Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Drumul catre Marte


Motto: „Trecutul, prezentul si viitorul locuiesc simultan in fiecare om, pozitionarea pe axa timpului fiind doar o chestiune de conventie.” — Manualul Tehnologiilor Inovative
Spatiul cosmic se intindea la nesfarsit in fata navei ce inainta cu o viteza apropiata de cea a luminii. Noile tehnologii de constructie permiteau trecerea la nivel subcuantic a interactiunii dintre particulele ce compuneau imensul corp zburator si structura spatio-temporala a universului. In urma ramase Pamantul, un obiect rotund si albastru plutind in vastitatea infinita a cosmosului. Calatoria nu dura mult, doar o ora din momentul trecerii pe modul de deplasare rapida, dar perceptia celor din interiorul navei asupra timpului se dilata substantial. Si acest paradox constituia principalul obstacol al traversarii spatiului interplanetar indiferent de distanta.
Problemele tehnice fusesera rezolvate cu succes gratie tehnicilor de simulare computerizate. Nimic nu scapase ochilor vigilenti ai proiectantilor asistati de roboti industriali ce operau cu delicatete si precizie oriunde era necesar. Testele dure din lumea imaginara generata in laborator pusesera in evidenta toate lacunele de conceptie si toate greselile de executie ale navei cosmice. Dar dincolo de tehnologie, veriga cea mai slaba ramanea fiinta umana.
Paradoxul vitezei luminii determina, din ratiuni de conservare structurala, dilatarea timpului perceput in interiorul navei, desi obiectiv ramanea acelasi in conditii exterior masurabile. Prin urmare, pasagerii voiajului cosmic experimentau o extindere a campului constiintei asupra detaliilor percepute sau traite vreodata. Practic, tot echipajul uman intra pe durata calatoriei intr-o lume fantastica in care umbra trecutului, experienta prezentului si proiectia viitorului erau surprinse simultan.
— Comandantul navei spatiale Concordia catre centrul de dirijare Phoenix, solicit asistenta pentru desfasurarea zborului, rosti capitanul Simson in fata microreceptorului.
Urmara cateva clipe de tacere, dupa care se auzi in casca:
— Centrul de dirijare Phoenix catre comandantul navei Concordia, confirmam receptia!
– Solicit resincronizarea timpului de la bordul navei. Desi suntem pe data de 12 septembrie, anul terestru 7045, ceasul din consola de comanda indica o data cu patruzeci de ani in urma, desi nimeni nu l-a modificat!, spuse capitanul Simson cu o unda de emotie in glas.
Spatiul se desfasura mat in jurul navei. Prin hublouri se vedeau panoramic corpurile ceresti pe langa care se trecea. Ele nu staruiau mult in raza privirii fiind repede inlocuite de altele intr-un joc continuu. Riscul coliziunii cu astfel de obiecte cosmice fusese eliminat gratie tehnologiilor de calcul ultrarapid, ce realizau corectii ale traiectoriei navei cu o precizie fotonica. Dar uneori, acestea erau atat de aproape incat pareau ca vin cu toata viteza spre nava, distrugerea fiind iminenta.
Pe o bancheta dispusa in mijlocul cabinei de pasageri, Raymond incerca sa se odihneasca dupa o zi incarcata petrecuta pe Pamant. Abia astepta sa se intoarca pe Marte si sa ii revada pe cei dragi. Dupa multi ani petrecuti departe de casa, acum isi dorea mai mult decat oricand sa isi traga sufletul cel putin trei luni, durata totala a concediului cumulat.
Remarca discul semi-intunecat al Lunii care aparu pe hublou in toata splendoarea lui. Fata vizibila si cea invizibila se impleteau armonios intr-un joc yin-yang ce iti fermeca privirea. Brusc isi aduse aminte de acele clipe frumoase cand pentru prima data a simtit fiorul iubirii stand in fata aceluiasi astru, dar vazut de pe Pamant, intr-o senina zi de septembrie din anul 7005.
