Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cateva insemnari despre verbul a <JELUI>

 

Vasile Bechis, Costa Mesa

Pastrez si azi vie in memorie o intamplare din anii copilariei. Nu cred ca aveam mai mult de sase ani. Intr-o frumoasa zi de primavara, a venit la noi o vecina sa stea putin de vorba cu mama. Fara sa dau prea mare atentie la discutia lor, am auzit la un moment dat pe vecina noastra, cu lacrimi in ochi, spunandu-i mamei: Ce bine este de tine, Victorie, tu esti in satul tau, ai aici surori si rude… pe cand eu n-am pe nimeni cui m-as putea jelui.

O tristete nemarginita era intiparita pe fata femeii care, desi copil, m-a impresionat profund si continua sa o faca ori de cate ori imi reamintesc acea intamplare. Era o femeie dintr-un sat vecin, ramasa orfana, saraca si singura iar, pentru ca paharul soartei vitrege sa fie plin cu varf, era si cam uratica si aproape surda. Fiindu-i aceasta conditia, nu e de mirare ca nimeni din satul ei nu a luat-o de nevasta si ca a urmat pe primul om care i-a propus sa se marite cu el, un fecior tomnatic din satul nostru, om ciudat, singuratec si sarac care, la randul lui, n-a reusit sa-si gaseasca perechea in satul nostru.

N-am priceput atunci durerea din sufletul acelei femei, durere izvorata dintr-o viata chinuita si dintr-o casnicie plina de neintelegeri, reprosuri si saracie si nici nevoia ei imperioasa de a gasi pe cineva caruia sa i se jeluiasca.

Cu trecerea timpului insa, pe masura ce m-am confruntat cu problemele vietii si am simtit nevoia de a ma "jelui" eu insumi, am inceput sa inteleg ce era, poate nedeslusit, in sufletul acelei fiinte si a altora ca ea.

Impresia mea este ca sensul cel mai important si mai profund al acestui cuvant se refera la necesitatea oricarui om de a-si deschide uneori sufletul, de a face partas pe cineva la ceea ce a acumulat, de-a lungul anilor, in sinea sa. Sperante inselate, visuri spulberate, iubiri ne- impartasite; framantari ezitari, nedumeriri si necazuri; pacate, nedreptati si asupriri savarsite si cate altele… nu ne este la indemana a le spune oricui, chiar daca avem parinti, frati, sotii sau prieteni.

Pentru a ne dezvalui problemele noastre intime avem nevoie de cineva in care sa avem deplina incredere ca ne intelege, ca nu ne judeca, ca va pastra pentru el cele aflate de la noi si, mai ales, ca nu ne va distorsiona spusele sau le va folosi candva impotriva noastra, cum deseori se intampla.

Si mai este ceva care ingreuneaza, intarzie sau face imposibila "jeluirea"; <este vorba (cum spunea C-tin Noica) de durerea de a nu putea spune ceva fara r e s t, durerea cuvantului de a fi si a nu fi cuvant adevarat>. De multe ori ne dam seama ca atunci cand incercam sa transpunem in cuvinte o stare sufleteasca, un gand sau chiar o anumita intamplare, nu reusim sa comunicam decat o palida imagine a ceea ce avem in minte si in suflet, ca vorbele de care ne folosim nu exprima intru totul ceea ce aveam de spus, cu alte cuvinte ca, <restul> lui Noica este totdeauna prezent, asa cum se intampla cand incercam sa impartim numarul 10 prin numarul 3. Poate ca si la acestea s-au gandit invatatii care au vorbit despre conditia tragica a existentei umane, precum si la faptul ca, in cele din urma, fiecare dintre noi se afla singur.

De sentimente asemanatoare vor fi fost stapaniti si creatorii anonimi ai cantecelor si doinelor noastre populare cand au spus si repetat mereu, "jelui-m-as si n-am cui".

Nici oamenii de demult, simpli si nestiutori de carte cum erau, nu vor fi aflat printre semenii lor pe cineva caruia sa i se poata jelui. Iar pentru a-si face mai explicita aceasta nevoie au spus ca nici fenomenele si lucrurile naturii inconjuratoare, avand ele insele problemele lor, ca si oamenii, nu sunt dornice sa-i asculte.Toate acestea le-au spus prin "cantece", (stiut fiind ca poeziile lirice populare au fost si sunt intotdeauna cantate) multe dintre ele de o remarcabila simplitate si frumusete.

Culegerile si antologiile de lirica populara pe care am avut ocazia sa le consult cuprind numeroase versuri pe tema jeluirii, provenind din toate regiunile tarii, ceea ce ma determina sa cred ca nu poate fi vorba doar de un motiv literar folcloric, ci de o realitate psihologica.

