Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Si-n filosofie ca oriunde: multi chemati, putini alesi...


    Fireste ca multi muritori se simt atrasi de farmecul istovitor al filosofiei, pe care Aristotel o ridica la rangul de arta artelor si stiinta stiintelor, desi in vremurile noastre absurd-pragmatice nu se mai bucura de pretuirea de altadata, dupa ce rand pe rand in decursul veacurilor a fost deposedata de artele si stiintele pe care candva le carmuia.
    Si totusi, in aceste vremuri nefaste pentru toate monarhiile, ea – prin forta totalizatoare in folosul cunoasterii cu care a fost investita de divinitate – ramane mai departe regina gandirii umane, singura, de altminteri, capabila sa arunce punti trainice peste haurile sapate de orgolii intre stiintele particulare. (Indiscutabil ca ea inca reprezinta cu mult mai mult decat ii harazea la vremea lui in deradere Bertrand Russell in celebra lui butada cu specialistul, care la limita stie totul despre nimic, si filosoful care stie nimic despre totul...)
    Caci, asa nepractic cum se prezinta filosoful autentic in ochii lipsiti de vedere spirituala ai pragmatistilor si prin felul lui anapoda de-a fi si de-a sluji absolut dezinteresat adevarul, el intareste spusa Non multa sed multum (Nu mult cantitativ, ci calitativ).
    Cu precizarea ca filosoful in discutie nu-l vizeaza nicicat pe dascalul toba de carte, dar nedispus sau poate ca incapabil sa-si arunce scortoasele sale cunostinte academice la lada de gunoi si apoi, cu mintea limpede, sa ia taurul de coarne printr-o incomoda si mult necesara gandire vie, ci-l vizeaza pe filosoful platonician, adica acela caruia seniorul gandirii universale cerea sa i se incredinteze conducerea societatii omenesti: inzestrat de la natura cu o  apreciabila memorie si cu dorinta mereu vie de-a sti, plin de simpatie si bunatate fata de semeni, in general fata de toate vietatile si lucrurile neinsufletite din natura, viteaz si prudent in acelasi timp, adica sa aiba curajul de-a fi independent in pareri si atitudini, cam asa cum  soldatul pe campul de lupta dispretuieste primejdia si moartea, dar atent sa nu-si expuna in mod inutil libertatea sau viata, si – mai presus de toate – sa posede pasiunea fireasca, nicidecum adoptata sau prefacuta, a adevarului si dreptatii.
    In plus, omul care vrea sa ajunga filosof nu trebuie sa se lase prins cu prea multa usurinta in ademenirile bogatiei sau ale gloriei, pentru ca atunci va fi tinut departe de miezul evenimentelor politice.
    Pe scurt, Platon, el care s-a ferit sa se amestece in treburile politice, ba chiar afirma ca atunci cand trebuia sa vorbeasca in public se simtea strain de respectiva multime, Platon, prin urmare, cerea filosofilor sa fie si sa ramana permanent filosofi, nu niste simpli demagogi, care – in loc sa studieze problemele generale ale lumii si vietii – isi pierd vremea in agora cu obisnuitele siretlicuri de-a insela si ademeni pe naivi.
    Caci, ne spune in continuare Platon prin intermediul lui P.P.Negulescu, „Acel ceva in stare sa-i impiedice pe cei meniti a deveni filosofi sa alerge dupa bogatii si onoruri sau sa-si piarda vremea cu politica (subl. mea, G.P.), nu putea fi decat: vocea interioara a vocatiunii, o boala cronica sau alte imprejurari exterioare.” Putin mai jos ni se face cunoscut ca „Vocea interioara a vocatiunii era vocea demonului lui Socrate, pe care n-o auzeau decat putinii alesi (subl. mea, G.P.)”.
    Doar o pagina mai departe, meticulosul Negulescu ne infatiseaza in inspirata sa carte Geneza formelor culturii opiniile formulate de Schopenhauer si Nietzsche privind conditiile in care omul poate ajunge la cugetarea filosofica.
