Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre Prietenie

 

( philia- amicitia)

(Continuare din editia precedenta)

Se cuvine sa ne ajutam si sa promovam prietenii tinand seama de demnitatea lor. Trebuie tinut cont, in acelasi timp, si de aspectul contrariu, anume ca iubindu-ne prietenii si presupunand ca am avea posibilitatea de a face orice pentru ei, nu e bine sa-i punem in situatii carora nu le-ar putea face fata sau sa le acordam pozitii care sunt peste puterile lor. O regula buna in prietenie este si aceasta <nu ingadui ca cu o afectiune excesiva sa deranjeze interesele cele mai importante ale prietenilor tai> spune Cicero. Exista niste limite in ceea ce trebuie sa astepti de la un prieten si la ce te-ai putea astepta ca un prieten sa ceara de la tine.

Ca multe alte lucruri din lume, in cele mai multe cazuri, nici prieteniile nu au o durata vesnica. Unele se sting din cauza departarii, instrainarii, varstei etc. Altele, din diverse alte motive : schimbari in caracter, optiuni politice, deseori se destrama. In asemenea situatii trebuie sa avem grija sa nu ne angajam intr-o dusmanie activa cand noi vrem de fapt doar sa incetam prietenia. Dusmania care deseori apare intre fosti prieteni este insotita de certuri, limbaj abuziv si invinuiri reciproce.

Nimic nu este mai rusinos decat sa te afli intr-un razboi deschis cu un om caruia i-ai fost odata intim. Primul nostru obiectiv este sa prevenim o ruptura, al doilea, daca ruptura apare, sa ne asiguram ca prietenia sa para ca a avut un sfarsit "natural", nu unul violent.

Multi oameni isi doresc astfel de prieteni cum ei insisi n-ar putea fi, si asteapta de la acestia, ceea ce ei n-ar putea da. Calea exemplara de urmat este sa fii tu insuti un om bun, apoi sa cauti pe cineva cu un caracter asemanator. Intre astfel de oameni se poate infiripa o prietenie durabila in care nici unul nu va cere de la celalalt ceva incompatibil cu virtutea si cu o conduita corecta. Acestea nu numai ca se vor ajuta si iubi unul pe altul, dar se vor si respecta reciproc. In prietenie, daca respectul a disparut, aceasta pierde cea mai pretioasa bijuterie a ei. Tinand seama de acestea, se poate vedea greseala acelora care isi inchipuie ca prietenia poate favoriza imoralitatea si pacatul.

<Natura, spune Cicero, ne-a dat prietenia ca sa slujeasca virtutea, nu ca partenera la vinovatie>. Scopul vietii fiecaruia dintre noi ar trebui sa fie aspiratia catre virtute, fara de care nu putem avea nici prietenie, nici altceva cu adevarat bun. Cei care neglijeaza virtutea, in van isi inchipuie ca au prieteni. Isi vor da seama de greseala de indata ce norocul nu le va mai surade si vor constata cat de singuri se afla.

Prin urmare, cand dorim sa ne angajam in relatii de prietenie cu cineva, trebuie sa judecam bine, inainte de a ne angaja sentimentele: nu intai iubire, apoi judecata. Suntem neglijenti in multe din ce intreprindem in viata, dar in nimic mai mult decat in alegerea si cultivarea prieteniilor. <Punem, cum spun proverbele citate de Cicero, trasura inaintea calului> si <incuiem usa grajdului dupa ce calul a fost furat>.

Prietenia, intr-un fel sau altul, patrunde in viata oricarui om si nici o cariera nu poate fi in intregime neinfluentata de ea. Oricat ar fi un om de indaratnic si nesociabil prin felul lui de a fi si ar ocoli si detesta societatea altora, chiar si acela nu se poate abtine de a cauta pe cineva in auzul caruia sa-si verse veninul temperamentului sau acru.

