Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

POVESTI PENTRU VACANTA DE CRACIUN (1)

Cristina OPREA


CLOVNUL TOTO

Fulgi mari dansau un vals de decembrie, nu foarte friguros. Toto, clovnul de la Circul Mare era foarte trist. Si cum sa nu fie cand stia ca in curand va sosi Craciunul si el,  nu gasase un brad sa-l impodobeasca pentru fiul sau Razvan.

Mergand incet spre casa, cu pasi apasati prin zappada moale, ducea in suflet vestea trista pentru fiul sau, lipsa bradului. Cum va reactiona oare Razvan? Va plange cu siguranta. El, marele Toto, asa cum i se spunea la circ, dorea sa ii ofere o viata frumoasa copilului sau, mai ales de cand ii murise mama. Cuprins de ganduri nici nu a auzit cand il striga cineva. A simtit o bataie puternica pe umar. S-a intors cu teama si a ramas fara cuvinte. In fata sa nu era altcineva decat Mos Craciun.
- Te-am strigat pentru a te linisti. Fiul tau este vesel acum, se bucura din suflet pentru ca tocmai a descoperit bradul impodobit de mine si bineinteles cadourile.

Dupa ce i-a spus aceste cuvinte Mos Craciun i-a asezat in maini o crenguta de brad cu un glob sub forma de inima si s-a facut nevazut.

Dupa un anumit timp, trezit la realitate de zgomotele orasului, a pornit spre casa. Intrand, a descoperit un brad impodobit asa cum si-l dorise pentru fiul sau. Copilul fericit se juca pe covor cu un trenulet. Cand si-a vazut tatal a alergat la el si l-a imbratisat.
-Tati, tati, a venit Mosul. Pacat ca nu este si mama sa se bucure cu noi.
Atunci Toto si-a amintit de globul sub forma de inima pe care-l pusese in buzunar si l-a asezat cu grija in brad, raspunzandu-i in gand copilului ,,Dar poate ca este!”. Aceasta seara de Ajun a fost cea mai frumoasa din existenta sa.


STELUTA

A sosit si mult asteptata vacanta de iarna. Andrei este bucuros pentru ca va merge la bunici, la tara, unde se va distra foarte bine cu prietenii sai. Pentru el vacantele la bunici sunt cele mai frumoase, cele mai incarcate de bucurii. Aici, bunica, o femeie blanda si buna, il rasfata cu placinte si gogosi dupa retete numai de ea stiute, iar bunicul il educa sa respecte pasarile si animalele, povestindu-i intamplari din viata sa. Nici de cresterea plantelor si a florilor nu uitase bunicul sa ii povesteasca. Copilul il iubea tare mult pentru lucurile interesante pe care i le spunea.

Insa in aceasta iarna nici nu stia ce surpriza il astepta. Iapa din curtea bunicului pe care o chema Bella, devenise de curand mamica.

Drumul spre bunici a fost destul de lung dar si foarte frumos pentru ca peisajul din acea zona de munte era coplesitor. Afara, fulgii mari de nea se asterneau pe pamant, cernuti parca din sacul timpului de poveste. Ajuns la casa bunicilor a alergat sa-i imbratiseze oferindu-le mici cadouri cumparate de el. Pe masa din bucatarie il astepta un platou mare cu prajituri.

Bunicul l-a luat de mana si l-a dus in grajd pentru a i-l prezenta pe noul membru al familiei – micutul manz. Era mic dar vioi si avea in frunte o pata alba ce semana mult cu o stea.

Bunicul i-a spus sa aleaga el numele, dar cu grija pentru ca era fetita „copilul” Bellei. Ce idee!
-Bunicule, o va chema Steluta! A exclamat bucuros copilul.

In noapte magica de Ajun, Andrei si-a rugat bunicii sa o lase si pe Steluta in casa, sa il astepte impreuna pe Mos Craciun. Pentru ca il iubeau foarte mult, bunicii s-au gandit sa-i indeplineasca dorinta si au lasat-o pe Steluta in casa. Copilul a asteptat pana spre dimineata venirea Mosului, apoi a adormit. Bunica l-a purtat pe brate pana in camera lui, iar bunicul, cu mare grija, a dus calutul in grajd.

Andei visa cum alerga pe dealurile din imprejurimi avand-o alaturi pe Steluta. Soarele cu razele sale ii mangaiau fata.
-Este Craciunul!, a strigat copilul uitandu-se pe fereastra.
Cand, ce sa vezi! In curte era un om de zapada si langa el multe cadouri. S-a imbracat repede, a fugit afara. Un singur cadou nu ii apartinea – doua legaturi de morcovi si cateva mere frumos aranjate intr-o cutie aurie. Mos Craciun se gandise si la Steluta! Andrei a alergat cu micul dar in grajd unde i l-a oferit Stelutei. Aceasta a inceput sa rontaie fericita.


COPILUL FARA INIMA

Paul este un copil singuratic. De curand a implinit paisprezece ani. In urma cu trei ani isi pierduse tatal si acest eveniment il marcase. Mama, ramase singura, dorea ca el sa se implice mai mult in viata de familie, sa o ajute in anumite treburi gosopdaresti, dar parca nici nu o auzea. Se indepartase chiar si de cei mai buni prieteni si colegi. Si cu animalele se purta urat. Le lovea uneori cu pietre.

