Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Întâlnire cu IONEL IACOB-BENCEI


Stam de vorba cu unul dintre cele mai intense motore al culturii banatene, un paor, un poet, un scriitor si conducator al mai multor organizatii literare din judetul Timis si capitala lui, orasul Timisoara,  unul dintre cei mai mari EPIGRAMISTI ai  Romaniei,  IONEL IACOB-BENCEI. Daca iubesti graiul banatan nu se poate sa nu cunosti si sa te incanti cu poeziile domnului Ionel Iacob-Bencei. Domnia sa a sanctionat punctual, intepand adanc cu penita pe toti infractorii si impostorii din aparatele de conducere din tara de la revolutie incoace. A indentificat si semnalat uraganul si toate intemperiile vremii si citindu-i ultima carte intitulata „Ridendistii” de azi…, nu m-am putut abtine sa nu aflu mai multe despre domnia sa pentru cititorii si ascultatorii nostri din Diaspora.
Ben Todica: Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre dumneavoastra si cei dragi, despre locurile copilariei si drumul care v-a plamadit?
Ionel Iacob-Bencei: Am crescut intr-o familie de crestini (paori) din satucul meu natal, de circa 120 de „fumuri”, situat la 30 de km  de Timisoara, pe  directia Lipova. Tatal meu, pe langa paorit, a fost cantor
la Biserica  (tenor inzestrat de Dumnezeu cu o voce placuta), iar mama - inca de copil - a frecventat credinta strabuna, apoi a trecut la „Oastea Domului”, ca -  in cele din urma - sa se „pocaiasca” in cultul „Crestini dupa Evanghelie”. Asta era la noi in sat.
B.T.: Deci v-ati pocait inca din acele timpuri?
I.I.B.: Eu, ramas orfan de tata de la varsta de  7 ani si jumatate, desi botezat ortodox, nu am frecventat Biserica Ortodoxa, pentru ca mama ma ducea la „Adunare”.
B.T.: Ati avut greutati la scoala din cauza asta?
I.I.B.: In scoala primara n-am facut ore de religie decat un trimestru, intrucat  venise 30 decembrie cu  proclamarea Republicii Populare Romane, apoi am plecat  pe la scoli: Ciclul II (gimnaziu
stalinist), clasele V - VII, la centrul de comuna, Scoala profesionala, liceu, armata… si uite-asa m-am indepartat de Biserica, dar nu de CREDINTA si de DUMNEZEU.
B.T.: Totusi biserica ramane liantul neamului. Ea ne-a cantat  limba, a promovat cultura si traditiile dandu-le vigoare si trainicie de-a lungul secolelor. M-am simtit intr-o alta dimensiune de cate ori intram in ea pe vremea comunismului.
I.I.B.: Maturizandu-ma, pe parcursul anilor am simtit nevoia de a face ceva pentru Biserica si pentru suflet, o fapta care sa ma scoata din starea respectiva, sa ma izbaveasca. Prilejul mi-a fost dat in anul 1977 cand in satul nostru s-au terminat lucrarile de reparatii generale la Biserica, inclusiv pictura interioara.
B.T.: Voiati sa va spovediti?...,  Ati fost la o rascruce de drum?
I.I.B.: De cate ori mergeam acasa vara, saptamanal, treceam pe la Biserica sa vad pictorii lucrand. Apoi, ma duceam pe la preotul din sat (gradinile  dadeau „cap in cap”), stateam la „givan”, ore-n sir cu Parintele si domna Preoteasa, interesandu-ma de publicatii aparute cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Romane. Asa am dat pentru prima oara peste superba poezie „Limba noastra” de Alexe Mateevici, interzisa  atatia ani!
B.T.: M-ati facut curios. As dori s-o ascult.
I.I.B.: Desigur; cu placere.
Limba noastra-i o comoara
In adancuri infundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastra-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul painii,
Cand de vant se misca vara;
In rostirea ei batranii
Cu sudori sfintit-au tara.

Limba noastra-i frunza verde,
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici.

Nu veti plange-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca,
Si-ti vedea, cat ii de darnic
Graiul tarii noastre draga.

Limba noastra-i vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate, -
Te-nfiori adanc si tremuri.

Limba noastra ii aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spuie-n hram si-acasa
Vesnicele adevaruri.

Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plang si care o canta
Pe la vatra lor taranii.

Inviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme,
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.

Strangeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Si-ti avea in revarsare
Un potop nou de cuvinte.

Rasari-va o comoara
In adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.
In prima duminica din luna septembrie a anului 1977 a avut loc Sfintirea Bisericii, cu participarea Inalt Prea-Sfitiei Sale NICOLAE, MITROPOLITUL BANATULUI (Bunul Dumnezeu Sa-l odihneasca in pace!). Preotul de atunci, Augustin Butas, m-a invitat intr-o seara (cu vreo doua saptamani inainte de eveniment) la dumnealui spunandu-mi ca s-a consultat cu mai multi consateni privind persoana care sa tina un discurs in Biserica, cu ocazia sfintirii. Toti au fost de parere ca unul mai potrivit ca Ionel Iacob nu avem in sat. Atentie: eram membru de partid!!!
B.T.: Ce curaj si pe dumneavoastra!?
I.I.B.: Ei!!! Auzind despre ce este vorba, i-am spus preotului ca accept si o fac in numele satului natal, precum si in amintirea tatalui meu Nicoale Iacob, fost cantor al acestei biserici, dar sa-mi informez familia, intrucat s-ar putea sa am necazuri la serviciu, eu avand dosarul „in lucru” ca sa ma transfer la Consiliul Popular al judetului Timis, inspector in Administratia publica locala.
B.T.: Sinucidere curata! Aceste acte din afara nu se vad in biserica. Multi nu inteleg simbolul crucificarii, al sacrificiului pentru aproapele.
I.I.B.: Stai sa vezi! M-am asezat indata pe scris. Am conceput un discurs cu un prolog in proza, urmat de o sustinere in versuri pe metrica lunga. Asta n-ar fi fost mare lucru; aveam exercitiul scenei, al asistentei numeroase, dar nu mai vorbisem in Biserica si mai ales in prezenta unui Mitropolit. Ca sa fie toate la locul lor, in sambata precedenta evenimentului, in timp ce-i citeam textul - in prima auditie - parintelui protopop, acesta mi-a spus ca trebuie sa-i dau si replicile I P S S, de trei ori. La intrarea in Biserica, Mitropolitul va spune: „Deschideti Portile Raiului sa intre Imparatul Maririi!”, iar eu trebuia sa raspund: „Cine este acela Imparatul Maririi?” Am facut-o si pe asta si se  pare ca a iesit foarte bine, de vreme ce, la AGAPA, am fost elogiat de IPSS NICOLAE.
B.T.: Cum s-a rasfrant aceasta experienta asupra creativitatii dumneavoastra?
I.I.B.: In primavara anului 1985, dimineata, de Sfintele Pasti, plimbandu-ma pe CORSO, am compus mental (fara creion si hartie) RONDEL  DUMINICAL, pe care  -transcris de un arhitect -, l-am transmis  IPSS prin consilierul Sau cultural. Primul vers: „Cand clopotele bat la Catedrala...”
B.T.: Miracol Crestin! Ce inseamna sa nu-ti abandonezi credinta!
I.I.B.: De Sfintele Rusalii- 1992, in satul natal, am ridicat o „cruce de hotar” pentru sfintirea culturilor, iar in 2007 am scris o „pisanie” si un madrigal-epitaf, care au fost dezvelite pe peretele de la intrarea in Biserica, respectiv pe „Monumentul Eroilor” din satul nostru.
B.T.: In acest fel ati devenit apostol…, soldatul Domnului.
I.I.B.: Desigur ca, pe parcursul anilor, am mai scris poezie religioasa sau „talmaciri in versuri a unor pilde”, respectand sensul biblic.
B.T.:  As fi curios sa ascult cateva versuri religioase, ati putea recita?
I.I.B.:  Nu m-a preocupat acest segment in mod deosebit, dar am gasit in el un refugiu in care m-am simtit bine. Poezia „C R E Z”
.    .    .    .    .    .    .    .    .     .    .    .    .    .
Biserica e locul lasat de Dumnezeu
Sa vindece, sa ierte, s-aline ce e greu.
Aici ne-aducem pruncii spre unicul botez
Si ca sa aiba-n viata bisericescul „crez”;
Aicea vin crestinii-n Sfintele Duminici
La slujbe, spovedanii si vii sa te cuminici;
Perechile de inimi isi fac un legamant
Tot in acest lacas, pornind pe drumul sfant;
Iar cand pe lumea asta n-avem nici rost, nici tihna,
De-aici plecam spre locul de vesnica odihna.
Marire Tie Doamne si Fiului, ma-nchin
Si Duhului cel Sfant, in veci de veci. Amin!
.    .    .    .    .     .     .     .      .        .        .       .         .
(Fragment extras din discursul tinut la Sfintirea Bisericii Ortodoxe Romane din Bencecu de Jos/Timis, ( sept.1977) satul natal al scriitorului Ionel Iacob-Bencei. Acest text, gravat in marmora, a fost fixat pe peretele la intrarea in Biserica, placa fiind sfintita pe data de 7 .09.2008, odata cu „Monumentul Eroilor” din localitate.) Apoi de Pasti, asa cum am spus mai sus,  am compus poezia intitulata  RONDEL DUMINICAL,
Cand clopotele bat la Catedrala,
Crestin sau necrestin, esti un invins
De rezonanta lor patriarhala,
De care-ntreg orasul e cuprins.
In forfota, pe Strada Principala,
Multicolore straie noi s-au prins,
Cand clopotele bat la Catedrala;
Crestin sau necrestin, esti un invins.
Din ochii urbei, lacrimi s-au prelins
Pan-au cladit o stea monumentala;
Mai arde-n noi un foc inca nestins
De nicio apa „contraclericala”,
Cand clopotele bat la Catedrala. . .

