Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Familia în chestiune

de Andrei Marga

Multe intrebari ridicate in privinta familiei s-au rezolvat in timp, altele treneaza, iar unele abia s-au deschis, cel putin in Europa. In orice caz, familia nu este o tema "linistita" in zilele noastre, ci una in jurul careia se aduna intrebari dificile.
Evident ca nici un om care gandeste serios nu mai crediteaza opinia ca femeia ar avea o alta natura, inferioara, decat barbatul, cum credea Aristotel. Mostenirea greco-romana, care a dat imaginile cu barbatul ca fortis, melior, principalis si femeia ca infirmus, fragilis, pe care le-au consacrat personalitati cu notorietate certa, precum Toma d'Aquino, a dat inapoi. Gratie influentei crestinismului, in Europa a prevalat conceptia, originata in insesi actiunile si spusele lui Isus Cristos, dupa care femeile si barbatii sunt fiinte umane chemate sa dea un sens inalt vietii lor.

In acest fel, o chestiune principiala s-a inchis. Sunt totusi si chestiuni care treneaza. Cu timpul, de pilda, s-a atenuat si imaginea sotiei ca centru coordonator al vietii familiei, datorata lui Ioan Gura de Aur - fapt ce a avut implicatii semnificative in evolutia acestei institutii. Corelat, treneaza insa circumscrierea sferei in care femeile si barbatii pot excela. Intr-adevar, nu se mai prezinta ratiuni ca anumite profesii (aviator, comandant de unitati militare etc.) si functii (parlamentar, ministru, sef de stat, de guvern etc.) in viata sociala sa fie rezervate unui gen. Egalitatea juridica si, tot mai mult, economica a castigat continuu teren. Dar nu este lamurit cum se poate evita ceea ce se acuza deja tot mai mult, „efeminarea barbatilor" si „masculinizarea femeilor", care nu sunt doar fenomene estetice.

Mai mult, androcentrismului incontestabil al traditiei i se opun astazi devizele justificate ale feminismului, ce vor sa aduca la egalitate femeile cu barbatii. I se opune insa si un curent mai radical, care spera sa poata delimita o stiinta, anumite institutii si chiar o tehnologie „feministe". Este o speranta ce nu are sorti de implinire, caci unele prestatii ale oamenilor sunt, intr-adevar, dependente de genuri, dar altele sunt invariabile la gen. ?tiinta si tehnologiile tin, dupa toate indiciile pe care le avem, de prestatiile fiintelor umane si nu se lasa reduse la un gen sau altul, chiar daca, prin diviziunea muncii creata de istorie, mai mult barbatii au contribuit direct, pana astazi, la ele.

Sunt insa si chestiuni ce abia se deschid in Europa. Ele rezulta din intersectia a trei mari procese din societatea actuala. Pe de o parte, se intareste in randul noilor generatii curentul renuntarii la familia traditionala in favoarea locuirii impreuna, a parteneriatelor contextuale, chiar a recursului la parteneri de acelasi sex. Se petrece, altfel spus, o relativizare a familiei prin inlocuirea familiei monogame traditionale cu asocieri tranzitorii. Pe de alta parte, s-a consolidat preocuparea din institutiile de cult pentru apararea familiei consacrate. Intr-o lume in care se dizolva valori si organizari ce pareau de la sine intelese, institutiile religioase reafirma valori ferme, intre care familia traditionala. In sfarsit, in Europa a devenit stringenta nevoia de gasire a solutiilor la declinul demografic. Continentul pe care traim resimte de multa vreme neputinta de a tine pasul cu cresterea populatiei din alte arii culturale, iar acum, odata cu sesizabila noua migratie a popoarelor, devin mai acute interogatiile privind soarta culturii europene.
Intrebarile ce intra mai nou in actualitate nu sunt usoare, unele sunt chiar grave. Sa le consideram cele mai presante.

