Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Geometria supraputerilor


de Andrei Marga

Intrebarea privind lumea ce vine preocupa intens. Experti americani au atras atentia ca se schimba lumea constituita in 1989. Zbigniew Brzezinski (Strategic Vision. America and the Crisis of Global Power, Basic Books, New York, 2012) vorbea de redistributia puterii dinspre Vest spre Est. Henry Kissinger (World Order, Penguin, New York, 2014) propune regandirea optiunilor intr-o lume mai complicata. Chiar si conservatorul Robert Kagan (The World America Made, Alfred A.Knopff, New York, 2012) ia act de schimbare. Nu mai amintesc analizele franceze (vezi, de pilda, Gerard Chaliand, Michel Jan, Vers un nouvel ordre du monde, Gallimard, Paris, 2013), care cauta sa anticipeze ceea ce urmeaza.


Insasi situatia lumii din momentul de fata este greu de prins intr-o formula simpla, de felul cliseelor voite de noii amatori de dogme. Cateva certitudini exista, totusi. Dependenta tarilor de „societatea mondiala (Weltgesellschaft)", conceptualizata de Niklas Luhmann (Die Gesellschaft der Gesellschaft, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1998), s-a confirmat. Aceasta dependenta a fost perceptibila, cum s-a vazut in ultimele saptamini, in trepidatiile ce au urmat moderarii de mult anuntate a ritmului de crestere in China si, desigur, reducerii cererii in Europa, ca si noii situatii din comertul cu petrol. Intuitia lui Metternich cu privire la configurarea lumii in functie de relatia puterilor a revenit in actualitate. Iar maxima lui Bismarck - atunci cand sunt cinci puteri, o putere procedeaza rational daca este alaturi de cel putin alte doua - inspira destui actori.

In orice caz, in examinarea situatiei actuale a puterilor trebuie luate in seama patru aspecte, dupa opinia mea decisive: economic, militar, politic si cultural. Analiza lor nu da insa un tablou liniar.
Economic, in deceniul ce vine, Statele Unite ale Americii vor fi avangarda tehnologica si a capacitatii de autoinnoire. America sta pe principii de organizare ce asigura cea mai sustinuta dinamica in societate si, desigur, pe acumulari unice. Mai direct ca odinioara, America etaleaza insa, dupa 2008, nevoi de creditare. China are nevoie de piete de desfacere, dupa ce a revenit in pozitia de cel mai mare producator al lumii, de acum mai bine de doua secole. Ea lupta cu ameliorarea indicatorului productiei pe cap de locuitor si, desigur, cu ridicarea nivelului tehnologic. Curand va proceda la consolidarea pietei interne, prin marirea consumului, ceea ce va avea repercusiuni inca necalculate. SUA nu pot fi egalate ca forta economica, dar ca volum al productiei secondeaza in acest moment China, ambele desprinzandu-se ca supraputeri economice. Li se ataseaza Uniunea Europeana, ca cel mai mare exportator al lumii. Cazul Greciei semnaleaza, insa, ca disparitatile de dezvoltare din Europa unita reclama solutii pe care neoliberalismul actual nu le poate oferi. Uniunea Europeana are nevoie evidenta de reevaluarea unor politici si, de la inceput, de noi criterii de selectie a personalului. Indiei ii mai trebuie ani pentru a se alatura, chiar daca suisul ei demografic este vertiginos, iar Statele Unite si Uniunea Europeana ii vor favoriza ascensiunea globala.
Militar, SUA si Rusia se detaseaza ca supraputeri nucleare, cu capacitati incomparabile de interventie si descurajare. China urca rapid alaturi de acestea, prin articularea flotei navale (cu portavioane si submarine nucleare), a aviatiei si armelor celor mai perfectionate. Recent, China a devenit al doilea generator de cercetari stiintifice si tehnologice in lume si a intrat in cursa fabricarii de avioane de mare capacitate. Franta si Marea Britanie continua sa fie puteri nucleare ce justifica pretentii la un rol global. O problema care a aparut se refera la schimbarea purtarii razboiului. Odata cu terorismul, poti avea armele cele mai sofisticate, fara sa poti anihila atacatorul, ce se strecoara prin aglomeratii urbane, retele informationale si bancare si, pe deasupra, este gata sa moara intr-o explozie nimicitoare. Sub aspectul informativ, supraputerile militare au avans, dar Germania, Israel, Marea Britanie, Franta, au, neindoielnic, calibru.
