Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

HORIA MUNTENUS: ,,NU MA VA PUTEA SFÂSIA DECÂT CORBUL TINERETII MELE”

Un interviu realizat de Cristina OPREA

Domnule Horia Muntenus anul acesta care se incheie, se pare ca a fost un an benefic pentru dumneavoastra deoarece a-ti publicat un roman extrem de interesant, prin modul de scriere si abordare a subiectului.  A-ti lansat cartea in mai multe orase din tara si a-ti fost apreciat pentru calitatile dumneavoastra scriitoricesti. As dori sa va pun cateva intrebari si pima dintre ele ar fi ce v-a motivat sa scrieti acest roman, ,,DINCOLO DE STELELE RECI”?

- Amintirile adolescentei si tineretii mele. Poate, mai cu seama, una dintre ele, o intamplare legata de intalnirea mea cu un corb. In inserare, pasind pe poteca serpuitoare a unui cimitir, cand luna era rasarita dar soarele inca nu era apus, veneam de la o fata frumoasa, paseam printre morminte, pe scurtatura, spre casa. Eram cu inima inflacarata, rob al visurilor si al entuziasmului de indragostit. Si, in acea lumina stranie a cerulului, la hotarul dintre zi si noapte, am vazut un corb asezat pe o cruce veche de lemn. Mirosea iarba cosita. Eu m-am asezat sub un prun al cimitirului si am privit pasarea cum ma privea. Nu se auzeau decat greierii. Apoi soarele a apus, pasarea a croncanit de cateva ori, i-au falfait aripile si a disparut in noapte. Eu am mai ramas putin. Dupa o vreme m-am ridicat de sub prun si mi-am urmat drumul spre casa. A doua zi, iarasi am mers la fata pe care o iubeam si seara am urmat acelasi drum. L-am intalnit din nou si, la fel, soarele nu era apus, desi luna rasarea. El tot acolo, pe aceeasi cruce. Si iar ne-am privit o vreme. El iar croncanea, falfaind din aripile negre, in noapte zburand. Intr-a treia zi, a trebuit sa il ajut pe tata la treburi si nu am mai mers la fata mea draga. Dar cand s-a apropiat seara, am fugit in cimitir sa il gasesc. Era exact in acelasi loc, asteptandu-ma. Iar mie mi se aprinsese inima de bucurie. Simteam amandoi, el in inima lui de pasare, eu in inima mea de poet, o imensa si o puternica prietenie. O bucurie fantastica. Era secretul meu. Insa, in ziua aceea, am stiut amandoi ca era ultima noastra intalnire. Si parca ne-am jurat, privindu-ne pentru ultima data, prietenie eterna. Si asa a si fost. Eu am mai mers, in vara aceea, la fata mea draga si am trecut pe aceeasi poteca si nu l-am mai intalnit. De-a lungul timpului am mai vazut corbi. Unii dintre ei m-au pandit, stau la panda inca, asteapta si azi sa cad, sa ma prabusesc, sa ma poata ataca in voie. Dar nu le este ingaduita aceasta sansa. Nu ma va putea sfasia decat corbul tineretii mele.
 
Viata unui scriitor este extrem de interesanta, de la debut si pana la maturitate, el urca niste trepte. Treptele sale sunt formate din scrierile sale, din articole, recenzii, poezii, romane. Ce importanta are un roman in viata unui scriitor?

- Pentru un scriitor, orice carte a sa este o piatra de incercare, cum pentru un chirurg orice interventie chirurgicala. Orice volum poate muri cum poate muri un pacient pe masa de operatie. Daca pacientul va fi salvat, el se va intoarce la medic cu recunostinta.
Aud mereu pe strada ca romanii nu citesc. De aceea as dori sa va intreb:  se mai citeste in Romania?

- Se citeste in Romania. E adevarat, din pricina multor factori, extraordinar de putin, raportat la cat de mult se citeste in Occident. Spre exemplificare, nu se citeste in intreaga Romanie cat se citeste la Londra.

Cum este privita literatura contemporana romaneasca de public si de critica?

