Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Remus Foltos - Interviu cu Ionut Caragea


1. Remus Foltos: Inca din adolescenta ati fost sportiv. Dupa aceea ati facut o cariera din acest lucru. Sportul educa vointa, increderea in sine, dezvolta resorturile motivationale, intareste caracterul si formeaza personalitatea. In legatura cu acest lucru, sportul v-a facut sa deveniti mai inteligent, sau mai intelept? Sau si una si alta? Sau doar v-a invatat sa deveniti mai pragmatic cu lumea si cu dumneavoastra insiva? Precizati cate ceva in acest sens.

Ionut Caragea: Sportul de echipa te ajuta sa te integrezi intr-un colectiv, sa comunici mai bine cu cei din jur, sa iti dezvolti spiritul de sacrificiu, sa imparti bucuria victoriei, dar si tristetea unei infrangeri. In rugbi, de exemplu, trebuie sa iei de multe ori decizii in fractiuni de secunda: sa oferi o pasa, sa faci o fenta, sa lovesti mingea cu piciorul, sa cauti solutia cea mai buna pentru a castiga. Probabil ca aceasta gandire aproape reflexa diferentiaza un sportiv foarte talentat de unul ordinar. Dar chiar si atunci cand nu iei decizia cea mai buna, conteaza motivatia si darzenia cu care lupti pentru a te apara sau pentru a ajunge in terenul de tinta advers. Revenind la intrebarea dumneavoastra, sportul te poate face mai inteligent in contextul obtinerii performantei sportive, pe cand intelepciunea are legatura cu alte aspecte ale vietii, in care miza existentei este cu mult mai importanta decat cea a unui simplu joc sportiv.

2. R. F.: O viata de sportiv e o viata in care satisfactiile profesionale apar destul de repede. Dupa un meci in care ai castigat te simti pe acoperisul lumii. E o viata simpla in care lupta pentru a castiga se transfera si in locurile comune ale existentei. De aceea sportul poate fi un mod de a-ti salva destinul sau macar de a-l influenta, modelandu-l. Din acest punct de vedere eu cred ca sportul v-a adus fericire si liniste in viata. Daca ati putea sa detaliati acest aspect.
 
I.C.: Pentru mine rugbiul a fost o lupta crancena, reflectand in buna masura faptul ca si viata este o lupta. Castiga cine este mai bine pregatit fizic si tactic, mai tehnic, mai talentat. Din pacate, satisfactiile din sportul de performanta depind foarte mult si de castigurile financiare. Rugbiul este unul dintre cele frumoase sporturi din lume, dar si unul dintre cele mai dure. Daca esti accidentat si daca lipseste suportul financiar, placerea de a practica acest sport nu mai este aceeasi. Este adevarat ca jocul de rugbi m-a facut fericit si mi-a adus multe lucruri bune in viata, dar linistea a venit, in cazul meu, din relatia cu persoanele apropiate sau din relatia de comuniune cu natura.

3. E bine cunoscut ca aveti o experienta canadiana, ati jucat rugbi in Quebec. Cand erati atat de departe de casa care era gandul dumneavoastra cel mai des frecventat in legatura cu Romania?

Intr-una din poeziile mele care se intituleaza Voyage, Voyage, povestesc despre calatoriile mele impreuna cu echipa de rugbi prin tinuturile provinciei Québec, amintindu-mi, prin comparatie, de locurile speciale din Romania, de obiceiurile si traditiile care imi lipseau atat de mult. De multe ori incepeam sa scriu in autocar, privind pe fereastra papura care se unduia valuri-valuri, porumbul cu pletele carunte, imaginandu-mi ca sunt, cumva, acasa. Oriunde mergeam, o parte din mine era mereu conectata la patria mea natala. Am plecat la mii de kilometri pentru o viata mai buna din punct de vedere financiar, dar dupa ce am ajuns sa traiesc in strainatate mi-am dat seama ca sunt mult mai importante legaturile mele spirituale cu Romania.

4. Imi spuneati candva ca ati devenit poet in urma unei intamplari in care un poem s-a scris singur in mintea dumneavoastra, ca si cum nu erati „prezent” la acest lucru, ca si cum, printr-o alchimie secreta, nu erati decat mijlocitor. O atare inspiratie se poate datora multor lucruri ce tin direct de psihismul specific al unei persoane. Exista multe teorii. As vrea sa stiu cum va explicati dumneavoastra acest lucru. Pe seama carei cauze il puneti? E interesant de aflat ce credeti.