Politic, SUA vor continua sa exercite cea mai mare influenta in lume. China, insa, cu programul schimbarilor institutionale odata cu restructurarea economiei - cum insasi Hillary Clinton (Hard Choices, Simon & Schuster, New York, 2014) a sesizat - atrage tari care au angajat propria dezvoltare. Deschiderea (the opening-up) spre lume, invatarea din cele mai bune experiente, ocuparea fortei de munca (de dimensiuni enorme - 780 de milioane de lucratori in China, fata de 448 milioane in India, 157 milioane in SUA, 111 milioane in Indonezia), contactele cu diferite tari (500 de milioane de turisti chinezi viziteaza alte tari in patru ani), insusirea limbilor straine (analize franceze spun ca deja 29% dintre chinezi vorbesc inca o limba) asigura propulsia celei mai populate tari. In plus, diplomatia „armoniei" are atractie certa. Pana in acest moment, China nu a accceptat invitatia de a asuma raspunderi pentru o „ordine mondiala" pe care declara ca nu a generat-o, chiar daca isi asuma construirea unei „noi ordini mondiale". Prin resursele de care dispune si prin traditie, Rusia intretine intinse relatii pe glob si cauta sa atraga prin diplomatia „echilibrului". ?i alte tari atrag prin calitatea inalta a gandirii tehnologice si calitatea vietii, mai nou, prin deschiderea inteleapta fata de imigranti (Germania), traditii intelectuale (Franta), know how (Israel), resurse naturale, chiar daca nu afiseaza ambitii cuprinzatoare.
Cultural, pentru prima oara in istorie, cultura noastra, euro-americana, intalneste o cultura -cea chineza - de o magnitudine neobisnuita, cu cea mai vorbita limba pe glob si cu infaptuiri competitive. Pe deasupra, cultura chineza este raspandita astazi pe toate continentele de o retea de institutii ce nu are echivalent ca amploare si organizare. Rezultat al valorificarii vestigiilor unei istorii lungi (abia cultura evreilor, dintre culturile popoarelor pastrate pana in zilele noastre, ii sta alaturi!), cultura chineza patrunde in educatia generala din tot mai multe locuri ale lumii. Devine tot mai limpede ca figura sa tutelara, Confucius, nu a lasat mai putin decat Socrate, chiar daca a vorbit inainte de descoperitorul maieuticii, iar ceea ce a facut pentru chinezi si umanitate sta alaturi de ceea ce au facut pentru poporul lor si umanitate Moise sau Cicero. Va trebui luat in seama faptul ca ceea ce se numeste „cultura confucianista" domina nu doar China actuala, ci si Japonia, Coreea de Sud si mari portiuni din Asia de Sud-Est, dupa cum este inclusa deja in pregatirea pentru business din Anglia, Australia si numeroase alte tari. Uniunea Europeana detine un capital de valori ce sunt, prin traditie, cele mai atragatoare, dar "criza imigrantilor", cu tragediile ei, a aratat din nou ca lucrurile nu sint in ordine in revendicarea apartenentei crestine a Europei. Pledoariile pentru inchidere cu orice pret nu avantajeaza deloc Europa si sunt prost orientate.
Cu un deceniu in urma, am semnalat „noua migratie a popoarelor". Nu eram sigur, dar simteam ca nu se poate omite. Azi emigratia se petrece sub ochii nostri spre Europa, care pare sa nu fie pregatita. Spre SUA sau Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Australia, Canada ea a fost practic continua. Spre Japonia, presiunea este veche. Spre China este la inceput. Nu este solutie impotrivirea cu armate si politie, iar Germania are dreptate cand afirma ca un comportament european fata de imigranti este solutia. Europa va trebui sa schimbe abordarea si, alaturi de inovatie, va trebui sa fie receptiva la realitatea vietii. Europa nu se poate izola de cursul istoriei, iar daca incearca, plateste scump. Istoria nu se incheie cu cineva. Sunt riscuri? Evident, dar unde este intelepciune sunt solutii! Ele ar trebui asumate.
