Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Un Katyn romanesc aproape uitat: FANTANA ALBA

"Si-au ridicat crucile deasupra capetelor

si au mers spre moarte plangand".

La 28 iunie 1940, Basarabia si partea de nord a Bucovinei au fost ocupate de Armata Rosie, ca urmare a notei ultimative a guvernului sovietic din 26-27 iunie 1940, si a rusinoasei cedari de catre Romania. In urma refuzului autoritatilor sovietice de a li se permite refugierea in Tara-Mama, romanii din raionul Hliboca, situat aproape de noua granita, au cazut in capcana intinsa de NKVD, si s-au hotarat sa plece cu totii... acasa.

"La 1 aprilie 1941, un grup de peste 16 mii de bucovineni, batrani, barbati, dar si femei sau copii din Patrautii de Sus si Patrautii de Jos, Cupca, Suceveni, Priscareni, Carapciuc sau Iordanesti, au pornit - cu icoane, prapuri si cruce din cetina - prin Padurea Camencii spre Fantana Alba. Aproape de noua frontiera, la Varnita, satul Fantana Alba, granicerii sovietici ii asteptau, ascunsi in padure; au tras din plin, incontinuu, secerand mii de vieti; supravietuitorii au fost urmariti de cavaleristi si spintecati cu sabia, unul cate unul. Putini au scapat atunci. In final, i-au aruncat pe toti, batrani, femei, copii, sugari - vii, morti sau muribunzi - in gropi comune. Doua zile si doua nopti s-a miscat pamantul in acele gropi. La cateva saptamani, in noaptea de 12-13 Iunie 1941, peste 13.000 de familii de romani au fost ridicate din casele lor si deportate in Siberia si Kazahstan".

De-abia in anul 2000, autoritatile ucrainene au ingaduit primul parastas pentru odihna miilor de romani care n-au dorit nimic altceva decat sa traiasca liberi in Romania. In fiecare an, la 1 aprilie, sute de romani din nordul Bucovinei se aduna in Paduricea Varnita. Numarul real al celor secerati nu se cunoaste nici azi.

"Si astazi este greu de explicat ce forta a fost in stare sa smulga miile de tarani de la casele si de la gospodariile lor, de la vetrele si mormintele stramosilor lor, sa-si paraseasca campurile deja insamantate si animalele in staule, si sa ia drumul pribegiei si al mortii! O fapta de sacrificiu in masa neintalnit in istorie..." (Ivan Kriliuk, istoric, loctiitor al sefului Administratiei Raionale de stat Hliboca).

Supravietuitorii au tinut sub tacere oroarea care s-a petrecut acolo. Prabusirea Imperiului Sovietic a scos insa acel calus, din cauza caruia atrocitatile comise la Fantana Alba au ramas un secret nemarturisit al celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Oamenii au inceput sa vorbeasca.

"Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de munca de peste 50 de ani, este unul dintre supravietuitorii, astazi in viata, ai macelului de la 1 aprilie 1941, din Padurea Varnita, de langa satul Fantana Alba. Nascut la 13 martie 1925, la Trestiana, judetul Storojinet (astazi Dimca, raionul Hliboca), in acea zi neagra pentru romanii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit sa porneasca, impreuna cu fratele Nicolae (Culuta), numai cu trei ani mai in varsta, spre Patria-Mama. Insa nu le-a fost dat sa ajunga. In iadul de langa granita, dezlantuit de focul naprasnic de mitraliera al calailor bolsevici, l-a despartit de fratele drag. Timp de 12 ani n-a stiut nimic despre Nicolae, care, ranit, a fost dus tocmai in regiunea Sverdlovsk, din Muntii Ural. Abia dupa moartea odiosului Stalin, el a scapat din lagar, dar fara dreptul de a se intoarce la bastina. A plecat in Basarabia, undeva langa Anenii Noi, unde, in urma suferintelor prin care trecuse in fundul Rusiei, peste 8 ani s-a stins din viata. Prof. Gheorghe Mihailiuc, invinovatit de nationalism romanesc, a fost purtat timp de jumatate de secol dintr-o scoala in alta, hartuit, acuzat de lipsa de devotament pentru Uniunea Sovietica, insa nici prigoana, nici teroarea la care a fost supus nu l-au frant. Si astazi, la frumoasa varsta de 80 de ani, el a ramas cu fruntea sus. De aceasta ne putem convinge odata in plus citind cartea sa de poezie si proza, «Dincolo de cuvintele rostite», aparuta la Editura Obsteasca «Vivacitas» (Hliboca, 2004), din care redam fragmentul de mai jos: "Ucigasii au asteptat cu degetul pe tragaci pana cand multimea a iesit la luminis. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pasii greoi ii purtau pe oameni spre un sfarsit fatal. Tricolorul din fata coloanei flutura mandru, demonstrand dragostea de neam si tara a romanilor bucovineni. Deodata linistea a fost sparta de groaznicul glas al armelor. Zgomotul mortii s-a raspandit hat! departe, peste codri. Cineva din multime a strigat: «La pamant!» Suvoiul neintrerupt de foc ne tinea culcati, cu respiratia curmata. In acea stare de incremenire, un barbat din primele randuri a strigat peste puterile sale: «Inainte, fratilor, ei nu vor cuteza sa ne omoare!». Dar chiar atunci a inceput macelul. Tragedia de acum jumatate de secol ma nelinisteste pana astazi, deoarece nu sunt convins ca-i imposibila repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat in cuvinte tot ce am vazut la Varnita. Era un adevarat iad de la pamant pana la cer. In ochii mei, un flacau voinic, cu tricolorul in mana, s-a prabusit intr-o balta de sange. Aud si acum strigatele lui cu groaza mortii pe buze: «Fugiti, oameni buni, eu raman aici sa mor pentru libertate!»". "Vrem sa incepem sa facem sapaturi, sa descoperim cadavrele, dar nu am obtinut inca permisiunea din partea autoritatilor" - afirma Petru Grior, un lider al comunitatii romane locale, presedintele Societatii "Golgota", care cerceteaza arhivele de stat sovietice in cautarea dovezilor despre chinurile la care au fost supusi romanii sub regimul stalinist. Petru Grior afirma ca masacrul, deportarile in masa si colonizarea cu rusi si alte grupuri etnice au redus populatia romana autohtona, de la o majoritate de 80 la suta, in 1940, la o minoritate de 20 la suta in prezent. Comunitatea romana din nordul Bucovinei este estimata intre 180.000 si 200.000 de oameni, un sfert din populatia dinainte de 1941.
Ecaterina Suceveanu, o taranca din partea locului, in varsta de 67 de ani, isi aminteste de varul ei, Constantin, si de sute de alti romani care au fost impuscati fara mila in locul acela: "Varul meu a fost printre primii care au fost secerati. A fost impuscat in cap, cand incerca sa acopere cu trupul lui un baiat din sat". Baiatul a fost unul dintre putinii supravietuitori care s
-au intors in sat, in noaptea aceea. "Ne-a adus caciula lui Constantin. Am gasit inauntru o bucata de os din craniul lui, plina de sange, si am pus-o intr-un borcan. O tinem si acum, sunt moastele familiei noastre".

