Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ROCA George - (REMEMBER) INTERVIU FLUVIU CU BATRANUL SCRIITOR CORNELIU LEU


Distinsi prieteni si colaboratori

De curand au plecat in lumea celor drepti
doi prieteni buni pe care i-am apreciat si iubit.
Istoricul literar Lucian Drimba si scriitorul Corneliu Leu.
Lucian Drimba s-a stins pe 29 aprilie 2015,
iar Corneliu Leu, ieri, 9 iunie 2015.
Odihneasca-se in pace!

Am pierdut doi prieteni de mare valoare,
doi oameni minunati,
doi scriitori de mare calibru.
Le voi duce lipsa...

Cu regret,
George ROCA

PS. Va prezint un dialog pe care l-am
realizat cu maestrul Corneliu Leu
in urma cu cativa ani!




George ROCA

 

DIALOG

FLUVIU

CU „BATRANUL SCRIITOR” CORNELIU LEU


George ROCA: Distinse domn Corneliu Leu, va stiu de foarte multi ani ca scriitor, editor, promotor cultural, critic literar, analist politic, realizator si producator de film... inca de pe vremea dinainte de 1989, cand erati directorul Casei de Filme Nr. 4 si scriati romane istorice. Dupa cativa ani de la aceasta data, eu i-am numit „mai dormanti”, v-ati facut reaparitia vertiginos si plin de har si dar pe scena scrisului romanesc.


 Corneliu LEU: Vreau, nu vreau, trebuie sa corectez titlul Domniei Tale. Din pacate, astazi sunt „batranul scriitor”. Si chiar as vrea sa ne concentram privirea pe acest aspect fara sa fiu flatat cu alte atribute. Ma consider un profesionist al scrisului si ma concentrez pe beletristica si publicistica. Ca le fac pe hartie, ca le fac pe pelicula, ca le fac prin viu grai convocand adunari, dezbateri publice, alte actiuni culturale, ca o fac, iata, in ultima vreme pe internet, astea sunt modalitati de exprimare, dar nu depasiri ale domeniului meu. Daca, din ele rezulta idei care fac paleta mai larga, cu atat mai bine. Dar nu inseamna ca mi-as permite sa incalc meritele altor profesii si calificarea celor care s-au straduit, ca si mine, sa cultive cum trebuie domeniul lor. Celelate lucruri despre care vorbim: editor sau redactor, sau producator de filme, de emisiuni tv., de spectacole, de initiative culturale publice (pentru ca si acolo tot „producator” trebuie sa fii, adica sa produci ceva daca esti om de initiativa, si nu sa controlezi doar, cum fac, din pacate, functionarii publici)  constituie numai profesii de rezerva, pe care le-am invatat cinstit cu aspectele lor manageriale si de competenta artistica in domeniu, tocmai pentru a mi-o putea practica mai bine pe cea ce o consider unica importanta. Este, de fapt, vorba de a sti sa investesti tu, sau sa administrezi banii altora in scop cultural; sa vii cu initiativa care este ca si talentul: o ai sau n-o ai. Comunismul ar fi vrut mai mult sa n-o avem, ca sa ne lasam condusi. Tocmai de asta, noi trebuie sa ne invatam sa o avem. Dar chiar si in initiative secundare, pornite cu scopul de a ne netezi calea spre cea principala, trebuie sa abordam lucrurile numai si numai profesionist. Cu cat faci mai bine si mai exact aceste lucruri intemeiate pe profesie, cu atat stabilesti o baza mai temeinica pentru actul de cultura si de creatie spre care aspiri.

 

George ROCA: Da, sa traiti... asa voi face! Voi modifica titlul, adaugand singtama „batranul scriitor” dorita de dumneavoastra, dar numai dupa ce vom termina definitiv acest dialog! Oare il vom termina vreodata? Sunt atatea materiale de prelucrat, atat de multe de spus despre activitatea dumneavoastra! Si... „Tempus Fugit”! Revenind la raspunsul anterior pot sa „declar” ca sunteti un „multilateral”... un om bun la toate cele!

