Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Dosar special: Terorismul revizionist ungar (5)

General Br. (r) Aurel I. Rogojan   


Concluzii

Aceasta succinta incursiune in istoria mai veche sau mai noua a serviciilor secrete ungare, subordonate, cum este normal si firesc, factorilor de putere de la Budapesta – prea putin cunoscuta publicului larg si intentionat ignorata de cvasitotalitatea guvernantilor nostri - a urmarit un scop: de a atrage atentia asupra statorniciei si indelungatei perseverente cu care aceste structuri ataca fundamentele statului roman. Nu mai este cazul sa observam, in acest sens, cvasi-indentitatea dintre programul comunistilor maghiari din Transilvania de Nord (1944) si cel al Uniunii Populare Maghiare (1945-1948), coordonati de la Budapesta, din care deriva programe revenite in actualitate, exprimand aceleasi teze si aspiratii ale revizionismului ungar, dar imbracate intr-o haina „neo". Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat si un sistem de reflexe ce au influentat sever evolutia si comporta¬mentul oamenilor de nationalitate maghiara, pentru care - oriunde s ar afla, raporturile cu „tara" inseamna in toate imprejurarile raporturi de subordonare fata de Budapesta si de dominatie spre tarile in care traiesc ca minoritari. Legat de aceste raporturi sunt dirijate in aceeasi directie si activitatile religioase, economice, culturale etc.

Alianta ori revizuire teritoriala?

„Alianta" este combatuta cu argumente „istorice", provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania dupa anul 896 si pana la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibila, fiind o parte organica a Ungariei istorice; abia intre 1920 si 1940 a fost integrata in Romania Mare", remarca Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician nationalist radical ungur din perioada interbelica. Afirmatia este evident falsa, deoarece Transilvania nu a apartinut Ungariei decat intre anii 1867-1918, in perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat pana la 25 octombrie 1944. Pentru a diminua pana la anulare argumentul numeric, cel al natiunii majoritare, si a minimaliza principiul wilsonian - dreptul natiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-si decide soarta - revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult si altceva decat simplul amestec de atatia unguri, atatia romani si atatia germani"[4]. La acest argument subscrie si Göncz Árpad, fost presedinte al Ungariei, care, referindu-se la populatie, are in vedere „toti fiii Ardealului, intrucat calitatile intr adevar ungare si umane ale Ardealului s-au format in cursul istoriei in asa fel, incat in sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorica"[5].

In privinta romanilor din Transilvania, revizionismul ungar propaga asertiuni de genul: „infiltrarea romanilor ramasi sub stapanirea otomana in Balcani - dar si in Moldova si Muntenia - are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proportii considerabile in sec. XVIII si se leaga de dorinta Vienei, transformata intr-o tendinta institutionalizata, ca numarul ungurilor si secuilor sa fie redus in Transilvania cu orice pret, pentru a-i transforma pe acestia in populatie minoritara... "[6]. De aceasta „manevra", de a schimba raportul numeric dintre romani si unguri in Transilvania, aveau sa se foloseasca politicienii, intrucat „infiintarea Romaniei Mari s-a putut realiza sub conduce¬rea mult talentatului escroc international care a fost Ion Bratianu"[7], in timp ce „existenta europeana milenara" a Ungariei istorice reprezinta „o misiune inalta, o misiune care trebuie asumata si in viitor, aceasta fiind impusa de situatia internationala a Ungariei si de importanta ei inalterabila"[8]. In viziunea revizionistilor unguri, o asemenea „misiune inalta" nu va putea fi alterata nici de „marea majoritate" romaneasca din Transilvania, ce se compune din „urmasii acelora care in secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiati in tara Sfantului Rege stefan, unde au fost primiti cu generozitate, oferindu-li-se adapost, desi ei (romanii) nu se puteau lauda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat si nu erau sustinuti nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili"[9].

In aceeasi viziune, infaptuirea Romaniei Mari a fost facilitata de „ciuma epocii noastre" adica de „principiul majoritatii etnice". Din perspectiva fostelor nationalitati din Ungaria Mare (romani, slovaci, sarbi, ruteni etc.), existenta imperiului ungar a depins de folosirea severa a puterii si de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fara vreo exceptie. Dar hungarismul mistifica istoria (cum se vede) si isi sustine propriul cult prin propaganda, considerandu-se abilitat sa fie stapanul absolut al istoriei. Cu o asemenea functiune si incarcatura teoretica, hungarismul nu considera posibila nicio alianta cu romanii. Ca incheiere la intrebarea „Alianta sau revizuire teritoriala", il vom cita pe David Prodan: „Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii si civilizatiei sale, orgoliu cultivat cu o consecventa de invidiat, pornind de la inalta intelectualitate si clasele diriguitoare si coborand pana la cetateanul de rand, un orgoliu care nu-si gaseste termen de comparatie poate la niciun alt popor din Europa. O ura deosebita fata de poporul roman inainte de toate, primul in ierarhia resentimentelor sale. Urasc neimpacat insasi existenta noastra. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtutile in aceasta parte de lume si de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat sa domine in aceasta parte a Europei, el singur putand avea misiunea de a face opera civilizatoare printre aceste popoare"[10].

