Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cine minte mai tare

Pasionat admirator al lui Iuliu Cezar, Napoleon Bonaparte a retinut din antica lucrare, care-i proslavea acestuia personalitatea, "De bello Gallico" (Razboiul galic) o expresie devenita celebra atribuita imperatorului: "Oamenii cred bucuros ceea ce doresc". Napoleon a pus in practica aceasta consideratie, inventand conferintele de presa. Chema redactorii sefi ai gazetelor, carora le dicta expozee, aplicand dictonul lui Cezar, continand idei si promisiuni populiste, pe care presa le raspandea, formand opinia publica. Imparatul a realizat ce forta puteau avea ziarele nu doar in a-i consolida puterea, dar si de a fanatiza milioane de oameni. Procedeul napoleonian a fost adoptat mai apoi de toti marii politicieni care au condus destinele lumii civilizate, pana la aparitia radioului. Primul care avea sa inteleaga ca undele hertziene erau capabile sa-i duca discursul politic pe spatii intinse, patrunzand si acolo unde ziarele nu ajungeau, a fost Adolf Hitler. Sfatuit de Alfred Rosenberg, un gazetar intreprinzator si sprijinit cu fonduri uriase provenind de la diversi magnati, Hitler si-a creat o larga retea de posturi de radio, cu care practic a acoperit intregul teritoriu al Germaniei. Aceasta combinata cu puzderia de ziare si reviste ale partidului, alcatuiau un redutabil arsenal de propaganda nazista. Folosindu-l, Hitler a intoxicat electoratul cu promisiuni. La ce a dus, in final, masina de propaganda nazista se cunoaste. Hitler a fost imitat de Stalin, care a impanzit uriasul teritoriu al Uniunii Sovietice cu o retea de radioficare, copiata dupa modelul german, intoxicand populatia cu propaganda desantata bolsevica. Procedeul s-a extins si in tarile intrate in orbita sovietica, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, inclusiv in Romania. Difuzoarele si megafoanele care imprastiau ineptiile comuniste si promisiunile demagogice ale liderilor PCR-ului au fost instalate pana si in grajdurile taranilor. Ele erau montate gratuit, functionand permanent in casele oamenilor.

Desigur, asemenea procedee de propaganda au putut fi puse in practica doar in sisteme politice dictatoriale. Intr-un stat democratic este imposibila implementarea de retele unice mass-media, dialogul si confruntarea politica fiind libere, cetateanul putandu-se informa diferentiat in functie de opiniile si credintele sale. Aceste principii nu mai trebuie demonstrate. Nu mai sunt necesare argumentatii privitoare nici la ineficienta in timp a arsenalului de propaganda de tip hitleristo-stalinist. uriasa retea de radioficare si-a dovedit inutilitatea, constatandu-se ca difuzoarele fusesera de mult intrerupte de sateni in casele lor.

Aparitia televiziunii a modificat radical mass-media politica. Occidentul si indeosebi USA si-au axat cu preponderenta actiunile propagandistice prin utilizarea televiziunii. Canalele de televiziune prin antene si prin cablu au ajuns numeric de dimensiuni uriase. Fenomenul se explica prin dorinta umana de a vedea ce se petrece la distanta, dincolo de limitele naturale ale ochiului, existenta inca din trecutul preistoric si inclinatiei spre prospectarea necunoscutului, atestata de numeroasele mituri, basme si legende aflate practic in culturile tuturor popoarelor lumii. De buna seama, televiziunea constituie o consecinta a acestui deziderat marturisit in forme estetice de omul simplu si cautat cu puterea mintii de omul de stiinta. Televiziunea a aparut deci in timpul potrivit, adica atunci cand mijloacele grafice si audio-electronice s-au vazut incapabile sa faca fata atat afluxului de informatii de toate categoriile, cat si cerintele sociale. Ea a devenit repede un bun gratuit sau aproape gratuit pretutindeni, un component al vietii cotidiene obisnuite. Sociologi precum Horkheimer, Barilier si altii vorbesc uneori despre "civilizatia radio-televiziunii". In realitate se exagereaza, deoarece radio-televiziunea reprezinta doar mijlocul cel mai adecvat pentru a ilustra gradul actual al evolutiei civilizatiei. Prin caracterul sau, televiziunea aduce actualitatea imediata in fata ochilor receptorilor, creand o noua relatie intre cel ce transmite evenimentul si persoanele care primesc informatia. Distanta este redusa la zero, determinand astfel formarea unei puternice opinii de veridicitate asupra celor ce se vad pe micul ecran, chiar daca in realitate informatia este mult deformata prin interventia directa a celui care o transmite, in functie de anumite interese. Caci tehnica moderna este capabila sa faca apel la o multime de trucuri si formule regizorale, in masura sa dramatizeze momente sau situatii banale, ori sa minimalizeze fapte grave. Operatorul, regizorul de televiziune actioneaza aidoma celor care produc filme, orientand atentia telespectatorului in directia dorita de emitent, deformand realitatea pe care nu o prezinta nuda, obiectiv, chiar daca teoretic ar dori sa o faca. Prin urmare, informatia devine spectacol, fiind manipulata subtil, conditionand publicul receptor. In acest fel, televiziunea desi are marele avantaj al comunicarii directe si instantanee a informatiei se constituie si ca un mijloc inevitabil de deformare a acesteia. Ca orice alt procedeu mass-media, ea poate servi atat binele, cat si raul.

