Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

FARMECUL ECLATANT AL ANTOLOGIILOR

Radu VOINESCU


In numarul pe septembrie al revistei, semnalam aparitia celei de-a doua editii din Testament. Antologie de poezie romana moderna/Anthology of Modern Romanian Verse (editia a doua, revizuita si adaugita/second edition revised and enlarged, Antologie si traducere de Daniel Ionita, impreuna cu Eva Foster, Daniel Reynaud & Rochelle Bews, Prefata la editia a doua – Associate-Professor Daniel Reynaud – Avondale College of Higher Education, New South Wales, Australia, Prefata la prima editie – Alex. Stefanescu, Editura Minerva, Bucuresti, 2015), pentru ca, in numarul pe octombrie sa apara un esantion reprezentativ din prefata apartinand lui Daniel Reynaud, o motivatie, dar si o pledoarie (marcata de o anumita surpriza din partea celui pentru care o literatura necunoscuta pana atunci isi revela frumusetea indiscutabila) in favoarea apropierii – din partea cititorului de la Antipozi – de un filon poetic puternic si vibrant, cu nimic mai prejos decat al altor literaturi.

Voi incerca, in putinul spatiu pe care il am la dispozitie, sa ma opresc asupra catorva dintre caracteristicile acestei antologii ce cuprinde poeti (inclusiv din Basarabia) de la Vasile Alecsandri la... Ana-Maria Paunescu.

Daniel Ionita – specializat in economie, preda la Facultatea de Comert a Universitatii Tehnologice din Sydney – a plecat din Romania la douazeci de ani, in 1980, a trait noua ani in Noua Zeelanda, impreuna cu parintii sai, pentru ca apoi sa se mute in Australia. Dupa cum marturiseste, a purtat mereu dorul literaturii din tara natala. La douazeci de ani, cineva care a trecut printr-un liceu asa cum se cuvine stie cam tot ce e de stiut, la nivelul culturii generale, despre literatura in care s-a nascut. E, asadar, format. O zestre genetica mai aparte pe dimensiunea creatiei lirice (pe care nu pierde prilejul sa o mentioneze), dragostea pentru lectura poeziei (pastrata in memorie si cu ajutorul – asta e situatia, chiar daca unii se vor grabi sa nu o „inteleaga” – interpretilor de muzica folk din anii ’70, care au cultivat, stimulati si de Adrian Paunescu, punerea pe note a poeziilor din aria clasicismului, dar si aceea a modernismului romanesc), frecventarea asidua a literaturii engleze, derivata din conditia de locuitor al unui spatiu anglofon, l-au facut sa se instaleze in convingerea ca si literature noastra are cu ce iesi in lume.

Din punct de vedere strict „pragmatic”, un eveniment conjunctural, traducerea catorva poezii pentru propriii copii si pentru nepoti, vorbitori de romana in familie, dar necunoscatori ai literaturii tarii de origine a parintilor, a fost momentul in care a realizat ca se poate trece la asumarea unui proiect cu o miza mai mare.

Eu as aprecia ca, in fapt, talentul lui poetic este acela care l-a asezat pe fagasul cel bun. Pentru ca, desi fara studii de filologie „la baza” si privat, la inceput, de adancirea in dezbaterile legate de traducere care insotesc, inevitabil, acest gen de studii, a putut foarte repede sa isi figureze, provocat de complexele probleme de talmacire care i se iveau in fata si pe care era nevoit sa le solutioneze, amploarea si capcanele acestei gingase, dar trudnice ocupatii. Inainte de toate, remarcabil este ca autorul antologiei Testament (titlu imprumutat de la Arghezi, bineinteles, dar investit si din partea traducatorului romano-australian cu sensul care priveste mostenirea stramosilor sai, iar, de acum, si a sa personala) s-a orientat cu precadere catre poezia cu rima. Daca e la mijloc remanenta in propriul psihism a sonoritatilor folk, acelea care i-au insufletit adolescenta, e un fapt care are importanta lui.