 

Corneliu LEU: Numai semidoctismul te indeamna sa-ti depasesti domeniul si sa fii bun la toate ca o femeie de serviciu!…(Nota bene: in cazul nostru, as fi putut spune si „ca un politician”). Bunul simt si intelegerea culturala a lucrurilor ne obliga sa ne concentram pe ce ne simtim mai pregatiti. Cel mai penibil in viata literara actuala este labilitatea cu care diletantii dornici de glorie topaie de la poezie la proza si, neaparat, la critica fiindca de acolo ies laudele. Mi-e jena cand vad aceeasi semnatura sub o poezie mediocra iar, apoi, luandu-si permisiunea sa scrie un articol critic despre poezia altuia. Sau, mai ales un articol laudativ la care vezi imediat dedesubtul: semnatarul asteapta la randu-i un articol laudativ din partea celui pe care-l lauda. Cu asemenea naravuri, nu ne situam pe domeniul literaturii, ci al cenaclismului amatoristic sau, cel mult, al unor gasti care scriu si se analizeaza in suc propriu. E o stare ridicola, subculturala, fiindca nimeni nu-i ia in serios in afara de ei intre ei, sfidand triunghiul clasic: autor – critic specializat –cititor. Si nu acelasi grup de persoane topaind laolalta pe toate laturile triunghiului! Asa ca, da-mi voie sa-ti spun: Cand mi-ai insirat atributele alea toate, m-am si simtit infundat in categoria acestor nedefiniti care incearca de toate numai si numai ca sa-si vada publicat numele dupa care se alege praful.

 

George ROCA: Distinse interlocutor, nu e chiar asa! Simt eu ca doriti sa fiti modest! Aveti o multime de atribute (pozitive! Sic!). Si nu va descant sau perii - ci asa scrie despre dumneavoastra prin carti sau pe internet. Este suficient sa cauti pe motorul de cautare „Google” numele „Corneliu Leu” si vor iesi la iveala acele atribute pozitive, calitati, aptitudini, chiar si meserii... Eu v-am pus sub lupa inainte de a incepe interviul nostru. In general imi place sa tai firu’n patru!

 

Corneliu LEU: Vezi cum pun eu problema?… Iar dumneata, daca ai auzit ca eu, cetateneste, astern in scris cate o problema de principiu sau, colegial, schitez portretul vreunui confrate sau scriu o vorba buna intampinand o carte, ma si faci mare critic, sau mare analist! Pai, ehe, sa fii cu adevarat „analist” e o imensa problema de cultura, de acumulare si sistemica si sistematica, ce nu are nimic de a face cu palavragii din talk-showuri; cat, despre un adevarat critic literar, se naste si se formeaza cu adevarat atat de greu, incat nici nu vad sa-ti pot cita vreun nume de la Calinescu incoace!

 

George ROCA: Nu am zis „mare critic” ci doar „critic” (literar desigur!). Si argumentez cu faptul ca v-am citit destul de multe materiale de critica...

 

Corneliu LEU: Critice, desigur! De critica literara, niciodata. Scriitorul adevarat trebuie sa-si pastreze demnitatea si sa nu se preteze niciodata la asa ceva, numai pentru ca stie sa alcatuiasca fraze. Acesta-i diletantism, iar critica literara adevarata e o meserie cu criteriile ei! Bine inteles, exista genul de „condeieri la de toate”, dar in gazetarie, nu in literatura; gazetaria e o treaba obligata cotidian la superficialitate, in vreme ce literatura presupune profunzime de gandire artistica si aprofundare continua a acesteia, ceea ce gazetaria nu are nici macar timpul material sa o faca.

 

George ROCA: Atunci, mai bine sa revenim la acei „ani dormanti”. Unde ati fost „plecat” o perioada?