Momentul cand am devenit poet nu cred ca se rezuma la o singura poezie. Am inceput sa devin poet in adolescenta, cand scriam poezii de dragoste fetelor pe care le admiram, dar metamorfoza mea poetica s-a amplificat in jurul varstei de treizeci de ani, atunci cand m-am aflat in cea mai grea cumpana. Ca o completare, pot spune ca suntem poeti atunci cand suntem inspirati, dar de multe ori nu stim ce sa facem cu aceasta inspiratie si o lasam sa treaca, risipindu-se ca un fum. Cand nu o lasam sa treaca si fluxul ei ne prinde cu creionul sau cu pixul in mana, realizam ca suntem capabili sa scriem ca si cum lucrul acesta l-am facut dintotdeauna. Dar ne poate prinde si cu telefonul mobil in mana, iar singura solutie este sa apasam butonul de inregistrare vocala sau sa scriem mesaje pe care sa le expediem catre noi insine, ca nu cumva sa le pierdem… Sau putem scrie si cu mainile pe tastatura, cand dialogul cu o persoana de la distanta devine pur si simplu poezie. Oricum, inspiratia este ceva ce vine de nu stiu unde si ne manevreaza nu stiu cum, rezultatul final fiind un nu stiu ce extrem de fascinant. Cred, totusi, ca inspiratia este atrasa si de tragismul unor sentimente, de mari neimpliniri, cel putin la mine asa a functionat in majoritatea cazurilor. Practic, inspiratia incearca sa umple un vid interior, omul primind un fel de ajutor din partea universului din care face parte.

5. Ce ati avea de reprosat, pe de-o parte, sau cu ce v-ati putea lauda, pe de alta parte – privind poezia dumneavoastra? Ma refer la functia concreta a acesteia in mediul dumneavoastra cotidian. Altfel spus, va ajuta frecventarea poeziei in viata de toate zilele, sau nu? Este ea un capriciu sau un lucru indispensabil?

Poeziei mele nu-i pot reprosa nimic, ea este ce trebuia sa fie, numai ca lucrul acesta l-am inteles pe etape. Fie ca o scriu, fie ca o citesc, poezia este o parte din mine, este viata mea, este conexiunea mea cu universul. In momentul de fata nu-i nici capriciu, nici lucru indispensabil, este o stare perfect naturala, o simbioza perfecta, un extrasimt cu care m-am obisnuit sa privesc in mine insumi, dar cu care analizez si lumea din care fac parte.

6. Daca vi s-ar lua dragostea pentru poezie, cu ce ati putea-o inlocui? Repet: cu ce ati putea. Nu cu ce ati vrea. Precizati!

Am raspuns indirect, la intrebarea precedenta. Daca mi s-ar lua viata, cu ce as ramane? Sunt poet prin toate lucrurile pe care le fac, pe care le traiesc. Nu am incercat niciodata sa separ viata de poezie, chiar daca uneori am fost mai ludic sau mai misterios in poezia mea. Cred ca singurele lucruri care mi-ar putea lua dragostea pentru poezie sunt pierderea memoriei si pierderea mintii.

7. Plutindul eminescian strabate cu abundenta poezia dumneavoastra, ca un fel de stare de transa in care va simtiti atat de bine si de confortabil. Pana si durerea sau suferinta din poezia dumneavoastra sunt anihilate sau convertite in aceasta dulceata a transei. As vrea sa aflu mai multe amanunte, sau, daca s-ar putea, as vrea sa aflu care este reteta acestei convertiri, dar si despre cum este „preparat” acest plutind atat de feeric?

