Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Poveste de Craciun

 

In casa invatatorului, ultimele pregatiri pentru Craciun erau, in special, cele de curatenie generala, operatie care preceda sarbatorile cu o saptamana si se intindea pana in ziua de dinaintea ajunului, in plin post. Toti ai casei participau la aceasta actiune de amploare sub comanda Sabadasei, porecla sub care doamna invatatoare era cunoscuta in sat si care i se tragea de la numele de fata.

Femeie energica si dura in relatiile cu oamenii, chiar si cu membrii familiei sale, Sabadasa iubea copiii si punea atata suflet in munca ei incat toti elevii o iubeau mult iar parintii ii treceau cu vederea invatatoarei ocazionalele duritati cu care ii trata, in special cand era vorba de probleme legate de copiii lor, de faptul ca nu erau destul de curati, tunsi, bine hraniti, calduros imbracati sau incaltati.

Era iarna grea. Anul 1953 a adus atata bogatie de zapada incat chiar si cu saniile era greu de circulat. Drumul prin comuna era acoperit cu nameti, era infundat, impracticabil, iar oamenii abia isi taiasera partii inguste prin curte, de la casa la grajd, la pivnita, la cotete, la fantana, la poarta, sa se poata misca cat de cat in gospodarie. A doua zi era ajunul Craciunului si copiii mai ales, dar si parintii lor, erau ingrijorati de felul in care vor putea merge prin sat la colindat. Ninu, al patrulea baiat in familia invatatorului, era in grajd inca de la sapte dimineata. El ingrijea de vaca, de vitel, de iepurii ce alergau pe sub iesle si isi sapau galerii in pamant pe sub podelele de lemn gros ale grajdului. Hranise vitele cu amestec de paie cu fan, coborat prin orificiul cu capac dinspre podul de deasupra grajdului, care era si fanarul. Pentru iepuri adusese niste radacini de sfecla furajera si le pusese graunte de porumb in jgheabul lor. A adapat vaca, vitelul, a pus si apa pentru iepuri si se pregatea sa mulga vaca in sistarul din tabla emailata, rosu cu buline albe. Ninu iubea mult animalele si prefera sa lucreze in grajd sa le ingrijeasca, animale blande si frumoase, decat sa participe la curatenie in casa, alaturi de ceilalti.

De fapt nici nu mai ramasesera prea multi acasa. Fratele cel mare era la scoala la Tarnaveni iar Radu era si el la scoala la Cluj. Nu le dadusera inca vacanta. Urmau sa primeasca vacanta de iarna imediat dupa Craciun. Sarbatorirea Craciunului in familie de catre elevi nu era acceptata de catre regimul politic instalat cu cativa ani in urma iar acesta actiona perseverent sa-si impuna filozofia ateista, in special in randul tinerilor, a elevilor.

- Ninule! Vino odata cu laptele! Ni s-a facut foame. Se facuse ora noua. "Mancaciosii aia nu mai au rabdare." gandi Ninu, putin iritat de strigatul fratelui sau. "Lui ii convine. Striga din pragul casei dar nu binevoieste sa calce prin zapada."

- Nu am terminat inca! Mai asteptati putin! ii raspunse lui Mihai dupa o vreme, din usa deschisa a grajdului.

Se intoarse calm si se pregati sa mulga vaca. Apa fierbinte adusa de dimineata din casa ajunsese acum doar calduta, tocmai buna de spalat ugerul plin cu lapte al Joianei. Vaca il privea cu ochii ei blanzi, il ruga parca sa o mulga.

Ninu nu implinise inca zece ani dar stia sa faca toate lucrarile de ingrijire a animalelor si multe altele pe langa casa. Gandul ii zbura la scoala, la ziua de ieri, cand doamna invatatoare le-a vorbit despre Mos Craciun, despre obiceiul de a face cadouri copiilor, despre copiii saraci care nu primesc nimic de sarbatori de la parintii lor, lipsiti de toate cele. Ca sa nu para prea deplasata lectia sa si in contrast cu educatia ateista care trebuia imprimata in scoala, doamna invatatoare le-a povestit despre colega lor Rujita, fetita subtirica, negricioasa, atat de vesela si de prietenoasa, care locuia la marginea satului dinspre Dealul Alom, departe de casele altor sateni, intr-o cocioaba darapanata, acoperita cu foi din tabla ruginita. Pasarica, tatal fetei, obtinuse tabla cu multi ani in urma din butoaie vechi pentru benzina, ramase de la nemti inca din timpul razboiului. In casa lor era tare frig iarna, in special in aceasta iarna deosebit de grea. Zapada ii acoperise aproape cu totul iar Rujita era bolnava si nu putea veni la scoala. Desigur, in casa lor nu va fi nici un pom de Craciun in aceasta iarna. Ninu nu era cel mai vesel si mai sociabil copil din clasa.

