Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

DE VORBA CU SFÂNTA VINERI


1 Decembrie. La munte ninge. Reclamele de Black Friday au expirat. Pe strazi, lume putina. Frigul musca. La televizor, a inceput parada de Ziua Nationala a Romaniei. Stau in fotoliu cu computerul in fata si caut pe Google fotografii de demult cu parcul copilariei mele, parcul Regina Maria. La vremea aceea, i se spunea Romania Muncitoare si nu Regina Maria. Aceleasi initiale.

De altfel, parcul arata complet diferit atunci. In centrul sau, un rond mare de trandafiri avand in mijloc un imens vas Art Deco  starnea admiratia trecatorilor. Putin mai incolo, retrasa, se gasea casuta paznicului, o ghereta din lemn, cu o singura ferastruica, la care atarna o bucata de perdea ieftina. Mai mult, jumatate din parc a fost desfiintata cand s-a construit noul Pod Grant. Strazile linistite, cu case nepretentioase, ce il inconjurau, au fost sterse de pe fata pamantului. In locul lor s-au construit blocuri. Singura ramasa neschimbata este Biserica Sfanta Maria, care era pe atunci, parte a parcului.
 
O intamplare traita aici, in copilarie, imi rasare in amintire. Intr-o vara, obisnuiam sa petrec zilnic cateva ore in Romania Muncitoare. De fiecare data cand ma aflam acolo, prin parc trecea, venind dinspre biserica, o batranica inconvoiata sub povara unei legaturi de lemne pe care o cara in spate. Era mica de inaltime, slaba si firava. Hainele ii erau saracacioase, iar in picioare purta papuci de cauciuc. Avea chipul brazdat de ani si in ochii ei stinsi se citeau resemnarea si durerea. Femeia aceasta ma intriga, ma uimea si imi starnea curiozitatea. Dintr-un motiv anume, ma simteam solidara cu ea. Era desprinsa parca din povestea in care Sfanta Vineri cobora din cer si se plimba printre oameni, ca sa vada cat de bune le sunt faptele.

Intr-o zi, mi-am luat inima in dinti si, cu toate ca nu o cunosteam, i-am taiat calea si am salutat-o. S-a oprit. Am intrat in vorba cu ea:
-       De ce duceti lemnele acestea in spate? am intrebat-o.
-       De nevoie, mi-a raspuns ea, domol.
-       Ati fost la biserica? am continuat intr-o doara.
-       Am fost, mi-a spus ea si a inceput sa isi depene povestirea.
-     Stiu biserica aceasta dintotdeauna, de cand s-a construit.  Cand a fost gata, s-a adunat puhoi de lume aici, la tarnosire. Printre cei chemati s-au aflat Regina si Patriarhul. Le-am vazut fata, asa cum te vad pe tine acum. Era intr-o duminica, aproape de Craciun, in anul 1934, pe 16 decembrie. Vantul indoia crengile pomilor. Corbii zburau in stoluri si cerul se inegrise de aripile lor. Zapada mare aveam in iarna aceea, nameti si viscol. Un soare fara putere rasarise si gerul picura fiori in fiecare din cei ce putusera sa ajunga la biserica. Dar nimeni nu simtea frigul, atat eram de fericiti ca ne stransesem acolo.

Ascultand-o, ma intrebam daca nu cumva in fata mea statea chiar Sfanta Vineri, cea din basm. Regina, patriarh? Regina era, sigur, dintr-o poveste, iar cuvantul patriarh il auzeam pentru prima data. Ca sa ma asigur ca rosteste adevarul, am intrebat-o pe nerasuflate:
-       O cunosteati pe Regina?
-     O stia toata lumea. Atunci a fost singura data cand am zarit-o in carne si oase. A trecut pe langa mine la venire si la plecare. Ea mai fusese o data aici, cand s-a pus temelia acestei biserici. S-a facut vanzoleala mare in locul acesta cat s-a inaltat biserica. Sase ani au muncit zidarii si mesterii la construirea ei. La sfarsit, dupa randuiala, au fost poftiti la sfintire Regina si Patriarhul, mai-marii vremii, cei ce au zugravit biserica, sot si sotie, si acel care a taiat in lemn horbota scarii si mobila dinauntru. S-a petrecut o multime de oameni pe aleile parcului, pe 16 decembrie 1934. Erau si copii intre ei; asa ca tine. Tineau in maini flori si crengi de brad. Ne infatisasem cu totii imbracati de sarbatoare. Ce mare, mare bucurie am trait atunci! Cand s-a incheiat sfintirea, s-a aprins marea lumina din mijlocul bisericii, un policandru adus tocmai de la Viena.
-       Erati tanara?
-     Cum altfel? a soptit ea, pierduta in ganduri. Eram tanara si ma amageam ca nu o sa imbatranesc, ca asa o sa raman mereu. Dar uite, au zburat anii si nimeni n-a gasit inca tineretea fara batranete!

Ma uitam cu atentie la ea. Dupa ce o auzisem vorbind, nu mi se mai parea mica si firava si nici zdrentele de pe ea nu se mai desluseau. Chiar se asemana cu Sfanta Vineri din poveste.

-       Lemnele din spate unde le duceti? am adaugat, caci curiozitatea nu mi se stinsese.
-       Gatejele acestea? Acasa, a raspuns ea cu un oftat. Cu ele imi fac mancarea pe un cuptor cu lemne.

Cuptor cu lemne? Tot asa citeam si in povesti, ca Sfanta Vineri gatea pe un cuptor cu lemne. Sa stii, mi-am spus, ca Sfanta Vineri e femeia aceasta! Prea stie multe si ce varsta o fi avand, de a trait ea in vremea unei regine? Fara indoiala ca Sfanta Vineri a trecut prin parc ca sa-i vada pe copiii neascultatori si sa-i pedepseasca! M-a cuprins frica de ea, asa ca dupa un sar’mana grabit, am rupt-o la fuga.

Toata vara, batrana Sfanta Vineri a taiat parcul, cu legatura de surcele in spinare, venind dinspre biserica. Vara urmatoare, am uitat de ea. Si poate ca nici ea nu si-a mai potrivit vreodata drumul prin Romania Muncitoare.
 
Cufundata in amintiri, nu am observat ca s-a terminat parada de 1 Decembrie. Pe Podul Grant treceau cei care au asistat la defilare. Am deschis geamul si i-am privit. In timp ce ma uitam la ei, unul din elevii de clasa zero din bloc, un baiat inalt si roscovan,  a iesit sa se joace. Pentru ca nu avea tovarasi sa ii tina de urat, s-a cocotat intr-un copac. Ii privea si el pe cei ce se intorceau. Iata, mi-am zis, un alt copil asemenea micului erou de la Marea Unire, cel care a strigat: “Traiasca Romania dodoloata!”. Oare va rosti si acesta aceleasi cuvinte? Voi auzi inca o data, dupa mai bine de o suta de ani, “Traiasca Romania dodoloata!”? Ca si cum mi-ar fi inteles gandul, de acolo, din copacul in care se suise, baiatul a rupt tacerea. Plin de hotarare, acesta a inceput sa tipe din toate puterile: “Eu vara nu dorm, eu vara nu dorm, eu vara nu dorm!”

Corina Diamanta Lupu
Bucuresti
1 decembrie 2015
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page