Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cateva probleme in legatura cu "Adevarul"

(Continuare din editia precedenta)

Complexitatea problemei adevarului

Se poate usor observa ca principala sursa a pragmatismului este metodologia stiintei si ca, in ce priveste adevarul, stiinta este pragmatica. Intreaga structura a stiintei are la baza aplicabilitatea; orice ipoteza care "lucreaza" sau da rezultatele asteptate este acceptata ca adevarata.

Orice om, deci si filozoful pragmatic, este impresionat de succesele stiintei moderne, iar aceste succese au fost obtinute prin folosirea acestei teorii practice (neidealiste) a adevarului.

Pare cumva normal ca unii ganditori sa recomande extensiunea acestei teorii intregului domeniu al experientei umane.

Este logic sa presupunem ca orice teorie care s-a dovedit a fi atat de rodnica intr-un domeniu, ar putea da rezultate multumitoare si in altele.

Teoria pragmatica a adevarului a fost si este criticata in special de filozofii idealisti care sustin existenta adevarului absolut, in opinia carora <aplicabilitatea> nu poate constitui singurul criteriu al adevarului.

Este adevarat ca pragmatistii considera testul aplicabilitatii (cash value) ca cel mai important, admit insa ca acest criteriu poate beneficia de suport si de la alte teorii, cum ar fi cea a coerentei. Adevarurile pragmatice <lucreaza mai bine daca ele alcatuiesc un sistem coerent>.

Exista multe cazuri, si pragmatistii admit asta, cand trebuie sa decidem intre doua afirmatii contradictorii. De exemplu:

<Sufletul este nemuritor> si <Sufletul este muritor>. Care dintre aceste doua propozitii este adevarata? Atat teoria pragmatica, cat si cea a coerentei nu ne pot ajuta sa decidem si cu atat mai putin cea a corespondentei (a verificarii prin simturi). In asemenea cazuri suntem nevoiti a lasa sa decida constiinta noastra si sa admita adevarul acelei propozitii care atribuie o valoare mai inalta vietii.

Alte teste ale adevarului

Autoritatea

Dupa testul verificarii adevarului sau falsitatii judecatilor cu ajutorul perceptiilor furnizate de organele de simt (teoria corespondentei), poate cel mai folosit test si sursa a adevarului este autoritatea. Depindem de aceasta atat de mult incat cu greu ne dam seama.

Teoria autoritarismului sustine ca pana la urma sursa finala a cunoasterii si adevarului este o autoritate de un fel sau altul; biserica, statul, traditia, expertul etc.

Daca in zilele noastre autoritatea religiei si a bisericii este in descrestere, altele, de tip diferit, i-au luat locul, in special ceea ce se cheama autoritatea "stiintei". Depindem de aceasta intr-o masura cum niciodata oamenii n-au depins de vreo autoritate.

Daca putem fi mai increzatori in stiinta, autoritatea ei este totusi ceva ce ne vine din afara, ca si cea a religiei, intrucat nu putem verifica noi insine toate <adevarurile> avansate de diverse discipline stiintifice, chiar daca fiecare din noi ar avea exclusiv preocuparile unui om de stiinta.

Numarul de cunostinte pe care le avem din propria experienta este, chiar si pentru oamenii cu un inalt grad de scolarizare, restrans fata de totalitatea cunostintelor ce le posedam.

Majoritatea <adevarurilor> de care ne folosim ne-au parvenit prin scoala, sub forma de cunostinte teoretice, adica luate de-a gata si acceptate ca atare.

Este foarte dificil, daca nu chiar imposibil de a distinge intre <adevar> stiintific si <opinie>, sa-i zicem stiintifica, mai ales cand, in legatura cu aceeasi problema au fost emise puncte de vedere contradictorii: Majoritatea oamenilor sustin, cu buna credinta, in diverse imprejurari ca spun adevarul, cand de fapt ei exprima simple opinii personale.

De altfel problema distinctiei intre <adevar> si <opinie> este la fel de veche ca si filozofia; a fost analizata de Socrate si este dezbatuta si in zilele noastre.

In general filozofii considera testul autoritatii inadecvat in dobandirea adevarului. Cine a instituit autoritatea, se intreaba ei, si dupa ce criteriu se poate alege o autoritate sau alta.

Sustinatorii principiului autoritatii apeleaza la cateva criterii extra-autoritative pentru a-si sustine pozitia. Acestea sunt: vechimea, numarul si prestigiul.

Vechimea, este unul din standardele cele mai frecvent folosite pentru a alege intre doua autoritati rivale. Pornind de la supozitia ca ceva cu cat este mai vechi este mai sigur, se admite ca si a alege intre diferite autoritati, criteriul vechimii lor este preferabil. Prin urmare, cel mai vechi regim politic, cea mai veche biserica, cel mai vechi obicei etc. sunt mai bune si mai adevarate.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page