Pentru a intari cele spuse mai sus, redau cateva poezii si cateva fragmente, lasand pe cei ce vor citi aceste randuri sa se pronunte asupra valorii acestor creatii anonime.

Incep prin a cita din <Antologie de poezie populara> intocmita de Lucian Blaga si publicata postum in care, prin selectia facuta, marele poet si filozof roman nu-si dezminte gustul literar, fiecare vers inclus in antologie este cu adevarat remarcabil.

Rau-i, Doamne, cand nu ai Spune-le-as seara la stele,

Plangerea cui sa ti-o dai. Nu le pot nici lor de jele;

Jelui-m-as si n-am cui Caci ii plin cerul de ele

Relele sa mi le spui. Ca inima mea de rele.

Alta adevarata bijuterie;

Jelui-m-as apelor Jelui-m-as norilor,

Apelor, izvoarelor; La cei nori

Dar si apa-mi pare rece Cei trecatori,

Eu o-ntreb si dansa trece. Ei ma-mbraca-n umbra deasa

Si de mine nu le pasa.

Desi nu are legatura cu subiectul acestor insemnari, n-am rezistat ispitei de a mai transcrie o poezie din antologia lui Blaga, unica in felul ei:

Bate vantul, bate vantul, Bate vantul, bate vantul,

Bate vantul, misca crangul, Bate vantul, arde campul.

Pe mine ma bate gandul, Ies la camp

Sa las crangul, Ca sa ma sting,

Sa iau campul? Dar la crang

Mai rau m-aprind.

Din antologia unui alt mare invatat roman, Ovid Densusianu, <Flori alese din cantecele poporului> am ales aceasta poezie:

Jelui-m-as si n-am cui, Numai goale crangurele

Jelui-m-as codrului; Sa le bata vanturele,

Codru-i jalnic ca si mine, Vanturile, vremurile,

Ca nici frunza nu-i ramane, Ca pe mine gandurile.

Tot din ispita redau si urmatoarele strofe, din aceeasi antologie:

Cine n-a iubit sub soare Frunza verde ca bobul,

Nu sti dorul unde-nfloare; Mandra floare-i norocul:

Nu sti jalea ce ajunge, Nu se face-n tot locul,

Nici durerea cum strapunge. Nici nu-l are tot omul,

Ca se face langa cale

Si se-alege cine-l are.

In sfarsit, transcriu doua piese exemplare din volumul <Antologie de lirica populara romaneasca> publicat de Editura Minerva in anul 1980:

Jelui-m-as si n-am cui, Jale mi-i, maicuto, jale

Jelui-m-as drumului: De vorbele dumitale,

Drumu-i batut cu carari, Care mi le-ai cuvantat

Nu crede la suparari. Si eu nu le-am ascultat;

Jelui-m-as, da n-am cui, Dar acum as asculta,

Jelui-m-as vantului: Dar n-are cin'n cuvanta.

Vantu-si are grija sa, Pare-mi rau, vremea-i tarzie

Nu ma poate mangaia. Las'c-asa-mi trabuie mie.

S-ar mai putea cita o multime de alte versuri, la fel de frumoase, dar aceste insemnari nu se vor o micro antologie de lirica populara si, mai cu seama, nu as vrea ca scrierea mea sa para plictisitoare. Stiu, deasemenea, ca prinsi cum suntem in "valtoarea" vietii "moderne", nu mai avem disponibilitate pentru vis si poezie, cu atat mai putin pentru poezia populara.

In treacat amintesc aici ca d o r u l si j a l e a sunt doua sentimente definitorii spiritualitatii romanesti care s-au cristalizat, de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, in mijlocul celor multi si nestiuti, dar care s-au "incapatanat" sa supravietuiasca in pofida tuturor incercarilor, ajutati, poate, si de aceste doua trasaturi sufletesti.

Tot in treacat mai amintesc ca trei dintre cele mai alese spirite ale neamului nostru, cand au fost alesi membri ai Academiei Romane, in discursurile lor de receptie, au platit tribut de recunostinta tocmai celor multi, slabi si uitati ai caror urmasi cu mandrie se considerau. Este vorba de Liviu Rebreanu, cu discursul: <Elogiu taranului roman>, de Lucian Blaga, <Elogiul satului romanesc> si de M. Sadoveanu, <Poezia populara>.

Fiecare dintre aceste discursuri este o pagina antologica de expresie si simtire romaneasca si ar merita cu prisosinta citite de toti acei ce vor sa stie cate ceva despre adevaratul nostru popor.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page