Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Etichetarea Negativa Distruge Respectul de Sine


Intr-o superba zi de vara treceam pe langa un teren de tenis, unde pe o zgura rosie, incinsa de soarele torid, se aflau mai multi temerari ce doreau sa isi exerseze indemanarea si talentul. Zgomotul mingilor care atingeau paletele era alternat de cel al lovirii, nedorite, a suprafetei de joc dincolo de careul delimitat cu vopsea alba, usor de observat chiar si de cei de pe margine.
Inca o lovitura ratata si dupa cateva injuraturi de rigoare, unul dintre jucatori incepu un lung sirag de auto-etichetari interesante: „Bai, ce dobitoc mai sunt! Bai, ce prost! Cum am putut sa servesc asa de aiurea? Ce imbecil mai sunt! ... ” Si tot asa, pret de mai multe minute, omul si-a varsat naduful pe nemernicul de sine, pana cand, la final, satisfacut de atatea auto-molestari verbale si incins la fata ca un rac, se opri la fel de brusc precum incepuse.
In acel moment am realizat, cu surprindere, ca acest gen de dialog cu sine il purtasem si eu deseori find influentat de exemplul altora. De cate ori nu mi-am adresat cuvinte grele pentru ca nu imi reusea ceva? Straniu, nu imi dadeam seama de ceea ce faceam, dar observand acea ocazie am inteles cat de nemilos si de dur vorbeam cu mine, mai ales cand lucrurile nu mergeau asa cum imi doream.
Brusc, m-am gandit ca daca o alta persoana i-ar fi vorbit in astfel de termeni ilustrului combatant al tenisului pe vreme de canicula, cu siguranta ca riposta ar fi venit cu varf si indesat, ba chiar insotita de o racheta agitata in chip de bata! Il si vedeam pe cel atins de aceste etichete usturatoare, cum si-ar fi aparat pretiosul sine, pe care acum se simtea liber sa il agreseze fara scrupule.
Si atunci m-am intrebat: „De ce ajungem sa ne adresam cuvinte aspre si grele in momentele cand lucrurile nu decurg asa cum ne dorim? De unde provine aceasta stranie tendinta de auto-agresiune?”
Si asa, privirea mi se opreste undeva in trecut, cand, copil fiind, mai multi adulti au spus mereu despre mine ca nu sunt in stare de nimic, ca nu va iesi cine-stie-ce din mine si ca nu voi fi ajunge prea departe in viata. Astfel, mi-am dat seama ca o sursa importanta pentru actele de auto-molestare au avut la baza sugestii si idei venite de la persoane iresponsabile, rau-voitoare sau indiferente la impactul limbajului folosit asupra copilului in formare.
La acele voci descurajatoare se adaugau cele desprinse din acele colective de copii in care violenta reprezenta o regula si jignirea constituia o practica obisnuita. In acele medii, limbajul violent al adultilor, de regula imprumutat de la parinti, era adus in relatiile dintre partenerii de joaca la o varsta prea timpurie pentru a distinge binele de rau.
Dar privirea mea merge mai departe, si disting perioada adolescentei, poate cea mai contradictorie de pe parcursul vietii, cand influentele multiple din interiorul si din afara familiei si-au pus pecetea asupra noastra, deseori prin etichete denigratoare. Limbajul descurajant venit din partea celor care aveau datoria sa ne intareasca, deceptiile sentimentale, inerente dealtfel, si presiunile de grup au tins sa ne micsoreze increderea si respectul de sine.
„Dar perioadele urmatoare din viata, nu isi pun si ele amprenta asupra cultivarii sau diminuarii stimei de sine?”
Ba da! Dar impactul deja creat in anii copilariei si adolescentei reprezinta un handicap interior care se va accentua cu fiecare an care se adauga la experienta noastra. Cel mai bine se vede la varsta adulta acest straniu fenomenul de nesuportare a sinelui prin adictia la diferite practici degradante, cum ar fi bautul si mancatul peste masura, consumul de droguri si instabilitatea alegerii unui partener de viata. Sub o forma sau alta, ajungem sa dorim sa uitam de noi insine si sa fugim de un dialog cinstit si deschis cu propria persoana.
Aceasta lipsa de sinceritate fata de sine se afla la baza tuturor problemelor de natura psihologica si comportamentala. Iar societatea, prin industriile viciilor de tot felul, ne vine in ajutor furnizandu-ne, real sau virtual, acele taramuri de evadare, unde sufletul se pierde si trupul se degradeaza cu usurinta. Printr-un abil joc al iluziei, comerciantii abili reusesc sa ne fure timpul si viata pentru a ne oferi consolarea uitarii de sine, dar cu o consecinta tragica: pierderea propriei identitati si ratarea destinului pentru care existam.