Cert pare ca acest „tipar” muzical a putut influenta si alegerile de dincoace de epoca in care in literature romana predominau ritmul si rima. Finalmente, operand o selectie cu precadere pe aceasta linie, rezultatul este unul care nu are de ce sa ne surprinda. Tocmai acest tip de vers este cel ce denota cititorului instruit si mai putin instruit (filologiceste) de pe alte meridian si din alte spatii lingvistice maturitatea unei literaturi care altfel, la acest prim contact, ar fi putut sa fie marcata in chip nefericit, dat fiind contextul, de o aura de exotism, foarte pagubitoare in cazul nostru. Ce vreau sa spun anume este ca antologia lui Daniel Ionita (conturata si in urma sfaturilor primite de la Ana Munteanu, directoarea Editurii Minerva, ale lui Nicolae Manolescu, Alex. Stefanescu, ca si din partea altor nume pe care, in modul cel mai elegant, respectand ceea ce am numi deontologia editoriala, le mentioneaza cu grija, subliniind fiecaruia contributia) da imaginea unei literaturi solide si a timbrului ei specific in aria culturii europene. O spune si Daniel Reynaud in prefata, aratand, intre altele, ca, in epoca in care „imperialismul” englezei, in calitate de lingua franca, se manifesta tot mai accentuat, paradoxal, tocmai acest imperialism, „in acelasi timp, permite accesul vorbitorilor de limba engleza inlauntrul sufletului romanesc”.

Apoi, nuantand: „pe de-o parte, patrundem intr-o lume de experiente, comune umanitatii intregi. Insa, in acelasi timp, aceasta experienta este exprimata cu o voce care provine din suma totala a rezonantelor istorice si culturale care fac ca Romania sa fie Romania”.
Autorii antologati, in numar crescut fata de editia intai, sunt pusi in pagina in ordine cronologica. Unele dintre poezii probabil ca nu ar fi trecut de selectia unui critic literar. Daca s-a observat, cu rare exceptii (Constantin Abaluta, Dumitru Chioaru; dar Chioaru este si poet), antologiile sunt, de regula, realizate de critici literari. Daniel Ionita alege ca un poet. Un poet-traducator.

Ca dovada a inzestrarii sale in privinta creativitatii, include la final si doua poezii proprii, altfel, destul de onorabile. I se pot reprosa, desigur, unele omisiuni, ca si unele optiuni (obiectii obisnuite in cazul aproape tuturor antologiilor), o anumita subiectivitate (obiectie curenta, de asemenea, chiar si la adresa criticilor antologatori), dar nu i se poate contesta acestei carti unitatea. In privinta limbii engleze, nu stiu, propriu-zis, cine e mai in masura sa se pronunte. Atat cat ma pricep, mi se pare insa ca si talentul de versificator al lui Daniel Ionita, si munca de rafinare la care si-au adus contributia cei mentionati in caseta tehnica si in prefata au facut ceea ce trebuie. Si mai mult decat atat. Arta poetica este in permanenta servita cu mestesug, inspiratie si distinctie. Cu scaparile inerente. De pilda, vocativul „domne” dintr-o poezie a lui Cristian Popescu, din cauza grafierii (ar fi trebuit scris „domn’e”, dar poetii comit adesea licente), devine „My God” (confundat, probabil, cu „Doamne”, intrucat apare numai la inceput de fraza, scris, deci, cu majuscula), ceea ce pentru englezi schimba mesajul, iar pentru noi provoaca oarecare ilaritate.

Diferentele lexicale si de ritm dintre romana si engleza au facut dificila echivalarea, dar rezultatul mi se pare extrem de reusit. Daca pentru Romanta fara ecou („Iubire, bibelou de portelan...”), arhicunoscuta poezie a lui Minulescu, cititorul roman trebuie sa faca intrucatva abstractie de original, traducerea abatandu-se de la muzica pe care o purtam cu totii in minte, textul rezultat fiind, insa, o varianta la Minulescu, pe care o putem accepta fara rezerve, avand, la randul ei, o anumita „melodie”, de cele mai multe ori handicapul natural despre care vorbeam a fost depasit admirabil, in echivalente aproape impecabile. Iau ca exemplu prima strofa din la fel de arhicunoscutul pastel al lui Alecsandri Iarna: „From the sky the dreadful winter sifts and empties clouds of snow,/  Of those cold and wandering snowdrifts having gathered long ago,/ Snowflakes fly, they float and quiver like white butterflies, so light,/ Spreading icy flutters, briskly, turn the countries shoulders white”.

Una dintre intentiile sale majore cu care Daniel Ionita s-a angajat in acest laborios proiect a fost aceea „de a darui cititorului strain de poezie un simtamant complet al contextului istoric al poeziei romane”. A reusit, consider, mult mai mult. Antologia sa – dupa succesul repurtat de prima editie – pare a avea toate sansele sa reprezinte cultura romana la un nivel pe care ni-l dorim cu totii de atata vreme.
--------------------------------------------
Radu VOINESCU
Critic Literar
Presedintele sectiunii de Critica Literara a Uniunii Scriitorilor
si Presedintele Asociatiei Criticilor Literari
Articol publicat in revista “Luceafarul de dimineata”
(Lunar de cultura al Uniunii Scriitorilor din Romania)
Nr.11 (1065) – Noiembrie 2015, pag. 4 (Caiet critic)

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page