Pentru ilustrarea necesitatii prieteniei si a caracterului de fiinta sociala a omului, Cicero citeaza doua situatii: Mai intai; Daca ar fi posibil ca printr-o minune sa fim dusi undeva si plasati intr-o totala singuratate si am avea la dispozitie toate bunatatile lumii, cine ar putea indura o astfel de viata? Apoi, daca un om s-ar putea inalta la ceruri si ar avea de acolo o vedere clara asupra ordinii universale si a frumusetii corpurilor ceresti, acel spectacol minunat nu i-ar putea oferi o mare satisfactie daca nu ar avea pe cineva caruia sa-i spuna ce a vazut.

Relatiile dintre prieteni sunt numeroase si complexe si de multe ori se poate intampla sa apara suspiciuni sau gafe ce pot degenera in neintelegeri. Pe toate acestea un prieten bun va incerca sa le evite, sa le inlature sau sa le trateze cu ingaduinta. O situatie speciala apare atunci cand sunt puse in cumpana interesele prietenului cu propria ta sinceritate. Nu rare sunt cazurile cand prietenii trebuie deranjati sau chiar dezaprobati. Cand acestea sunt admi-nistrate intr-un spirit de bunavointa, ar trebui sa nu fie luate intr-un nume de rau. Dar, intr-un fel sau altul, poetul Terentius are dreptate cand spune:

<Ingaduinta ne aduce prieteni, sinceritatea dusmani>.

De multe ori sinceritatea poate fi o sursa de mari suparari care pot stanjeni o prietenie, dar ingaduinta duce pana la urma la ruinarea ei.

Daca criticam un prieten, trebuie sa o facem fara rautate, iar daca-l mustram sa nu folosim cuvinte insultatoare si oricare ar fi situatia, nu putem consimti la viciile prietenului nostru. In multe situatii se adeveresc spusele pe care Cicero i le atribuie lui Cato; alt mare orator si scriitor roman: <Sunt multi oameni care datoreaza mai mult celor mai vasnici dusmani, decat unor prieteni aparent placuti. Cei dintai adesea spun adevarul, acestia din urma, niciodata>.

Este in firea multora dintre noi sa nu ne suparam cand am facut o greseala sau am comis o nedreptate, dar ne maniem daca suntem atentionati sau dezaprobati pentru acestea.

Nimic nu este mai daunator prieteniei decat flatarea, adularea si falsa ingaduinta. Cicero spune ca nu gaseste cuvinte sa caracterizeze pe oamenii <al caror unic tel cand vorbesc este sa placa, fara nici o consideratie pentru adevar>.

Ocolirea adevarului este comportamentul cel mai daunator adevaratei prietenii, deoarece elimina franchetea si sinceritatea fara de care prietenia este orice altceva, numai prietenie nu.

Daca intr-o prietenie nu esti sigur de sinceritatea prietenului, nu mai poti fi sigur de nimic, nu-l poti crede ca spune adevarul; nici ca tine cu adevarat la tine. Linguseala nu raneste pe nimeni mai mult decat pe cel ce ii place s-o asculte. <Omul care deschide larg urechile lingusitorilor este acela caruia ii place sa se auto linguseasca si sa fie foarte mandru de el>. Exista numerosi oameni carora le place sa se creada ca sunt virtuosi, fara a fi intr-adevar. Unora ca acestia le place sa fie maguliti gasind in aceasta o dovada a propriei lor valori. Nu se poate vorbi de o adevarata prietenie atunci cand unul nu vrea sa asculte adevarul, iar celalalt este gata sa minta.

O linguseala fatisa poate fi detectata de oricine, dificultatea consta in a descoperi incercarile de lingusire subtile, ascunse sub aparenta sinceritatii, a unei aparente indoieli, lasandu-te pe tine sa-l contrazici, ba chiar recunoscand ca poate nu s-a exprimat bine sau nu a fost bine inteles.

