Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Istorii dunarene

Insula Ada-Kaleh formata de Dunare in aval de Orsova a disparut de pe harta, inghitita de apele fluviului. Istoria acestui minuscul petic de pamant a fost dramatica, de altfel ca si soarta locuitorilor sai. Cucerita de otomani, care au transformat-o intr-o puternica fortareata, ea a fost de-a lungul secolelor un punct strategic de prim rang al Istanbulului, care statea ca un spin in coasta sarbilor si romanilor, dar si supraveghetor al navigatiei corabiilor vieneze, budapestane si boemiene. Dupa Razboiul din 1877, cand s-a semnat pacea, din nebagare de seama, Ada-Kaleh a fost uitata de negociatori, ramanand sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Asa a stat pana in 1913, cand Austro-Ungaria, ca sa scape aliata sa Turcia, de sub presiunea Romaniei si a Serbiei, care si-o revendicau, a trecut-o sub protectia ei. Dar nu pentru multa vreme, deoarece in 1918, Imperiul Austro-Ungar s-a prabusit si, prin Tratatul de la Trianon, Ada-Kaleh a fost atribuita Romaniei, cu un statut special. Locuita integral de o populatie turca, vorbitoare de limba romana, insula a devenit o pitoreasca rezervatie inconjurata de zidurile groase, darapanate ale fostei fortarete, in interiorul careia au inceput sa functioneze o fabrica de tigarete confectionate manual, o alta de rahat marca "Lochum" si o tesatorie de covoare orientale, toate devenite celebre atat in Romania, cat si in Occident. Monarhii George al Marii Britanii si Carol al II-lea al Romaniei nu fumau decat tigarete marca Ada-Kaleh, de pilda. Insa traiul fericit al turcilor de la Ada-Kaleh s-a naruit brusc, cand insula a intrat in proiectul constructiei nodului energetic si de navigatie Portile de Fier. Conform obiceiului, autoritatile comuniste au decis stramutarea celor circa 1000 de turci de la Ada-Kaleh la Simian, langa Turnu Severin. Turcii s-au opus vehement, starnind un scandal in care s-a implicat imediat Ankara, spre a-si proteja conationalii. Problema s-a complicat cand au protestat imami ai cultului islamic din lumea araba, riscand ca relatiile Romaniei sa fie compromise cu o multime de tari. O propunere a Guvernului comunist de la Bucuresti ca turcilor de la Ada-Kaleh sa le fie reconstruite locuintele si atelierele manufacturiere pe insula dunareana Ostrovul Corbilor a fost respinsa, urmarea fiind emigrarea in masa a populatiei turce la Istanbul, unde fostii locuitori ai celebrei insule dunarene, primind ajutorul statului turc, au reinfiintat micutele lor fabrici. Confectiile de haine ieftine, dar elegante cu marca Ada-Kaleh au devenit repede cunoscute si cerute nu numai in Turcia, dar si in alte tari, in timp ce sortimentele de rahat "Lochum" au devenit cautate in intreaga lume.

Dinamita a aruncat in aer vechea fortareata otomana, locul a fost nivelat, dupa care constructia celei mai mari hidrocentrale europene, cu o putere instalata de 2100 megawati a inceput in colaborare cu Iugoslavia. Iosif Broz Tito si-a dat mana cu Gh. Gheorghiu-Dej, intr-un gest simbolic, care avea sa-l coste mai tarziu pe liderul de la Bucuresti intrat in dizgratia Moscovei. Insa aceasta nu a contat in istoria constructiei uriase, menita sa furnizeze anual peste 10 miliarde de Kwh, energie electrica, impartita in mod egal intre Romania si Iugoslavia. In fine, cu mari sacrificii, sistemul energetic s-a realizat, ceea ce a condus si la crearea unor conditii remarcabile de navigatie pe spectrul primejdios, de cataracte, de la Portile de Fier , cu pretul inghitirii sub ape a batranei si istoricei insule Ada-Kaleh. A urmat constructia celei de-a doua hidrocentrale Portile de Fier II, tot cu pretul unor enorme sacrificii, inclusiv umane. Insa, dupa atatea privatiuni s-au constatat carentele constructiei, inaltate in graba. Instalatiile s-au dovedit a nu fi la inaltimea asteptarilor, productia de energie fiind mai slaba decat cea proiectata. Asa au inceput problemele. Insa Ceausescu, desi realiza cat se pierdea pe apa Dunarii, nu lua nici o masura, in pofida faptului ca trambita necesitatea obtinerii de catre Romania a independentei energetice. Cuprins de o ciudata criza de furie impotriva celor pe care-i solicitase sa-l imprumute cu mari sume de bani pentru a realiza visurile sale nebunesti de a construi fabrici dupa fabrici, cele mai multe, de altfel, inutile, strangea dolarii ca un harpagon, spre a-si plati datoriile. Bineinteles, nu-i mai ramanea nimic si pentru intretinerea instalatiilor de la Portile de Fier care, luna de luna, imbatraneau prematur, apropiindu-se clipa in care turbinele aveau sa se blocheze. Tarziu, in 1997, Guvernul Ciorbea a hotarat sa remedieze situatia, in intentia cresterii capacitatii energetice a tarii.