Chipul ei se profila in lumina argintie a razele de luna. Pe strada pustie doar ei doi se plimbau catre casa in care se aflau ceilalti membri ai grupului. Ziua trecuse cu emotia intalnirii destinelor. Dar timpul nu se grabea, ci inca adia la poarta primaverii vietii. In fata se profilau anii frumosi ai studentiei la Universitatea de Astrofizica cu multiplele posibilitati profesionale. Accidental, se intalnisera in contextul unei expeditii montane. El se pregatea sa devina inginer de sisteme de bord, iar ea dorea sa se ocupe de partea structurala a navelor spatiale.
Legatura dintre ei se stabilise cu relativa usurinta. Varsta apropiata combinata cu experiente similare netezise dialogul cuvintelor si sentimentelor. Pe cararile abrupte ale stancilor si dupa o noapte petrecuta la o cabana pe varful muntelui, apropierea devenise inevitabila. Dar erau oare ei pregatiti sa isi asume rolurile stabilite de milenii in jocul vechi si nou al iubirii?
— Priveste luna! Ce frumoasa si plina de gratie este ea in aceasta seara!, exclama el zarind chipul argintiu al lunii.
Se intoarse catre ea si ii privi cu atentie chipul. In lumina ce se revarsa bland de la imensul astru al noptii observa ochii mari si stralucitori cum il priveau cu interes si emotie. Dar lucrurile nu erau asa de simple, fiindca ea ii raspunse vizibil tulburata:
— Nu a venit timpul pentru noi. Ai sosit prea tarziu!, si vocea ei se pierdea in noianul amintirii cu o senzatie sfasietoare ce nu putea fi uitata vreodata.
— Dar de ce nu se poate?, spuse el uimit si incerca sa o sarute. Dar ea il respinse ferm, chiar brutal, dupa care disparu in intuneric. Si el ramase singur, privind in gol in urma ei pe masura ce spatiul si timpul se amestecau haotic pana la contopirea deplina. Chiar peste zeci de ani, durerea ramanea la fel de vie ca atunci.
— De ce? De ce? De ce era prea tarziu?,  si glasul sau se pierdu in bezna.
Pe o alta bancheta, chiar in fata lui Raymond, statea Amanda, o tanara zvelta, imbracata intr-un costum elegant de calatorie, stand aplecata asupra consolei video a unui calculator performant. Mergea intr-o calatorie de afaceri pe Marte cu scopul desfasurarii unor activitati de lansare a turismului pe frumoasa planeta rosie.
Studia cu atentie diferite arhitecturi urbanistice de pe Terra ce puteau fi adaptate la conditiile martiene. O cladire din Arantes ii atrase atentia datorita detaliilor familiare. Regla cu atentie rezolutia de afisare si observa arcada de la intrare, scarile ce urcau in spirala in exteriorul cladirii pe mai multe laturi si frontispiciul flancat de coloane pe care erau inscriptionate imagini viu colorate ce ilustrau peisaje naturale.
Si brusc, isi aminti de vremea cand era eleva la colegiul de arte frumoase din acea localitate. Pe coridoarele amintirii revenira cu putere impresii aparent uitate, dar care acum deveneau proaspete sub puterea unei influente nevazute ce ii rascolea tot  universul interior.
— Pe cine astepti?, o intreba portarul imensei cladiri dupa ce o remarca pe Amanda ca de mai multe ore se plimba fara noima pe scarile de la intrare.
— Pe cineva care nu mai vine, spuse ea posomorata si privi catre piata din fata cladirii unde numeroase persoane se deplasau in tot atatea directii diferite.
— Poate intarzie si va sosi in cele din urma, continua portarul cu compasiune in glas.
— Nu, in mod clar nu mai vine, raspunse ea si cu pasi nesiguri se indeparta de cladire.