B.T.: Biserica Ortodoxa ar fi trebuit sa va trimita in misiune. A facut-o?
I.I.B.: Am recitat sau am lecturat poezie religioasa in mai multe biserici, de regula cu ocazia „Rugilor” (Negeilor,  in Banatul de munte) din satele comunei noastre, dar nu numai, inclusiv la Episcopia Caransebesului si Biserica din Soceni, Caras-Severin.
B.T.: Misiunile de salvare ale sufletului si de caritate merg mana in mana.
I.I.B.: Recent, am donat sume de bani (modeste) pentru reparatii la Biserica din satul meu, pentru hrana nevoiasilor la Biserica Ortodoxa de care apartin in Timisoara si la Biserica BETHEL din Timisoara, unde a frecventat mama in ultimii 10 ani de viata.
B.T.: Respectul pentru parinti, datul de pomana si pomenirea sufletelor sunt elemente importante in credinta romanilor. Dumneavoastra o traiti cu adevarat!
I.I.B.: Am amenajat un loc SIMBOLIC de veci pentru unchiul meu cazut, in nov.1942, pe frontul din Rusia, pentru Romania Mare. L-am asezat langa fratele sau, in cimitirul satului din care a plecat, ca macar asa sa fie alaturi. Ma simt izbavit.
B.T.: Dumneavoastra o traiti cu adevarat! Multumesc pentru destainuire si dar! Nici ca se putea sa alegeti o semnatura mai potrivita ca:
                       ROBUL LUI DUMNEZEU, Ionel Iacob-Bencei
I.I.B.: In timp, va trimit si cateva poezii religioase. Multumesc pentru atentie. Bunul Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa. Norii grei inca plutesc peste tara. Am impresia ca forte oculte vor cu orice pret sa nu putem aniversa, uniti, un secol de la Marea Unire, ci faramitati in regiuni/voievodate ?/ cu domni straini. Primul PAS s-a facut, al doilea se vrea de 1 decembrie a.c.
B.T.: Tot raul spre bine. Doresc sa salut romanii cu versurile dumneavoastra sau mai bine spus un madrigal:
Treziti-va romani din adormire,
Ca sa lasam acelora ce vin
O „punte romaneasca de iubire”
Pe Axa: Chisinau, Moisei, Uzdin.
I.I.B.: Un mare conducator  de osti spunea (citez aproximativ): „Nu se poate ocupa rapid o tara decat cu complicitatea celor dinauntru”. Mai pe limba noastra: a „cozilor de topor” . . .
B.T.: Vom scapa si de ele! Vorba lui Eminescu: Nu ne impiedecam noi de toate cioatele. La Multi Ani, Romania!
I.I.B.: Domnule Ben, Ramane cum am zis: „Traiasca Romania dodoloata.”!
B.T.: Doamne ajuta!
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page