Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cocosul galic pe gardul Dochiei

Un sondaj de opinie dat recent la Paris arata ca mai bine de jumatate din francezi nu doresc ratificarea Tratatului de aderare la UE de catre Parlamentul tarii lor, semnat de Romania si Bulgaria cu cateva luni inainte. Semnificatia acestei atitudini trebuie privita nu ca un gest de neprietenie fata de romani si de bulgari, cu toate ca sunt considerati francofoni, gestul avand radacini emotive, care tin de trasaturile specifice francezului de rand. Sigur, nu un sondaj de opinie mai mult sau mai putin real, hotaraste Parlamentul de la Paris ce sa faca. Insa spiritul de respingere a tot ce pare pentru francez neconcordant cu statutul sau de superioritate apare foarte evident. Este acelasi care a stat la baza refuzului majoritatii francezilor de a aproba Constitutia Uniunii Europene. Dupa cum se stie, Constitutia UE, desi are ca principal autor un francez, a fost dezaprobata de francezi printr-un referendum. Comentariile pe marginea acestei atitudini intorc pe toate fetele defectiunea politica a Frantei, unii ajungand la concluzia sumbra ca soarta Uniunii Europene este pecetluita, aceasta fiind in pragul esuarii. Se avanseaza in mod cu totul straniu chiar ideea parasirii Uniunii Europene, atat de Franta, cat si de Italia si Spania, ceea ce ar face din puternicul conglomerat de state continentale un fel de federatie a tarilor mici si mijlocii, conduse probabil de Germania. In ce masura asemenea scenarii sunt sau nu realiste, nu ne permitem sa apreciem, desi totul pare pura fantezie, tinand seama de mobilurile care au condus atat la formarea UE, cat si la largirea masiva a acesteia in ultimii cinci ani. In orice caz, gestul Frantei, care seamana a fronda, este apreciat in mod critic mai ales de nou-venitii in UE, cum sunt cehii, polonezii, ungurii, slovacii si lituanienii. La unison, NU-ul francez apare in opinia generala din aceste state ca o incercare de torpilare a extinderii UE. Privita astfel, problema este extrem de simplista. In realitate, chestiunea are un substrat mult mai profund, care trebuie cautat in mentalitatea francezului de rand. Acesta se simte "european de elita", superior prin cultura si civilizatie celorlalti locuitori ai continentului. Aici se afla miezul problemei, intreaga politica nationala si internationala franceza tine seama de vechiul orgoliu galic, probat de-a lungul istoriei, incepand cu opozitia darza a lui Vercingetorix, conducatorul galilor, impotriva lui Caesar, deci al stapanilor lumii antice europene, spre a fi continuata prin vremuri de expansiunea napoleoniana si mai apoi de tenacitatea generalului de Gaulle in a se impune ca lider pe plan mondial, chiar in conditiile unei Frante ingenuncheate de Hitler. Revolutia franceza a avut in esenta un caracter politic marcat de orgoliul francezului de rand care se vrea nu numai liber, dar si respectat, daca nu chiar temut, ca tip superior. Tocmai aceasta atitudine exprimata in termeni doctrinari a suras celorlalte popoare europene si nu numai, facand posibila instaurarea treptata, cu sau fara violenta, a sistemului politic democratic, ce domina astazi lumea civilizata. In contextul politic actual din Franta, in care gaullismul, ca expresie a orgoliului nationalist francez, se afla in ascensiune, apare ca perfect explicabil votul negativ fata de Constitutia UE, care pune pe picior de egalitate toate statele componente, intr-un conglomerat cu aspect federativ. Pretextele invocate, sustinand NU-ul, sunt efectiv superflue, inclusiv argumentul ca Parlamentul european a respins articolul din Constitutie care definea UE ca un stat bazat pe civilizatia crestina, propus de francezi, dar si statutul de uniune statala, nu de federatie, agreat de Paris, in lumina conceptiei gaulliste.

Analizand votul, de altfel discutabil al francezilor, se constata ca acesta este rezultatul unei naivitati populare, speculata de diversele partide cu tenta doctrinara nationalista. Jucand cartea orgoliului si speculand infumurarea, trebuie sa o spunem, muncitorimii si taranimii autohtone, formatiunile politice franceze aflate in opozitie au reusit in final sa incurce proiectele europene, fara insa a le face sa esueze. In cele din urma, Franta nu va putea "inota" impotriva cursului vietii politice si mai cu seama economice care caracterizeaza lumea de astazi. Pentru a putea rezista in fata concurentei globale, Franta autoizolandu-se, se va vedea pusa in fata crahului. Singura, nu se va putea confrunta cu concurenta economica a colosilor americani si asiatici. De altfel, un economist britanic, semnand un articol in influentul cotidian "International Herald Tribune", face un pronostic de temut pentru Franta, scriind cu sarcasm: "Or sa-si lustruiasca americanii pantofii cu orgoliul lor prostesc".