 

Corneliu LEU: Despre „anii dormanti” pot spune, jur, ca nu mi i-am permis tocmai din panica ce ma cuprinsese in 1989. Eram panicat ca ajunsesem la libertate prea tarziu ca varsta si nu voi mai reusi sa fac tot ce as fi dorit. M-am imprumutat cumparand imediat o tiparnita cu care n-am facut afaceri editoriale ci am trait satisfactia de a trimite direct la tipar ceea ce, inainte, nu puteam trimite decat la cenzura. La ea am publicat si raspandit poezie religioasa pentru scolari, am facut brosuri prin care-i informam pe taranii romani cum a evoluat agricultura occidentala cata vreme ei au fost tinuti in minciuna colhozului, am propagat filosofia personalista, a respectului pentru persoana umana care fusese injosita sub comunism, mi-am editat cum am vrut eu (si l-am dat sigilat spre editare) romanul interzis despre Sfantul Apostol Pavel, iar cand am intrat in posesia dosarelor de securitate ale celor doi din familia mea condamnati la moarte ca aparatori ai Bisericii Ortodoxe de asaltul bolsevic, am publicat „Cartea episcopilor cruciati”…

 

George ROCA: Am inteles acum. Dumneavoastra ati transformat literatura intr-un obiect de manufactura.

 

Corneliu LEU: In sensul de „facand totul cu mana mea”, da. Cred ca orice scriitor prefera asta, in loc de a i se amesteca in opera mainile murdare ale altora! Dar asta nu inseamna literatura manufacturiera, despre care mi-am spus parerea si mai sus!

 

George ROCA: Voiam sa spun ca... in aceea „tiparnita” ati ascuns acei „ani dormanti”?  

 

Corneliu LEU: Da, s-ar putea sa para niste „ani dormanti”, fiindca nu m-am amestecat nici in presa si nici in politica de scandal, n-am fost prezent nici in coteriile literare, dar am publicat carti in fiecare an. Am pus accentul in literatura pe marea traditie a ortodoxismului din perioada interbelica, iar in educatia civica pe dezvoltarea ideilor de „Initiativa” si de „Democratie Locala”, care puteau salva societatea, tocmai fiindca aveam toate acestea de construit. Pana am ajuns a organiza anual „Consfatuirea Nationala a Intelectualilor de la Sate” care a devenit mai apoi o „Miscare pentru Progresul Satului Romanesc”, asa cum initiase in vremuri normale - crestinesti, unchiul meu, episcopul martir Grigorie Leu, care a si platit cu viata pentru aceasta. E drept ca nici nu m-am ferit de greutati sau atacuri. Satira politica am scris tot timpul prin „Cabaretul politic” si rubrica „In gura leului”.

 

George ROCA: Ati intiat, condus (si conduceti in continuare!)  cateva reviste literare foarte cunoscute precum „Albina romaneasca”, „Port@Leu” si altele. Puteti sa faceti cunoscut motivatia dumneavoastra in conceperea unor astfel de publicatii?

 

Corneliu LEU: Cred ca rezulta destule explicatii din cele spuse mai inainte. Despre „Albina romaneasca” si inceputurile presei romanesti am publicat o intreaga carte (de fapt, v-as putea oferi ca o addenda de final al acestei discutii, cronologia bibliografica a cartilor si actelor mele publice care poate ilustra mai bine perseverenta in a pastra o linie dreapta de preocupari), o carte care descrie caracterul strict patriotic si de afirmare nationala al inceputurilor cuvantului tiparit si aparitiei de periodice in limba romana. M-am simtit dator sa le continui tocmai prin aceasta straveche revista care, iata, dainuie prin veacuri; si m-a ajutat Dumnezeu sa-i adaug seria editata de mine in deceniile in care s-a revenit la libertatea tiparului. Prin ea, in afara suplimentelor cu literatura (care mi-am propus intotdeauna sa fie profesionista si de calitate) am slujit in permanenta trei idei magistrale pentru afirmarea noastra: 1. Emanciparea satului romanesc si a familiei taranului roman ca temei pentru progresul intregii societati; 2. Slujirea limbii romane ca element de unitate nationala oriunde ne-am afla si cultivarea solidaritatii romanesti prin cultura pe care o exprima limba noastra si 3. Ideea politica a egalitatii de sanse pentru toti copiii familiilor de romani, realizata prin Bunul Comun National de care trebuie sa beneficieze in mod egal fiecare familie.

