Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Drumul petrolului

Geolog de profesie, fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, s-a remarcat printr-o initiativa economica de mare viitor, aceea de a construi un oleoduct gigantic, menit sa lege porturile Constanta de la Marea Neagra, de Trieste de la Marea Adriatica. Uriasa constructie petroliera avea rolul, in gandirea profesionala a lui Emil Constantinescu de a transporta titeiul caspic, adus cu vase de mare tonaj, din portul georgian Batumi la terminalul constantean, iar de aici traversand Romania, Serbia, Croatia si Slovenia, trebuia sa ajunga in Occidentul european, prin Italia. Poate cititorii nostri isi mai amintesc eforturile facute de ex-presedintele Romaniei, Emil Constantinescu, in a-si vedea indeplinit proiectul sau. Spre a demonstra viabilitatea acestuia a reusit chiar sa convinga pe omologul sau georgian Eduard Sevarnadze sa vina la Bucuresti. Acesta si-a dat acordul nu numai asupra executiei proiectului respectiv, dar chiar a mers mai departe in valorificarea ideilor lui Emil Constantinescu, inaugurand o linie permanenta de ferry-boaturi intre Constanta si Batumi, cu scopul transportarii de titei si alte marfuri. Se parea ca titeiul intrase pe un curs favorabil dar, ca un facut, cursul evenimentelor din Iugoslavia a blocat totul. Primele care au ridicat obiectii privitoare la proiectul Constantinescu au fost marile concerne petroliere americane si britanice, acestea argumentand ca Iugoslavia in care se duceau lupte sangeroase si tocmai era bombardat teritoriul ei de catre aviatia americana, nu prezenta suficiente garantii de securitate. Cu o rara temeritate, Emil Constantinescu a propus un nou traseu, prin Ungaria si Slovenia, cautand si parteneri dispusi sa contribuie la realizarea proiectului. Doua concerne occidentale europene, ENI si ELF s-au aratat interesate, insa tocmai atunci, Consortiul petrolier British Petroleum a anuntat ca va demara proiectul constructiei unui oleoduct care va lega porturile Baku de la Marea Caspica, de Ceyhan de la Marea Mediterana, trecand prin Azerbaidjan, Georgia si Turcia, pe o distanta de 1700 de km, intr-o prima faza. Preluand ideea lui Emil Constantinescu, de a se transporta titeiul intr-o formula mixta "conducte-nave petroliere", British Petroleum a imaginat extinderea transportului atat de la Ceyhan spre porturile Europei occidentale, cat si din uriasele zacaminte din Kazahstan, la terminalul de la Baku. Solutia britanica a fost primita cu simpatie de Rusia, la inceput, deoarece o buna parte din conductele care treceau prin Georgia si Azerbaidjan erau proprietatea sa. Imediat insa, Rusia a anuntat ca are doua alte proiecte de trasport al petrolului caucazian, ceea ce arata intentia Kremlinului de a concura cu British Petroleum. Unul dintre aceste proiecte prevedea realizarea unei conducte de la Baku la Novorosiisk, pe coasta Marii Negre, care mai avea si rostul de a fi o varianta ruseasca la proiectul oleoductului Constanta-Trieste. Al doilea, exclusiv terestru, trebuia sa treaca pe teritoriul Ucrainei si mai departe prin Polonia spre Germania, cu eventual o varianta derivata prin Bucovina, spre Ungaria si Occidentul european, via Italia. Acest proiect urias, ar fi marcat cea mai mare constructie de oleoducte din Europa.

Din cele patru proiecte, doar unul a fost dus la indeplinire, Baku-Tbilisi-Ceyhan, avand un tranzit de 1 milion de barili pe zi. Realizarea acestui oleoduct a fost motivata, fara indoiala, de ratiuni politice, urmarindu-se transferul de resurse energetice din Marea Caspica, unde exista cel mai mare bazin petrolifer din lume la ora actuala, catre Vestul Europei, prin excluderea Rusiei si Iranului de la aceasta afacere fabuloasa. Constructia oleoductului Baku-Ceyhan a pus in miscare diplomatia Moscovei. Rusia a constatat ca ii era rapita suprematia pe un teritoriu vast, pe care il stapanise timp de aproape un secol. Cu atat mai mult, cu cat British Petroleum a renuntat la un moment dat la vechile conducte rusesti, spre a construi altele mult mai performante. In confruntarea cu Occidentul, Rusia a urmarit o politica experimentata in anii razboiului rece, care s-a dovedit pana la urma cu totul neproductiva. Invitata sa contribuie la constructia noii conducte Baku-Ceyhan, Moscova s-a simtit ofensata, refuzand orice participare activa la acest proiect international, considerand ca itinerariile de transport al resurselor energetice din regiune trebuiau sa se raporteze, ca intotdeauna, la Rusia. Kremlinul a realizat ca aparitia unei conducte noi care evita teritoriul rusesc conduce inerent la slabirea influentei sale politice asupra tarilor din regiune si, mai grav, Georgia, Azerbaidjanul si Kazahstanul vor dobandi o si mai mare independenta.

