Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

O gluma sinistra - "Un fleac! I-am ciuruit!" - aplicata poporului sau

Comentariu, Mai, 2010

Este pentru prima data in istoria recenta a Romaniei cand ne-a fost dat sa vedem cum, peste tot (sau aproape tot) in tara, pensionarii au avut puterea sa protesteze si, pe alocuri, sa lupte cu fortele de ordine, incercand sa-si faca dreptate. Asta, dupa ce, tot pentru prima data, presedintele si guvernantii taie pensiile cu 15% si cu 25% salariile angajatilor la stat. Televiziunile ne-au prezentat, ore in sir, cum cei ajunsi la limita puterilor si umilintei s-au luptat cu ce au avut la indemana cu fortele de ordine: carje, bastoane, sacose sau cu pumnii goi.

Cum puteau pensionarii sa nu protesteze, cata vreme, dupa sase ani de conducere a tarii, in care a numit cinci guverne, presedintele le spune acum pensionarilor, salariatilor, tuturor romanilor ca pentru starea jalnica a economiei altii sunt de vina. Cat timp acelasi presedinte declara la 11 noiembrie 2009, cu cinismu-i recunoscut, "Sa nu cadeti in capcana propagandei mincinoase! Nicio pensie nu se micsoreaza". Sau cand gluma lui sinistra - "Un fleac! I-am ciuruit!" -, folosita in cazul adversarilor politici, este aplicata de un sef de stat poporului sau. Or, fiind mintiti si batjocoriti, este pentru prima data cand, la posturile de televiziune, am vazut si auzit scandandu-se "Jos Basescu!" si cum i s-a dat foc fotografiei acestuia. Pe acest fond al nemultumirilor generale, Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anuntat ca va da Guvernul in judecata, in cazul in care pensiile vor fi reduse cu 15%. FACIAS va ataca in instanta atat actul in sine sub aspectul neconstitutionalitatii, cat si Legea contenciosului administrativ, chiar a doua zi dupa aprobarea ordonantei de taiere a pensiilor, fiind hotarati sa apeleze si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului daca va fi nevoie. Sa amintim, de asemenea, ca (si) pentru degradarea dramatica a retelei de infrastructura si dezastrul din agricultura, FACIAS a lansat duminica campania "Stop Boc!" care are ca scop strangerea de semnaturi pentru demisia sau demiterea Guvernului Boc. In acest scop, fundatia a instalat corturi pentru strangerea de semnaturi in mai multe orase ale tarii, printre care si la Targu-Mures.

De altfel, protestele vor continua, iar cadrele didactice intra in greva generala, incepand cu 31 mai si anunta ca nu vor participa la evaluarile nationale, iar pe 19 mai se vor alatura celorlalti sindicalisti care vor manifesta in Piata Victoriei.
Dinspre partea Puterii circula zvonul ca garda veche din PDL vaneaza (si ea) capul lui Emil Boc si forteaza amanarea alegerilor pentru functiile de la varful partidului in speranta ca, daca se agraveaza criza economica si Boc va fi demis de la Guvern, sefia PDL va fi repusa in joc.
Vom vedea. Cert este ca guvernantii nu s-au asteptat la proteste de o asemenea amploare: subestimand puterea (forta) de reactie a pensionarilor, precum si a altor categorii sociale defavorizate (profesori, studenti etc.). Intre timp, Marius Petcu, liderul Federatiei Sanitas, a anuntat, miercuri, ca sindicatul va analiza daca dupa mitingul din 19 mai se va declansa greva generala, in acelasi timp cu cea a cadrelor didactice, acesta sustinand ca problemele din Sanatate sunt la fel de mari ca si cele din Educatie.

Si nici ca se putea altfel, intr-o tara in care gestul ministrilor de a recunoaste ca nu traiesc din salarii – ca-si cedeaza "din solidaritate" toate veniturile bugetare pana la sfarsitul anului - nu este altceva decat imparatia hotiei, oficializarea cu acte in regula a statului mafiot. Asta-i clar ca lumina zilei…

GHEORGHE GIURGIU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page