 

„Albina romaneasca” apare si pe hartie si electronic, pastrandu-si formatul clasic provenit de la zatul tiparului. Pentru a veni in intampinarea modalitatilor noi de comunicare mediatica pe care le ofera internetul, adica a nu fi robul coloanelor si paginii fixe din gazetaria clasica, am conceput, fondat si editat revista electronica „Port@Leu” gandita special pentru acest gen de comunicare si chiar propunandu-si sa experimenteze necontenit inventivitatile tehnice pe care le ofera virtualul si chiar impactul lor asupra modalitatilor de exprimare artistica. Tematic, ea este asemanatoare „Albina romaneasca” subintitulandu-se „Periodic pentru promovarea culturii si initiativelor de dezvoltare”, dar beneficiaza atat de lejeritatea postarii virtuale cat si de avantajele exprimarii electronice, stimuland cautarile de viitor ale artelor, inclusiv cea a graficii electronice in care Domnia Ta esti maestru. Am initiat o pagina special dedicata unor productii semnificative in acest sens. Aici se publica orice se inoveaza prin internet sau inoveaza internetul: de la linkuri spre oferte de genul „YouTube” la exprimarea prin slide-show-uri cum numai conjugarea virtuala a artelor poate oferi si pana la folclorul internetului, care devine din ce in ce mai bogat in originalitatea lui.

 

Suntem deschisi la orice dezbatere si orice cautare in domeniu, care poate fi pusa la modul modern in slujba raspandirii culturii si a infloririi artelor. Iar eu mai cred si ca, aceasta corespondenta rapida intre oameni care au de comunicat idei, fie de tipul „messenger”, fie de tipul „blog”, fie de tipul „revista electronica” va renova si va readuce in primul plan al comunicarii „genul epistolar” al literaturii eseistice, langa a carui specie fosila a corespondentelor care faceau drumuri de saptamani (depasind prin asta perioada istoriceste pragmatic-subintelectuala a comunicarii telefonice si telegrafice care a sufocat placerea de a scrie lejer si relaxat), va intra in scena specia noua, electronica, a comunicarii in timp real, stimuland din nou eleganta limbajului si subtilitatea tratarii ideilor. Nu e vorba de limbajul criptic de astazi cu care se grabesc unii bloghisti sau messengeristi. „Perlele” lor, care uneori ne ingrozesc, apartin, cum am spus, maltratarii comunicarii prin limbaj telegrafic. Vor ajunge insa, tot mai multi oameni cu har sa descopere ce sanse le da internetul pentru a dezvolta o pasiune coerenta a exprimarii ideilor, reevaluand ceea ce, la vremea respectiva,  a facut din stilul epistolar o arta. Iar noi, ca oameni de arta, nu trebuie sa lasam internetul sa tehnicizeze si mai mult viata, ci sa-i cultivam acele atribute prin care poate imbogati artistic spiritualitatea.

 

Iar, pentru ca ajungem din nou la aceste arte pe care, subliniez - le vreau cat mai departate de amatorism, diletantism si veleitarism lipsit de talent sau chemare - anunt in pregatire o noua revista, de data asta numai de beletristica, intitulata „Revista Scriitoarelor si Scriitorilor Romani”. Titlul este preluat de la cunoscuta publicatie interbelica intrunind semnaturi de adevarati profesionisti ai scrisului, tocmai pentru a sublinia si in vremea noastra profesionalismul necesar in practicarea literaturii si delimitarea lui de diletantismul pe care nici nu-l respingem, nici nu-l ingradim, dar ii impunem sa stea la locul lui in spectrul cultural. Loc bine definit, util, rentabil si chiar demn de respectat ca atare, adica daca-si pastreaza proportiile la nivelul aspiratiilor modeste care-l caracterizeaza.