Aceste ratiuni geopolitice trebuie luate in consideratie, observand evenimentele care s-au succedat si continua sa tulbure situatia in zona. Foarte elocventa este o recenta declaratie a presedintelui Comitetului Afacerilor Internationale a Dumei de Stat ruse, Constantin Kosaciov, care a scapat o remarca cu tente de secret politic: "In conditiile in care teritoriile tranzitate de oleoductul Baku-Ceyhan nu sunt complet stabile, SUA si alte tari occidentale vor profita de aceste circumstante pentru a-si consolida prezenta militara in regiune. In primul rand vor fi vizate divergentele existente intre Azerbaidjan si Armenia pe tema regiunii Nagorno-Karabah, precum si tendintele separatiste manifestate in regiunile georgiene Abhazia si Osetia de Sud". Intrebarea este cine are mai mult interes sa mentina aceasta instabilitate. Fara a da noi un raspuns la problema respectiva este instructiv de a cauta miezul chestiuniii, intr-o fraza a directorului uriasului concern British Petroleum, John Brown: "Oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan va demonstra ca cea mai buna modalitate de a asigura securitatea energetica este existenta mai multor surse de aprovizionare si a mai multor rute de transport". Presedintele american, George W.Bush, salutand inaugurarea oleoductului respectiv, a calificat evenimentul drept "o realizare monumentala care deschide o noua era pentru dezvoltarea Bazinului Marii Caspice". Referindu-se la acelasi eveniment, presedintele Bush a subliniat ca USA a sprijinit proiectul, considerand ca acesta are capacitatea de a spori securitatea energetica si de a creste oportunitatile pentru mari investitii internationale. Moscova a raspuns prompt, prin aluzia presedintelui Vladimir Putin, prea putin mascata, referitoare la problema retragerii bazelor militare ruse de la Batumi si Ahalkalaki din Georgia: "Va fi de dorit ca nici un alt contingent dintr-o alta tara sa nu se amplaseze dupa plecarea noastra. Asta priveste securitatea noastra". Dincolo de aceste dueluri la inalt nivel care exprima destul de vizibil pozitiile politice occidentale si rusesti, dar si diversele confruntari fierbinti din regiunea caucaziana, trebuie semnalate permutarile militare rusesti care au loc in bazinul Marii Negre. Este o zona pe care o evoca frecvent presedintele Traian Basescu, ea vizand si interesele politice-economice ale Romaniei. Traian Basescu si presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenco au inteles ca viitorul Romaniei si Ucrainei nu poate fi marcat de relatii divergente, ci de o conlucrare in zona Marii Negre, incepand cu orientarea Kievului spre Occident. Aceasta inseamna si evacuarea bazei militare navale ruse de la Sevastopol, ultimul bastion al Moscovei in Ucraina. Modul realizarii acestei masuri, fara complicatii diplomatice sau militare a fost gasit de Viktor Iuscenco prin marirea chiriei terenului afectat de baza militara rusa, la un pret insuportabil pentru Kremlin. Moscova a primit cu detasare pretentiile Ucrainei, anuntand ca va disloca flota militara de la Marea Neagra, la Novorosiisk. Or, acest port este gandit ca terminal pentru oleoductul care va lega Marea Caspica de Marea Neagra. Anuntul respectiv a pus in alerta Bucurestiul, simtindu-se rasuflarea rece venind dinspre Moscova, amenintand proiectul oleoductului Constanta-Trieste. In mod spontan au fost reactivate tratativele care lancezeau intre tarile participante la proiectul respectiv. Cu o operativitate remarcabila, Italia si Slovenia care evitasera pana nu de mult sa ia parte la constructia oleoductului s-au grabit sa semneze la Belgrad acordul interstatal in cauza, alaturi de Romania, Serbia-Muntenegru si Croatia. Costurile de finantare vor fi stabilite in luna septembrie intr-o reuniune a tarilor interesate, care va avea loc la Zagreb. Se prevede ca, in functie de varianta aleasa a complexitatii traseului, costurile sa se ridice de la 3 miliarde de euro, la 9 miliarde de euro. In orice caz, oleoductul va avea 1360 de km lungime, pornind de la Constanta. De la Trieste, oleoductul se va conecta la sistemul "Trans Alpine Bipeline - TAP" care aprovizioneaza Austria si Germania. O alta bifurcatie va asigura, prin Venetia, nordul Italiei. Capacitatea oleoductului, a carui constructie va incepe probabil in anul 2007, va fi de cel putin 112 milioane de tone de petrol anual. Aceasta uriasa constructie poate explica in buna masura si orientarile actuale ale politicii externe romanesti cu directia spre zonele Marii Negre si Transcaucaziene, convergenta, de altfel cu cea a USA.

Gh. Bassarabescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page