Asa arata, sintetic descris, jocul la varf al supraputerilor - in tandem sau, dupa caz, in triunghi sau o alta figura geometrica. Este limpede ca, „jocul lumii" fiind decis in continuare economic si militar, se revine, deocamdata, la lumea in trei, pe care o teoretizeaza Henry Kissinger. SUA, China si Rusia sunt acum in fata atunci cand este vorba de aranjamente strategico-militare ce afecteaza direct ordinea globala. Celalalt candidat, Uniunea Europeana, ca intreg, neavand politica externa elaborata si nici armata proprie, va conta intermitent in crizele ce vin, dar Germania sau Anglia sau Franta vor inclina balanta solutiilor, iar Polonia, Italia si Spania nu pot fi ignorate.
Lumea - in trei sau trei plus cativa - se face, insa, pe un fond schimbat. Doua caracteristici sunt noi.
Prima este uzura confruntarii dintre socialismul oriental si capitalismul liberal. Dupa mai bine de o suta de ani, intervine aceasta uzura. Nimeni cu pondere nu cultiva astazi etatizarea sistematica a proprietatii. Nimeni nu mai concepe statul ca simplu pazitor de reguli. Solutiile sociale nu mai sunt apanajul socialistilor si al Rasaritului, iar valorificarea initiativei private si economia de piata nu au ramas doar in Vest si la liberali si crestin-democrati. ?arile din Asia au imbratisat cu succes economia de piata si tot mai clar statul de drept.
Proiectul modern de societate inainteaza in istorie - in pofida national-socialismului si satelitilor sai, care au vrut sa-l anihileze - si s-a intrat in societati de un tip schimbat. Proprietatea privata, economia de piata, statul de drept, libertatile individuale, pluralismul, democratia, informarea, comunicarea, calitatea vietii se dovedesc a fi in conexiuni mult mai complicate decat s-a gandit in secolele al XIX-lea si al XX-lea. In jurul lor se va lansa curand noua competitie a viziunilor. O noua examinare precisa, de natura teoriei societatii (sociologie generala), a tipurilor de societate si a mersului istoriei ocupa deja scena cercetarilor sistematice.
A doua caracteristica este aceea ca libertatile individuale si drepturile omului vor prevala in anii ce vin, iar problema dezvoltarii - economice si institutionale - va pastra intaietatea. Terorismul va pune insa la incercare soliditatea societatilor deschise si va fi periculos. El va profita de posibilitatile de lovire aduse de „era digitala", care, asa cum mentiona Leon Panetta (2012), se pot aplica, de pilda, retelei feroviare, aprovizionarii cu apa a marilor orase sau chiar sistemului de aparare al unei tari. Terorismul va incerca sa coaguleze nemultumitii din diverse locuri, cum arata deja Statul Islamic. Lumea civilizata insa are la indemina calea de a contracara pericolele prin solidaritatea explicita dintre SUA, China, Rusia si alte tari. Importanta valorii juridice si etice a „raspunderii" va creste, iar de asumarea ei vor depinde vietile multor oameni. „Blocurile" nu mai sunt socotite conditie a solidarizarii si, in masura in care vor evolua, vor tine seama de aceasta coordonata.
Cum se vor raporta cele trei supraputeri una la alta in zonele de atingere directa? Cum se vor raporta in spatiul global? Raspund folosindu-ma si de remarcabila carte a lui Yu Sui, China in a Changing World (Foreign Languages Press, Beijing, 2015), care satisface interesul de a cunoaste - in continuarea analizelor americane, germane si franceze - cum vad analizele de la baza deciziilor Chinei geometria supraputerilor („major-powers", in limbajul Beijing-ului).
Dosarul raportului direct, la frontiere, s-a schimbat. In 1973, Statele Unite au putut fructifica vointa de profilare a Chinei, caci izbucnisera nu numai conflictul ambitiilor ideologice intre Uniunea Sovietica (Hrusciov) si China (Mao Zedong), ci si divergente la frontiera. Acum nu sunt astfel de divergente, iar peisajul arata diferit. Chinezii spun ca Tratatul in vigoare intre cele doua tari asigura „buna vecinatate, prietenie si cooperare" si favorizeaza „relatii model pentru mari puteri" (Yu Sui, op.cit, pp.309-312). In schimb, in Marea Chinei de Sud, SUA si China au o problema, pe care Hillary Clinton nu a ocolit-o: China vrea sa recupereze insule, iar SUA sunt legate prin tratate cu tarile din regiune, care se tem de ascensiunea Chinei. Pe de alta parte, extinderea rasariteana a NATO este resimtita de Rusia ca intrare pe centura propriei securitati, iar China o priveste ca manifestare a ceea ce critica de multa vreme - „hegemonismul" si „unilateralismul" (Yu Sui, op.cit, pp. 126-129).