 

George ROCA: Cam cum ati defini aceste discutii critice pe seama literaturii amatoriste-decazute si a artei kitsch? Pictura de gang ne sufoca pe zi ce trece... Traiasca Victoras-Pictoras si importul de „produse kitai” care ne invadeaza!

 

Corneliu LEU: Definirea nu e simpla si, mai ales pentru a nu aluneca in exagerari sau elitisme, presupune o discutie atenta, pentru care am initiat o dezbatere la care, tocmai pentru a-ti dezvolta punctul de vedere din intrebarea dinainte, punct de vedere la care subscriu total, te rog sa participi. M-as rezuma doar la un exemplu din pictura: pictura de gang este repudiata de pictura academica pentru ca ii lipseste tot ce se invata la academia de belle arte. Pictorul amator bajbaie cu culorile pe care n-a invatat sa le amestece ca la carte, nici sa cunoasca raporturile dintre pigment si solvent; idem cu anatomia, cu perspectiva, cu lumina si umbra, cu importanta proportiilor sau a contrastelor, cu tehnicile ajutatoare, cu simbolistica inventivitatii artistice sau cu istoricul cultivarii prin mestesug a tuturor artelor; precum si cu tot ce se mai deprinde prin scolire.

 

Pictorul de gang munceste de dimineata pana seara, dar le plesneste asa cum a tras cu ochiul si-i recunosti nuantele nereusite de la o posta. Totusi, de ce munceste? Fiindca cerbii lui maro prin frunzis verde la izvorul albastriu, tigancile lui cu trandafir rosu intre sanii albi si tigara alba intre buzele rosii, rapirile din serai, peisajele cu cerul ca o halva, naturile moarte cu peste si fructe, etc. isi au clientela lor. O clientela de gang, ca si pictura respectiva, chiar daca gangurile au fost inlocuite astazi cu holuri de hoteluri pretentioase, dupa cum a parvenit clientela respectiva prin emulatia subintelectuala a societatii de consum si, asa cum vrea haine de firma, vrea si rame mai scumpe; dar, in rama, isi face gustul tot cu gangul la nivelul caruia se afla ca gandire. Intrati in mari hoteluri si veti vedea ce expun shopurile lor. Nu pentru ca hotelierii n-ar avea gust, ci pentru ca parvenitilor cu bani asta le place si asta se vinde!

 

Intre aceste doua categorii: academia si gangul, exista insa novatorii, rebelii, modernistii, cei care duc inovatia pana la exagerare si cautarile pana la descoperirea altui univers estetic. Nici pe acestia academistii nu-i agreeaza sau nu-i inteleg. Dar si ei se feresc ca naiba de tamaie de cei din gang, tocmai pentru ca au o formatie temeinica si s-au scolit bine inainte de a inova. Ei inseamna mai mult decat academistii, tocmai pentru ca pot face tot ce fac aceia si inca ceva in plus! Chiar cand societatea nu-i incurajeaza, ei nu recurg la gang. Expun in aer liber, inventeaza tot felul de hapeninguri, se asociaza si fac un „salon al refuzatilor” si se tot cern intr-un asemenea ciur, unii cazand in transee altii perseverand pana cand, invingatorul dintre ei ajunge a avea un pret chiar mai mare decat al academistilor. Sa nu uitam ca avangardismul nostru, astazi la impresionante cote la Casa de licitatie Sotheby’s, a pornit de la „Laptaria lui Enache”, unde bietul iaurgiu ii gazduia numai pentru ca si fiu-sau (Gheorghe Dinu) se ticnise scriind poezie sub superbul pseudonim St[ephan] Roll. In vreme ce zeci  de restaurante rentabile pentru protipendada de „bon ton si mauvaise culture” aveau pe pereti pepenii, strugurii si lelitele cu tata scoasa, tocmite cu gangistii contra bautura de catre carciumarul prosper.

 

George ROCA: Dar in literatura…?

