Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Mansarda lui Cioran

Despre marele ganditor roman Emil Cioran s-a acreditat ideea ca era un taciturn, un pesimist ursuz, solitar, ateu, care isi renegase originea sa romana. Nimic mai fals si mai tendentios fluturat in anii dictaturii comuniste de catre "raspandacii" securisti. Realitatea o regasesti in volumul Sandei Stolojan intitulat "Nori peste balcoane - jurnal din exilul parizian", aparut in Editura Humanitas. Este o carte de amintiri, de notatii concise in care se regasesc o multime de intelectuali romani pe care i-a cunoscut si pe multi i-a cultivat, traind la Paris, intre anii 1975-1989. Sigur, sunt amanunte extraordinare, necunoscute publicului romanesc despre viata, zbuciumul si concretetea rezistentei politice fata de comunismul din Romania care caracteriza miile de autoexilati din Franta si in general din Occident. Sanda Stolojan a trait in timpul exilului parizian al familiei sale in preajma unor geniale personalitati romanesti, printre care Eugen Ionescu, Mircea Eliade si mai cu seama Emil Cioran, a carui traducatoare a operelor acestuia a fost ani indelungati. Descoperim in general in jurnalul scriitoarei un Cioran cu totul altfel decat il pictase propaganda comunista sub semnaturile mai cu seama ale lui Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, in revista "Saptamana". Una dintre primele notatii ale Sandei Stolojan despre Cioran dateaza din noiembrie 1975: "Am fost la Cioran, care m-a primit cu simplitate si cu caldura lui obisnuita. A scris 11 carti, dar sunt <<carti subtirele>>, adauga el cu o falsa modestie. Acum nu mai este cuprins de aceeasi <<scarba>> (foloseste cuvantul romanesc) ca inainte, nu se mai revolta ca altadata, ceea ce inseamna o scadere a vitalitatii. Imbatraneste, spune el… Vorbim despre poezie. Lui Cioran nu-i place decat esentialul… Mai tarziu vorbim despre Kafka pe care il gaseste supraevaluat. Cioran este antipodul lui Kafka, al sensibilitatii lui bolnave. Pesimismul lui este scepticismul unui om sanatos si salubru".

Intr-o notatie de la sfarsitul lui 1978, scriitoarea relateaza o conversatie cu Cioran despre religie: "Vorbim apoi despre crestinism, subiectul nostru favorit. Doua mii de ani de dominatie a Bisericii, asta este o reusita unica, spune el. Crestinismul era necesar in starea de deligvescenta a lumii antice. Crestinismul a fost crunt, a ras totul, a combatut in special folosirea moravurilor imorale ale lumii antice, ca si filozofia antica, principalul sau adversar, pe epicurieni, si, mai putin, pe stoici. Istoria religiei il pasioneaza pe Cioran. In optica sa catastrofica, istoria este o inlantuire de masacre. Ii cer sa-mi vorbeasca despre aportul crestinismului la viziunea omului in Vechiul Testament. Daca a existat un plus decisiv, cum sa explicam refuzul iudaic al mesajului lui Hristos? Asta-i marea intrebare, spune Cioran pe un ton patimas si jubilatoriu. Evreii n-au vrut sa piarda nimic din identitatea lor, in aceasta consta si puterea si nebunia lor. N-au vrut sa accepte faptul crestinismului. In ochii romanilor, ei se confundau de altfel cu crestinii. Crestinii apareau ca o secta evreiasca. Nimic mai mult. In timpul persecutiilor, evreii ii denuntau pe crestini pentru a se salva astfel in ochii romanilor. Atunci a inceput ura dintre evrei si crestini, care este o ura foarte veche. Cioran imi vorbeste despre Auschwitz si sistemul de ucidere inventat de Himmler. Este inacceptabil, oricare ar fi fost nebunia evreilor. Ceea ce a facut Germania echivaleaza cu o damnatiune a Omului, conchide Cioran. In aprilie 1979, opiniile se cristalizeaza: "Lunga discutie cu Cioran. Imi vorbeste despre familia lui. Despre sora lui moarta in pragul nebuniei si al carei fiu s-a sinucis. <<Si eu am avut dintotdeauna obsesia sinuciderii>>. Romania il obsedeaza ca pe noi toti. Nu l-am vazut niciodata atat de tentat sa se intoarca in Romania. Dar ii e teama de socul intoarcerii. Cioran nu si-a schimbat cetatenia niciodata. Este roman. Cioran afirma ca ii lipseste credinta, contactul personal cu Dumnezeu, care e semnul omului religios. Spune aceste lucruri pe un ton ciudat de neutru. In noiembrie 1980, Cioran pe care in trecut Germania il fascina, devenit scriitor francez, a asimilat cultura franceza, dar fibrele lui in timp au ramas aceleasi. Cioran a depasit propriul sau trecut, s-a desprins de el. Vorbeste despre el cu uimire, cu curiozitate, dar si pe un ton care arata ca nu este indiferent fata de acea epoca incheiata din viata lui. Reactia lui fata de Occidentul obosit o dovedeste. Socoate ca elita romaneasca din trecut, redusa la numar, era de cultura straina. A putut fi usor lichidata. Cioran simplifica, pentru a denigra mai usor societatea romaneasca. Iti dai seama ca este o parere preconceputa. Admite ca s-a petrecut ceva mai mult decat un transfer de valori din Occident in cultura romaneasca. La sfarsitul lui februarie 1982, Cioran se mira de propriile sale talente lingvistice, caci fara a cunoaste limbile italiana si spaniola, ii poate corecta pe traducatorii cartilor sale. A dat un interviu la "Tagesanzeiger" de la Zurich, ziaristul a inregistrat zece ore de convorbiri, apoi a scris un text cu tot ce era mai tare, mai violent. Curios, Cioran nu s-a suparat pe ziarist, care de altfel a mai scris ca se nascuse in 1901, imbatranindu-l cu 10 ani. Curios este ca Cioran se preteaza la acest gen de isprava cu ziaristii germani, dar i-a refuzat mereu pana acum pe ziaristii francezi. Prudenta determinata de trecutul lui si de intrigile exilului romanesc in Franta, pe care il cunoaste mai bine decat pe refugiatii din alte parti? Cioran este inconjurat de "rataciti", mai ales de fete care-l admira, ii scriu, ii telefoneaza de la capatul lumii. A decis sa puna capat, sa se intoarca la vechile lui obiceiuri, sa nu mai vada pe romani, sa refuze contactele publicitare. Pretinde ca nu mai are chef sa scrie. Cum sa-l crezi? A vrut sa-mi arate la plecare, dezordinea din odaia lui. Am zarit intr-o harababura de necrezut (Simone refuza de mult sa mai intre la el in odaie) pe masa, o veche masina de scris inca in functiune. Cioran isi bate singur manuscrisele". In februarie 1985, memorialista Stolojan noteaza: "Am inteles asta noapte spiritul baudelairian al lui Cioran care strabate <<Lacrimi si sfinti>>. Gasesti in evocarea sfintilor mistici, in euforia estetica impletita cu lacrimi si voluptate, in aspiratia catre Dumnezeu, vecina cu blasfemia, un ecou din Baudelaire. Cand Cioran noteaza in <<Lacrimi si sfinti>>: "Sufletul lui Baudelaire in Evul Mediu", el ne reveleaza ca este constient de tonalitatea baudelairiana a pasajelor lirice in care excesul de suferinta al sfintilor intalneste excesul de bucurie morbida in sine insusi. In iulie 1986: "Am intotdeauna o impresie curioasa, un sentiment de instrainare, cand ii aud pe francezi vorbind despre Cioran. Unii il interpreteaza in sens literar, altii se grabesc sa-l priveasca cu umor, se silesc sa rada mai mult decat este necesar. Nu reusesc sa vibreze in consonanta cu el, dar nu se pot impiedica sa-i admire stilul. De cele mai multe ori, de altfel, adevaratul Cioran le scapa chiar celor mai subtili. Nu pot pricepe esenta imprecatiilor sale, amestecul de sila, de scepticism si de vitalitate provenita din radacinile lui sanatoase. Americanul John Updike pune intrebarea: de fapt ce vrea sa ne spuna Cioran? Considera ca Cioran se invarte in jurul problemei lui Dumnezeu si a crestinismului. Ii reproseaza ca nu duce nicaieri, ca nu ajunge la nimic, ca nu are nici un crez, ca vrea cu orice pret sa-si ascunda cultura, lecturile, ca nu citeaza pe nimeni… Reprosuri justificate intr-un fel. Il poti judeca si asa pe Cioran, daca, a priori, il refuzi prin temperament.

