Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MANASTIREA „SFÂNTUL GHEORGHE” DIN COMUNA TIGANESTI-TELEORMAN

Elena BUICA

In vara anului 2009, un fapt deosebit a avut darul sa-mi strecoare fiorii credintei in fiecare fibra – manastirea care s-a inaltat la marginea satului meu natal, Tiganesti-Teleorman. Orice manastire este un dar dumnezeiesc, dar aceasta are ceva aparte. Odinioara, manastirile de pe intinsul tarii au fost construite, de domnitori sau boieri in semn de credinta, de multumire si de jertfa bineplacuta lui Dumnezeu si acestea au fost inzestrate cu o buna stare materiala. Cu mainile goale, dar cu o nestavilita incredere in mila si atotputernicia lui Dumnezeu, s-a abatut pe meleagurile noastre un calugar, venit de prin partile Maramuresului, Ieroschimonahul Prodromos Bele, cu folositoarea dorinta de a inalta si in Tiganesti o manastire, dupa ce lasase in zona de unde venise, o manastire construita „Intre Sate” (intre satul Teghea, comuna Craidorolt, judetul Satu-Mare, sat ce se afla intre Satu-Mare si Satu-Mic) si mai trecuse si prin comuna vecina, Branceni, sa dea o mana de ajutor si manastirii ce s-a inaltat spre slava lui Dumnezeu in primii ani ai acestui mileniu.

Voia lui Dumnezeu a fost sa se stabileasca in Tiganesti, desi comunele sunt foarte apropiate. A ales „Loc de manastire/ si de pomenire” peste calea ferata, in varf de deal, unde este mai multa liniste in duh, departe de galagia si forfota localitatii. S-a asezat pe treaba cu mare sarg si impreuna cu credinciosii, a inceput sa se inalte manastirea.

- Parinte, l-am intrebat eu, cum ati luat hotararea sa veniti prin locurile noastre, venind tocmai din indepartatul Maramures?

- Sfanta carte zice ca: „Vantul sufla, dar nu stii de unde vine si incotro se duce”, Dumnezeu are planurile Sale, iar noi trebuie sa-L lasam sa lucreze prin noi, numai asa se implineste ceea ce cerem prin rugaciune zicand: „Vie imparatia Ta, Faca-se voia Ta”. Se spune ca oamenii din sudul tarii sunt mai reci, mai dificili, dar daca este cineva sa-i invete sa creada drept in Dumnezeu cel Adevarat, sa ii starneasca la faptele credintei, ei vor da „roade vrednice de pocainta”, si ei sunt oameni buni, dar sunt „ca o turma fara pastor”.

- Si s-a dovedit aceasta parere?

- Sigur ca da. Tot ce vedeti ca s-a construit pana acum aici s-a facut prin osteneala si daniile acestor oameni cu dragoste de neam, de tara si de Dumnezeu si cu acelasi ajutor vom continua impreuna aducand prinosul generatiei noastre ca dar lui Dumnezeu, mi-a raspuns parintele si din glas i-am simtit bucuria launtrica data de speranta izbanzii.

Credem in viata vesnica de dincolo, credem in inviere, pentru ca suntem si „altceva” decat carne si sange si tocmai acel „altceva” ne defineste ca oameni si acest „altceva” i-a facut pe oameni sa puna umarul la construirea manastirii din Tiganesti si cei care au avut si un banut, sa-l daruiasca din toata inima spre a-l converti intr-o caramida. Are si ctitori – sponsori – cum se numesc acum, cu sume mari daruite, dar parintele nu vrea sa le spuna numele...

- E a noastra, a tuturor, a acelor care au contribuit cu munca, cu mancarea sau banii din saracia sau din prisosul lor.

Privind monumentala manastire inca in constructie si ansamblul inconjurator, o duhovniceasca infiorare te copleseste in fata lucrarilor prin care oamenii sunt chemati la credinta. Parintele nostru – acum ii putem zice ca este al nostru -  a muncit cot la cot cu muncitorii si zidarii veniti din Maramures, a pus umarul la tot, de la sapa si roaba, pana la inaltarea sfintei cruci care strajuieste manastirea. Totul a fost facut cu munca si perseverenta pornite din adancul inimii si din neclintita menire de misionar. In fata unui astfel de model, i-au sarit in sprijin fara ragaz, punand umarul la greu, multi sateni, ba si din imprejurimi, din Alexandria, din Bucuresti, din Satu-Mare, din America si Australia, oameni cu credinta din batrani nestramutata.

Manastirea a inceput sa ia fiinta in 18 aprilie, 2004. La inceput au adus doua vagoane militare. Acestea le-au fost lacasul de vara, fara lumina, fara apa. S-a inceput apoi sistematizarea terenului, mai multe parcele, donate de sateni. A fost o munca istovitoare, au carat mult pamant ca sa formeze platoul pe varful dealului, pentru a-i da o frumoasa perspectiva manastirii.