 

Corneliu LEU: Gradina lui Dumnezeu e mare si are loc pentru toti. Dupa cum am vazut, poate chiar si clientela pentru toti; cu toate ca in literatura e mai greu si, de obicei, practicantii gangului literar sunt mai libidinosi fiindca se ling si se lingusesc mai mult ei intre ei, cum fac catelandrii de maidanezi. Bravo lor! Fiecare om trebuie sa poata face ce vrea. Nu-i impiedica nimeni si nimeni nu le face vreo imputare. Important este, insa,  sa-si dea seama ce rasa sunt si de ce n-au loc la frizeria de lux care este Uniunea Scriitorilor. Cu toate ca si acolo sunt destule corcituri care te fac „ras, tuns si frezat” daca aspiri la ciolanul lor! Dar, ca sa n-o mai lungim, ma explic printr-un exemplu si trecem apoi la altceva.

 

George ROCA: Uniunea Scriitorilor!? M-ati luat brusc de tot... mai ceva ca pe vremuri cand intram intr-o frizerie din Bucuresti sa ma tund, iar Gogu-Foarfeca ma intampina cu „barba-rade?”! Sa aflam si explicatia „acelui” exemplu!

 

Corneliu LEU: Sotia mea e producator de spectacole cu public in transmisii directe de radio si televiziune. Face si desface mereu ansambluri de formatii, actori, cantareti, pentru tot felul de asemenea emisiuni gigant in Bucuresti, la mare, la munte sau chiar in conexiune. Eu o incurajez; chiar ii spun ca-i geniala pentru ca, in felul acesta, tipa la  interpreti, la soferi, la acusticieni, la cantautori, la echipele de filmare si transmisie, la regizorii care nu tin ritmul, la cei de la pupitrele de preluare sau de intrare in emisie si, astfel, scap eu de mustruluielile ei. Uneori, chiar ma amuza sa ma duc si eu cu aceasta caruta cu paiate, unde atentia ei nu-i concentrata pe mine ca acasa („fa asta!”; „lasa asta”; „vezi sa nu-ti faca rau paharu ala!” s.a.m.d.), ci n-are pic de timp si ma ia la brat doar dupa spectacol, la party-ul de triumf care-i aduna echipa si invitatii de elita.

 

La un asemenea spectacol, descoperise ea doua fetisoare talentate pe care le lansase ca pe gemenele alea de la Cluj, care au facut, mi se pare, bani si casnicii la Londra. La party, timide, au cerut voie sa-l aduca pe bateristul care le era si bodyguard si le scria si versurile. Iar Madam Leu, ocupata cu protocolul, auzind ca-i vorba de versuri, mi l-a dat mie in primire. „Dumneata ai scris versurile?” l-am intrebat eu ca sa-l scot din timiditatea cu care bea apa, ca sa fie apt la plecarea pe strazi mai intunecate. „Eu, maestre, eu le-am scris!”… „Mai ai vreun colaborator, mai lucrezi impreuna cu cineva?” – am mai gasit eu un subiect ca sa-i ridic gura de pe sticluta cu „Borsec” asupra careia statea ghemuit cu acea timiditate de poet cu aripi prea mari pentru lumea asta mica. „Nu, maestre, nu mai lucrez cu nimeni”… „Esti, deci, autorul total” –am spus eu cu un ton care, nu stiu de ce, i-a contrariat timiditatea facandu-l sa ma intrebe morocanoso-respectuos: „Sunteti de parere ca ar mai trebui sa ma ajut cu cineva?”… Dar, in vreme ce cautam un raspuns care sa nu-l supere, a disparut ducandu-se la tobe. Fiindca avusesera multe aplauze in spectacol, nevasta-mea le dadea fetelor proaspat debutate sansa sa cante si la acel party spre a fi mai bine remarcate. Iar ele isi demonstrara onorabil vocile educate si ritmul din sange, intr-o piesa foarte alerta, cu destula inovatie muzicala in play back-ul de orchestra, miscari de trup unduios ritmate in acompaniamentul de baterie, precum si refrenul care spunea toate versurile cantecului: „Te iubesc, te iubesc, te iubesc./ Te doresc, te doresc, te doresc!…/ Te doresc, te doresc, te doresc. /Te iubesc, te iuuubesc, te iuuubeeesc!”… Apoi continuau cu acea indicatie pe care o folosesc marii compozitori simfonici in partiturile lor: „D’a capo al fine”! Toata lumea le-a aplaudat, ceea ce inseamna ca si respectivul poet nu lucrase degeaba, ci avea publicul sau caruia i se adresa; si, daca se pastreaza numai acolo, la publicul sau pentru care cuvintele sunt acelasi lucru cu batutul la tobe, e de bun simt. Asta e important... sa nu se incurce borcanele. Eu nu-i agreez pe diletanti in universul meu, dar nici nu mi-as permite sa-i trimit la gazare, ci le-as respecta toata libertatea de a convietui cu publicul lor, fara sa vina sa-mi ceara mie recomandare pentru Uniunea Scriitorilor care te-a speriat mai inainte. Din pacate, cu cat un nechemat e mai perseverent si scoate mai multe volume care nu fac decat sa-l arate din ce in ce mai bine cat de departe e de literatura, cu atat se considera mai indreptatit sa-mi fie coleg si confrate. Stiu ca nu sunt politicos, dar eu ricanez foarte urat la lipsa de bun simt.