- Fac parte din publicul cititor. Literatura contemporana romana are nevoie de accesul la public si de accesul publicului la cartile autorilor romani contemporani. Acest dublu acces, in zilele noastre, este restrictionat, inca, de factori de control si de cenzura culturala. Singurul care poate stabili valoarea unui scriitor este cititorul, lector simplu sau critic literar. Si cititorului nu trebuie sa i se ingradeasca accesul la carte, nimeni nu are dreptul sa ii ,,selecteze” lecturile. Au aparut insa librariile online, pe internet, titlurile se pot solicita prin comanda electronica. Din fericire, lucrurile evolueaza si au loc transformari istorice. Eu fac parte dintr-o generatie care si-a trait copilaria si adolescenta in ultimele doua decenii ale comunismului in Romania. In 1990 aveam 25 de ani. Apoi mi-a fost dat sa traiesc primele doua decenii ale criptocomunismului. Nu a fost usor. Comunismul a nascut scriitorul Golem, stapanul redactiilor literare si al editurilor - elogia partidul lui Karl Marx, Lenin si Stalin. Criptocomunismul l-a preluat si l-a numit Cameleon, l-a avansat in grad, prin ordin pe unitate, l-a acoperit, i-a dat infatisarea omului de dreapta care predica democratia, integrarea europeana, normele occidentale, lupta antidiscriminare, correct politics, transparenta, egalitatea sanselor, libera concurenta et caetera. Dar a fost acoperit, a fost imbracat cu o haina care nu i se potriveste si, se vede cu ochiul liber, poarta o haina care ori ii este prea stramta ori ii este prea larga - pantalonii ori ii sunt prea lungi ori prea scurti. Cameleonul si-a pastrat functiile de decizie, s-a vazut incurajat de aceasta cacealma istorica pe care o traversam, indiscutabil, cu efecte daunatoare. Aporiile sociale ii ofera un cadru perfect de manifestare, dar manifestarea aceasta este una toxica. Pentru ca dincolo de demagogie si de elucubratie mai are trei ,,calitati”: aroganta, mimetismul sau maimutareala si moftul. De aici si penibilitatea cu rang de savantslic care il propulseaza ca pe un mare consumator al banilor publici, ca beneficiar exclusiv al unui ,,socialism cu fata umana”. Este sinistru sa descoperi ca, la un sfert de secol de la prabusirea comunismului, schema de organizare a vietii culturale din Romania tine de modelul comunist, ca banii publici intretin peste 20 000 de sinecure ,,culturale” - cine sunt cei peste 20 000 de sinecuristi si care sunt performantele lor? Raspunsul sta in mecanismul prin care acesti trantori alcatuiesc o armata de asfixiere a autenticitatii, a valorii - ei nu au alt rol decat acela de a impiedeca, de a bara afimarea concurentei reale, accesul la public. Generatia mea in aceste lucruri si-a gasit obstacolele. Ma rog, generatia mea a fost cea a revolutiei, poate ca asta i-a speriat - eu fac parte din generatia lui Calin Nemes si a lui Lucian Matis, o generatie autentic nonconformista, imposibil de dresat, dar au venit generatiile mai tinere, care au beneficiat de acelasi tratament. Cu toate astea, nu au lipsit ,,recrutarile” si unii dintre tineri ,,s-au inregimentat”, au deprins repede obiceiurile celor ,,vechi”, s-au obisnuit cu banii din conturile Republicii si cu obedienta fata de ,,maestri”, cu deferenta fata ispravnicii bolsevismului de odinioara, insa calitatea artistica a lucrarilor acestor tineri e jalnica, in conformitate cu probele lor morale sau cu ghinionul de a-si dori  gloria vreme de cinci minute. In carte vorbesc despre asta, despre ,,norocul” de a fi ,,destept” cinci minute. Omul e ca pomul, spune o vorba veche, se cunoaste dupa roade. Uneori se evidentiaza mai bine cand reuseste sa invinga obstacolele: cu cat sunt mai mari, cu atat i se vede mai bine caracterul. Celor tineri si autentici nu le recomand nimic fiindca stiu sa isi aleaga singuri. Altfel nu sunt nici tineri si nici autentici. Au citit desigur ,,Scrisori catre un tanar poet” acolo unde Rainer Maria Rilke le sugereaza unele lucruri. Cei precizati de increderea lor in ei insisi vor avea mereu in inimi cate o camera Sambo. Au venit si peste mine situatii in care mi s-au oferit cele ,,cinci minute”. Nu am cazut in capcane. Mi-am dorit mult libertatea. Libertatea - aceasta extraordinara zvacnire a spiritului! Chiar daca libertatea e suferinta. Si am avut sansa suferintelor. Dar am avut si beneficiul luptei. Am preferat statutul luptatorului, in locul castravetelui de sera. Din pacate, exista in literatura romana contemporana foarte multe legume al caror ,,succes” se datoreaza interventionismului politic.