„Foarte bine! Dar aceste lucruri ne privesc doar pe noi, nu si pe ceilalti, corect?”
Dimpotriva, ceea ce ne loveste pe noi, mai  devreme sau mai tarziu va afecta si pe ceilalti. Un om confuz asupra starilor sale interioare, dependent de betiile acestei lumi – alcool, sex, jocuri de noroc, calculator, televizor, chefuit fara masura – va fi in mod sigur necalificat pentru rolul de parinte, educator al tinerei generatii sau chiar de angajat de incredere in activitatea sa profesionala. Lipsa de curaj de a ne privi pe noi insine si imaginea proasta de sine ne vor distruge cele mai frumoase visuri si vor perverti cele mai nobile dorinte.
„Dar ce presupune dialogul cu noi insine? Cum se concretizeaza?”
Daca ne aflam intr-o calatorie exista doua perspective principale ce ni se deschid inaintea ochilor: destinatia la care dorim sa ajungem in viitor si drumul pe care ne aflam in momentul prezent. Nu putem sa le surprindem simultan pe cele doua, dupa cum nu suntem in stare sa privim in fata masinii si in oglinda retrovizoare in acelasi timp. Daca vom fi orientati numai pe destinatie, nu vom sesiza locurile prin care trecem si nici detaliile calatoriei. Dimpotriva, daca ne concentram prea mult asupra drumului, este posibil sa uitam unde dorim sa ajungem!
De aceea, trebuie sa existe o imbinare a celor doua perspective. Pe de o parte, avem dorinte si aspiratii care ne propulseaza cu putere inainte, dar pe de alta parte, nu trebuie neglijate clipele prin care trecem, fiindca intalnirea cu sinele se poate realiza doar la timpul prezent. Printr-un fin proces de reflexie, daca avem taria sa ne oprim si sa privim in jurul nostru, vom constata dintr-odata cat de frumoasa si interesanta este lumea in care ne aflam. Mai departe, pe masura ce privirea noastra se va adanci asupra detaliilor minunatei existente, vom observa cum sufletul nostru incepe sa tresara din amortire si trairi profunde incep sa se exprime.
In fata deschiderii lumii interioare vom fi la inceput infricosati de necunoscut, dar pe masura ce ne vom familiariza cu fina tesatura a constiintei, vom distinge tonuri tot mai blande si mai pline de farmec. Astfel, vom descoperi ca acele rani sufletesti create de persoane rele, indiferente sau iresponsabile pot fi vindecate, ca in interiorul nostru nu se afla un „dobitoc, prost sau tampit,” ci o persoana extraordinara,  cu un potential infinit aflata pe drumul cunoasterii intr-un univers minunat.
Vom distinge copilul abuzat de cei mari, adolescentul neinteles, tanarul batjocorit de cei mai in varsta, adultul insingurat si batranul abandonat de cei din jur. Dar deopotriva, vom intelege ca modul in care lumea s-a comportat fata de noi nu a avut nicio legatura cu ceea ce se afla ascuns in comoara sufletului. Vom intelege ca etichetele puse si identitatea agatata de altii nu ni se potrivesc defel. De fapt, vom realiza ca am incercat mereu sa mergem in niste pantofi care nu erau pe masura noastra si care niciodata nu ni s-au potrivit.
Iar la capatul acestei descoperiri, ca o simbioza dintre universul exterior si cel interior, vom distinge tot mai lamurit chipul si glasul Prototipului Uman, dupa asemanarea caruia am fost alcatuiti. Jonctiunea dintre sine si cea a Marelui Arhitect al universului ne va inalta respectul de sine, fiindca vom intelege pe deplin ca am fost creati dupa tiparul sau in cele mai mici amanunte.
Brusc, revin la realitate dupa mai multe minute de reverie si privesc terenul de zgura unde eroul nostru loveste de zor in mingi care sar in toate directiile, bineinteles insotite de tot felul de cuvinte grele despre sine, dar si legate de ceilalti. Zambesc cu condescendenta si ma intreb cum as putea sa ii transmit scurta cugetare pe care am avut-o privind la acei jucatorii temerari, ce incercau sa isi perfectioneze arta de a lovi in mingea de tenis in soarele torid al verii.
Nu am o solutie de comunicare, dar in mod sigur, acest mesaj scris pe un petec de hartie electronica, incapsulat intr-un recipient etans al unui website si aruncat in marele ocean la Internetului va ajunge cumva la multe persoane ce se confrunta cu situatii similare pe terenul de nisip, cenusa si zgura al vietii. Jocul continua pentru fiecare dintre noi, dar la finalul dorit vor ajunge doar cei care vor ajunge sa pretuiasca darul clipei prezente si sa isi iubeasca deopotriva sinele si semenul de langa el.

Octavian Lupu
Bucuresti
27 august 2015
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page