Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

MONUMENTUL RUSINII NATIONALE

 In memorabila zi de 5 sept. 2005 Puterea de la Bucuresti a savarsit cel mai grav act de umilinta si injosire a poporului roman, de sfidare si batjocura a suferintelor indurate de toate generatiile postbelice, a aruncat in derizoriu si a acoperit cu "murdarie", inca odata, chinurile, bataile, inchisorile, deportarile si jefuirile la care au fost supusi luptatorii anticomunisti, acceptand si chiar aplaudand ridicarea, in centrul Capitalei, a Monumentului revolutiei romane. Nu mira pe nimeni tupeul, impostura si nerusinarea lui Ion Iliescu de a ridica tradarea, teroarea si subversiunea la nivel de acte eroice, care, pe deasupra, se mai cer si omagiate. De neinteles si revoltatoare apare pozitia conducerii actuale a tarii care, din comoditate, oportunism, teama sau sumbre previziuni, aproba si chiar apreciaza inducerea si oficializarea ideii ca in decembrie ’89 a fost o revolutie spontana iar infaptuitorii ei sunt eroii carora li se cuvine vesnica recunostinta. In fata monumentului, intr-o atmosfera de profunda pietate, dl Basescu, unul din cei care, ca si mine, au vazut revolutia la televizor, isi exprima respectul pentru cei care "au avut curajul sa-si jertfeasca viata pentru libertatea poporului". "Ma inchin in fata lor si salut aparitia acestui monument care cinsteste memoria eroilor", a spus, in incheiere, dl Basescu intru satisfactia deplina a eroului nr.1 al revolutiei, Ion Iliescu, acesta vazandu-si ticalosiile, din cei 15 ani, acoperite cu girul autoritatii presedintelui democrat. Nu se cuvenea sa ramana nerasplatita pledoaria lui Ion Iliescu, cu o saptamana in urma, in sanul PSD, impotriva suspendarii presedintelui Basescu. Si eu m-as inchina in fata celor care au avut curajul sa-si jertfeasca viata pentru libertatea poporului, daca as sti care sunt aceia, caci inchinandu-ma in fata tuturor mortilor si ranitilor revolutiei risc sa ma inchin si in fata calailor revolutiei, si tare n-as vrea. Raspunzand la nedumerirea lumii democrate care nu-si poate explica de ce la peste o mie de morti si multe mii de raniti nu a existat nici un calau, dl Iliescu, cu elocinta-i caracteristica, a dat uluitorul si totusi corectul raspuns: "oamenii s-au inarmat ca sa apere revolutia si s-au impuscat intre ei". Realitate care l-ar indica pe promotorul monumentului si al revolutiei, drept unicul calau al mortilor si ranitilor atat de necesari legitimarii revolutiei ca instrument de mentinere a tarii in mrejele puterii sovietice. Pentru a iesi din incurcatura in care l-a bagat Ion Iliescu, care i-ar putea afecta serios imaginea, presedintele Traian Basescu, participant activ la omagierea monumentului contestat de multi, ca simbol si valoare artistica, are posibilitatea sa recunoasca, cu curaj si demnitate, ca a fost victima machiavelismului, de tip bolsevic, al lui Ion Iliescu si sa dea satisfactie morala, macar si dupa 60 de ani, luptatorilor anticomunisti si victimelor ciumei rosii. Exprimandu-si respectul si recunostinta fata de oponentii regimului comunist care si-au dat viata, in munti, pe ogoare, la canal, in Piata Universitatii si prin tari straine si daruind, memoriei acestora, un monument pe masura curajului loialitatii si suferintelor lor, Traian Basescu va putea intra in istorie ca primul presedinte anticomunist. O alternativa, total nedorita, la aceasta sansa a presedintelui ar fi intregirea monumentului lui Ion Iliescu cu "secera si ciocanul" si denumirea acestuia "monumentul rusinii nationale". Aceasta ultima alternativa ar fi in concordanta cu tema si valorile proaspat infiintatului "Institut al revolutiei romane" incredintat, de Iliescu, omului de stiinta Dan