Stia bine ca el nu va mai veni. Deja trecuse peste o ora de cand astepta in zadar. Tulburarea i se citea pe fata si imaginea lui o urma oriunde mergea. Nimic nu mai avea sens. Doar o durere profunda ce se intindea nesfarsit inainte ei o insotea pe drumul catre nicaieri. Si intensitatea suferintei interioare crestea cu fiecare clipa.
Pe ultima bancheta, Norman privea amuzat jocul de lumini al afisajelor electronice afisand  informatii legate de zborul cosmic. Citea cu atentie orice text ce aparea pe ecran si urmarea cu interes imaginile furnizate de calculatorul central al navei. Drumul spre Marte il destindea de fiecare data, ocupatia sa fiind cea de cercetator la centrul de studii antropologice,  ce se ocupa de originea si evolutia speciei umane.
Teoriile sale facusera ocolul lumilor din sistemul solar, dar nu toti erau de acord cu ele. Stilul sau neconformist si indrazneala cu care intra in teritorii noi il recomandau pentru explorarea de avangarda in orice domeniu. Dar nu totdeauna fusese asa. El provenea de planeta Pluto, dispusa undeva la periferia lumii civilizate din spatiul solar.
In perioada tulbure a domniei Iluminatilor, el contestase ipoteza genezei prin auto-explozie a universului. Tot el fusese cel care pusese in valoare scrierile strabune, care vorbeau despre un Mare Arhitect, ce adusese la existenta cosmosul. Din aceasta cauza, pe cand era student, a fost pus in discutia consiliului de disciplina pentru abateri grave de la crezul oficial al planetei.
Brusc, in fata ochilor lui Norman aparu imensa sala de sedinte in care profesori de toate specialitatile erau adunati pentru a discuta propunerea de excludere a rebelului elev.
— Recunosti ca ai gresit?, il intreba rectorul universitatii cu suparare in glas.
— Ce anume am gresit?, raspunse Norman.
— Deci nu recunosti, corect?, conchise rectorul vizibil iritat.
— In fata ilustrului consiliul al profesorilor de pe planeta Pluto afirm din nou cu toata convingerea ca ipoteza auto-exploziei originare a universului reprezinta un fals. Manuscrisele stravechi, indiferent de traditie, ne vorbesc despre un design realizat de catre un Mare Arhitect!, continua el avand curaj in vorbire.
Un murmur zgomotos strabatu incaperea si uimirea puse stapanire peste tot cei adunati. Cineva, dintre membrii de frunte ai consiliului, spuse:
— Acest student dovedeste impertinenta de cel mai inalt grad! Aici nu este vorba doar de sustinerea unor aberatii, ci si de lipsa de respect!
— Asa este! Corect! Sa fie exclus imediat! Sa fie trimis la mina si sa invete ce inseamna bunul simt!, rasuna un alt glas in imensa sala de consiliu.
Imediat Norman simti o imensa sila de toata aceasta adunare pretins selecta de oameni ingamfati si violenti. Stia ce il astepta. Urma sa fie trimis sa munceasca alaturi de toti raufacatorii la minele de Hafniu dispuse pe cercul arctic al planetei. Nu avea sens sa mai continue, totul era zadarnic.
— Marele Arhitect sa il scape!, mai auzi batjocoritor un glas in timp ce senzatia de prabusire in gol se accentua si simti ca tot universul incepea sa se invarte tot mai repede in jurul sau pana cand totul pieri intr-o mare explozie.
Pe bancheta din fata a cabinei pasagerilor se aseza Phoebiu, un tanar cu o infatisare atletica si plina de voiosie. El mergea sa vada pentru prima data planeta Marte. Curiozitatea il impinsese sa isi comande un bilet de calatorie dus-intors. Lucra ca arheolog pe planeta Venus si studia formele de civilizatie ce precedasera cea umana cu multe milioane de ani terestri in urma.
