Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Ce fel de Europa?


de Andrei Marga

Dupa cotitura istorica din 1989, prin care a incetat scindarea ideologica pe continent, tratatul de la Maastricht (1992) a pus tarile europene pe directia unificarii politice in cadrul democratiei.
Uniunea Europeana isi sporea atunci necontenit prestigiul. Mult prea curand insa, cu noi generatii de decidenti, Europa unita a inceput sa adune neajunsuri.

Mai intai, a fost neputinta de a adopta o Constitutie, ca urmare a disensiunilor privind preluarea mostenirii culturale. Indecizia privind forma de conducere a devenit apoi caracteristica. Proiectul initial, cel al unei Europe a cetatenilor, a fost substituit tacit cu neoliberalismul. Criza din 2008 s-a prelungit datorita inadecvarii politicii de „austeritate". Mai incoace, a fost inlocuirea integrarii cu extinderea si crearea de asteptari nerealiste in Rasarit. Simptomatic, Europa a lipsit de la decizia asupra reconfigurarii politice din jurul Mediteranei. Situatia romilor proveniti din Carpati si Balcani nu a mai inregistrat schimbari semnificative. S-au produs atacurile teroriste in Franta si alte tari. Grecia atesta ca disparitatile de dezvoltare nu pot fi solutionate cu mijloacele neoliberalismului. Iar in saptaminile recente a izbucnit chestiunea de mult latenta a imigratiei, care domina acum tabloul.

Valul imigrantilor a pus in lumina o realitate cutremuratoare: sute de oameni mor, poate zilnic, in apele Mediteranei, cautand un liman al vietii, alte mii forteaza frontiere fortificate pentru a ajunge in tarile cele mai dezvoltate de pe continent, comunitati intregi se misca nu pentru a schimba viata de acasa, cat pentru a ajunge in alta tara. Valul a pus in defensiva unele tari si a sfidat inviolabilitatea granitelor (caci ar fi barbar sa se deschida focul impotriva unor persoane care cauta un adapost!). Valul continua sa ridice probleme dificile, care compun o efectiva criza.

Aceasta criza nu este, oricum s-ar privi lucrurile, o criza a Europei unite. Nu este nici macar criza a sistemului Schengen, care are avantaje economice si de orice natura ce nu pot fi tagaduite. Dar criza, trebuie recunoscut, a dezvaluit, la randul ei, cat de ingusta este abordarea unor probleme de aceasta anvergura (care nici nu este cea mai mare!) chiar la nivelul unor autoritati, dupa cum a aratat ca subzista confuzii privind profilul Uniunii Europene.

Pe de alta parte, criza imigrantilor aduce in actualitate nemultumirile europenilor insisi fata de starea actuala a Uniunii. Acestea s-au exprimat pe diferite cai, de la apatie politica, la reactii explicite. Presa europeana a devenit transanta (Jochen Bittner, So nicht Europa! Die drei grossen Fehler der EU, 2010), iar analistii au ajuns sa puna intrebari altadata de neimaginat (Philippe Esper et al., Un monde sans Europe?, 2011). Am aratat (Andrei Marga, The Destiny of Europe, Editura Academiei Romane, 2012) ca declinul demografic, nesiguranta energiei, adancirea discrepantelor sociale, scaderea nivelului profesional, recrudescenta extremismelor sunt printre dificultatile noi ale Europei. Avocati convinsi ai unificarii (Jean Marie Miossec, Rivages d'Europe. Personnalité et avenir d'un continent ouvert, 2013) semnaleaza ca Europa nu a mai progresat in ultimii ani.

Criza aduce in discutie si faptul ca, din afara, situatia Europei se vede altfel decat convine optimismului de serviciu al birocratiei. In SUA (de la Walter Laqueur, The Last Days of Europe. Epitaph for an Old Continent, 2007, la Zbigniew Brzezinski, Strategic Vision. America and the Crisis of Global Power, 2012) se arata cu degetul la carentele aplicarii proiectului european. Din China se vad tari europene, dar nu se vede Uniunea Europeana (Yu Sui, China in a Changing World, 2015). Voci din Israel semnaleaza ca in Europa revin demoni ai trecutului.

In fapt, refugiatii si imigrantii nu sunt aparitii noi in Europa. Valul lor nici nu este inca pe cat ar putea fi, daca luam in seama faptul ca un efectiv aproape de nivelul celui actual a fost inregistrat tot timpul, de ani buni. Problema veritabila este mai degraba ceea ce anunta valul actual - o punere in miscare a populatiilor nu numai din Libia si Siria, ci si din alte tari ale Africii si ale lumii arabe, ca si din alte parti ale globului, spre tarile dezvoltate. Este limpede ca o noua migratie a popoarelor a inceput, iar Europa unita, fiind printre destinatii, va trebui sa se pregateasca.