E ca si cum mi-ati cere sa explic Nirvana sau Revelatia cuiva care, probabil, nu le-a trait. Reteta vine din felul in care privesti poezia si felul in care i te dedici. Daca te sacrifici prin poezie oamenilor, plutindul vine de la sine, este ca o adiere divina care te tine pe curentul ei cald, iar tu nu trebuie decat sa stai cu aripile larg deschise, cu alte cuvinte, sa scrii…

8. Pentru multi poeti a putea scrie poezie e o chestiune foarte delicata. Ei nu pot scrie decat conditionat. Unii prefera un anotimp sau altul; o parte a zilei sau a noptii; o atmosfera interioara sau alta; sau un motiv destul de mobilizator. Evident, toti recurg la inspiratie; numai ca unii sunt mai inspirati decat altii. Unii stau sub obladuirea inspiratiei de un anumit tip, iar altii sub altfel de inspiratie. Caci unora li se soptesc cuvintele direct „la ureche”, fara sa mai caute altundeva. Iar altora li se pare ca singura sursa a discursului trebuie alimentata cu acea atentie rationala care isi cauta cuvintele, le scotoceste, le verifica si apoi le potriveste cu un control constient. In acest sens, unde anume va plasati?

Cele mai multe dintre poeziile mele au fost scrise sub influenta unei inspiratii directionate spre mine, dar recunosc ca au fost si cazuri cand am provocat/chemat inspiratia prin situarea gandurilor intr-o zona de maxima emotivitate, undeva prin lumea amintirilor.

9. In cartile dumneavoastra ati vorbit despre viata si moarte, despre fericire si suferinta, despre bine si rau, despre frumos si urat, despre adevarata cunoastere si simpla parere. Este momentul sa fiti intrebat: ce preferati,  visul sau realitatea?

Oare Eminescu ce prefera? Visul mortii eterne sau viata lumii intregi? Totusi, parafrazandu-l pe Descartes, prefer sa gandesc, deci sa exist. Oriunde as fi, in lumea aceasta, in lumea visului sau intr-o alta dimensiune.

10. V-ati format o bogata cultura poetica si in general, literara - ceea ce este bine vizibil. Survine intrebarea: pe care poet il iubiti cel mai mult? Pe care il recititi cu placere si care v-a mers drept la inima? Puteti preciza atat unul roman, cat si altul strain.

Sincer, cel mai mult iubesc propria mea poezie. Asta datorita faptului ca poezia mea reprezinta o intoarcere in timp, un recurs la memorie. Asa simt eu ca traiesc fara sa moara ceva din mine. Dupa aceea, poetii mei favoriti sunt Eminescu si Daniel Corbu. Si ar mai fi cateva sute de poeti cu care rezonez mai mult sau mai putin. As plusa pentru Whitman, Tagore, Neruda, Ungaretti, Quasimodo, Elytis, Nichita, Maiakovski, Hugo, Sandburg, Baudelaire, Trakl, Bacovia, Vallejo, Heym, Blaga, Perse, Nelligan, Sorescu, Kavafis, Rilke, Grande, Lorca, Minulescu, Octavio Paz, Blandiana etc. Interesant este faptul ca prin citirea si recitirea operelor poetilor pe care ii pretuiesc, tot mai mult mi se intareste increderea in propria mea poezie. Ma refer la rezonanta mea cu felul in care fiecare poet a perceput poezia. Ma refer la fondul ideatic, la sentimente, la imaginile sugerate. Citind poeziile acestor poeti, simt ca fac parte dintr-o familie mare si frumoasa.

11. Desigur, a existat o cale destul de lunga si de sinuoasa pana v-ati gasit tonalitatea, vocea distincta sau ingerul pazitor al poeziei dumneavoastra. Au existat renuntari, obstacole, reveniri si tatonari. In acest sens, va intreb, ce fel de „tip” de poezie ati fi vrut sa scrieti si nu v-a reusit?

Tot ce am scris este asa cum trebuia sa fie scris. Poate ca uneori nu am convertit gandurile si imaginile inspiratiei in cele mai bune cuvinte. Mai tarziu, odata cu imbogatirea vocabularului, am revenit asupra unor poeme, incercand sa ma apropii cat mai bine cu putinta de gandurile si imaginile originale. Au fost si cateva poeme renegate, scrise in perioade de revolta sau ratacire. Ele au insemnat o etapa, o trecere catre limpezirea constiintei. Am scris si alte genuri de poezie, de exemplu pamfletul, folosindu-mi cunostintele lingvistice mai mult decat inspiratia. Totusi, in majoritatea cazurilor, scrisul nu a tinut de „a vrea”, ci de „a fi inspirat”.

