Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

A murit partidul, traiasca partidul!

Un morosan se duce la gara si cere un bilet pentru Cluj. "Bade, trenul s-o dus!", spune casierul. "No, unde?", face morosanul. Anecdota aceasta stupida, pe care o stiu de cand eram copil, mi-a revenit in minte afland ca Partidul National Taranesc Crestin si Democrat - PNTCD a disparut de pe esichierul politic romanesc in ziua de 5 martie 2005. Dupa doua congrese, ce a mai ramas din vechiul partid istoric, a absorbit Uniunea pentru Reconstructia Romaniei - URR, o formatiune politica obscura, spre a constitui Partidul Popular Crestin Democrat - PPCD. In felul acesta, noul partid doreste sa devina polul miscarii crestin democrate din Romania, spre care s-ar indrepta puzderia de mici grupari, care se pretind a apartine acestui curent politic. Prin urmare, PPCD-ul a cerut biletul de intrare in Partidul Popular European, cel mai puternic in prezent din Parlamentul European. Problema este in ce masura popularii europeni ii asteapta pe fostii taranisti ca acestia sa acceada in Parlamentul Romaniei si nu cumva crestin-democratii de pe plaiurile mioritice se vor intreba, precum morosanul nostru anecdotic, daca nu cumva au ajuns prea tarziu si au pierdut trenul.

Disparitia PNTCD-ului reprezinta un eveniment cu rezonante majore. Partidul a avut de-a lungul zecilor de ani de existenta ai sai, un continuu si sinuos drum marcat de dizidente, fracturi, refaceri, unificari si oscilatii doctrinare conjuncturale. El a fost rezultatul contopirii Partidului National Roman cu Partidul Taranesc, proces care urmarea ca noua formatiune sa puna capat dominatiei PNL-ului in Parlament, realizand astfel un echilibru politic in tara. Inceputurile PNTCD-ului dateaza din 1869, cand la Timisoara s-a constituit Partidul National al Romanilor din Banat si Ungaria, presedinte fiind ales Alexandru Mocioni (Mocsony). Aproape simultan s-a creat la Miercurea, Partidul National Roman din Transilvania, avand in frunte pe Ilie Macelariu. Dar, in 1881, s-au intrunit la Sibiu reprezentantii cercurilor electorale ale romanilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, care au decis unificarea celor doua partide, sub denumirea de Partidul National Roman.

Partidul National Roman, nascut in imprejurarile istorice ale luptei duse impotriva discriminarilor etnice la care erau supusi romanii de catre autoritatile Imperiului dual Austro-Ungar, se bucura de o mare influenta in randul populatiei romanesti. El era motorul politic, impreuna cu factiunea romana a PSD-ului Austro-Ungar, al actiunilor care au culminat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, cand s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu Romania. Evident, dupa acest eveniment, vechiul program al Partidului National, adoptat in anul 1905, nu mai corespundea realitatii, conducerea PNR, in frunte cu Iuliu Maniu, elaborand un nou document pragmatic, pe baza principiilor Declaratiei de la Alba Iulia din 1918. Punctul esential al programului politic era "instaurarea unui regim democratic pe toate terenurile vietii publice, deplina libertate de presa, de asociere si de intrunire, reforma agrara radicala, prin care pamantul sa ajunga in stapanirea taranului... ". In acelasi timp, PNR-ul milita pentru autonomia administrativa a Transilvaniei, incluzand in programul sau formulari cu caracter de stanga, precum introducerea zilei de munca de 8 ore, impozit progresiv, participarea muncitorilor la beneficii, dezvoltarea industriei mici si a comertului autohton, cu sprijinul statului. Cu acest program, PNR a obtinut in noiembrie 1919, la primele alegeri parlamentare de dupa Marea Unire, cel mai mare numar de mandate, reusind sa creeze o coalitie de partide denumita "Blocul Parlamentar" si sa formeze guvernul condus de Al. Vaida Voievod. Euforia nu a durat mult si, la 13 martie 1920, Executivul Vaida-Voievod a cazut, urmand o perioada de confuzie in partid. Octavian Goga, impreuna cu alti fruntasi transilvaneni, au trecut in Partidul Poporului al maresalului Al.Averescu, in timp ce altii au migrat in Partidul National Liberal. Nucleul dur al PNR-ului condus de Iuliu Maniu, sustinea nu aderarea la diverse partide "regatene", ci fuziunea sau asimilarea altor grupari politice cu asigurarea preponderentei "ardelenilor". Realitatile politice au aratat ca un asemenea program politic transforma PNR-ul intr-o grupare regionala. In consecinta, Iuliu Maniu si grupul sau de aderenti au decis o apropiere de doctrina cooperatista, culoar politic pe care se afla deja Partidul Taranesc condus de Ion Mihalache, in speranta dobandirii unei plaje extinse pe plan national. Din pacate, mai multi fruntasi ai PNR, printre care Vasile Goldis, Valeriu Braniste si Ion Agarbiceanu, n-au inteles rostul acestei miscari si s-au opus vehement oricaror tratative cu "partidele bizantine din regat", amenintand cu retragerea din partid. Mai mult, ei cereau ca PNL-ul sa-si inceteze orice activitate politica in Ardeal, ceea ce contravenea principiilor democratice insusite de propria lor grupare. Tactica PNR-ului gandita de Iuliu Maniu era aceea de a juca un rol de contrabalans politic, facand aliante in directii diferite, cu conservatorii, averescanii si mai ales cu taranistii spre a participa astfel in toate guvernarile. In acest context au rezultat o serie de fuziuni succesive cu diferite formatiuni politice, inclusiv cu cele din Basarabia, conservatorii lui Take Ionescu, gruparea Iorga-Argetoianu etc. Astfel s-a produs o apropiere de dreapta politica, unde se afla majoritar PNL-ul. PNR-ul sustinea ideea nationala democratica si solidarismul national, in care statul "trebuia sa-i sprijine pe cei mici si slabi". In felul acesta se spera la o apropiere de taranime, bazinul electoral principal al tarii. S-a nascut dorinta unei coalitii cu Partidul Taranesc.