Comisia Europeana nu a gresit cand a cautat o solutie de primire si integrare organizata a refugiatilor si imigrantilor. Ea greseste insa , inainte de toate, prin aceea ca nu a initiat nici pana astazi, ca actor cu mare pondere, o actiune internationala de rezolvare a problemelor la fata locului - adica in tarile de unde pleaca refugiatii si imigrantii. Rezolvarea "crizei siriene" a fost lasata la jumatatea drumului, iar ceea ce a urmat este inacceptabil. Alte cazuri sunt, dintr-un anumit punct de vedere, analoage. Autoritatile gresesc apoi prin aceea ca au lasat integrarea de populatii relativ recent venite in seama unor mecanisme ce nu dau rezultate. Ele gresesc prin aceea ca nu lamuresc din timp cadrul vietii (locuirea, educatia, joburile, viitorul) pentru cei pe care ii preiau.

In aceste imprejurari, masurile Comisiei Europene, oricare ar fi intentia, devin descurcari sub presiune, in loc sa fie solutii temeinice. In joc pentru Europa sunt, insa, deocamdata, cel putin sase chestiuni ce-i ating profilul si viitorul si care ar trebui tratate cu competenta si hotarare.
Prima - fiind legata de riscuri de securitate - este chestiunea terorismului. Europa, mai ales dupa atacurile teroriste plecate din sanul ei, care au vizat SUA si propriile tari, nu-si mai poate ingadui sa procedeze punctual si libertar. Procedurile de verificare a intrarilor nu pot fi oarecare, iar un sistem actualizat al ordinii publice va trebui promovat, fara a afecta facilitatile prevazute de acordurile Schengen.

A doua este chestiunea integrarii sociale. Situatiile solicitantilor trebuie gandite nu doar pentru cazul mai simplu al refugiului, ci si pentru oameni care aleg sa ramana definitiv in tarile europene. Educatia, jobul, sansele de viata intra in discutie. In societatea drepturilor omului, nici un om, odata stabilit, nu mai poate fi scos cu forta dintr-un loc, decat in cazuri extraordinare.
A treia este chestiunea demografica. Europa are deja un grav deficit demografic, care continua sa creasca. Argumentul dependentei dezvoltarii si competitivitatii de resurse demografice a devenit si mai concludent in era globalizarii. Nici o tara nu-si permite sa-l ignore. De aceea, impotrivirea cu orice pret la imigrare tine de o perspectiva vetusta, din capul locului contraproductiva.

A patra este chestiunea religiei. Islamul si-a largit prezenta in Europa postbelica, iar in conditiile tolerantei religioase, relatiile dintre religii nu se pot regla prin masuri administrative. Nu se mai poate spera in mod realist la o puritate religioasa sau confesionala nicaieri in lume - pe nici un continent si aproape in nici o tara. Acest fapt nu trebuie sa impiedice insa dezlegarea unor intrebari ce treneaza de decenii. Este in definitiv simetrica relatia actuala a Crestinismului cu Islamul (efectiv, cate biserici se construiesc in diferite tari?)? Nu cumva se impune un aranjament istoric al Crestinismului, Iudaismului si Islamului? Nu ar trebui adusi la o discutie lamuritoare discipolii iudei, crestini, muslimi ai lui Abraham - macar pentru oprirea stigmatizarilor reciproce?
A cincea este chestiunea multiculturalismului. Spus cat se poate de direct, un multiculturalism confuz, ca simplu amalgam de culturi diferite, opace in fapt una fata de alta, este nu numai contraindicat, ci chiar primejdios, caci duce la conflict. Se pot da multe exemple din istorie. Atunci cand coexistenta de culturi specificate religios, istoric si lingual pe un teritoriu este, totusi, realitatea, iar Europa actuala este un astfel de caz, un cu totul alt multiculturalism este solutia.

Este vorba de un multiculturalism clarificat - cu obligatii de invatare a limbilor comunitatilor si de respectare a regulilor juridice, morale si de comunicare, ce prevad libertati si indatoriri reciproce.
A sasea este chestiunea geopolitica. Din ratiuni economice, politice si de securitate cunoscute, Europa nu poate sa nu fie prezenta cu valorile si produsele ei in diferite puncte ale globului. Nu numai ca state ce pot exercita un rol global in anumite imprejurari, ci si ca intreg, ca Uniune. Cautarea de resurse si piete nu este doar o caracteristica a erei globalizarii, ci o conditie de competitivitate si, deci, de existenta, azi si in viitor. In istoria europeana, imigrantii, oricum se judeca lucrurile, au fost si raman punti de legatura. si din acest punct de vedere, inchiderea Europei nu da rezultate, caci este o optica ce o dezavantajeaza.

Neavand la indemana o conceptie elaborata asupra acestor chestiuni, asumata de Uniunea Europeana ca intreg, fiecare tara se descurca deocamdata cum poate. S-a vazut aceasta in reactiile dintr-o seama de capitale.

Nu acceptam imigranti, caci nu sunt crestini - s-a spus la Bratislava si Praga. Acceptam doar dintre aceia care nu afecteaza traditia religioasa a Europei - s-a declarat la Budapesta. La Sofia este umor (poate voluntar) cand se pun pancarte la puncte de frontiera cu avertismentul: "No work, no money, no future!". Noroc ca Vaticanul a amintit de atitudinea crestina fata de oameni. Apoi Germania si Austria au atras atentia asupra nevoii unei atitudini europene, iar Franta abordeaza imigratia in linia traditionalei solidarizari cu cei aflati in dificultate.