Au fost demarate tatonari pentru gasirea unei firme occidentale capabila sa aduca instalatiile la parametri superiori. Dupa multe balbaieli a fost semnat un contract cu compania elvetiana VA Tech Hydro, finalizarea lucrarilor fiind prevazuta in luna august anul acesta. Cea mai importanta prevedere contractuala consta in angajamentul VA Tech Hydro de a creste puterea instalatiilor fiecareia dintre cele sase turbine de la 179 megawati, la 194 megawati. Mai mult, proiectantii elvetieni si-au asumat obligatia ca, in conditiile unui debit crescut al fluviului, turbinele sa functioneze fara restrictii la puterea de 200 MW. Pana aici, toate aratau foarte bine pe hartie. S-a batut palma pentru o jumatate de miliard, costul lucrarii.

In anul 2000, cand a venit la putere Guvernul Adrian Nastase, elvetienii au pretins majorarea pretului lucrarilor, motivele invocate fiind derizorii, insa noul ministru, Dan Ioan Popescu nu si-a aratat fermitatea necesara in asemenea situatii, acceptand cererile. An de an, elvetienii au tot pretins majorari de costuri, ajungandu-se in cele din urma la un miliard de euro. Cand s-a schimbat guvernul, la sfarsitul anului trecut, ilegalitatile au iesit la iveala. Bineinteles, domnul Dan Ioan Popescu trebuia sa dea socoteala. Insa, pana atunci debitul Dunarii a inceput sa creasca, datorita deversarii masive a apelor raurilor din bazinul fluvial. Si, in loc ca productia de energie electrica sa sporeasca, asa cum prevedea contractul cu firma elevetiana, dimpotriva a scazut alarmant, toate grupurile energetice mergeau nu cu 200, ci cu 130 MW, cu mult mai putin decat inainte de "modernizare", ceea ce arata ca bietii constructori romani fusesera mai priceputi decat elvetienii. Culmea ignorantei proiectantilor din tara cantoanelor s-a aratat cand apele Dunarii, lovind cu putere in turbine, le-a fisurat. Din nou s-a vazut ca metalurgistii romani erau superiori celor elvetieni, deoarece turbinele facute la Bucuresti rezistasera decenii de-a randul. Concluzia a fost ca tot efortul pentru modernizarea hidrocentralei se dusese pe Apa Sambetei.

Firma elvetiana a fost chemata rapid sa se achite deprevederile contractului. Cand au vazut ce s-a ales de promisiunile lor, proiectantii si-au pus mainile in cap, recunoscand gravele lor erori. In realitate, cum a rezultat din investigatiile recente, elvetienii nu s-au consultat cu hidroenergeticienii romani, considerandu-se superiori acestora. Desi romanii le-ar fi demonstrat ca solutia tehnica elvetiana este eronata, nici nu i-au bagat in seama. Acest comportament arogant ii costa acum. Firma VA Tech Hydro urmeaza a suporta pagubele produse prin diminuarea cantitatii de energie la scara nationala. Plus refacerea turbinelor. Una peste alta, elvetienii sunt buni de plata. Adica vreo jumatate de miliard de euro. Oricum, toata afacerea s-a dovedit un esec. Iar cauza esentiala a rateului o constituie faptul ca s-a eludat modalitatea legala de atribuire a contractului, anume aceea a licitatiei publice. Si, in fond, de ce a fost nevoie sa se apeleze la o firma straina, cand exista in Romania uzine de genul IMGB-ului, care produce si exporta agregate uriase, inclusiv turbine de inalta performanta, chiar in Germania, Belgia si indepartata China. Ca sa nu se socoteasca nici nivelul superior al unei elite de hidroenergeticieni autohtoni, recunoscuti pe plan international.

Gh. Bassarabescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page