In aceasta situatie, si tinand cont de evenimentele de la Targu Mures din martie 1990, romanii, indiferent de optiunile si simpatiile lor politice, ar trebui sa fie constienti ca tara noastra se gaseste din nou, ca si in vara anului 1940, intr-o zona geopolitica in care frontierele au devenit foarte fluide. Chiar daca atat Romania, cat si Ungaria fac parte din Alianta Nord-Atlantica si din Uniunea Europeana, situatia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexa si periculoasa, indeosebi dupa ce Kremlinul a reactionat la declaratiile unor personalitati politice romanesti in legatura cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu Romania[11]. In disonanta cu acest deziderat romanesc, imediat dupa anul 1990, in Germania au aparut idei si preocupari teoretice care incearca sa „convinga popoarele Europei de binefacerile redimensionarii statelor"[12]. Intre ideologii „noii ordini germane", o figura aparte o reprezinta profesorul Leopold Kohr care, in volumul „Prabusirea Natiunilor", sustine ideea conform careia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, daca statele vor fi divizate in statulete mai mici". Profesorul german sustine cu cinism: „Ceea ce este mic, este minunat"[13]. Ideile sale au fost puse in practica in cazul Iugoslaviei, Cehoslovaciei si fostei U.R.S.S, unde formula „Kohr" a obtinut succese remarcabile. Ar fi foarte interesant daca renumitul profesor ar recomanda, in cunostinta de cauza, aceasta formula consacrata si Germaniei, care ar trebui impartita in numeroase „landuri mici si frumoase".

Astazi, Ungaria, membra a Uniunii Europene, isi reitereaza politica extremist-revizionista, adaptand-o noilor realitati. In ultimii ani, unii dintre „teoreticienii" revizionismului ungar au renuntat la promovarea unor revendicari teritoriale directe, constienti de imposibilitatea realizarii lor, apeland la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate. Spre deosebire de perioada interbelica, „ideologii" revizionis¬mului ungar nu mai enunta, explicit si agresiv, pretentia de a anexa Transilvania in virtutea unui asa-zis drept istoric, dar intr-o masura mai mare decat in trecut fac caz de asa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din Romania, punand un accent deosebit pe necesitatea acordarii autonomiei, autodeterminarii si autoguvernarii, mai nou si mai curajos, autonomia teritoriala a asa-zisului tinut Secuiesc. Se ridica fireasca intrebare daca nationalism-iredentismul, revizionismul si tendintele separatist-autonomiste maghiare isi gasesc motivatia in anume trasaturi specifice psihologiei natiunii si poporului ungar? Componentele psihologice si caracterologice proprii gandirii si mentalitatii unguresti nu pot si nu trebuie ignorate din analizele si judecatile de valoare referitoare la politica nationalist-sovina, revizionista maghiara, avand in vedere ca:
- de aproape doua secole, daca nu chiar mai bine, vecinilor nostri unguri (si concetatenilor nostri de etnie maghiara) li s a inoculat spiritul superioritatii de rasa si natiune;
- li s-a vorbit - mai ales de catre Biserica catolica - despre misiunea lor „civilizatoare" in aceasta parte a Europei;
- de peste 150 de ani, scoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sadit in sufletul ungurilor sentimentul de natiune dominanta si dominatoare, le-a insuflat ideea de stapani ai unor teritorii aflate, candva, in evul mediu, sub dominatia ori in orbita Budei. Astfel, in psihologia colectiva si in ideologia etnosului ungar s a intiparit – aproape ca o a doua natura - obsesia „menirii" si „obligatiei" de a mentine ori de a reface, prin orice mijloace, acea fictiune istorica a „Ungariei Mari", care a fascinat si continua sa fascineze de cateva generatii spiritualitatea ungureasca.

Constanta a mentalitatilor claselor conducatoare ungare, ideea superioritatii si dreptului asupra teritoriilor cucerite in timp de regii arpadieni sau angevini era puternic inradacinata in constiinta colectiva a poporului ungar. Ea a aparut si s-a manifestat indiferent de conceptiile politice, de locul ocupat in spectrul politic, atat in Ungaria, cat si in diaspora, accentuandu-se pe masura ce trecea timpul[14], astfel incat „ar fi bine sa nu cadem in aceeasi greseala comisa pana in preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), cand, desi cunosteam uneltirile intreprinse impotriva tarii noastre, am asteptat nepregatiti ziua fatala in care conducerea de atunci a Romaniei, timorata si derutata, a recunoscut sentinta criminala"[15] impusa de Germania hitlerista si Italia fascista. si totusi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele" si „justificarile" izvorate din interpretarea tendentioasa a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinta a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei si etnosociologiei, dincolo de eforturile sustinute de a drapa nationalismul, sovinismul, iredentismul, revizionismul in faldurile acestei idei a „Ungariei Mari", politica promovata de Budapesta, de minoritatea maghiara din Romania ori de emigratia maghiara fata de tara noastra isi gaseste si o motivatie - mai prozaica, e drept - bazata pe considerente geopolitice si economice, intre care mentionam:
- Va urma -

----------------------------------------------------------
[4] Raffay Erno, Obiectivele maghiarimii trebuie sa fie redobandirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor, articol aparut in „Magyar Forum", apud „Adevarul", editia din aprilie 1993, p. 21.
[5] Ibidem, p. 32.
[6] Ibidem, p. 62.
[7] Ibidem, p. 82.
[8] Ibidem, p. 83.
[9] Ibidem.
[10] David Prodan, Transilvania...., p. 145.
[11] Vezi, pe larg, Razboi in Balcani. Iugoslavia, primavara sangeroasa la sfarsit de secol, Bucuresti, Aldo Press, 1999, pp. 176-177.
[12] Op. cit., p. 179.
[13] Leopold Kohr, Prabusirea Natiunilor, apud Razboi in Balcani. Iugoslavia, primavara sangeroasa la sfarsit de secol, p. 179.
[14] Nevian Tunareanu, Organizarea si activitatea desfasurata de serviciile de informatii maghiare impotriva Romaniei, in perioada interbelica, Bucuresti, 1995, p. 83.
[15] Emilian P. Brasoveanu, Neorevizionismul ungar, Tulcea, 1991, p. 5.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page