Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Nani Puisor!

In dealurile de creta de la Basarabi-Murfatlar, langa Constanta, arheologii au descoperit la mijlocul secolului trecut, un sistem de galerii sapate cu migala. Pe peretii unor incaperi rudimentare, acestia au avut surpriza sa gaseasca scrijelate desene simbolice ale crestinismului timpuriu, predominand imaginea schematica a pestelui. Opaite, diverse vase din lut ars au putut fi datate cu carbon radioactiv, acestea indicand o vechime apreciabila, de maxim secolul al treilea. Cercetarile continuand au fost gasite alte galerii, ascunse in spatele unor pereti prabusiti, de-a lungul carora apareau, de aceasta data, semnul crucii crestine, inscris intr-un cerc, precum spitele unei roti, cu monograma Iisus Hristos, izbitor de asemanatoare obiectului de cult crestin, decoperit candva la Biertan, langa Medias, datat in mod cert pentru secolul al patrulea. Or, pe acest obiect se afla inscriptia: "Ego Zenovius votum posui", adica "Eu Zenovie am pus acest dar", ceea ce arata ca locul respectiv unde s-a aflat piesa de cult fusese o capela crestina, frecventata de credinciosi vorbitori de limba latina. De altfel, se stie, pe teritoriul fostei Dacii Romane, limba latina a fost purtatoarea crestinismului. Cea mai elocventa dovada o pastreaza nu doar diverse inscriptii si obiecte de cult, ci insasi limba romana, care are o multime de cuvinte esentiale, cum ar fi Dumnezeu, crestin, cruce, inger etc, ce deriva din latina. Mai multe concluzii au fost trase de istorici privitoare la aceste inscriptii. Intre altele, ca galeriile de la Basarabi-Murfatlar reprezinta dovada existentei unei asezari monahale, inca in secolul 3, pe teritoriul provinciei romane Scytia, azi Dobrogea. O alta concluzie a fost ca, in secolul al 4-lea, datorita persecutiilor anticrestine dezlantuite de imparatul roman Diocletian (284-305), unii credinciosi s-au refugiat in vechile grote de la Basarabi-Murfatlar, spre a scapa cu viata. Interesant este ca, tot in Dobrogea, la Nuculitel, au fost descoperite in anul 2000, vestigiile unei manastiri primitive, datata cert secolul al 4-lea, dar si mormantul unor martiri crestini. Se parea ca problema de natura istorica era rezolvata cand, iata, un grup de studenti, vizitand galeriile respective, au descoperit inscriptii cu litere necunoscute, pe care le-au fotografiat. Specialistii Institutului de Arheologie din Bucuresti au realizat ca era vorba de mici texte, unele notate in alfabetul straroman, gasit in anii ’80 ai secolului 20, de catre mitropolitul dr. Nestor Vornicescu in Biblioteca Universitatii din Leipzig (Germania). Alfabetul este anexat "Cosmografiei" scrisa in secolul al 4-lea de catre geograful si filozoful straroman Aeticus Histricus. Textul explicativ este realizat insa in secolul al 8-lea de catre calugarul Ieronim care, de altfel, si arata cum se numeau literele alfabetului compus din 23 de semne - consoane si vocale. Fiecare litera, asezata intr-o anumita ordine fonetica, poarta denumirile: Alamon, Becah, Cathu, Delfoy, Efothu, Fomethu, Iosithu, Lethfu, Malathy, Ozeehi, Phythyrin, Intalech, Zothychin, Thotymos, Azathot, Chorizech etc. Grafia straveche apare frecvent si in diverse inscriptii gasite de-a lungul timpului in spatiul carpato-danubiano-pontic, literele H, X, Z, T, O, P si altele putand fi raportate la cele ale alfabetului "grecesc", dar avand valori fonografice specifice limbii daco-romane. Scrierea in straromana aparuta in inscriptiile de la Basarabi-Murfatlar, pe peretii manastirii labirintice paleocrestine, pare a fi facuta in secolele VII-IX. In schimb, notatiile runice, ca si in maniere mnemonice (simbolice), pot indica faptul ca manastirea respectiva, initial un simplu refugiu pentru crestinii persecutati, a devenit un centru religios cu traditie, frecventat de monahi si novici de diferite nationalitati, veniti aici spre a invata. In orice caz, majoritatea acestora vorbeau straromana, limba alcatuita din cuvinte dacice si latine, necontaminata de vorbe sau de expresii slave. De altfel, slavii nici nu erau crestinati in secolele cand la Basarabi-Murfatlar functionau labirinturile sapate in creta.