12. In poezia dumneavoastra se simte un oarecare aer cosmopolit. Cu toate acestea, prezenta unei sinteze de poezie romaneasca de cea mai buna factura va livreaza direct unui loc de cinste in panoplia romanismului. Dumneavoastra unde va simtiti mai bine, mai „acasa”?

Paradoxul poeziei mele a fost faptul ca am devenit poet in Canada si, astfel, m-am raportat/racordat in multe poeme la cosmopolita societate nord-americana. Acesta a fost un mare avantaj pentru poezia mea, sa trec dincolo de granitele patriei mele si sa-mi largesc orizontul. Insa primii 28 de ani petrecuti in Romania si-au pus mult mai adanc amprenta asupra fiorului meu liric. Pe langa aceste doua mari influente, a existat si cea a internetului, care practic mi-a permis sa ma nasc pe Google si sa devin un autor de Cyber-poetry. Cel mai bine ma simt acolo unde sentimentele si poezia se exprima prin cuvinte in limba romana, dar pentru a ma simti cu adevarat acasa mai trebuie sa fie langa mine si cineva care sa ma inteleaga. De aceea am spus, in 2012, ca Patria la care ma intorc este femeia pe care o iubesc.

13. In special in volumul Negru sacerdot, poemele cu rima reprezinta o demonstratie de forta a ritmului, masurii, cadentei si a unei muzicalitati greu de egalat. In acest sens, se poate banui ca v-ati exersat indelung in analiza muzicii culte. Asta deoarece pare imposibil ca o asemenea varietate de „linii melodice” sa izvorasca din neant. De aceea intreb: cine va este profetul in materie de muzica?

Recunosc ca multe poezii le-am scris ascultand muzica. Genurile muzicale difera, in functie de starea in care ma gaseam. Dar vocea care m-a facut cel mai mult sa vibrez a fost cea a cantaretei Lisa Gerrard (formatia Dead Can Dance). Si nu cred ca este o coincidenta faptul ca Lisa Gerrard este nascuta pe 12 aprilie, la fel ca si mine. Fascinant, nu?

14. Farmecul unic sau distinctiv al poeziei dumneavoastra consta in faptul ca simtiti intreaga paleta de valente semantice ce se ascund in una sau alta dintre „notiunile” ce se imbrica in discurs (cuvintele ce se ordoneaza interactionand „in conceptul” lor, unele cu altele). Desigur ca exista in fiecare cuvant o bogatie absoluta de latente. Numai ca poetul Ionut Caragea alege din virtual, spre a le actualiza, doar acele valente ce se potrivesc perfect la context. Am mai spus – potrivirea aceasta este spontana, nepreparata, neanticipata, nepremeditata. Ce aveti de comentat?

De cele mai multe ori inspiratia genereaza valentele semantice. Dar au fost si cazuri cand am creat valente suplimentare, astfel incat cititorii sa aiba de unde alege, inspre folosul lor. Am facut acest lucru mai ales atunci cand am scris aforisme, deoarece aforismul presupune o abordare mai atenta si mai detaliata a unui adevar teoretic. Stiti cum este? Cand privesti un obiect din mai multe unghiuri, poti descoperi ca acesta prezinta mai multe insusiri. La fel se poate proceda si cu un cuvant sau cu mai multe cuvinte la un loc.

15. Resursele dumneavoastra adanci par sa oscileze, in actul creator, intre fondul ideatic si fondul emotional (sau pasional). Simtiti aceasta oscilatie atunci cand va intoarceti retrospectiv asupra textelor?

Fondul emotional sta la baza actului creator, iar fondul ideatic vine ca o completare. Este adevarat ca ele oscileaza si atunci cand scriu, si atunci cand ma intorc retrospectiv asupra textelor. Este normal ca emotia initiala sa se estompeze odata cu trecerea timpului insa pot aparea surprize frumoase la reanalizarea fondului ideatic. Pot descoperi noi sensuri si valente pe care nu le observasem la inceput din pricina intensitatii emotionale.