 

George ROCA: Povestea cu cele doua fetite imi aduce aminte de poezeaua cu „Intr-un cos cu viorele/ Sade doua pasarele/ Amandoua ciripesc/ Io pe te iubeeesc!/”. Si totusi „arta si literatura kitsch” fac bani in zilele noastre... Pe vremuri cantam „Lalele, lalele”, acum „e” la moda... „Manele-manele”! Ce parere aveti despre...?   

 

Corneliu LEU: Da, domnule Roca, da! Stiu ca vrei sa ma intrebi ceva care-mi da si mai multa dreptate; manelele sunt cel mai bun exemplu de prostituare a artei si, decat „gangisti” literari, e mai limpede daca le spunem „manelisti” acestor diletanti. Nu tuturor; nu celor care „produc pentru consum propriu”, cum fac de obicei diletantii cumsecade. Ci tocmai celor care forteaza la portile literaturii, fiindca asa i-a invatat Ceausescu in mentalitatea lui de diletant incult, care-i ura pe cei ce gandeau altfel decat el si voia sa faca din scriitori o massa cat mai mare si cat mai supusa la amestecul idiot de valori din „Cantarea Romaniei”. Am inteles asta si iti multumesc, dar da-mi voie in acest moment sa-ti pun eu o intrebare: Stii de ce discut aceste lucruri tocmai cu domnia ta?

 

George ROCA: Incerc sa stiu! Incerc... sa nu par in discutie ca un vitelus la poarta noua! Incerc sa va admir, incerc sa va descos - n-am zis sa va prind la inghesuiala! Caut totusi un dialog vesel, interesant, in aceste zile de vacanta cand suntem mai liberi si ne putem lungi la vorba, dar respectuos si de bon-goût. Dumneavoastra ce explicatie aveti? Sau poate pentru faptul ca aflandu-ma la Antipozi ecoul „vorbei mele virtuale” se aude mai bine pana la Poiana Tapului, unde aveti „resedinta de vere”! Sau cine stie...? Please explain!

 

Corneliu LEU: Uite de ce! Pentru ca, in anul care a trecut, ai fost singurul dintre cei care, cerandu-mi sa vorbesc sau sa scriu despre o noua carte pe care o publica - si, te rog sa ma crezi ca, pana la izbucnirea crizei care a condus la falimentul unor edituri modeste din pricina impozitului forfetar, m-au solicitat destul de multi dintre acestia - ai fost singurul care nu te-ai suparat ca nu te-am facut de-a dreptul genial. Da, ai acceptat cu stoicism sa spun ca esti numai pe jumatate genial, iar pentru cealalta jumatate mai trebuie sa faci efort. In vreme ce altii se supara chiar daca le spun ca mai au zece la suta pana sa devina geniali!