Inima lui se impietrise. Nu credea nici in magia sarbatorilor de iarna sau in Mos Craciun. Nimic nu il mai impresiona. Uitase sa mai daruiasca. Abia astepta vacanta de Craciun pentru a sta la televizor.

Cu gandurile la vacanta a urcat scarile blocului si s-a apropiat de lift. Cu pasi marunti, spijinindu-se intr-un baston, a intrat in holul blocului, un batran. Ridicand pivirea spre Paul i-a spus cu glas temurand:
- Tinere, te rog ajuta-ma sa iau bagajul de afara si sa-l pun in lift. Trebuie sa ajung la etajul cinci.
- Vezi-ti de treaba, tataie, crezi ca nu am ceva mai bun de facut?, a raspuns baiatul pe un ton dur. De ce pleci de acasa singur? Cheama-ti copiii sa te ajute!
- Eh, ce bine ar fi sa am un sprijin, dar din pacate sunt singur, a oftat batranul si a inaintat incet.

Paul l-a privit de sus si a urcat in lift. „Ce chestie! Si batranul asta...”, s-a gandit. A intrat in casa, a mancat ceva foarte repede si s-a asezat in fata televizorului. Totusi figura batranului avea ceva... cunoscut. Il impresionase, dar copilul nu voia sa recunoasca.

La un moment dat a sunat cineva la usa. Paul s-a gandit ca poate fi mama. A mers si a deschis. In pragul usii statea acelasi batran.
-Dumneavoastra aici? Ati gresit etajul. Suntem la sase si nu am cu ce sa va ajut, i-a raspuns Paul taios.
-Stai dragul meu, nu am gresit! Aici locuieste familia Popescu, nu?
-Da.
-Eu sunt unchiul tatalui tau. Am venit tocmai de la Braila pana la voi pentru ca nu mai am nici o ruda apropiata. Stiu, nu ma cunosti si poate nu ma crezi, dar am aici cateva documente care pot dovedi acest lucru.

Paul uimit dar si putin agitat nu stia cum sa reactioneze, cand usa liftului s-a deschis si a aparut mama sa. In cateva cuvinte batranul i-a explicat si ei situatia sa. Generoasa, doamna Popescu l-a invitat in casa si l-a tratat cum se cuvine, in contradictie cu ceea ce gandea Paul.

Mama i-a propus unchiului sa doarma pe canapeaua din salon. Paul nu se putea obisnui cu gandul ca, din acel moment viata lor s-a schimbat. Batranul avea sa locuiasca impreuna cu ei pana la sfarsitul zilelor.

Nervos, Paul a plecat sa se plimbe. Chiar daca afara incepuse sa ninga simtea nevoia de aer. Tot gandindu-se la problema cea noua, nu a observat un mic ochi de gheata si a alunecat. Brusc, a fost trezit la realitate. A simtit o durere puternica la piciorul drept. Ceva se intamplase. Au sarit sa il ajute mai multi necunoscuti.  Au chemat ambulanta si a ajuns la spital. Medicii de garda au spus ca are o fractura si ca trebuie sa ii anunte familia. In mai putin de o jumatate de ora a venit si mama care l-a gasit cu piciorul in gips.

Dupa acest incident a ajuns acasa. Cu greu l-au transportat cativa vecini pana la etajul sase. Paul a observat ce inseamna unitatea si omenia. Pe acei vecini nici macar nu ii saluta si totusi ei l-au ajutat. Unchiul a venit incet langa pat si a inceput sa il incurajeze. Trecuse si el iintr-o intamplae asemanatoare. In fiecare zi, batranul ii povestea cate o poveste cu talc incercand sa ii imblanzeasca inima impietrita.

A venit seara de Ajun. Batranul a inceput sa povesteasca cum erau sarbatorile de iarna altadata. Ningea din abundenta, copiii mergeau la colindat, gospodinele pregateau anumite mancaruri si prajituri, specifice zonei. Tot povestind a simtit cum ii vine rau. Copilul a intrat in panica. A telefonat la salvare. Si-a sunat mama si i-a explicat despre situatia unchiului. A inceput sa planga si i-a spus batranului:
-Te rog sa iti revii, fii puternic, nu vreau sa mori, esti singura mea legatura de familie cu tata, intelegi! Asa cum esti, putin cicalitor, sa stii ca te iubesc, a mai ingaimat baiatul.
Batranul l-a auzit ca prin vis si a zambit. Bulgarele de ghiata din sufletul lui Paul se topise.

Dupa ce medicul de la ambulanta l-a restabilit, unchiul a trebuit sa se odihneasca. Atunci cand s-a trezit i-a multumit copilului spunandu-i ca aceste cuvinte au alcatuit cel mai frumos cadou primit de el. A intins mana si a luat dupa noptiera un mic dar. Paul l-a desfacut si a vazut o cutie frumoasa, din lemn, pictata. Inauntru a gasit un ceas si fotografii cu tatal sau cand ea copil. Langa bradul impodobit au inceput depanarea amintirilor. Mama le-a adus prajituri si i-a privit cu drag. In sfarsit fiul ei isi deschisese sufletul.
------------------------------
Cristina OPREA
Craiova
decembrie 2015

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page