Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Proteste si urmari

 de Andrei Marga

Miscarile de protest din Capitala si din alte orase, Timisoara, Sibiu, Constanta, Cluj-Napoca, nu ar trebui sa surprinda.
Desigur ca tragicul deznodamant al concertului de la clubul „Colectiv" le-a declansat, dar se insala cine le-ar reduce la acesta. Nemultumirea in tara este vasta si nu de cateva zile. Ratiunile sunt numeroase. Oriunde mergi - la oras si la sat, in institutii si firme, in nord si sud, est si vest - intrebarile sunt aceleasi: De ce se strica orice? De ce nu se rezolva nimic? Nimeni nu vede abuzurile? Chiar nimeni nu raspunde? Au fost alegeri prezidentiale care au inlocuit varful unui regim detestat, dar nu au adus inca schimbarea asteptata.

Miscarile de protest au pus in lumina - fie si in lozinci uneori naive - o seama de fapte. Privatizarea industriei s-a facut - spre deosebire de reusita altor tari - cu doua efecte nefaste: dezindustrializarea si imbogatirea frauduloasa a unora. Aruncarea in somaj a sute de mii de oameni si lipsa de orizont au urmat. Democratia - in alte tari veritabil motor al schimbarilor benefice - s-a oprit la tehnici de manipulare, incat planeaza indoiala asupra legitimitatii alesilor. Decidentii par sa nu cunoasca faptul ca in democratie nu-si are loc formula „eu am decis", decat cu riscul de a trece in altceva. S-a imbratisat intelegerea politicii ca simpla lupta pentru capatuiala a persoanelor, evident cea mai rudimentara dintre intelegeri. Intrata pe mana unor responsabili de circumstanta, educatia a devenit, la randul ei, de mantuiala. Biserica majoritara - cu raspunderi inevitabil crescute in conditiile societatii postseculare - a imbratisat pasivitatea, chiar si atunci cand a fost, de fapt, lovita prin legile adoptate.

Incapacitatea de a rezolva probleme, neputinta de a concepe solutii, improvizarea continua, ascensiunea oamenilor nepotriviti in functii nepotrivite, cleptocratia sunt semnalizate justificat de miscarile de protest actuale. Ele au meritul de a reaminti aceste fapte din perspectiva nevoii de a se gasi rezolvari, in sfarsit.

Desigur, problemele Romaniei sunt de asa natura incat nu se pot dezlega fara analiza, chiar daca reactiile pasionale sunt de inteles. Cele mai multe probleme nu mai tin de trecut, caci s-au scurs douazeci si cinci de ani din 1989 incoace. Nu sunt probleme datorate strainilor caci, din nefericire, Romania actuala este mai curand ocolita de investitori, iar politicile ei sunt de adaptare fara inovare. Nu sunt probleme eminamente punctuale, ci structurale, ale institutiilor din societate. Nu sunt probleme ce se pot rezolva altfel decat prin pluralism si dezbatere argumentativa asupra programelor intrate in competitie. Nu asteptarea de persoane salvatoare, ci democratia deschisa la orice nivel spre discutie si argumente mai bune este calea solutionarii.
Cum se poate valorifica potentialul de schimbare a tarii conturat de miscarile de protest actuale? In fata sunt trei eventualitati: miscarile sa ramana fara urmari semnificative, miscarile sa fie confiscate de grupuri, miscarile sa aiba urmari benefice in sensul unei salutare schimbari in societate.

Nu trebuie minimalizate dificultatile vietii majoritatii covarsitoare a concetatenilor si nu da rezultate durabile escamotarea problemelor. Unii oamenii pot fi mintiti un timp, dar nu pot fi mintiti toti oamenii, tot timpul. Recunoasterea cu acuratete a problemelor si deschiderea dezbaterii organizate asupra unor programe sunt abia primul pas spre normalizare.