Daca aruncam o privire in exprimarile culturale ce se raspandesc pe canalele mediatice, vom observa ca mai trebuie lucrat pentru a face dreptate istoriei. "Societatea mediatica" are avantaje indiscutabile, dar tradeaza ceea ce este exact si trivializeaza ceea ce este profund. Bunaoara, continua licitarea unor clisee ale privirii femeii si, prin implicatie, ale considerarii raportului dintre barbat si femeie. Elocvent este faptul ca pana si o creatie muzicala cunoscuta, precum Carmina Burana, opereaza cu cliseul unei Maria Magdalena dedata placerilor lumii (care se conduce dupa maxima "in bucuria lumeasca imi voi sfarsi viata!"). Misterioasa tanara din Magdala, care a ramas curajoasa langa Cruce in scena Rastignirii, apoi a vestit ca "mormantul e gol, iar Isus a inviat!" si a fost astfel in punctul de plecare al crestinismului, se cere de multa vreme scoasa din confundarea postuma cu „pacatoasa" din Evanghelia dupa Luca. De aceea, o initiativa precum cea a lui Susan Haskins de a reconstitui istoria asa cum a fost si de a risipi confuzia operata de istorie intre trei Marii - Maria din Magdala, Maria din Betania si Maria "pacatoasa" - se dovedeste binevenita (Mary Magdalen: Myth and Metaphor, Random House, London, 2005). Fireste, sub conditia ca redarea faptelor sa fie facuta cu acuratete si sa nu se lase condusa de dispute actuale (ca cea, de pilda, din jurul ordinarii femeilor in biserica).

S-a inaintat in mod salutar spre constiinta egalitatii genurilor, incat discriminarile juridice si economice bat in retragere in diferite societati. Intrebarea care se pune este daca egalitatea formala este ultimul cuvant in relatia dintre barbati si femei. Este oare privirea lor ca fiinte umane redata suficient de egalitatea fixata in textele constitutiilor si legilor societatilor moderne? Raspunsul nu este atat de pozitiv pe cat se asteapta multi. Egalitatea formala intre barbati si femei este un pas mare, dar nicidecum ultimul. Pe buna dreptate, Joseph Cardinal Ratzinger a initiat dubla despartire in abordarea contemporana a barbatului si femeii: despartirea de teoria lui Aristotel a „naturii superioare a barbatului" si despartirea de „egalitarismul abstract" in care Platon a plasat barbatul si femeia (Gott und die Welt. Glauben und Leben in unsere Zeit, Knaur, Stuttgart, Munchen, 2000). Renumitul cardinal a aratat ca "diferenta biologica nu spune nimic" in ceea ce priveste potentialul fiecaruia. Dar a face din femei soldati care merg in transee sau mineri care intra in galerii subterane inseamna "lipsa de respect in fata maretiei lor, a felului lor de a fi altfel, a demnitatii lor". Altfel spus, nu numai androcentrismul, ci si egalitarismul ce nu ia in seama diferenta constituie „o ideologie ostila corpului, maniheista".

Cultura moderna a avut in familia monogama una dintre formele ei sociale caracteristice, pe care modernitatea tarzie o preseaza, cu unele forte ale ei, la destramare. Presiunea este atat de mare incat patrunde si in abordarile institutiilor religioase. Nu sunt afectate teologia fundamentala si dogmatica, dar este pusa la incercare teologia morala. Bunaoara, iudaismul considera familia ca parte a legamantului omului cu Dumnezeu, crestinismul o concepe inauntrul unei sacralitati ce izvoraste din planul divin, dar isi rezerva inca timp de reflectie asupra conditionarilor vietii din modernitatea tarzie. Interogatiile se concentreaza in intrebarea daca familia, pe care cei care se casatoresc o declara, in momentul cununiei drept „pentru totdeauna" si „indisolubila", mai ramane ca atare?

In aceste saptamani, cum se stie, s-a reunit Sinodul Familiei la Roma. Acesta este chemat sa raspunda la numeroase intrebari, intre care, daca avortul se ispaseste prin cainta, si inclusiv la aceea daca un nou mariaj este apt de comuniune. Opticii reprezentate de Ioan Paul al II-lea (din Familiaris consortio, 1981) si Benedict al XVI-lea, dupa care primul mariaj ramane susceptibil de comuniune, urmatorul intrand in grija preotilor, i se adauga optica lui Walter Cardinal Kasper, favorabila unei relaxari si reactivata de discutiile din lunile recente. Ea invoca, oarecum uimitor, opinii ale celor care au contribuit la promovarea „modernismului" in vremea pregatirilor pentru rezolutiile Conciliului Vatican II si care, intre timp, si-au elaborat in coordonate mai largi punctul de vedere. In acest moment, pare ca prima optica va prevala, impreuna cu apelul ca persoana sa se examineze indeajuns pe sine (cum cerea Apostolul Pavel, in Corintinieni) inainte de a spune „da" in fata preotului si cu distinctia propusa de actualul papa emerit, intre „divort" si „mariaj nul" (ca urmare a imperfectiunilor juridice, fortarilor de orice natura, imaturitatii psihice etc.). Desigur ca optica suveranului pontif va avea cuvantul decisiv.