Iosif, cel care in ’99, in fruntea unui grup de revolutionari "satisfacuti" ii astepta pe minerii lui Cozma, cu care sa atace Bucurestiul si sa ucida democratia, care, era inca in chinurile facerii. Primarul Capitalei, Adriean Videanu, desi stia ca rusinosul ansamblu nu avea avizul Comisiei de urbanism tehnic a Primariei Capitalei, el insusi inghitind pastila otravitoare a lui Ion Iliescu, precum untura de peste in copilarie, a declarat: "o sa incercam sa-l protejam, nu o sa distrugem ce au facut altii", conturand astfel, mai evident, aureola de personaj providential a lui Iliescu, a carui demitizare nu indrasneste inca nimeni sa o faca. Desi toti il urasc, toti il contesta, toti ii doresc disparitia, nimeni nu-l intreaba in ce scop si cu ce drept, in ziua de 23 dec. ’89, dadea in "Scanteia poporului" fatalul comunicat: "Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelas timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste". Criminalul comunicat probeaza, fara indoiala, ca asa zisa revolutie, departe de a fi fost una anticomunista, precum in tot restul Europei, a fost o lovitura de stat organizata de Moscova, in scopul mentinerii Romaniei in spatiul sovietic, al tarilor comuniste. Este, deci, o impietate si o bataie de joc la adresa lumii occidentale sa ridici, in centrul orasului Bucuresti, parte a axei antiteroriste Londra-Washington, un monument, simbol al luptei comunismului impotriva democratiei, un monument care sa vorbeasca generatiilor viitoare despre victoria revolutiei bolsevice in Romania mileniului trei. Chiar si la noua ani de la revolutie, in 1998, Ion Iliescu nu inceta de a manipula masele impunand acestora mentalitatea sa revolutionara, de tip bolsevic, antidemocratica si antioccidentala, demonstrand public caracterul criminal si antinational al loviturii de stat din decembrie ’89. "In programul revolutiei nu a figurat principiul "restitutio integrum"; tinerii nu s-au luptat si jertfit in decembrie ’89 pentru a restaura democratia celor care au stapanit tara inainte de razboi, pentru a restaura puterea marilor proprietari de pamanturi, paduri, fabrici si imobile sau pentru a restaura monarhia", infiera Ion Iliescu, democratia, in sedinta solemna a Parlamentului din dec. ’98. Nimeni nu l-a contrazis, nimeni nu l-a contestat si nimeni nu l-a condamnat pentru inalta tradare si pentru inabusirea, in fasa, a oricarei initiative de democratizare a tarii si de instituire a statului de drept. Fapt ce l-a incurajat pe Ion Iliescu sa organizeze, in anul urmator (1999), in timpul guvernarii CDR, un nou atac terorist asupra Capitalei, o noua mineriada, cu scopul declarat in Parlament, de a inlatura, de la putere, guvernarea democrata. Cu aceleasi rezultate: morti, raniti, batuti, umiliti si considerabile pagube materiale. Lipseste doar monumentul minerului. Atentie, romani, la surpriza ce veti face Europei bagandu-i pe gat un asemenea personaj politic. Imbucurator este ca Ion Iliescu este prea batran ca sa faca puscarie, prea tanar ca sa abandoneze lupta revolutionara si prea inversunat anticapitalist, antidemocrat si antioccidental ca sa poata supravietui in afara granitelor comunismului biruitor. Atras fiind de meleagurile pe care, tatal sau, Alexandru Iliescu, in anii 1931-35, vindea Romania lui Stalin, iar el, 20 de ani mai tarziu (1950-55, se specializa in arta complotului, a subversiunii si a sovietizarii Romaniei prin revolutie, este de asteptat ca Moscova sa-l rasplateasca cu un monument al "eroului sovietic". Pana atunci, romanii asteapta, de la actuala putere, curatarea centrului Bucurestiului de impuritati nocive.

Baltimore - USA - 12 septembrie 2005

Gheorghe Tanasescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page