16. Atunci cand ati ales sa fiti poet, desigur, a fost un moment auroral: cu multe promisiuni, cu aspiratii eterate si cu asumarea unei libertati, egalate in acelasi timp, de un mare curaj. Dar azi, dupa 10 ani de scris, nu regretati timpul si energia pe care le-ati investit in aceasta afacere? Sau aceasta mica afacere o considerati rentabila, caci l-ati avut partener pe insusi Dumnezeu?

Nu regret nimic si nu privesc poezia ca pe o afacere in care am investit timp si energie. Mai degraba ca pe o „dragoste” in care am investit sentimente, dar nu cu scopul de e primi ceva in schimb (poate ca au existat unele momente de disperare cand voiam si eu ceva pentru mine, dar acestea treceau, inspiratia indepartandu-ma de dorintele de moment). Este adevarat si ca la inceputul carierei mele de poet mi-am dorit sa ajung cel mai mare poet in viata, dar si la aceasta dorinta am renuntat mai tarziu, cand am inteles ca nu exista un poet mai mare ca altul. Aceste clasificari artificiale nu aveau nicio relevanta in comparatie cu ceea ce simteam ca ma facea cu adevarat fericit. Fiinta iubita m-a descoperit citindu-mi cartile. Iubirea m-a implinit ca poet. Ce poate fi mai frumos?

17. S-a vazut de multe ori ca poezia dumneavoastra nu implica un orgoliu literar care sa poata fi degajat de acolo - in urma unei simple critici la obiect, pe care oricine ar putea-o face. Se pare ca ati renuntat la semetia interioara de totdeauna a poetului, fiind vrajit mai degraba de deschiderea etica a unui mesaj extrem de simplu, nepretentios, direct, sensibil-franc (ce implica o situare intr-o tipica umilinta, si asta nu numai ca formula de adresare, cat si prin continut). In acest sens, ce ati putea spune?

Nici chiar acum orgoliul nu m-a parasit definitiv, as fi ipocrit daca nu as recunoaste. Cred ca fara orgoliu nici nu poti sa devii poet insa, in fata universului si a fatalitatii, nu-ti ramane decat sa te prosternezi. Si mai este si durerea care, de fiecare data, incearca sa contrabalanseze orgoliul. Poate ca durerea este un semn, un ajutor divin, cine stie? Oricum, orgoliul a fost pentru mine elanul acela care m-a ajutat sa ma desprind de mediocritate, motivandu-ma in plus atunci cand nu exista nimeni altcineva in jurul meu care sa ma incurajeze sa merg pe drumul ales. Cand jucam rugbi, in tinerete, era mult mai usor. Tata imi spunea ca adversarul are tot doua maini si doua picioare, ca nu e cu nimic superior, ca am toate calitatile pentru a fi un invingator. Dar cand am ramas singur printre straini, datele problemei s-au schimbat… Eu trebuia sa fiu acela care sa se automotiveze. Pana la urma am reusit, si in sport, si in literatura, si in viata, chiar daca, uneori, as fi putut sa fiu mai umil. Grea lectie, umilinta asta…

18. In foarte multele poeme de dragoste, de altfel de o frumusete rara, etalati o tandrete, dar una reflexiva. „Picarea” in sentiment nu poate fi asemanata, din acest punct de vedere, cu – sa spunem – Nichita Stanescu. Va abtineti cat mai mult sa fiti dionisiac. Cu toate acestea, in aceste poeme, sunteti pe crestele unui entuziasm si ale unei muzici extatice singulare si usor detectabile. Ceva, insa, impiedica versul sa exprime „nebunia” aceea care, de obicei, declanseaza un efect teribil in nervii si carnea cititorului. Dumneavoastra preferati mai degraba un extaz indirect. E evocarea sau invocarea extazului - si nu extazul insusi. Ma veti contrazice?

Cred ca am avut o perioada cand am lasat „nebunia” sa declanseze efecte in randul cititorilor, mai ales in perioada in care frecventam siturile virtuale de poezie. Insa aceasta „nebunie” era moftul unui teribilist. Spre norocul meu, au fost cateva persoane care mi-au recomandat sa „ma maturizez”, sa ma autocenzurez. Aveam si varsta potrivita pentru aceasta transformare. Probabil ca aceasta „stilizare” si-a pus amprenta si asupra extazului, care pare a fi usor temperat in unele poeme. Este adevarat si faptul ca exista poeme in care evoc extazul, apeland la amintirile cele mai frumoase, sau in care il invoc, apeland la ajutorul muzei aflate la distanta unei conversatii virtuale. Dar exista si poeme in care veneratia in versuri pentru femeia iubita este rezultatul extazului imediat premergator, scrisul fiind chiar o inertie a extazului insusi.