Crestinismul s-a distantat de androcentrism, dar lupta astazi, alaturi de alte curente ale culturii, cu un fenomen ce se amplifica de la o zi la alta: comercializarea raporturilor dintre barbati si femei. Peter Sloterdjik vorbeste, nu fara probe, de „sexualcinismul" epocii actuale, caci de comercialism in aceasta sfera este vorba de multa vreme. Tema dominanta pentru cultura lumii de astazi, ivita in raporturile umane caracterizate de intimitate, este declinul „iubirii", spre a face loc „eros"-ului sau, pozitiv exprimat, lupta „iubirii" pentru a intra din nou in realitatea vietii din jur.
Spre a circumscrie problema in sine, sa ne amintim ca - asa cum Benedict al XVI-lea remarca (in Deus caritas est, 2006) - traducerea greaca a Vechiului Testament, care l-a facut accesibil multor popoare, a folosit numai de doua ori cuvantul „eros", iar Noul Testament a vorbit doar de „agape" si „phillia". Terminologia exprima de fapt schimbarea de viziune, mutand accentul de la „eros", la „iubire". Tocmai aceasta schimbare, criticii europeni, culminand cu Nietzsche, o vor ataca vehement, acuzand sacrificarea corpului sub dominatia unei „iubiri" spiritualizate. Iar modernitatea tarzie avea sa cultive din nou, uneori in polemica manifesta cu crestinismul, „erosul", considerand ca apelul la „agape" si „phillia" ar fi relicvele unei morale anacronice.
Joseph Ratzinger, cel mai profilat teolog al timpului nostru, a facut doi pasi ce au schimbat viziunea. Pe de o parte, el a corectat neintelegerea istorica a pozitiei crestinismului fata de „eros", argumentand ca „erosul are nevoie de curatenie pentru a darui omului... presimtirea inaltimii existentei". Pe de alta parte, el a respins degradarea „eros"-ului in comert erotic si a persoanelor in „marfuri" si a asezat dezbaterea asupra relatiei dintre „eros", „agape" si „phillia" intr-un orizont nou, pe care l-a adus in formatul unei dileme: „daca omul vrea sa fie numai spirit si sa deprecieze corpul ca simpla mostenire animalica, spiritul si corpul isi pierd demnitatea. Iar daca omul tagaduieste spiritul si priveste astfel materia, corpul, ca realitate exclusiva, isi pierde, de asemenea, maretia". Aceasta viziune inspira multe analize de astazi consacrate corporalitatii (de pilda, excelentul volum coordonat de Aniceto Molinaro, Francisco de Macedo, Verita del corpo.

Una domanda sul nostro essere, Pro Sanctitate, Roma, 2008) chiar inauntrul crestinismului.
Viziunea aceasta a condus la revizitarea surselor si, pe aceasta baza, la corectarea, de exemplu, a intelegerii raspandite a faimoasei „iubiri platonice". Atat cea care a transformat-o intr-un fel de dedicare fata de forme gandite, mai curand decat fata de fiinta din fata noastra, cat si interpretarea mai noua (pe care o datoram lui Michel Foucault, din Histoire de la sexualite, II, L'Usage des plaisirs, Gallimard, Paris, 1984), in care „iubirea platonica" este de fapt dedicare catre „folosirea placerii". Daca recitim Simpozionul lui Platon condusi de noua viziune, vom putea observa ca filosoful vrea, intr-adevar, sa separe „iubirea" de „placeri", dar nu merge nicidecum la a sustine ca virginitatea ar fi idealul. Mai nou (vezi Walter Reese-Schäfer, Platon interkulturell gelesen, Traugott Bautz, Nordhausen, 2009) s-a observat ca Platon gandeste precum medicii antichitatii, adica socoteste ca este de evitat nu altceva decat „exagerarea". Este adevarat ca el a privit „satisfactia erotica" din punctul de vedere al „adevar/falsului" si a interpretat derutant fecundarea ca una in suflet, nu in corp (cum se vede in invataturile Diotimei), intarind astfel premisele unei neintelegeri. Dar, in fapt, „Platon recomanda un fel de iubire rationala (vernünftige Liebe, orthos eros)" si creeaza o perspectiva dincoace de hedonism si de ascetism, ca alternativa si la unul si la celalalt.