Confiscarea protestelor si exploatarea lor de catre grupuri este, se stie, riscul imanent miscarilor de protest ce nu au de la inceput platforme stabilite si organizare minimala. S-a observat, de altfel, din autopropunerile de participare la reuniunea cu „strada", convocata la Cotroceni, interesul unora de a face cariera politica pe umerii miscarilor de protest, de data aceasta imprumutand straie de societate civila. Va depinde de miscarile insele daca sesizeaza sau nu pericolul confiscarii si daca ii pot face fata. La acest pericol exista un antidot in situatia creata: reunirea revendicarilor intr-un document coerent si stabilirea ulterioara a persoanelor care se angajeaza sa-l puna in aplicare. Nu invers.

Alternativa fructificarii benefice a protestelor, in serviciul societatii, presupune, la nivelul zilei de azi, asumarea cu toate consecintele a cel putin patru adevaruri simple.
Nu se poate determina satisfacerea de revendicari justificate ramanand doar la metafore - nici la cele politice, nici la cele antipolitice. Chiar si cea mai izbutita metafora poate mobiliza, dar nu dispenseaza de cunoasterea realitatilor - o cunoastere prozaica, caci trebuie sa fie precisa si riguroasa. Adica, in termenii economiei, ai dreptului si ai altor discipline. Trecerea de la idee la actiune nu este directa, daca este ca prima sa nu fie desfigurata, iar cealalta sa nu fie gratuita.
Nu se fac pasi inainte cu apucaturi de dreapta primitiva, cum nu dau rezultate nici apucaturile de stanga primitiva. Crearea de noi falii intr-o societate oricum scindata sau continuarea celor existente nu duce la nimic bun. Generalitatea si simetria libertatilor si drepturilor este singura baza viabila a unei societati care-si rezolva matur problemele. Se vede prea bine ca antagonizarea societatii a servit regimul ultimei decade, dar costurile se platesc mult timp.

Nu se obtin rezultate durabile in afara sistemului institutional. Acesta trebuie preluat si apoi modificat prin legislatie chibzuita. Se pot critica legile date de un Parlament, dar este contraproductiva dispretuirea institutiei. Se pot dezaproba partide si lideri, dar nu exista democratie fara partide si partide fara lideri. Cineva poate prefera pretinsi „tehnocrati" unor politicieni compromisi cel putin de saracia de solutii; dar, pana la urma. se impune adevarul ca orice societate se conduce politic, in acceptiunea necorupta a termenului. Desigur, este un semn alarmant acela ca partidele existente nu au luat in seama la timp opiniile cetatenilor si ca nici acum, la ora protestelor, nu intra in dezbatere cu propuneri care sa tina seama de acestea. Celui care traieste din politica ar trebui sa-i fie limpede si la noi ca numai in masura in care are solutii la problemele comunitatii se legitimeaza. Ani prea multi de degradare a dezbaterii din societate si din partidele insele isi spun din greu cuvantul.

Nu se ajunge departe fara a se iesi din confuzia existenta a valorilor si a lasa sa vina in fata oameni priceputi, capabili sa gandesca solutii la scara comunitatii respective. In societatile modernizate, nu varsta, nu afinitatile oamenilor conteaza in exercitarea de functii publice, ci competenta si anvergura lor.

Stim din istorie ce a urmat in agricultura cand s-a aplicat persecutarea celor care dobandisera a anumita stare: o deteriorare de care satele se resimt si astazi. Ne amintim ceea ce s-a petrecut cu industria cand s-a mers pe segregare politica: a fost smulsa din mana unor profesionisti si partial anihilata. Se vede bine ca la noi unii nu pot ajunge in functiile pe care le doresc, neavand meritele cuvenite, dar cer insistent sa fie interzisi altii, iar cand reuseste segregarea, urmarea ii costa pe toti: o invazie a diletantismului si cupiditatii, ce compromit in plus.

Schimbarea institutiilor este cel putin la fel de complicata ca si schimbarea unei economii si ar trebui facuta cu cei care au anvergura sa o proiecteze si sa o implementeze. si in acest domeniu, lucrul bine facut iese atunci cand este mai intai bine gandit si apoi executat cu pricepere.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page