- La inceput am construit o baraca din placaj ce servea drept  Paraclis. Veneau oameni la slujba si pe ger si pe ploaie cu noroaie pana la glezne. Era miscatoare scena in care credinciosii se descaltau inainte de a intra in Paraclis ca sa nu murdareasca interiorul cu noroi. Cei care nu se puteau descalta, isi trageau pungi de plastic peste bocanci. Acum am mutat Paraclisul in catacomba...

- Nu v-a invins gerul in timpul iernii? Au fost si -27 de grade.

- Greul intotdeauna i-a unit pe oameni, a fost greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste el si cu totii am muncit cu dorinta si ravna. A fost mana lui Dumnezeu. A  urmat apoi zidirea manastirii, chiliile, Arhondaricul. In curand manastirea va ajunge o oaza de liniste si un focar de educatie crestina prin ruga, munca, dar si prin cultura.

In racla din Paraclis sunt moaste ale eroilor martiri din inchisoarea Aiudului. Privind osemintele lor sfinte, parca ne intalnim cu ei si le vedem privirile de dincolo de moarte, simtim spiritualitatea crestina din inchisorile comuniste si credinta nemarginita a Sfintilor Romani care au primit cu bucurie si nadejde mucenicia. E inca un indemn sa cunoastem puterea iubirii lui Hristos care i-a intarit si mangaiat, transformandu-le suferinta in bucurie si speranta. Ei au trait profund credinta asa cum au trait-o si sfintii din vechime si ne transmit mesajul credintei a tot biruitoare. Inchinandu-ne la moastele lor, ne simtim mai mici, trufia din noi piere in fata puterii exemplului celor care si-au purtat crucea cu demnitate in conditiile unor suferinte omenesti greu de imaginat.

O alta lectie pilduitoare o formeaza picturile din Arhondaric – sala de primire a pelerinilor. Pe fundalul tricolorului, conturul Romaniei Mari si in mijloc Prea Curata Fecioara Maria cu pruncul Iisus in brate, de o parte si de cealalta, Sfintii voievozi, Arhanghelii Mihail si Gavriil, iar pe pereti sunt pictati marii domnitori voievozi ai tarii noaste, ca adevarati sfinti, asa cum trebuie ei considerati. Aceasta face ca Arhondaricul sa se numeasca si „Sala Voievozilor”

- Daca din manualele de istorie au fost scosi multi domnitori, macar aici sa-i aiba  oamenii sub priviri si sa le dea cinstirea cuvenita, sa stie ca avem o istorie cu care ne mandrim, a adaugat parintele.

De pe pereti, chipurile voievozilor tarii noastre ne privesc cu ochii vii, care ne amintesc pilduitoarele lor fapte de vitejie si dragoste neabatuta de neam si tara, voievozi cu care ne putem mandri ca au scris pagini de aur in istoria noastra, ca au luptat ca sa pastreze neatarnata mosia stramoseasca, adevarat miracol, impotriva valurilor de napastuire. In linistea ce ne inconjoara, parca ii auzim uniti intr-un singur gand: „Eu imi apar saracia si nevoile si neamul”. Si nu intamplator, deasupra usii Arhondaricului sta scris: „Priviti la inaintasii vostri cum si-au sfarsit viata si le urmati credinta”.

La plecare m-am desprins cu greu de aceasta manastire in care simteam slava credintei in Creatorul lumii. De cum am pasit pe poarta, am simtit ca manastirea are ceva care impune. Imediat m-a luat in stapanire pacea, evlavia, sobrietatea si harul acestui locas si m-a cuprins o bucurie launtrica si sincera. Trairi sufletesti profunde m-au stapanit multa vreme dupa plecare, ca si admiratia pentru ceea ce am vazut si am aflat, dar mai ales pentru ceea ce am inteles dincolo de vorbe si de fapte. Am convingerea ca ravna si sarguinta spre faptele zidirii care au facut sa se oranduiasca bine pana acum toate treburile, vor continua pana la desavarsirea acestui locas sfant rasarit ca din pamant, ca un adevarat miracol.

Acolo, la Tiganesti, in deal unde si-a gasit lacasul, in fata graitoarelor marturii ale faptelor de aleasa frumusete indumnezeita, mi-am plecat capul si de la distanta de mii de kilometri, ii pastrez aceeasi adanca plecaciune, caci constructiile locasurilor sfinte sunt daruri de noblete inaltatoare dincolo de timp, de loc si de viata noastra trecatoare pe acest pamant.
------------------------------
Elena BUICA
Tiganesti, Teleorman, Romania - Pickering, Toronto, Canada
Decembrie 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page