Cu aceasta, revenim pe terenul mai perceptibil al demografiei. O criza demografica grava a Europei au semnalat-o deja multi. Intre primii care au explorat-o temeinic a fost istoricul Walter Laqueur (The Last Days of Europe. Epitaph for an Old Continent, Thomas Dunne Books, St.Martin's Press, New York, 2007). El a atras atentia nu numai asupra scaderii dramatice a natalitatii, dar si asupra faptului ca o mare parte a imigrantilor se adapteaza, dar nu se integreaza valorilor europene. De unde vine insa gravul declin demografic de astazi, care face ca Europa sa concureze anevoie cu civilizatiile din jurul ei si sa iasa din unele calcule de viitor? Cum se poate redresa demografic Europa?

Nu se pot face cu usurinta generalizari. Se poate spune, desigur, ca doua razboaie mondiale au efecte ce se resimt in istoria lunga, dar masuratorile sunt prea putine. Pe de alta parte, nivelul de trai are urmari greu de prins intr-o formula. De exemplu, in anumite societati (vedem cazul Romaniei) declinul demografic este legat de slaba sustinere sociala a mamei si a familiei cu copii. In alte societati (de pilda, in tarile scandinave, Germania) nivelul de trai ridicat a mutat sensul asumat al vietii in dreptul carierei, bogatiei, turismului si s-a corelat cu moderarea sporului demografic. Peste toate, asistam la o recodificare a rolului barbatului si femeii nu numai in economie, ci si in societate in largime, ale carei consecinte inca sunt departe de a fi cunoscute precis.

Devine insa limpede de pe acum ca Europa nu va putea face fata viitorului fara alte tendinte demografice printre europenii insisi. Imigratia nu va fi o compensare suficienta, chiar daca va asigura in prima instanta forta de munca de care are nevoie fara intarziere industria orientata spre export de pe continent.

Situatia demografica din tarile europene de azi poate avea explicatii economice, juridice, psihologice. Ea nu pare sa se poata repune in miscare fara o repozitionare a familiei, iar aceasta are nevoie de schimbari in investitii, in economie, justitie, dar si de o schimbare culturala. Sunt imprejurari istorice in care este nevoie acuta de manageri si tehnologi care sa implementeze solutii aflate la indemana. Situatia de astazi reclama orizonturi care sa motiveze oamenii si, pentru acestea, oameni cu viziune care sa deschida noi orizonturi. De aceea, deocamdata, in chestiunea familiei, teoria lui Hegel a „fundamentului etic" al acestei institutii recapata actualitate. Formuland mai practic ideea, se poate spune ca numai daca in randul generatiilor in ascensiune se face plauzibila din nou convingerea unui Kierkegaard - care vedea in casatorie „cea mai importanta calatorie de descoperire pe care o poate intreprinde omul" - apar de fapt solutii. Un sens superior al vietii umane nu pare sa se mai poata asigura, mai ales in conditiile mercantilismului si relativismului de astazi, fara un suport cultural capabil sa genereze motivatii.

La nivelul anilor 80, economisti europeni de prim plan argumentau ca o crestere excesiva a populatiei ar fi sursa de subdezvoltare. Continentul nostru nu mai era insa pandit de pericolul unei asemenea cresteri. Astazi, chiar economistii cei mai prestigiosi din lume spun ca lucrurile nu stau asa. Dimpotriva, in cazul in care exista capacitate de auto-organizare si se aplica o politica chibzuita a diviziunii muncii, tocmai o populatie mult crescuta favorizeaza dezvoltarea si competitivitatea. Se poate spune, asadar, si ca analizele cele mai riguroase ar trebui sa-i indemne pe cei care isi asuma responsabilitatea pentru directia de evolutie a societatilor sa intreprinda multe actiuni noi in raport cu cele de pana acum. (Din discursul sustinut la Simpozionul international consacrat temei familiei, Oradea, 9 octombrie 2015)

www.andreimarga.eu
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page