Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cateva probleme in legatura cu "Adevarul"

 (Continuare din editia precedenta)

Alt mare filozof al sec. al 17-lea a fost Baruh Spinoza (1632-1677). Cartezian in conceptia lui generala, mentine conceptul de adevar preluat de la Descartes, dar ii da o formulare proprie: <Ideea adevarata trebuie sa corespunda cu ceea ce este gandit prin ea>.

El neaga ca existenta este compusa din doua principii: m a t e r i a si s p i r i t u l si admite existenta unei singure substante cu manifestari multiple si cu atribute infinite dintre care noi cunoastem numai doua: extensiunea si gandirea. A fost, cum se spune, un panteist, doctrina interesanta de sorginte orientala conform careia Dumnezeu este o realitate transcendenta, inaccesibila cunoasterii si tot ce exista – universul ca si omul- este o manifestare a acestei realitati.

Ca multi alti filozofi, Spinoza si-a pus intrebarea: <cum pot sti eu ca cunoasterea mea este cunoastere, ca simturile mele pot fi crezute in ce priveste materialul pe care-l furnizeaza ratiunii si ca ratiunea mea poate fi crezuta in ce priveste concluziile pe care le trage din materialul simturilor >.

Pentru a raspunde convingator acestor intrebari Spinoza a elaborat lucrarea, unica in felul ei: Ethica more geometrico demonstrata (Etica dupa metoda geometriei). Scrierea este interesanta nu numai prin continutul ei, ci, mai ales, prin originalitatea ei formala. El a incercat sa rationalizeze si geometrizeze filozofia intr-o masura neegalata de nici un alt filozof dinaintea lui. Luand ca model metoda folosita de Euclid in elaborarea geometriei sale, bazata pe un numar limitat de definitii si axiome, Spinoza a stabilit opt definitii si sapte axiome, dupa parerea lui incontestabil adevarate, pe baza carora a dedus cu o rigoare logico- geometrica exemplara 250 de teoreme pe baza carora a cladit un sistem metafizic, dupa el, absolut sigur, unitar ca orice sistem matematic, ale carui adevaruri sa se impuna prin rigoarea demonstratiei.

A rezultat insa o opera artificiala si greoaie, foarte concentrata, greu de urmarit si de inteles. Oamenii au preferat si prefera texte mai literare in care apreciaza mai degraba fulguirile inteligentei si noutatea asociatiilor decat rigoarea matematica, lasand la o parte faptul ca ideile fundamentale ale existentei cu greu, daca nu chiar imposibil, pot fi demonstrate matematic.

Gottfried W. Leibnitz (1646-1716).

Adevarul, dupa filozoful german, consta in corespondenta propozitiilor din spiritul nostru cu lucrurile la care se refera. Ca si Descartes, ajunge la concluzia ca o idée adevarata este sesizata de intelect printr-un act simplu, care o face clara si distincta.

Dar, spre deosebire de filozoful francez, el sustine conditia ca ideea simpla sa poata fi definita. O idée este clar si distinct inteleasa daca ii posedam definitia. Prin urmare, daca o idée nu o putem clar defini, nu putem spune ca este adevarata. Aceasta este intr-adevar valabil cu privire la notiunile simple. Cat priveste adevarurile complexe, care nu mai pot fi sesizate printr-un act simplu al intelectului, Leibnitz credea ca acestea pot fi definite cu precizie in mod simbolic, ca si notiunile complexe matematice sau geometrice.

Desi nu este direct legat de subiectul acestei relatari, mentionez faptul interesant ca Leibnitz este acela care a sustinut, cu cateva secole inainte de teoriile fizicii contemporane, ca intregul univers este alcatuit nu din atomi, ci din particule fara forma si dimensiuni, puncte indivizibile de forta sau energie pe care el le-a numit m o n a d e.

Nu este, cred, lipsit de interes de notat faptul ca marii filozofi rationalisti ai sec.-al 17-lea au fost, in acelasi timp si mari matematicieni, aducand contributii fundamentale in acest domeniu.

Astfel, Descartes este cel ce a pus bazele geometriei analitice si a introdus notiunea de marime variabila si pe cea de functie.

Leibnitz, a elaborat, independent de Newton, calculul infinitezemal iar Blaise Pascal (1623-1662) a pus bazele analizei matematice, a teoriei probabilitatilor si a elaborat teorema din geometrie care-i poarta numele.

Este evidenta o anume inrudire intre speculatiile filozofice si demonstratiile matematico-geometrice. Rigoarea logica este o trasatura comuna si conditie necesara ambelor domenii.

Aceasta inrudire intre matematica si filozofie ne intampina inca din antichitatea greaca cand s-au pus bazele atat ale filozofiei, cat si ale geometriei. Este arhicunoscut faptul ca Pythagora si Thales au fost filozofi si geometricieni si ca pe frontispiciul scolii <Academia> a lui Platon era scris <sa nu intre aici cine nu cunoaste geometria>.

Va urma

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page