Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Criza partidelor. Criza candidatului

6 ianuarie 2016, inceput de an electoral!
De oriunde ai privi, partid politic in Romania este egal Traian Basescu si Liviu Dragnea. Doua personaje-partid din care decurg cateva grupuri si figuri pretins politice, nimic altceva decat combinatii umane, conjuncturale de interese si manevra, denumite formal “alte” partide si lideri politici.
ALDE, via Tariceanu, PSRo, via Geoana si fractiunea, PND, o falange a fostului PPDD,  via Daniel Fenechiu cu alt grup si, ultimul, dar nu cel din urma in aceasta enumerare aleatoare, desi nu intamplatoare, runiele UNPR, fuzionate cu umbrele PPDD.
Oficial, si numai oficial, PPDD a disparut odata cu trecerea de dupa multe cortine a lui Dan Diaconescu si s-a spart in mii de bucati care au migrat pe unde a putut fiecare, asemeni PC-ului, cu un alt lider disparut si el din raza privirilor generale intr-o zona de clarobscur mai mult decat necesara.
In Romania, partidele nu exista. Ele au devenit niste forme fara fond, forme care au luat infatisarea liderilor si persoanelor de care am vorbit mai inainte.
De altfel, putem vorbi despre un fenomen european in ceea ce priveste lipsa de lideri, dar nu acesta este subiectul pe care vreau sa il tratez in momentul de fata. Vorbim despre liderii de partide din Romania, tocmai pentru ca vrem sa vedem un singur si cel mai important lucru: continutul a ceea ce ar trebui sa reprezinte un partid a incetat sa mai existe.
Cand s-a produs aceasta destructurare a acestor structuri politice esentiale in orice democratie?
Cand a inceput sa se produca aceasta desfacere a partidelor romanesti si in ce s-a transformat, din mers, nevazut acest fenomen de destructurare a marilor formatiuni virtuale cunoscute cu numele de partide pana acum un an?
Sa fie oare momentul din noiembrie cel al disolutiei lor? Nimic mai gresit.
Momentul in care aceste structuri care au functionat pe baza de osmoza politica au incetat sa existe este chiar din pornire. Din urma cu doua decenii si ceva cand, pe fondul evenimentelor de dupa 89, s-a creat necesitatea infiintarii cadrului care sa presupuna democratizarea Romaniei, lucru care, in mod automat, a reclamat mai mult decat existase pana atunci ca idee de “partid politic”.
Insa, partidele politice create acum 26 de ani nu si-au gasit niciodata viabilitatea si locul intr-o Romanie straina complet de orice notiune de democratie, pluripartitism, liberalism sau orice alt concept care defineste si sustine viata si alcatuirea oricarui stat modern, democratizat.
Partidele postdecembriste romanesti nu au fost de sine statatoare niciodata si nici nu au reusit, macar prin imitatie sau printr-o pseudo-repetitie istorica a ceea ce a insemnat Romania perioadei interbelice, sa intruneasca si sa acopere idei si standarde liberale, conservatoare, crestin-democrate sau macar social-democrate.  
Putem spune ca PSD-ul este singurul partid sau conglomerat politic care reprezinta o chintesenta a doua decenii de neocomunism si o forma continuata a ceea ce a fost FSN-ul in momentul infiintarii lui, singura creatie politica a Romaniei actuale care a ramas nealterata si ca principii si ca magnitutine, si ca bazin electoral, si ca tinta.
Restul nu a existat si nu exista. Nu putem vorbi despre liberali, conservatori, taranisti, crestini-democrati. Nu putem vorbi si nu vom putea discuta niciodata la modul adevarat despre aceste ideologii si doctrine, desi s-a incercat.
Iar discutia nu poate fi facuta in temeiul realitatii,  atat timp cat nu exista o baza umana, sociala si mai ales politica de la care sa se poata incepe. Pentru ca, nu-i asa, ca sa poti fi liberal sau conservator trebuie mai intai sa stii prin experienta proprie, cea care creeaza cadrele sociale, profesionale, culturale, morale si de orice alt gen ale oricarui individ, carei facturi si orientari politice te potrivesti cel mai bine si care dintre toate aceste oferte ale unei pieti politice iti poate reprezenta mai bine interesele ca individ al statului in care traiesti. Asadar, cati dintre cei care au intemeiat partidele postdecembriste si au initiat clasa politica de atunci si de acum au fost, inainte de 89, liberali autentici, conservatori autentici, taranisti sau social democrati?!  
Dar acesta este cu totul alt subiect pe care-l voi analiza si discuta in cursul acestui an, tocmai datorita importantei lui vitale.
Un singur lucru voi mentiona in legatura cu acest aspect. Ca sa poti avea pluripartitism, asa cum cere orice democratie si asa cum ar trebui sa fie si la noi dupa 26 de ani, trebuie sa ai ideologii. Nu doar formale. si sa ai o populatie educata politic care sa adere voluntar, liber si convins la aceste ideologii.
Ceea ce, in Romania, nu exista. Pentru asta, iti trebuie cultura politica pe care nu o faci in 26 de ani unui popor care a trait mai bine de o jumatate de secol in comunism. Asa cum nu poti sa scoti de sub pielea actualilor lideri politici, aceeiasi de doua decenii si mai bine,  fenomenul in care au trait si s-au format. Practic, ceea ce i-a creat.
Ar fi ca si cum ai vrea sa transformi un animal carnivor intr-unul vegetarian.
Si, iata, am ajuns la radacina tuturor problemelor si anomaliilor pe care le traim de o gramada de vreme cu totii si ale caror efecte dezastruoase ne macina viata neincetat- lipsa de activism politico-social.