Relatiile sale cu colegii erau mai mult concurentiale si tensionate; adesea, mai intotdeauna de fapt, incaierarile intre colegi il gaseau si pe el implicat. Nu prea avea rabdare cu ceilalti; nu accepta nici o jignire din partea lor iar de multe ori glumele colegilor lui i se pareau adevarate jigniri si reactiona violent. Invata bine, ii mai ajuta pe unii dintre colegi, dar pe drept cuvant nu avea nici un prieten adevarat in clasa. Rujita, brunetica isteata din randul intai, care il tachina mereu cu vocea ei pitigaiata dar nici o data nu l-a parat la doamna invatatoare, nu il enerva prea tare si uneori se trezea ca se uita asa, fara nici un rost, spre banca ei. Pe unul dintre colegi, pe Lapos, care intr-o zi a incercat sa aduca vorba despre privirile lui Ninu catre randul intai de banci, chiar fara sa pronunte numele fetei, l-a pocnit cu un pumn in fata, de i-a invinetit ochiul. Abia s-a aplanat conflictul intre parinti, prin mijlocirea doamnei invatatoare. Hotarat lucru, Ninu era un dur, un rautacios si nu-i intrai in voie usor; poate doar daca aveai un targ de facut, vreo afacere ceva, ii puteai atrage atentia si eventual bunavointa. Cat priveste fata, e drept ca era singura din clasa careia nu-i purta pica pentru ceva. Nu o simpatiza, desigur, sau doar nu voia sa recunoasca acest lucru. Ar fi intrat imediat in obiectivul aluziilor rautacioase si al glumelor fratilor mai mari si mai ales ale surorilor sale mai mici; el era foarte orgolios, nu ar fi acceptat asa ceva. Prefera o incaierare intre baieti. In plus tatal fetei, Pasarica, era primul care se inscrisese la partidul comunistilor si era activ in agitatia si propaganda acestora pentru colectivizare. In acest sens el devenise dusman pe fata al Sabadasei si incercase pe toate caile sa o scoata din invatamant. Ninu auzise adesea discutiile purtate in casa iar mama lui nu-l amintea pe Pasarica decat ca "dobitoc, tigan parvenit." O fi fost taica-sau dobitoc parvenit si chiar tigan, dar fata era buna si lui Ninu i se facuse tare mila de ea. Il ingrijora tare starea sanatatii ei si il mahnea faptul ca statea bolnava in frig si nu va avea nimic de Craciun, nici macar un simplu pomisor de brad. Termina de muls vaca. Lua cu grija sistarul cu buline albe, aproape plin si porni spre casa. Trecu pe langa usa pivnitei unde tatal sau depozitase ieri bradul, sa stea pana diseara cand urma sa-l instaleze in casa, in camera mare si sa-l impodobeasca atat de frumos, cum doar el stia.

In camera mare, cam racoroasa, nu se facea foc si de fapt nu locuiau in ea. O foloseau doar de sarbatori si la diferite evenimente, cand se intrunea familia cu toate rudele, la onomastici, botezuri, si la altele de felul acesta. Acolo se aflau obiectele de podoaba pentru brad si cadourile si bunatatile, dulciuri in special, ce urmau sa fie asezate sub brad in seara de ajun de Craciun. Printre daruri, cel mai frumos obiect in acest an, destinat pentru Smaranda, cea mai mare dintre surorile sale, care abia intrase in clasa intai in toamna, era o papusa mare, blonda, cu ochi albastri, pe care ii inchidea si ii deschidea cand era inclinata spre orizontala si in plus spunea "mama" cand era apasata pe piept. Pentru el era pregatita o pereche de incaltari negre, bocanci cu talpa de cauciuc, profilata, captusiti la interior cu un postav dens si desigur calduros. Baiatul si-i dorise de multa vreme. Abia astepta sa vina seara de Craciun! Dupa terminarea curateniei generale au mai ramas doar de batut covoarele. Operatia era destul de dificila. Covoarele erau intinse in curte, pe zapada si batute cu un dispozitiv de tip palma, astfel ca praful din ele sa se scuture, sa cada in zapada, iar covoarele sa se curete si sa se improspateze in zapada rece.

