresti? Ce hobbies-uri ai?

Mircea BADULESCU: Desigur ca imi place sa calatoresc, dar in general si in calatorii sunt legat tot de gimnastica! In 1985, am fost la Campionatele Mondiale de la Montreal, apoi la  cele de la Lausanne, Aarhus, Stuttgart si la jocurile olimpice de la Los Angeles si Sydney ca turist. Hobbies? Sa joc tenis si sa ascult o muzica buna...

George ROCA: M-am bucurat in septembrie 2006 cand te-am reintalnit la Bucuresti la festivitatile „Centenarului Gimnasticii Romanesti". Te-am admirat acolo, pe marea scena, alaturi de „gigantii gimnasticii romanesti ai timpurilor moderne”. Cine  te-a invitat si ce premiu ai luat?

Mircea BADULESCU: In 2006 s-au sarbatorit 100 ani dela infiintarea Federatiei Romane de Gimnastica la care am participat. Am fost printre cei 12 antrenori distinsi cu trofeul „Nadia Comaneci”. Tot acolo mi-am reintalnit multi colegi si prieteni spre bucuria reinnodarii unor legaturi care le-am avut cu multi ani in urma...

George ROCA: Si... o ultima intrebare. Am sa citez mai intai cateva versuri dintr-o poezie a mea: „As vrea sa ma-ntorc acasa,/ Sa gasesc ce am pierdut.../ Dulcea mea copilarie,/ Si... s-o iau de la-nceput./” . Te-ai gandit vreodata sa te repatriezi, sa te reintorci, hai sa-i zicem... definitiv, pe meleagurile natale?

Mircea BADULESCU: M-am gandit nu odata, George... nu odata! Viata in exil nu e usoara. Doar ai trait-o si o traiesti si tu pe propria-ti piele... Daca scrii asemenea versuri, inseamna ca nu ti-a fost usor sufleteste. As vrea sa ma intorc acasa... sa innod ce s-a rupt atunci cand am fost „obligat” sa plec. Dar unde? Eu acolo nu mai am nici... macar unde locui! Statul roman mi-a confiscat totul. De cativa ani sunt intr-un litigiu cu „statul meu roman” pentru recuperarea proprietatilor confiscate ilegal in anii ’50. Deci in urma 60 de ani! Sa speram ca voi obtine un castig de cauza in aceasta disputa.


George ROCA: Draga Mircea, iti multumesc petru interviu si iti doresc multe bucurii in continuare.


A consemnat,

George ROCA
Sydney (Australia) – Santa Barbara, California (SUA)
15 aprilie 2010
(R) 5 ianuarie 2016

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page