Partidul Taranesc s-a constituit in decembrie 1918, la initiativa lui Ion Mihalache, presedintele Asociatiei Generale a corpului didactic primar. Partidul cuprindea in randurile sale invatatori, preoti, directori de banci populare si sateni. In programul noului partid care se dorea "cu moravuri politice noi" si exponent al taranimii figura "combaterea bolsevismului, a domniei boieresti si moravurilor rele adanc inradacinate in partidele politice". Ca teluri politice se numeau intre altele, vinderea mosiilor la tarani, autonomia locala comunala, reforma fiscala, sanitara, culturala, introducerea cooperatiei libere sprijinita de stat, in fine obligarea justificarii averilor functionarilor publici. Doctrina si programul noului partid a constituit un magnet pentru numeroase grupari politice, inclusiv Partidul Muncitor, cu care a fuzionat, alcatuind Partidul Taranesc si Muncitor, formula care a functionat insa vremelnic. Partidul Taranesc era socotit a fi de centru, politica sa fiind aceea de a oferi Romaniei o a treia cale de dezvoltare economica, anume cea cooperatista, plasata intre capitalism si socialism, crearea statului agrar-industrial, in care industria sa se dezvolte pe baza materiilor prime agrare si necesitatilor acestei ramuri economice. Orice alta industrie era considerata "parazitara", "antinationala", "o afacere pur burgheza". In jurul Partidului Taranesc se va grupa "o federatie", o opozitie unita fata de guvernarea liberala, in care va intra si Partidul National Roman. A fost o prima formula de coagulare a opozitiei, conceputa de Ion Mihalache, repetata apoi de-a lungul anilor, spre a lua, dupa evenimentele din 1989, conturul Conventiei Democrate Romane, organizata sub auspiciile PNTCD, de catre Corneliu Coposu, epigon al lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Este de vazut ca, inca din 1921, au inceput o serie de miscari centrifuge, care tineau spargerea "federatiei" si impiedicarea fuzionarii anuntata intre PNR si PT, dar si unificarii partidelor taranesti. Treptat, insa, s-a conturat o apropiere intre cele doua partide, chiar cu sacrificiul pierderii unor aliati, astfel incat, in martie 1926, s-a petrecut fuzionarea asteptata, la care a aderat si Partidul Poporului, nascandu-se Partidul Poporului Agrar sau Partidul National Taranesc al Poporului. Gruparea "intransigenta" a lui Maniu va constitui insa unul din pivoturile pe care se va sprijini viitorul PNT. Astfel, in octombrie 1926, fuzionarea unui mozaic de partide, avand la baza PNR si PT, se va naste Partidul National Taranesc - PNT. Acest partid va juca un rol eroic in rezistenta antibolsevica, imediat dupa crearea sa, dar mai cu seama in anii 1944-1989, cand a dat zeci de mii de jertfe din randurile sale, incepand cu liderii sai, Iuliu Maniu si Ion Mihalache.

Aceasta succinta retrospectiva istorica vine sa arate ca realizarea noii formatiuni politice PPCD se inscrie in mersul istoric al PNT-ului de odinioara. Un partid care, desi nu este parlamentar, cum a fost de multe ori in trecut, are sanse de a redeveni ceea ce era. Desigur, exista si oponenti care regreta disparitia din sigla partidului a cuvintelor National si Taranesc. Cuvinte care ar reprezenta simbolul rezistentei anticomuniste. Intrebarea este daca, in actuala conjunctura politica, interna si externa, mai este oportuna existenta PNT-ului, chiar daca cu 15 ani in urma a aderat la principiile crestin democrate, pe care din nefericire nu le-a aplicat.

Gh. Bratescu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page