    Astfel, daca Schopenhauer crede ca „ceea ce distinge pe filosof este o covarsitoare predominare a inteligentei asupra vointei” (structura sufleteasca a omului obisnuit cuprinde trei sferturi vointa si un sfert inteligenta, vointa fiind factorul determinant al vietii practice, pe cand la filosof acest raport se inverseaza), Nietzsche – ne informeaza ganditorul roman – subliniaza „cu putere, aproape cu violenta” rolul ce-i revine suferintei in tot acest subtil angrenaj sufletesc: „Toti cei care au creat, prin puterea cugetarii lor, lumile «de dincolo de realitate», pe care le desfasoara dinaintea ochilor nostri uimiti istoria filosofiei, au fost oameni bolnavi, sau saraci, sau nedreptatiti si care, luptand din greu cu neajunsurile unei vieti atat de putin satisfacatoare pentru ei, si-au cautat consolarea in acele «tinuturi imaginare», pe care le construiau dupa bunul lor plac si in care se simteau stapani absoluti”.
    Apoi, ca lucrurile sa fie clare pentru toata lumea (pentru lumea cugetatorilor si pentru aceea cu mult mai mare a necugetatorilor, ce scandau cu mandrie indata dupa Decembriada: „Noi muncim, nu gandim!”), autorul pune la dispozitia cititorilor surprinzatoare date statistice din viata de zi cu zi a celor mai insemnati filosofi ai tuturor timpurilor, date care au darul sa evidentieze si la acest capitol inrudirea lor: oameni cu pronuntate porniri afective, oameni care – din nevoia vitala de libertate – se aratau „izbitor de inactivi in viata practica”, in sfarsit, oameni care se devotau atat de mult cugetarii, incat pur si simplu uitau de ei insisi (cei mai multi dintre filosofii infatisati refuzasera sa-si faca din filosofie o profesiune, multumindu-se sa traiasca intr-o simplitate vecina cu saracia lucie), preferau izolarea si chiar singuratatea (Descartes fugea de cunoscuti, John Locke afirma despre sine ca are un temperament sfios, iar Nietzsche exclama: „Nu pot sa spun cat de bine imi face izolarea!”) si deseori adoptau o atitudine de-a dreptul ostila fata de casatorie (Nietzsche spunea: „Ce filosof mare a fost pana acuma casatorit? Heraclit, Platon, Descartes, Spinoza, Leibniz, Kant, Schopenhauer n-au fost; mai mult inca, nici macar nu ni-i putem inchipui insurati. Un filosof casatorit este un personaj de comedie; aceasta este parerea mea. Iar Socrate, care a facut exceptie, rautaciosul Socrate, s-a insurat, pe cat se pare, in mod ironic, anume ca sa dovedeasca acest principiu”. Asta, fie vorba intre noi, nu l-a impiedicat candva pe Nietzsche, dupa cum reiese din scrisori, sa construiasca proiecte matrimoniale...
    Dar iata si cateva date statistice la cest capitol, pe care Negulescu le avanseaza in cartea mai sus amintita: Procentul filosofilor necasatoriti este de circa cinci ori mai mare decat la oamenii obisnuiti, iar al filosofilor divortati de 14 ori mai mare decat al nefilosofilor!
    N.B.Asa o fi fost pe vremea lui P.P.Negulescu. Dar azi, mai exact dupa Decembriada, cand libertinajul a luat locul bunului simt, cu certitudine ca numarul divorturilor a crescut spectaculos, asa incat divorturile, al caror numar nu cred ca mai intereseaza pe cineva, impreuna cu concubinajele, cu siguranta depasesc numarul casatoriilor legale. Si n-am pus la socoteala „familiile” constituite din parteneri de acelasi sex. Ca aici situatia inca este in ceata pana la legalizarea acestor casatorii à rebours. Atunci sa te tii trai pe vatrai din partea lor, cu ajutorul consistent venit din partea unora dintre musulmanii refugiati-invadatori, acesti Deandosulea cum sunt alintati (sic!) in Cartea celor o mie si una de nopti.

    Sighetu Marmatiei,                                                            
George PETROVAI
                27 sept. 2015
    

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page