Din asemenea frictiuni pot rezulta diferite scenarii pentru anii ce vin. Mai probabil mi se pare, in pofida polemicii ocazionale - cel al negocierilor. In fiecare caz, ceea ce indeamna la negociere este mai puternic: in cazul Chinei, nevoia de calm in exterior pentru a-si asigura ridicate ritmuri economice si dezvoltarea institutionala, in cazul Rusiei, nevoia de timp pentru a-si moderniza industria si a-si reface statutul de altadata, in cazul SUA, nevoia de a evita o coalizare internationala care sa favorizeze, fie si indirect, terorismul si alte amenintari ale ordinii. De aceea, atingerile directe ale celor trei nu vor modifica radical relatiile dintre ele.
Ceea ce va decide va fi influenta in sfera globala. Supraputerile au de abordat ordinea actuala a lumii. SUA apara o „ordine a lumii" inscrisa in tratate, dar ar vrea ca Rusia sa o accepte, iar China sa puna umarul la apararea ei. Rusia nu accepta ordinea existenta, socotind ca o dezavantajeaza, dar nu are puterea de odinioara de a forta decizia (aspiratia ei constanta ramanand discutia directa cu SUA). China a separat politica externa de rivalitati ale viziunilor si respinge prelungirea realitatii „supraputerii" cu o „lume unipolara", dar nu trece sub tacere faptul ca fara sustinerea SUA nu este posibila „o noua ordine mondiala" (Yu Sui, p.27).
In aceasta situatie, fiecare dintre cele trei va mobiliza aliati pentru propriul punct de vedere. Care va reusi sa mobilizeze mai multi si mai puternici, va prevala. Nu numai tarile deja amintite vor fi importante, ci si Japonia, Turcia, Brazilia, Africa de Sud, tari ce recastiga sau castiga, in premiera, rang de puteri in lume. Pozitia lor va cantari greu in balanta. La acestea se vor adauga Kazahstanul, Azerbaidjanul, Egiptul, Iranul, Arabia Saudita si Nigeria, care vor influenta evenimente regionale.
Nu vor fi victorii unilaterale durabile in spatiul in care se decide ordinea lumii. Aspiratia spre altceva este raspandita in generatiile active astazi, dar si precautia, iar forta de a schimba starile de lucruri este distribuita. Cel mai probabil, va fi o lume ce va invoca multilateralismul, o lume agitata, dar fara ciocniri la nivelul supraputerilor. Fiecare stie bine ca se castiga prea putin din astfel de ciocniri.
In saptamanile urmatoare, la Washington DC si Beijing se joaca momente mai mult decat importante pentru directia lumii in anii ce vin. Pe de o parte, este vorba de vizita presedintelui Chinei, care va folosi ocazia pentru a prezenta detaliat teoria indelung elaborata a „noului tip de supraputere", cu care expertii chinezi si institutele ce pregatesc programele Chinei au inceput sa obisnuiasca lumea (vezi Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, Brookings Institution Press, Washington DC, 2011). Pe de alta parte, optiunile pe care expertii americani si institutele de cercetari le pregatesc pentru competitia in vederea ocuparii Casei Albe vor avea impactul cel mai larg. Reluarea viziunii lui George Bush Jr. nu este probabila, dar articularea unei noi conceptii americane - alternativa deopotriva la absenta polarismului, la unilateralism si la interpretarea relatiilor internationale ca simpla aplicare a unei ideologii, oricare ar fi ea (neoliberalism, regionalism, contextualism, nationalism etc.) - este in plin proces. In lunile ce vin, se vor putea evalua precis optiunile abordarii americane. Ca inchidere a triunghiului, la Beijing, in toamna acestui an, presedintele rus va cauta sa valorifice interactiunile dintre Rusia si China, inclusiv pe scena globala, intelegerile de la Soci, dintre Rusia si SUA, fiind un pas facut. (Din volumul Andrei Marga, Societatea nesigura, in pregatire)
<a href="http://www.andreimarga.eu">Andrei Marga</a>
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page