19. Ce ati alege daca ar fi sa alegeti: solutia nebuniei, sau solutia mediocritatii? Sau ati fi un moderat? Insa in acest caz v-ar lipsi motivul sa mergeti mai departe.

Cred ca am dat deja raspunsul intr-un aforism: „Sunt nebun, poate ca asta este pretul platit genialitatii. Dar ce poate fi mai sublim decat sa fii constient de propria nebunie?”

20. In tot scrisul dumneavoastra pluteste un soi de delicatete fermecatoare. Fiecare poezie parca are un auditoriu feminin pe care vreti sa-l impresionati, sa-l infasurati in dragostea dumneavoastra. E un mod de a va apropia de lector cu o oarecare sfiala si pietate idealizanta. Dumneavoastra idealizati oamenii, ii aduceti in apropierea unei componente divinizante. Cum explicati aceasta iubire de oameni, atat de prezenta la dumneavoastra – in acest inceput de mileniu atat de egoist?

Chiar si dupa grele despartiri, am incercat sa idealizez dragostea, sa infrumusetez realitatea. In primul rand pentru mine, ca sustinere pentru catharsis, apoi pentru ceilalti, ca incurajare, astfel incat fiecare sa caute/incerce sa se ridice la un nivel superior. Da, am preferat sa vad partea cea mai frumoasa din oameni. Am vrut sa contagiez lumea ca Tagore…

21. Exista, de asemenea, o lipsa de ezitare, o siguranta in felul in care scrieti. Carui fapt se datoreaza? Dezvaluiti-ne, in acest sens, resorturile intime secrete ale scrisului dumneavoastra.

Cred ca am raspuns mai sus, cand am vorbit de autocenzura si perfectionare. Acestea iti dezvolta si siguranta. Simti ca te afli pe un bun fagas. Devii mai echilibrat, mai matur in sentimente si in gandire. Spre norocul meu, am avut doi prieteni buni, mult mai in varsta, care mi-au dat sfaturi utile in perioada de debut a poeziei mele: Adrian Erbiceanu si George Filip. Pe langa acesti doi prieteni, am avut si un magistru de sus. El m-a invatat cum sa-mi duc crucea mai departe. In inima mea renaste un Christ cu plete carunte…

22. Puteti fi foarte bine un exemplu, un model de urmat printre scriitorii de azi. Ce i-ati sfatui, ce retete le-ati impartasi, ce confidente le-ati face? Caci experienta dumneavoastra de peste 10 ani pe acest taram, va indreptateste macar sa va exprimati un crez poetic.

Fiindca faceti referire la crezul meu poetic, voi spune ca poezia reprezinta pentru mine o trecere de pietoni intre viata si moarte. Semaforul e stricat (pana la Dumnezeu ne mananca sfintii…), iar pe strada ne paste incontinuu pericolul. Nu recomand poezia decat acelora care sunt dispusi sa se sacrifice in numele ei. Eu privesc poezia ca pe un act nobil, ca pe o religie. Evident, literatura nu se rezuma doar la poezie. In proza si in alte genuri literare trebuie sa fii salahor, sa te documentezi,  lectura suplimentara fiind indispensabila. Dar atat in poezie, cat si in celelalte genuri, mesajul pe care il transmiti trebuie sa fie cu adevarat important.

23. Cum ar suna un epitaf pe mormantul poetului universal?

Nu stiu cum ar suna la altii, dar la mine suna asa:

Vinerea Mare
 
Un intelept
Cruce la piept
N-am cum sa scap
Cruce la cap
 
Zilele numeri
Cruce pe umeri
Ma lasi la vatra
Cruce de piatra
 
Primesc insemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce ma-nchin
 
Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

24. Se poate observa, nu fara o oarecare dificultate, ca aveti, in momentul special al rostirii, o cenzura interioara inconstienta a vocabularului. Evitati unele cuvinte si le frecventati pe altele. Sunteti de acord cu aceasta observatie a mea?