Romanii nu fac politica. Si, mai ales, romanii nu fac si nu stiu sa faca politica de partid.
Nu cei care ar trebui.
Si aici nu fac referire la  cei care se afliaza la un partid pentru ca le e mai bine acolo din anumite considerente sau pentru ca se identifica cu o figura politica sau alta, printr-o simpatie greu de inteles si si mai greu de acceptat sau de explicat.
Ma refer la romanul care o face din convingere. Care se raliaza unei doctrine politice, nu neaparat cu un carnet de membru, dar crezand in doctrina partidului respectiv pentru ca acea doctrina il reprezinta si, asa cum am mai spus, ii defineste activitatea si aspiratiile socio-profesionale si intelectuale. Pentru ca despre acest roman vorbim ca fiind un potential pentru conturarea finala a unui partid politic.
Un partid politic se contureaza in momentul in care are adepti voluntari.
Un partid politic devine puternic atunci cand nu doar prin constructia lui exclusiva si exclusivista de la interior, de genul citadela sau turn oligarhic, poate sa maseze toata aceasta forta civica, sociala si s-o canalizeze prin reprezentativitatea ei in Parlamentul tarii.
In momentul de fata, s-a ajuns la un vid partinic, la o surpare totala a oricarei forme partinice, tocmai pentru ca oamenii care trebuie sa reprezinte si reprezinta societatea romaneasca actuala nu se simt reprezentati de nicun partid si, in consecinta, de nicio figura politica sau eticheta politica de pana acum.
Iar acest fenomen se oglindeste cu mare acuratete in ceea ce a fost si a ramas componenta Parlamentului Romaniei din ultimele decenii, dar, in special, a celui care a marcat un varf de criza in urma cu 3 ani.
Si, astfel, mai mult ca oricand, acum, ne confruntam cu un moment de masa critica- CRIZA CANDIDATULUI.
Avand acest tablou in fata, apare o intrebare fireasca, legitima:
Care ar putea fi candidatul reprezentativ nu numai pentru partid, dar mai ales pentru romanul care a capatat o adevarata fobie fata de orice notiune de politic si mai ales de partid si, in consecinta, se simte saturat si dezabuzat in fata unui Parlament, devenit simbolul si panoplia in care partidele politice isi etaleaza discretionar si ostentativ oamenii, adevarate fantose sau satrapi?
Iar in acest caz, cum ramane cu ideea de independenta in politica?
In conditiile in care vedem ca politicienii nostri au inceput anul asa cum l-au si terminat.
Pentru ca, daca domnul Dacian Ciolos isi permite sa spuna ca nu ii trece prin cap sa candideze, as intreba de ce ii trece prin cap sa vorbeasca despre asta? Instantaneu, pierzandu-si credibilitatea si autonomia fata de un politic care, de fapt, l-a si creat, aducandu-l in pozitia in care se afla, nu doar acum, ca prim-ministru, ci de-a lungul intreglui sau parcurs in ierarhiile si functiile in care s-a aflat in ultimii ani.
Caci, sa imi fie iertat, eu nu cred in independenta politica a domnului Ciolos, asa cum nu cred in existenta struto-camilei.
Si ca sa va mai dau un motiv pentru care eu nu cred in apolitismul unor figuri de pe esichierul inaltei politici nationale, sa luam exemplul antemergatorului domnului Ciolos, din perspectiva modelului, nu a functiei ocupate.
Presedintele Iohannis. Cel care a fost titrat ca apolitic, primar, nu politician, inainte de a se inscrie la foc rapid in doua partide care au fuzionat. Unul care nu a existat niciodata si unul care isi pierduse orice credibilitate si gir electoral.
Partida Bruxelles pe care o are in spate domnul Dacian Ciolos, tot apolitica evident, are la randul ei niste ate extrem de interesante legate la manetele de care trage politicul. Cine si ce sunt aceste ate? Oameni de afaceri, fundatii, soti, sotii, frati, cumnati, care au facut sa existe bateria de elita de la Bruxelles.
Pentru ca daca eu sunt milionar si om de afaceri si ma implic in campania lui X sau a lui Y, om foarte influent politic, care candideaza la o functie importanta in stat, aspect si om de pe urma carora urmeaza, bineinteles, sa fructific si sa emit anumite pretentii, pot sa imi trimit  sotia, fiica, fiul sau iubita la Bruxelles si sa-i promovez ca fiind  specialisti, importanti de altfel, pentru statul roman. si nu as vrea sa descalific capacitatile profesionale ale domnilor din aceste pozitii, pentru ca ele pot fi meritorii, nu pot contesta acest lucru, insa formula se aplica si invers, acelasi lant trofic regasindu-se si la dansii.
Asadar, cine candideaza la alegerile locale? Evident, tot oamenii partidelor. Cine sunt oamenii partidelor? Pai, cine vor partidele sa fie ei. Adica cine vor domnul Dragnea, domnul Basescu si restul. Cu o conditie. Sa se inteleaga si sa fie agreati de primii doi.
Cine vor fi parlamentarii care vor decurge din alesii locali? Pe cale de consecinta.....
si unde mai incap independentii, daca pot incapea sau pot exista? Ca poate or mai fi si romani care cu adevarat se pot duce sa candideze dupa putinta, stiinta si, indeosebi, dupa merit. Insa, unde ar mai fi in acest tablou locul lor, daca nu sunt agreati tot de cei de mai sus? Caz in care se spulbera independenta.
Si, asa, am ajuns de unde am plecat. Cercul se inchide.
Astept opiniile voastre, ca pe ale lor nu le astept. Le stiu si le stiti.
Marina Ene
Consultant Politic


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page