Este promovat scriitorul roman contemporan pe plan european sau mai bine spus, pe plan international?

- Inainte de a promova un scriitor roman contemporan in afara tarii, e nevoie de o limpezire a apelor in Romania. Sub aceasta umbrela a promovarii culturii scrise contemporane ,,peste hotare” se ascund comportamente meschine. E pueril sa credem ca centrele noastre culturale infiintate ,,in lume” se ocupa cu altceva decat cu tocarea banilor si cu ,,lansarea” unor legume (cum spuneam) crescute in serele ,,partidului” din Romania. Pe autorii ,,exportati”, astfel, cu tonele, nu ii citeste nimeni pe acolo, dar aici, in tara, ni se ,,raporteaza” succesul urias de care s-au bucurat ,,in afara”, pentru a ni se impune respectul si consideratia fata de aceste ,,valori”. Si sunt sume fabuloase pe care le cheltuie statul roman cu aceasta ,,teorie”.
Scriitorul roman trebuie promovat inainte de orice in Romania. E nevoie de o limpezire a apelor in Romania. In apele limpezi e transparenta. E nevoie, organic, de o mare reforma culturala in Romania. E multa imbacseala in Romania. Trebuie sa tragem draperiile ferestrelor, sa intre soarele, sa lumineze, soarele va omori microbii. Trebuie deschise ferestrele, sa se aeriseasca. In Romania aerul este statut si inimile conducatorilor au igrasie, apele sunt tulburate de broastele care se cred rechini in balta.
Da, e imperios ca statul sa se implice in sustinerea Culturii, nu in sustinerea minciunii si a propagandei ieftine. Un stat normal, un stat neafectat de tare, stie sa o faca in mod responsabil, fara discriminarea ideilor, autorilor, fara sa impuna cenzura, fara sa cultive si fara sa impuna fatis o anumita clica.
Dar Statul nu e o notiune abstracta, cazuta din cer. Cand vorbim despre Stat intelegem oameni care ocupa functii ale Statului. La noi valoarea intelectuala este suplinita de functie iar prestigiul personal are culoarea arogantei slujite de prostie. De aceea deciziile sunt cum sunt si personalitatile creatoare umilite. Statul are nevoie de o reforma in domeniul organizarii vietii culturale din Romania. Observam cu totii ca de 25 de ani avem parte de un neodirijism cultural. In fapt, marginalizarea valorilor continua. Accesul la resurse si la cititori este ingaduit doar unor alesi ai regimului. Si regimul este acelasi, chiar daca a imbracat alta blana - e un Ianus care isi arata fetele in alternanta. Eu sper insa in democratizare, in conjuncturi favorabile, in puterea de a rezista, de a lupta in continuare pentru afirmarea libertatii competitiei. In domeniul cartii, artelor in general, in Romania se evita competitia, este practicat de catre regim protectionismul in favoarea perpetuarii unor structuri fara viziuni si aspiratii democratice. Ingradirile sunt impuse prin instrumentele unui tip de regim neofeudal. Asta a determinat ca Romania sa fie retrograda in multe domenii. Schimbarile sunt insa inevitabile. Traim totusi in Istorie, indiferent de ambitiile unora sau altora de a o refuza. Neofanariotii zilelor noastre asta nu pot intelege sau accepta.
Da, scriitorul roman trebuie promovat, inainte de orice, in Romania. E nevoie de o limpezire a apelor in Romania. E nevoie de o schimbare de optica asupra vietii noastre culturale. Se risipesc sume astronomice din banii publici, de la Guvern sau din fondurile consiliilor locale si judetene pentru organizarea unor festivitati si spectacole jalnice, demne de ,,Noua Cantare a Romaniei”, cu mult kitch, mici si fum, ,,evenimente” care folosesc populismului desantat al baronilor locali, staruri ale intruchiparii prostiei, feudali ai ,,timpurilor noi”, in jurul carora graviteaza