Bineinteles, ratiunile economice vor domina cursul istoriei pe termen scurt si mediu, astfel incat, in final, capitalismul concurential capabil sa faca fata globalizarii, va avea castig de cauza in fata capitalismului social, agreat acum in Franta, dar aflat in impas. Practic, lupta se duce intre o viziune politica perimata si o gandire economica in curs de dominare globala. Marii capitalisti occidentali nu se vad cu nimic amenintati de votul francezilor, considerandu-l un episod pasager, politicianist. Ei trec peste jocurile politice, procedand la unirea tehnologiei performante din Occident cu forta de munca ieftina din est. A aparut deja fenomenul dezasamblarii unor fabrici din Franta, spre a fi montate in Slovacia, Bulgaria si Romania. Iar acest proces se afla intr-o crestere vertiginoasa. Este un exemplu limpede ca nici un capitalist nu se joaca cu propria-i supravietuire, lasandu-se prada politicienilor.

Observata sub acest aspect, situatia Romaniei nu pare deloc ingrijoratoare, in pofida declaratiilor amenintatoare ale unor parlamentari, oficiali UE si comentatori, de altfel putini la numar. In afaceri, ca si in politica, negocierile se poarta identic, principalul element care conteaza fiind interesul. Din acest punct de vedere, atat UE, cat si Romania, au interese care converg. Cu multa dexteritate, UE a lasat si lasa a intelege ca doar Romania doreste sa se asocieze cu UE, deoarece statele componente ale acesteia sunt mai bogate, mai bine organizate, avand institutii puternice si o legislatie eficienta, ceea ce in mod sigur trage spre progres intreaga viata politica, economica si sociala a tarii. Pe de alta parte, UE are nevoie de Romania, ca de altfel si de celelalte tari foste comuniste, Occidentul fiind constient ca potentialul economic al centrului si rasaritului european va contribui la prosperitatea sa, in primul rand. Bineinteles, socotelile sunt simple. Prin largirea UE cu noi state, inclusiv cu Romania, toata lumea are de castigat. In primul rand, UE isi intareste imediat capacitatile economice spre a face fata fenomenului globalizarii si in general efectelor capitalismului concurential care deja se face simtit, inclusiv in cursul monetar al euro, aflat in competitie indeosebi cu dolarul american si cu yenul japonez. In acelasi timp, exportul de capital in Romania aduce avantaje indeosebi firmelor transcontinentale europene. Exempul cel mai vizibil este transferul de capital al concernului francez Renault, care a gasit in Romania nu numai un debuseu de a-si plasa stocurile de piese de schimb auto ramase fara desfacere in Occident, dar si de a realiza tipuri de masini ieftine destinate exportului pe terte piete, speculand mana de lucru extrem de ieftina autohtona. Marile trusturi franceze producatoare de ciment au gasit si ele o situatie splendida de a-si spori veniturile, achizitionand aproape in intregime industria de resort din Romania, caracterizata atat prin productivitate sporita, calitate deosebita a sortimentelor, cat si prin capacitatea profesionala a salariatilor. Si exemplele ar putea continua, referindu-ne la alte mari trusturi europene, care si-au plantat in Romania capitalurile. Daca Occidentul resimte inca de pe acum avantajele absorbirii Romaniei in UE, nu-i mai putin adevarat ca intrarea tarii in acest organism continental nu va avea drept consecinta nasterea pentru ea a unui val de prosperitate imediata. In mod obiectiv, aceasta prosperitate va veni in decurs de un deceniu, poate si mai mult, cand economia romaneasca va fi apropiata de cea occidentala. Pana atunci, in mod sigur, francezii si toti scepticii europeni isi vor modera opiniile. Oricum, Romania nu are nimic de pierdut din toata tevatura iscata pe tema Constitutiei Europene. Chiar in ipoteza putin plauzibila a aplicarii "clauzei de salvgardare" cu care o ameninta unii, Romania va deveni membra cu drepturi depline a UE.

Gh. Bassarabescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page