In septembrie 1986, Cioran si sotia sa, Simone se tem de noua lege a chiriilor. Locuinta lor, pe Strada Odeon, unde locuiesc de 40 de ani, este clasata mansarda ameliorata, din cauza tavanului scund. Proprietarul l-a amenintat pe Cioran ca vrea apartamentul pentru fiul lui. Este una din obsesiile lui Cioran. Cand te gandesti ca si-a scris opera intr-o mansarda ameliorata! Din "poza" vor spune detractorii lui care nu vor putea sa-i rapeasca lui Cioran meritul unei tinute exemplare. Efectul Cioran: anihilator prin umor, prin blesteme - elanul cu care s-a luptat impotriva iluziilor necesare intretinerii in el a focului viu. A facut tot ce a putut pentru a stinge in el orice urma de iluzii, alergand de la o flacara la alta, ca sa nu ramana nimic dupa ravagiile scepticismului. Dar a lasat totusi sa arda de-a lungul crapaturilor flacari de viata, de poezie, de Divinitate. O chemare razbate, dovedind un lucru straniu atestat in lumea spiritului: este de-ajuns o infima particica de lumina pentru a schimba negatia in contrariul sau, disperarea in lumina finala, amaraciunea in picatura de miere spirituala. Mierea pustnicilor din desert, care nu mancau indeobste decat lacuste si suc de spini".

Zilele trecute, la Cluj, au avut loc doua evenimente remarcabile: lansarea volumului "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte" si premiera piesei de teatru cu acelasi titlu, ambele avand ca autor pe dramaturgul Matei Visniec. Amandoua sunt un omagiu subiectiv adus lui Emil Cioran. Chiar daca Cioran si Visniec au locuit multi ani la Paris, intalnirea lor s-a produs tarziu cand Cioran era deja un personaj al intelectualitatii mondiale. Visniec abordeaza numeroasele idei care l-au bantuit pe marele filozof roman, rolul pe care il are chiar si dupa trecerea sa in moarte "de unde continua sa intrige si sa incite din superba mansarda pe care si-a construit-o in acest ravnit edificiu numit patrimoniul cultural al umanitatii", cum considera dramaturgul. In spectacolul regizat de Radu Afrim avem de-a face cu un Cioran sentimental, uman, duios, comic, indragostit, uituc…adica asa cum i-a placut sa fie perceput. Intrebarea obsesiva pe care si-a pus-o Cioran din adolescenta "La ce bun toate acestea?" devine ratiunea tardiva, poate, de a gasi un sens iubirii pe care a nutrit-o mereu pentru locurile natale, dupa care a tanjit pana la moarte.

Gh. Bratescu

 

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page