Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Complexitatea problemei Adevarului

 

 

Vasile Bechis, Costa Mesa

(Continuare din editia precedenta)

Teoria corespondentei este aplicabila mai ales in domenii in care faptele stabilite pot fi supuse unei verificari universale. In alte domenii in care asemenea "fapte reale" nu pot fi verificate, testul corespondentei nu poate fi aplicat. Asa de exemplu, pentru cei care impartasesc o anumita credinta, miracolele savarsite de fondatorul religiei respective sunt <fapte reale> in timp ce pentru un sceptic sunt mituri sau superstitii, nu neaparat pentru ca sunt in contradictie cu "stiinta" moderna, ci, pur si simplu, pentru ca nu pot fi supuse verificarii. De asemenea, in domeniul matematicii, cuvantul <fapt> real nu are inteles. A te astepta ca propozitiile matematicii sa corespunda cu "lucrurile asa cum sunt ele" este o imposibilitate, intrucat lucrurile in acest domeniu sunt relatii existente numai in mintea persoanei care a creat sistemul si in nici un caz nu pot fi supuse verificarii prin simturi.

Tinand cont de observatiile de mai sus, se poate totusi spune ca evidenta simturilor este de o imensa semnificatie ca unul dintre criteriile adevarului, dar nu suficient de sigur ca test unic.

Toate scolile filozofice subscriu in a acorda experientei senzoriale un rol ca unul dintre criteriile adevarului. Ce anume rol este o problema controversata de la inceputul filozofiei pana azi.

Cu riscul de a ma indeparta din nou de subiectul lucrarii, trebuie sa amintesc punctele de vedere a doua importante curente filozofice care sustin puncte de vedere diametral opuse:

Curentul (sau scoala) idealist si cel naturalist.

Idealismul, cu importante deosebiri de la un filozof la altul, tinde sa nu aiba incredere in simturi ca surse ale cunostintelor si dezvaluirii realitatii, deoarece simturile- dupa parerea filozofilor idealisti-, pot raporta numai aparenta lucrurilor si fenomenelor.

Platon spune ca noi suntem prizonierii corpurilor noastre si aparatului sensorial al acestora. Iar de vreme ce noi suntem in intregime dependenti de acest aparat pentru cunoasterea lumii exterioare, cunoastem numai atat cat simturile noastre sunt capabile sa ne aduca, ceea ce inseamna numai aparente.

Daca nu am avea ratiunea care sa razbata prin invalmaseala senzatiilor spre adevarata realitate, am fi neputinciosi in a obtine orice cunoastere sau adevar. Principala functie a ratiunii consta tocmai in a selecta materialul senzatiilor si prin procesul de abstractizare, generalizare si conceptualizare sa infatiseze un tablou adevarat al realitatii.

Dimpotriva pentru filozofii naturalisti sau empirist cum li se mai spune, experienta senzoriala, cu toate deficientele ei, este un mijloc mult mai sigur de a contacta realitatea decat procesul de abstractizare si conceptualizare pretuit atat de mult de idealisti. Nici un filozof naturalist nu a fost atat de naiv incat sa sustina ca senzatiile directe si oarbe ar putea prin ele insile furniza cunoastere sau adevar. Si naturalistii spun ca mintea (ratiunea) trebuie sa organizeze datele simturilor inainte ca acestea sa poata deveni inteligibile, ei totusi acorda ultima autoritate experientei senzoriale. Ideile, conceptele si toate produsele activitatii rationale trebuie in ultima instanta evaluate de testul dur al experientei. Testul empiric este singurul mijloc de a controla vasta abilitate a omului de a imagina, a visa si rationaliza. Datele simturilor constituie pana la urma "Curtea suprema" de apel. Daca acestea(datele simturilor) nu se potrivesc cu viziunea rationala a lucrurilor, in loc sa fie respinse ca "aparente", e necesar sa se schimbe "viziunea rationala".

Celebra formulare a lui John Locke sintetizeaza foarte sugestiv conceptia filozofilor naturalisti (empiristi):

<Nihil in intellectu quod prius non fuerit in sensu.(Nimic nu exista in minte care sa nu fi fost mai intai in simturi)>.

Dupa aceasta extrem de sumara analiza a celor doua orientari filozofice privind cunoasterea, ne putem intreba: Ce concluzie putem trage din afirmatiile, relativ contradictorii, ale celor doua scoli privind natura cunostintelor noastre despre obiectele si fenomenele lumii reale?

Un raspuns aproximativ ar putea fi acesta: Cunoasterea noastra a realitatii este compusa din idei pe care mintea le-a creat pe baza experientei senzoriale. Cunoasterea nu-i este data mintii; nimic nu este turnat in ea. Mai degraba mintea "fabrica" perceptiile, conceptele, ideile, credintele etc. si le pastreaza ca ipoteze de lucru asupra realitatii din afara. Orice idée este un model subiectiv care ne permite sa manuim obiectele si evenimentele reale cu un grad oarecare de eficienta.

Dar ideile din capetele noastre nu sunt realitati; ele sunt doar unelte care ne permit sa lucram cu realitatea.

Este ca si atunci cand desenam harti uni- dimensionale pentru a ne ajuta sa intelegem un teritoriu tridimensional. Nu trebuie sa confundam nici un fel de harta cu un peisaj real. <Harta nu este teritoriul>.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page