- Mihai, cauta-l pe Ninu sa te ajute si el la batutul covoarelor! spuse tatal, ocupat cu adusul in casa al lemnelor pentru incalzit.

- Bine! Merg la grajd. Ninu nu era in grajd. Mihai l-a strigat in gura mare. L-a cautat peste tot prin curte. Nu era nicaieri. Disparuse. Mihai i-a alertat pe ceilalti si a inceput o agitatie generala. Toti il cautau pe Ninu. Era deja ora trei dupa amiaza si incepuse sa ninga iar. Cea mai agitata era mama.

- Dar vezi, draga, si pe la vecini! Invatatorul trecu pe la toti vecinii, abia inotand prin stratul foarte gros de zapada de pe drum. Trecu si mai departe, la casele mai indepartate, intreba de Ninu dar nimeni nu il vazuse. Se facuse seara. Intunericul coboara repede in a doua jumatate a lui Decembrie. Ninsoarea devenea tot mai intensa si se lasa frigul noptii, ca o umbra dusmanoasa, peste natura imbracata in alb. Cainii latrau si se auzeau pana departe prin aerul rece, curat. Cativa vecini i s-au alaturat in graba invatatorului in cautarea copilului si au format doua grupuri de cautare care au luat-o in directii diferite. Ninu nu era de gasit. Tarziu, pe la noua, cineva batu in poarta Sabadasei. Invatatorul nu se intorsese din sat si nici o alta veste nu aveau despre Ninu.

- Vezi, Mihai, cine este! La poarta era Gligor Lapos cu o sanie mare trasa de el si de feciorul lui mai mare, Traian.

In sanie, culcat intre niste toale, era Ninu. Dormea. Mihai a deschis poarta, oamenii au tras sania in curte, pana in fata usii si l-au dus pe baiat in casa.

"L-am gasit, doamna, pe Coltau, langa casa lui Pasarica. Avea si straita asta cu el." Si puse pe podea o traista mare, cu gura larga, pe care o foloseau vara sa care buruieni de la camp pentru porci sau pentru rate, sau cate un brat de iarba pentru vaca. "De abia mai sufla, doamna!" zise Lapos, apasat.

Ninu continua sa doarma. L-au desbracat si au inceput sa-l frectioneze cu apa calduta amestecata cu otet si cu alcool si i-au pregatit urgent un ceai de tei, indulcit cu miere de albine, pe care incercau sa i-l introduca in gura cu o lingurita, printre dintii inca inclestati. " Tiganul nu era acasa." continua Gligor. "Si-a dus fata aia mica la spital la Zalau. Fata a racit si a facut temperatura mare iar cei de la Dispensarul Comunal l-au trimis la spital. Fata este bolnava tare, se pare. Poate are chiar aprindere de plamani. Ceilalti ai lui Pasarica erau inchisi in casa dar zapada le acoperise si ferestrele, era ajunsa pana sub streasina si nu mai vedeau nimic afara. Nici pe noi nu ne-au auzit cand i-am strigat."

"Hai, dragul mamei, hai trezeste-te!"

Mama ii verifica baiatului pulsul, ii puse urechea pe piept si continua sa-i puna ceai caldut pe buze. Fata copilului se mai inviorase, parca. Si respiratia era din ce in ce mai ampla.

Intre timp s-a intors si tatal care aflase prin sat, ajuns pana departe pe Coltau, ca Lapos l-a gasit pe Ninu cazut in zapada si l-a dus acasa.

Incet, Ninu deschise ochii. Ii vazu intr-un tarziu pe toti in jur si-i inchise la loc. Fata i se inrosise usor.

Dupa cateva minute a deschis din nou ochii si o privi lung pe maica-sa, care ii tinea mana intr-a ei.

Din traista trantita pe dusumea ieseau citeva crengute verzi de brad iar prin gura ei larg deschisa se vedea o beteala aurie, cateva globuri colorate, o cutie cu rahat rozaliu, talpa din cauciuc profilat a unui bocanc negru si abia, ascunse printre celelalte, pletele blonde ale papusii cu ochi albastri.

Dan David, Los Angeles, 12-21-2003

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page