La Bucuresti, se discuta aprig si cam suprarealist. Nu a batut la usa vreun solicitant de refugiu sau imigrare, dar se cauta locuri in camine - ca si cum vreun solicitant s-ar gandi sa ramana, nu sa tranziteze cat mai repede. Nu se examineaza faptul ca, in tari din care se pleaca, nivelul de pregatire si de viata, in situatia de pace, este de fapt comparabil. Se cauta plasamente in locatii speciale - ca si cum nu ar fi mai bine sa castige concetatenii (mai ales ca Uniunea Europeana va finanta asistarea imigrantilor). Se reactioneaza la cifre, dupa ce reprezentantii tarii au agreat cu luni in urma algoritmul de distribuire a imigrantilor pe tari.

Nivelul de pregatire a Romaniei pentru preluarea de imigranti este jos, din nefericire prea jos. In definitiv, nu s-a putut atinge integrarea in locuinte a saracilor, a romilor, nu exista joburi si un minim acceptabil de viata pentru numerosi cetateni. Peste toate, o politica externa depasita de situatie, nici macar mimetica, cum este de obicei, si care risca, prin ifose, sa iasa din cadru, detine controlul.

Doua observatii in acest punct.

Nu da rezultate speculatia in jurul Schengen-ului. Acordurile vor continua sa existe - fiind din capul locului enorme avantajele economice, culturale, politice - chiar daca vor fi schimbari. Renuntarea la Schengen nu este solutie pentru nimeni. De aceea, obiectivul rezonabil pentru noi nu este desconsiderarea sistemului, ci admiterea completa a Romaniei, prin renuntarea la mecanismele discriminatoare (MCV, de pilda), care, de altfel, de la o vreme, se si folosesc mai mult pentru a lovi pe unul sau altul in politica interna.

Este fara acoperire pretentia unora ca la Bucuresti se dadea solutia pentru Siria. Asa cum se sustine acum emfatic ca trebuia aparat regimul de acolo, se poate spune, cu argumente la fel de solide, ca era bine sa se curete de pe atunci terenul. Riscuri sunt tot timpul, atunci erau oricum mai mici. In orice caz, persoane care au facut din politica externa o mediocra imitatie, cer acum iesirea tafnoasa din randuri. Pentru Romania, nici mimetismul de atunci si nici peroratia lor de acum nu sunt solutii. Intre oportunism si aventura, ramane mereu calea profilarii prin abordare competenta si inteleapta.

Desigur, diversitatea de reactii si unele dintre reactii nu pot sa nu puna pe ganduri. Oare atat de putin sau atat de confuz se gandeste european? Este ideea Europei unite atat de slab lamurita si impartasita?

Ce denota de fapt neajunsurile amintite? Ce ne spune incoerenta reactiilor? Nu sistemul Schengen este pus in cauza, ci mai curand neducerea lui la capat. Nu proiectul european este provocat, ci calea pe care a apucat aplicarea lui. Simplu spus, Europa inchisa in orizontul neoliberal contine, cum se dovedeste, un potential de crize grave. Ea pare, in aceste saptamani, mai mult o alianta de state, decat o uniune structurata si bine condusa. Ingustarile de orizont ale neoliberalismului si fatalele confuzii ale valorilor, pe care acesta le antreneaza, se razbuna.

Ce pretind rezolvarile adineaori schitate la chestiunile existente? Cele mai multe presupun revenirea la Europa cetatenilor, a democratiei si a valorilor, care este inscrisa in proiectul initial al unificarii europene. Este vorba de Europa unei culturi si civilizatii ce au trecut praguri importante pentru viata oamenilor: democratie ce nu se reduce la alegeri periodice, chiar daca sunt libere; stat social cu prelevari si redistributii plauzibile; economie ce pretuieste munca si valoarea de intrebuintare a produselor; politica orientata spre dezvoltare in folos obstesc; intoarcerea la criterii de sens ale organizarilor de orice fel. Numai o asemenea Europa poate asigura deopotriva libertatile si ordinea la care se aspira astazi si va putea dobandi o noua pondere geopolitica.

Noua criza este o ocazie nemijlocita, cea mai recenta, de a relansa dezbaterea asupra Europei si de a configura nu doar prezentul imediat, ci si viitorul dezirabil. Dosarul neajunsurilor a adunat prea multe file, incat noi decizii s-ar cuveni luate, iar dezbaterea este calea mai buna pentru a evita cai infundate. Doar dezbaterea ar putea scoate din arhive o insusire cu care cultura europeana a fost adesea echivalata, anume, ca apartenenta la Europa inseamna, intre multe altele, sa accepti ca istoria nu este incheiata, ca dezbaterea publica este mediul deciziilor, ca cetateanul care suntem fiecare poate avea dreptate. si, fireste, ca, pentru a ajunge la adevar si justete, este mereu indispensabila inlocuirea conformismului, fie el si institutionalizat, cu gandirea propriu-zisa.
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page