Ii placea sa observe diferentele si asemanarile dintre diferitele culturi de pe planetele sistemului solar. Din copilarie explora cu bucurie noutatea oferita de abordarile specifice diferitelor curente filozofice si religioase intuind elementele fundamentale ale tuturor viziunilor despre lume si viata. Fara sa isi dea seama la inceput, revazu o sala imensa in care erau adunate sute de persoane ce urmareau prezentarea sa.
— Doresc sa subliniez faptul ca indiferent de cultura, exista aceeasi dorinta sincera de a cunoaste universul si aceeasi emotie puternica in fata Necunoscutului ce se intinde in spatele si inaintea noastra, spuse el cu entuziasm in glas.
Dar imediat sesiza tot mai multe priviri dusmanoase in marele public si un murmur surd incepu sa se auda.  Cateva voci strigau:
— A tradat Doctrina! Vorbeste impotriva organizatiei Marelui Adevar!
Dar el continua fara sa le dea atentie:
— Cu bucurie constat ca oamenii, indiferent de orientarea lor metafizica, au aceeasi abordare a marilor teme ale existentei si ca la baza oricarui curent de gandire se afla imaginea Omului original, a acelui arhetip cosmic unificator ce se gaseste in orice fiinta umana!
Deja multi se ridicau de pe scaune si scandau impotriva lui:
— Sa fie dat afara din randurile noastre! Nu este demn sa ramana in pozitia de vorbitor!
Privi imensul auditoriu care se revoltase impotriva sa si cugeta cu amaraciune asupra efortului inutil de a incerca sa comunici cu astfel de oameni. Nascut in mijlocul lor, se vedea silit sa ii paraseasca. Ii era scarba de tot ce se intampla. Durerea sufleteasca deveni tot mai sfasietoare. Culori albastre si rosii se amestecau in fata privirii asemenea unor roti invartitoare ce se suprapuneau pana la fuziunea deplina. Stia ca nu are sens si coplesit de suferinta observa cum totul se descompune si dispare in neant.
— Centrul de dirijare Phoenix catre capitanul Simson, solicitam confirmarea comunicatiei!, se auzi in difuzoarele montate pe puntea de comanda.
— Aici capitanul navei Concordia, receptie!, raspunse comandantul Simson.
— Am resinscronizat ceasul navei spatiale. Ati avut dreptate! Timpul local fusese setat undeva cu patruzeci de ani in trecut. Este posibil sa se fi manifestat  perturbatii spatio-temporale, dar credem ca acum totul a revenit la normal, se auzi in continuare.
— Va multumesc pentru asistenta! In scurt timp vom ajunge la destinatie, raspunse comandantul Simson.
Imediat, pe marele hublou din cabina pasagerilor aparu silueta impresionanta a planetei Marte. Toti pasagerii privira cu bucurie imensul obiect de culoare rosiatica. Dupa scurte manevre de aterizare, nava spatiala amartiza pe suprafata neteda a cosmodromului.
Pasagerii se ridicara pentru a se indrepta catre usa de iesire. Toti revenira brusc la realitatea anului 7005 de indata ce trecura pragul cabinei. Raymond se bucura din tot sufletul de intoarcerea pe planeta pe care locuia. Amanda era nerabdatoare sa isi intalneasca partenerii de afaceri. Norman se vedea vorbind cu antropologii planetei. Si Phoebiu abia astepta sa exploreze siturile arheologice de curand deschise.
Doar intr-un colt, undeva uitat, un ceas al navei continua sa afiseze clipind periodic data de 12 septembrie, anul terestru 7005,  cu echivalarile de rigoare pentru planetele Pluto, Marte si Venus. Se pare ca dintr-o eroare tehnica, resincronizarea de pe Terra fusese realizata doar la nivelul puntii de comanda a navei, dar in cabina pasagerilor inca mai plutea atmosfera evenimentelor apuse de mai bine de patruzeci de ani.

Octavian Lupu
Bucuresti
15 iulie 2015

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page