Senzational este faptul ca si inscriptiile runice cuprind cuvinte romanesti, precum "crai" si "craiva". In Dictionarul Enciclopedic editat la Bucuresti, in anii ’70, tributar influentei slavistilor si filorusilor, aceste cuvinte sunt apreciate ca fiind de origine slava. Crai, de pilda, ar avea intelesul de domnitor, rege, imparat, dar si de barbat usuratic. Cuvantul crainic, desemnand persoana care transmite poruncile suveranului sau ale autoritatilor, vestitor sau purtator de informatii publice, ar fi, dupa etimologii slavisti, ucrainean. Acestia au scapat din vedere ca Ucraina, ca tara, si-a capatat numele foarte tarziu, mult dupa ce cuvantul "crai" circula in limba romana, avand etimologie latina, de la termenul "caesar" (imparat). Prin urmare, u-crai-na este un termen slavo-roman, cuvantul crai fiind preluat din romana. In limbile slave - rusa, bielorusa, ucraineana, bulgara sarbo-croata etc, cuvantul latin caesar a devenit tar, nu crai, el provenind de la titlul purtat de imparatii bizantini. Cum s-a ajuns la acest derivat slav din bizantinul caesar este o poveste pe care de mult au lamurit-o istoricii europeni. In toponimia romaneasca gasim frecvent cuvantul crai, ca de exemplu, Craesti, Crai, Craidorolt, Craieseti, Crainici, Crainiucat, Craiova, Craivit, Cariva, Craiovat, Craiovita si altele. In mitologia romaneasca, precum si in basme, sunt tot atat de numeroase denumiri, precum Crai Negru, Crai Rosu, Crai Verde, ba chiar si Crai Imparat, acest ultim termen demonstrand limpede fenomenul pleonastic al limbii romane, bine cunoscut de lingvisti. Astfel, substantivul crai, cu derivatele sale nu poate fi decat neaos romanesc. Si in astronomia populara exista termenul "Crai Nou", adica Luna Noua, provenind din preistorie, cand populatiile prototracice si dacice considerau satelitul natural al Terrei drept zeitate, ulterior chiar Zeita Selena, apoi Artemis si Luna sau Diana. Luna era initial, la protodaci, un zeu, un crai asemanator sumerianului Nanna. Zeul era socotit drept primul monarh, intemeietor al gintei, investit cu prerogativele regale de catre insusi zeul suprem. El se infatisa stand pe tron, cu o barba bogata, alba, pana la brau, in maini cu sceptru si toiag regale, iar pe cap avand o tiara, o coroana cu patru perechi de coarne, reprezentand fazele Lunii. Aceasta imagine a ramas vie pana la romani, transmisa folcloric. Din cultul local stravechi selenar, celebrat traditional, s-au mentinut nu numai diferite formule incantatorii folclorice, dar si "coarnele de consacrare", care decoreaza troitele de la rascruci de drumuri, grinzile de porti de curte maramuresene, culmile de acoperis muntenesti, ca si stalpii funerari satesti. In Muzeul Satului de la Bucuresti, aceste simboluri pot fi regasite concentrat pe diverse constructii foarte vechi, colectionate de pe teritoriul intregii Romanii. Legatura intre Summer si zona traco-dacica o fac tablitele din ceramica, asa-zis de la Tartaria, gasite in anii ’60 ai secolului trecut, purtand inscriptii mai vechi decat scrierea sumeriana similara, devenite celebre si studiate de eminenti sumerologi din intreaga lume; apoi mitul mesopotamian al lui Ghilgames in care se canta pamantul paradisiac carpato-danubian, de unde ar fi plecat sumerienii; statueta faimoasa a "Ganditorului de la Hamangia", gasita in Dobrogea, cu reflexe ulterioare in zona Asiei Mici si Persiei; in fine cantecul romanesc de leagan si astazi murmurat de mame, in care se invoca numele Zeului Nanna: "Nani, nani, ; Puiul Mamii, ; Nani puisor ; Sa-ti fie somnul usor !", desi in memoria colectiva romaneasca s-a pierdut de mult sensul mitic al expresiei. In mod ciudat si fara aprofundare stiintifica, unii etimologi dau cuvantului "nani" o origine neogreaca. Dar in limba romana, ca de altfel si in albaneza, exista chiar substantivul "nana" - "nana", termen de respect acordat celor varstnici, indiferent de sex sau in mod special bunicilor, preluare aproximativ similara in bulgara si sarbo-croata, in general in Peninsula Balcanica, locuita candva de traci. Prin extensie, aceste fapte si considerente ar arata ca substantivul "crai" ar putea avea o origine straveche, anterioara termenului latin caesar sau paralel cu acesta, provenind in limba romana din lexicul tracic. El numea, probabil, monarhul divin.

In inscriptiile de la Basarabi-Murfatlar, indiferent de alfabetele utilizate, revine cu ostentatie cuvantul crai, care desemna pe Domnul Iisus Hristos, ca Imparat al Lumii. Este un semn al veneratiei crestine fata de Dumnezeu pe care o manifestau stramosii romanilor.

Gh. Bratescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page