Soldatii au deschis focul in oamenii care mergeau in procesiune spre Romania, tinand sus, deasupra capetelor, crucile mari, pe care le luasera din bisericile satelor lor. "Nu am sa uit niciodata Duminica aceea de Paste. Si acum o mai vad noaptea, in vis... Au scos crucile mari si prapurii si au pornit in procesiune. Dar nu au ajuns niciodata acolo", - a declarat Ecaterina Suceveanu pentru Reuters. Marturia ei a fost confirmata de alti sateni intervievati. O supravietuitoare, care a cerut ca numele sa nu-i fie mentionat, a declarat ca a vazut, mai tarziu, cum se misca stratul subtire de pamant aruncat peste groapa comuna din padure, deoarece unii dintre cei care fusesera ingropati acolo mai erau inca vii: «Doua zile si doua nopti s-a miscat pamantul in acele gropi»".
Societatea "Golgota", cu sediul in capitala Bucovinei de Nord, Cernauti, strange marturii de la supravietuitori si de la cei deportati.
Cum spuneam, numarul exact al victimelor masacrului de la Fantana Alba nu este cunoscut. Romanii din partea locului spun ca ar putea fi chiar si 5.000. Putinii care au supravietuit pustietatilor salbatice din Siberia sau Kazahstan s-au intors, in cele din urma - si au inceput sa vorbeasca acum. Familia Ilenei Vatacean, acum in varsta de 68 de ani, a supravietuit masacrului, dar au fost toti deportati in Asia Centrala: "Am stat sapte ani in Kazahstan, din 1941 pana in 1948, impreuna cu alte 40 de familii de romani".

Elena Iliutan are 35 de ani si spune ca s-a alaturat si ea pelerinajului comemorativ la Fantana Alba din Duminica de Paste, anul trecut, cand sute de romani din satele invecinate au refacut "Drumul Crucii" spre padurea unde rudele si prietenii lor sunt ingropati in gropi comune, anonime. Societatea "Golgota" a ridicat doua cruci de piatra pe locul unde se crede ca se afla gropile comune. In apropiere, o cruce simpla de lemn a fost infipta in pamant, la un an dupa masacru. "In trecut era interzis sa vorbim despre Fantana Alba" - spune Elena Iliutan. "Dar acum suntem liberi sa vorbim si trebuie sa o facem, pentru ca nu se stie niciodata cat timp va dura aceasta libertate".

"Exodul in masa spre libertate, cu pretul vietii a celor aproape 5.000 de tarani romani bucovineni de pe Valea Siretului, care au refuzat comunismul, este semnificativ. S-a ucis nu numai in codrii Katynului sau la Zidul Berlinului, s-a ucis si la Prut, si la Fantana Alba, in padurile Bucovinei, iar trei ani mai tarziu, in aprilie 1944, 40.000 de soldati romani au fost masacrati de rusi langa Balti, in Basarabia. Despre toti acestia, istoriografia occidentala nu vorbeste nimic. Ei sunt uitatii nostri! Este insa timpul ca istoria sa nu fie acoperita cu lopata de lut, iar astazi, sa aprindem o lumanare in memoria acestor martiri ai neamului romanesc".

"Timpul trece mai mult in rau decat in bine, trec si amintirile, cum se duc fara intoarcere toate de pe pamant - scrie domnul profesor Gheorghe Mihailiuc in cartea sa, «Dincolo de cuvintele rostite». Se ruineaza imperii si regimuri totalitare. Fascismul a fost demascat, condamnat, interzis. De ce oare s-a procedat astfel numai cu acest regim odios? Doar e cunoscut de toata lumea ca regimul comunist a comis atrocitati ingrozitoare, omul a suferit enorm. Lumea a incetat sa-l caute pe Dumnezeu. Iar, la noi, acest partid activeaza inca, este reprezentat in Parlamentul Ucrainei! In rezultatul unei educatii nefiresti, societatea a devenit plina de nelegiuiri. Si acum traim timpuri cu putina speranta si multa disperare. Se propaga mai mult o politica a promisiunilor. Apar tot felul de «savanti» - mesteri traditionali in falsificarea istoriei. In dauna omului de rand se fac prea multe cheltuieli birocratice. Avem o tara bogata si… multi oameni saraci… Pentru a iesi din aceasta situatie e nevoie de renastere morala, de intelepciune, de iubire de adevar".

MARIANA CRISTESCU

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page