Da, evit cuvintele vulgare si pretiozitatile. Si cred ca mai evit si cuvintele care nu par a transmite un fior liric. Nu stiu de ce, poate ca fonetica unor cuvinte se apropie mai bine de trairile mele interioare, de muzica sufletului meu.

25. Toti oamenii aspira catre fericire. Poate fi ea gasita in miezul actului creator? Altfel spus: poate fi poezia depozitara unei suprematii fericite, dincolo de tristetea generala a vietii?

Ar trebui sa privim si tristetea generala a vietii tot ca pe o fericire. Fericirea ca existam si simtim tot ce ne-a fost dat sa simtim. In actul creator, fericirea e insasi capacitatea de a crea. In actul lecturii, capacitatea de a te bucura de tot ceea ce a fost creat inspre folosul tau.

26. Am observat, studiindu-va opera, ca de multe ori optiunea pentru intelepciune face un pas in fata in detrimentul optiunii estetice. Cum va situati intre cele doua perspective? Cum va autodefiniti in acest sens?

Cand scriu ma gandesc in primul rand la mesaj, si numai dupa aceea la estetica. Mesajul e primordial. El insusi, chiar si fara artificii, este estetic intr-un haos al existentei. Este estetic prin puterea de a iesi in evidenta.

27. Din convorbirile pe care le-am avut, dar si din scrisul dumneavoastra, mi-am dat seama ca sunteti atent la detalii; procedati in orice lucru cu o grija expresa. Poetul Ionut Caragea se hraneste din faptul de a fi ordonat, de a se simti bine intr-un mediu creativ „curat”?  Bunaoara, Nichita Stanescu marturisea ca inainte de a se aseza la masa de scris, se spala pe maini si pe fata. Sau, mai degraba, il inspira acea dezordine creativa fecunda, in care se simte bine inconjurat de notite, de hartii, de proiectele sale imprastiate peste tot; ca si cum i-ar face oroare gandurile disciplinate? Precizati!

Imi place sa fiu ordonat in tot ceea ce fac, este o calitate specifica nativilor din zodia berbecului.

28. V-am citit cu mare atentie poemele din antologia In asteptarea pasarii. Pe langa glasul de exceptie care le alimenteaza, am descoperit un fel special de a te rosti: anume sinceritatea. Inca n-am intalnit pana acum un atare proiect poetic, fundamentat aproape in totalitate pe sinceritate. Este, ea, la dumneavoastra, o metoda de lucru constienta, programatica, sau una care va vine bine la indemana?

Este un mod de a fi, nu a fost niciodata ceva programat. In exilul creator, singur intre patru pereti, nu poti fi decat sincer in comunicarea cu sinele. Fiind sincer cu tine insuti, ajungi sa fii sincer si cu ceilalti. Poezia s-a mulat pe acest mod de a fi cat se poate de natural.

29. Mesajul dumneavoastra este recunoscut unul universalist. Aspiratia catre libertatea spiritului si umanismul cel mai expres sunt marci usor recognoscibile in poezia dumneavoastra. Spuneti-ne cateva cuvinte despre aceste lucruri!

Poetul este un donator universal de cuvinte. Sau un donator de sange la spitalul cuvintelor, dupa cum spunea Blaga. Aspiratia catre libertatea spiritului si umanismul nu trebuie sa fie marci usor recognoscibile doar ale poeziei mele, ci si ale celorlalti poeti. Este un indemn pe care il fac asa cum si Whitman il facea cu peste un secol in urma poetilor care vor veni.

30. Undeva, in fotolii comode, acasa, cititorii dumneavoastra, cu cartile dumneavoastra in maini, se gandesc, dusi departe, la lumile pe care le-ati creat. Ce mesaj spontan le trimiteti? Cum va veti adresa lor?

Bucurati-va de viata, ati primit cel mai frumos dar de la Marele Creator.

31. Ultimul cuvant va apartine! Asadar?!

Asa dar, va ofer!

Interviu consemnat de Remus Foltos,
14 noiembrie 2015

Nota: Interviul face parte din volumul de critica literara (in pregatire) al lui Remus Foltos: Ionut Caragea - oficiantul spontaneitatii


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page