Come sinfonia (dal
titolo di una canzone di Pino Donaggio)
La puntina
sul disco della coscienza,
carte di focaccia,
la strada,
di stracci una palla..
Dove s'amavan
Dio lo ricorda,
- come sinfonia
- luci raccolte
alla tele, voci urlate
lungo vie
d'assolato quartiere
che agli occhi d'un bimbo
celava
campi di riso
non estranei al paese.
Ca simfonie (dintr-un cantec al lui Pino
Donaggio)
Pick-upul
pe discul constiintei,
hartii de focaccia,
strada,
din carpe o minge..
Unde se iubeau
Dumnezeu isi
mai aminteste,
- ca simfonie
- lumini invaluite
la tele, glasuri strigate
pe caile
unui cartier insorit
care la ochii unui copil
ascundea
campuri de orez
cunoscute satului.
Mente mia..
Mente mia cullata
da dita curiose
sui ghazal del grande Hafez
quale asse portante
che un tarlo severo minaccia,
punteruolo d'un nemico sempre
in agguato,
erba bruciata
ov'io mi sotterro
senza croce,
se questo può servire
giusto a chiedervi
perdono.
Mintea mea..
Mintea mea leganata
de degete curioase
peste gazelurile marelui Hafiz
ca o piatra de
temelie
pe care un car sever o ameninta,
sula a unui dusman
mereu
intr-o ambuscada,
iarba arsa
unde eu ma ingrop
fara cruce,
de-ar fi de folos asta
numai sa va cer
iertare.
Asoka
Ferito Asoka,
terra crudele disattesa,
arida sfera lustrale,
nèi che scommettono
chi sei tu
e sono io,
ove il peggior nemico
non getta la spada,
petalo avvinto al suo ricettacolo..
animale ferito,
umile e nobile Asoka,
mastichi in disparte
una foglia di cicoria.
Asoka
Ranit Asoka,
pamant nemilos incalcat,
arida sfera lustrala,
negi care mizeaza
pe cine esti tu
si pe cine sunt eu,
unde cel mai rau dusman
nu-si arunca spada,
petala
legata de receptaculul ei..
animal ranit,
smerit si
nobil Asoka,
mesteci deoparte
o frunza de cicoare.
Luca Cipolla
O mica recenzie
a lui poetului si italienistului roman Geo Vasile, caruia in
2013 i-a fost decernat ordinul Stella d'Italia in grad de Cavaler pentru cartile si
studiile sale dedicate promovarii limbii si literaturii italiene in Romania:
“Un onirosurrealist fantast
Poetul si romanistul lombard Luca Cipolla este un onirosurrealist fantast.
Textele sale poetice par a avea un echilibru al modernitatii, dezmintit insa de narativitatea oximoronica intre absurd amintind de Urmuz si Virgil Mazilescu si angelismul marilor orfici ai adoratiei fara frontiere. Formal, poeziile sale,
rod al unei ingenioase ars combinatoria, invedereaza simultan tonalitatile contrastive generate de
juxtapunerea unor versete si premeditate notatii prozaice. Autorul se afla in siajul spiritului postmodern al
amantilor
dizarmoniilor si al spulberarii bruste a idilismului: “Ca sa disting greseala ma-ncredintez oglinzii,/ si totusi dincolo de rau
ajunge sa ma uit/la mine si la tine,/ la altii si la alte../Atunci
va sa-ntelegem jocurile
noastre/ unde se-ascunde
soarele adesea dupa nori de
fosfor./Nici un costum de scena/in material/
intregului perceptibil si tainuit./Iubirea/ sa ne piarda ca versuri/intr-un
cant.”. Aparent clar òi accesibil, Luca Cipolla este un poet enigmatic dar plin
de miez ce -si poate revendica fara complexe inutile o
ars poetica de tip Mario Luzi. O poezie a cunoasterii prin ardoare,
a constiintei ca perfectiunea marmoreana tip Canova sfarseste prin a obosi
cititorul. Compozittile sale prefera premeditat
impecabilului eroarea necesara ce da curaj si unda verde feluritelor
interpretari, unui evantai amplu de opinii. Luca Cipolla
nu aduce in pagina perfectiunea sferei, ci
imperfectiunea inevitabila, fragmentul
lapidar, dilema, cazualul, cu alte cuvinte tot ceea ce sporeste vitalitatea, ceea
ce Nietsche numea sentimental Fiintarii. Poezia lui Luca
Cipolla, fara a exclude
sentimental infinitudinii, pivoteaza in jurul
fenomenelor in miscare, immature, in
jurul sugestiilor de energie ce transmite formele nedesavarsirii, impure, umane,
emotionante.
Geo Vasile”