In incheierea eseului Despre prietenie (De amicitia) Cicero, intr-un stil solemn, subliniaza cateva idei nobile, cu o profunda semnificatie; <Virtutea este aceea care creaza si mentine prietenia>. De ea depinde armonia intereselor, caldura sentimentelor, continuitatea si fidelitatea prieteniei.

Din virtute apare o flacara pe care o putem numi cum ne place; iubire sau prietenie, pentru ca, in latina, ambele cuvinte provin din aceeasi radacina (amor- amicitia).

-Prietenia straluceste cu cea mai mare caldura cand oamenii sunt de aceeasi varsta, dar si un batran gaseste confort in afectiunea oamenilor tineri.

Constienti fiind de perisabilitatea tuturor lucrurilor, trebuie sa fim intr-o continua cautare de cineva pe care sa-l iubim si de care sa fim iubiti, deoarece daca din viata noastra dispare bunatatea si dragostea, pierdem tot ceea ce da farmec vietii.

Virtutea, fara de care prietenia este imposibila, este prima; dar urmatoarea, si imediat in urma ei, cel mai mare dintre toate bunurile lumii este P r i e t e n i a .

Din cele relatate mai sus ne putem face o sumara impresie despre inalta pretuire pe care cei vechi, in special ganditorii de care ne-am ocupat, o acordau prieteniei, despre valoarea si necesitatea cultivarii ei, despre profunda semnificatie a termenilor philia si amicitia.

In zilele noastre termenul <prietenie> defineste o notiune foarte vaga, motiv pentru care, cand vorbim despre prieteni ne simtim obligati sa adaugam; prieten bun, prieten adevarat, prieten de cruce etc. Nu mai spun ca acordam cu usurinta acest calificativ unora pe care i-am cunoscut intamplator si de faptul ca una si aceeasi persoana ne poate fi cand prieten, cand dusman in functie de dispozitia sufleteasca in care ne aflam.

Termenul grec “philos” implica ideea de "iubire", motiv pentru care a devenit parte componenta in denumirea unor cunoscute discipline ca: filozofie, filologie, filografie etc.

Din philos-iubire de si din anthropos=om, a rezultat cuvantul: filantropie, opus termenului "mizantropie", rezultat din cuvantul “misein”= a uri si anthropos=om.

Dintre prieteniile cunoscute din scrierile antice, cea mai impresionanta pare a fi povestea amicitiei dintre Damon si Pythias, cunoscuta din scrierile lui Valerius Maximus.

Iata pe scurt, relatarea acestei exemplare prietenii:

In urma unui complot impotriva tiranului Siracuzei, Pythias este condamnat la moarte. Inaintea executiei acesta roaga pe tiranul Dionysius sa-i ingaduie sa-si mai vada odata familia, promitand ca se va intoarce orice s-ar intampla. Neavand incredere in promisiunea facuta, Dionysius ii respinge cererea. Vazand aceasta, prietenul sau Damon garanteaza cu viata lui intoarcerea lui Pythias. Surprins, dar neincrezator Dionysius accepta, avertizandu-l ca il va executa pe el daca Pythias nu se intoarce inainte de apusul soarelui de la sfarsitul celei de a sasea luni. Pythias pleaca spre familie intr-o regiune foarte indepartata. La intoarcere, din cauza a tot felul de incidente neplacute, este pe punctual de a intarzia. Lui Damon i se pregateste executia. In ultimele clipe inaintea apusului soarelui se aude de departe strigatul disperat a lui Pythias, opriti executia, m-am intors, sunt aici.

Impresionat de incredibila incredere si fidelitate dintre cei doi prieteni, Dionysius il absolva de pedeapsa pe Pythios si spune, dupa versiunea lui Geothe;

<Bitte, in Ihre Bunde die dritte>; permiteti-mi, in prietenia voastra sa fiu al treilea.

Va urma

Vasile Bechis, Costa Mesa, California

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page