In Romania, Nicolae Ceausescu a inteles pe dos forta televiziunii, gasind-o periculoasa. A ajuns, cum se stie, sa reduca programele emisiunilor zilnice la cateva ore si, mai mult, limitand transmisiile color. Spre deosebire de el, succesorul sau, Ion Iliescu a dat liber propagandei prin televiziune, exacerband totul, chiar din primul moment al venirii sale la putere. Televiziunea romana a fost astfel prima din lume care a transmis non-stop o revolutie prefabricata, zile la rand. Insa a facut-o astfel, incat a reusit sa produca un efect invers fata de cel scontat, de saturatie, dar si de denaturare evidenta a informatiilor. In final, o asemenea campanie dirijata a nascut sintagma bine cunoscuta: "Ati mintit poporul cu televizorul!". Din pacate si acum acest procedeu periculos se mentine. El este urmarea faptului ca un mare numar de societati de televiziune apartin unor grupuri de interese, multe opuse actualei guvernari. Este ceea ce a sesizat si a semnalat presedintele Romaniei, Traian Basescu, ca un pericol pentru democratie. Exemple flagrante pot fi vazute pe micile ecrane zilnic, in ultimul timp. Cazul rapirii celor trei jurnalisti romani in Irak a depasit orice limite de manipulare a opiniei publice. Cativa comentatori, cunoscuti ca adversari ai presedintelui, si-au dat in petec pe posturile TV, prin incercarile lor penibile de a minimaliza eforturile autoritatilor si ale presedintelui tarii in a solutiona criza, fiind aratati cu degetul, fara menajamente, de insusi Traian Basescu. Acelasi gest l-a facut si cu diverse posturi de televiziune si ziare apartinand unor grupuri de interese, care au dramatizat iresponsabil inundatiile recente, ca si cum ploile se datorau guvernantilor. De curand s-a ajuns pana acolo, incat un proprietar de ziar si-a permis sa ameninte pe presedintele tarii ca-l "va distruge prin reteaua sa de ziare, reviste si radio-televiziune". Aceasta deformare a democratiei, prin mijloace financiare plasate in mass-media, de catre grupuri de interese, inclusiv cele de tip mafiot, este reprosata Romaniei de Occidentul european, ca si de Casa Alba. Asistam apoi la o batalie surda intre vectorii incriminati de UE si de presedintele tarii. Daca va fi invingator tenacele capitan de cursa lunga sau va sfarsi epuizat, precum Emil Constantinescu, spre paguba democratiei, ramane de vazut. In orice caz, Traian Basescu pare un David in lupta cu Goliath. Singura sa arma, care-i poate asigura succesul impotriva acelor "grupuri de interese ticaloase", cum le numeste el, este transparenta si sinceritatea actelor sale. Dupa cum se vede, lupta nu este facila, intr-o tara in care banul nemuncit corupe societatea de sus in jos.

Gh. Bratescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page