totul. Este expresivitatea lor ,,culturala”. Pe de alta parte, nenumarati limbrici analfabeti cu diplome, angajati ai inspectoratelor pentru cultura, ai directiilor de cultura din primarii, ocupa, fara smerenie, dar cu nesimtire, posturile statului, stau ciorchine, cu ,,importanta”, pe functii, declamand amicilor, vecinilor si rudelor ca lucreaza ,,la cultura”. In general, pentru o functie la stat, in Romania, este suficienta o diploma universitara de la fabrica de diplome, o pila pusa de tati ori de unchiul din structuri si o recomandare de la partid. Fara aceste imense risipe, muzicienii ar putea fi recompensati altfel, in Filarmonici, teatrele sustinute cu adevarat, cinematografia incurajata. Libraria ar putea fi subventionata pentru scaderea comisionului de difuzare, cartea nu ar mai ajunge la preturi uriase. Statul insusi ar putea dezvolta o retea nationala de librarii. E nevoie de o alta lege a sponsorizarii, care sa evidentieze si sa incurajeze mecenatul. Sunt multe alte masuri care pot fi luate in interesul dezvoltarii bibliotecilor publice, a pietei de carte. Inteleg prin piata de carte din Romania nu doar editurile, librariile sau retelele de difuzare a cartii, ci si scriitorul si traducatorul - ei trebuie sprijiniti prin burse de creatie, prin sustinerea rezultatului bursier in editare si, in urma editarii, prin evaluarea rezultatelor primirii cartii de catre publicul cititor si de catre critica literara. Banii acestia se pot obtine din schimbarea viziunii legate de sustinerea culturii scrise. O multime de paraziti stau calare pe reviste asa-zis culturale, finantate din banii publici, reviste care nu mai au nici un fel de audienta, care apar din rutina, numai si numai sa apara. Nici nu va inchipuiti cate milioane de Euro se prapadesc anual cu acestea, cu intretinerea sediilor, cu plata tipografierii si a hartiei, cu plata unor salarii deloc neglijabile. Nicaieri in Occident nu veti intalni salarii date de stat unor indivizi pentru ca sunt poeti. Dar la noi ploua cu asa zisele reviste culturale, subventionate de guvern sau de consilii judetene. Majoritatea sunt conduse de veleitari ingamfati si acoperite ca niste cearceafuri de tot felul de urdori si de puchine, de aberatii, de prostii. Veleitari, grafomani, ipocriti, sarlatani care spera sa iasa la pensie de la ,,locul lor de munca”. Azi, aceste reviste sunt cancerul culturii noastre scrise. Pentru ca produc ratati pe banda rulanta si intretin o stare de confuzie si de dezarticulare culturala. Traim totusi in secolul XXI. Partidul comunist unic si calauzitor ar fi trebuit sa dispara in 1990. Iata, insa, ca tentaculele lui de stafie se intind, totusi, pana in zilele noastre. Multi dintre activistii lui supravietuitori sunt ca stafiile care bantuie inca prin societate. Bantuie ca niste ,,morminte varuite”, nu au constiinta mortii lor, doar bantuie cu hartoagele in maini si cu stampilele, ca in vremea stalinismului, ca pe vremea raposatului lor iubit conducator din ultimele decenii ale secolului trecut - numai ca mortul de la groapa nu se mai intoarce, oricate limbi i-au dat impuscatului, in timpul vietii, in gaura dosului, oricate bocete i-ar aduce, in continuare, stafiditii.

Va multumesc mult pentru acordarea acestui interviu si pentru franchetea dumneavoastra. Asa cum spunea W. Schakespeare ,,omul e un mic univers”, iar domnia voastra ne-ati dezvaluit cate ceva din universul trait.
Va doresc ca Anul Nou 2016 sa va incununeze evolutia spirituala cu mai multe aparitii editoriale, sa va aduca inspiratie in proiecte noi si de anvergura.  


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page