 

Da! Iti cunosteam poezia mai de mult, am admirat modul cum respira in ea exact niste elemente noi, acelea despre care am vorbit ca le-ar putea aduce exprimarea electronica si comunicarea virtuala intre autor si receptor, posibilitatile noi de sugestie si experimentul de a conversa in timp real la mari distante, teleportarea noastra partiala, prin sentimente proprii plantate odata cu trairea lor, direct pe taramul celui ce ne citeste sau ne asculta fara a se mai simti indepartat de noi, mirajul de a sti ca ceea ce gandesti pe ecranul tau se proiecteaza concomitent pe sufletele altora si, de aici, rigoarea unui anumit limbaj de comunicare care de abia acum se configureaza pentru tehnicile literare si artistice. Intr-un cuvant: atributele unui nou mod de exprimare poetica, sau artistica, sau de idei care creeaza intr-un alt mod curente de opinie publica; atribute pe care trebuie sa le discutam, sa le clasificam, sa nu lasam nici tehnicismul sa ne imbete cu apa rece, dar nici posibilitatea noastra de a ne exprima mai profund si mai direct sa nu sufere din pricina necunoasterii acestor noutati. Acesta este, de fapt, si mobilul dezbaterii pe care vreau s-o ducem in permanenta in revista „Port@Leu”.

 

Revenind la Domnia Ta acum, pot spune ca am gasit in volumul pe care ti l-ai lansat asta vara, autentice mostre de asemenea poezie care-ti face cinste, asezate langa altele pentru care ti-am dat suturi undeva si ti-am admonestat editorul pentru ineficienta lui de prim sfatuitor. Ei bine, iti sunt recunoscator si iti declar prietenie in continuare pentru ca, nu numai ca nu te-ai suparat pentru faptul ca esti numai pe jumatate genial, dar ai pus sa se citeasca cele scrise de mine la prezentarile publice, ai privit cu umor lucrurile exact cum le-am privit si eu si, in ansamblu, cartea a avut succes fara sa ne fie rusine de faptul ca nu suntem fiecare perfectiunea intruchipata. In vreme ce un prieten comun pe care l-am cunoscut, la fel ca si pe dumneata, numai prin virtualitatea scrierilor, cerandu-mi acelasi lucru, adica o prefata sau o postfata, mi-a schimbat titlul pentru ca nu i se parea destul de laudativ.

 

George ROCA: V-ati suparat? Va intreb asta cu teama, pentru ca nu e bine sa ne suparam pe prieteni. O prietenie se construieste greu si consider ca trebuie sa facem eforturi deosebite pentru a o pastra…

 

Corneliu LEU: Iti inteleg sentimentele. Eu, la varsta mea, cu atat mai mult nu mai am dreptul sa ma supar. Eu am dreptul cel mult sa constat. Si nu-mi permit constatari despre altii; la varsta mea trebuie sa fiu introspect; constatarea e despre mine! Ii detest pe cei care se vor neaparat laudati dar, in egala masura, ii detest pe cei care simt aceasta slabiciune si o cultiva din interes. Fie interes pentru ca persoana aceea e mai sus pusa si te poate ajuta, fie strict interes de gasca ce vrea sa cucereasca manipuland opinia publica. Asa ca: decat laudator gratuit, mai degraba „analist”, cum zici dumneata. Cu toate ca eu nu am nici macar pretentia asta; ci sustin doar ca sunt un om care am invatat sa-mi exprim trairile, ideile, imaginatia narativa, parerile, idealurile, aprecierile, metaforele, printr-o anumita tehnica a reflectarii lor in pagina scrisa. Tehnica pentru invatarea, cizelarea si mai ales onestitatea careia am trudit din greu, tocmai pentru a ma simti un profesionist al ei. Insa unii nu vor asta. S-ar multumi si cu un limbaj mai putin analitic, dar care sa nu exprime rezerve, sa nu le dea sfaturi, sa nu le semnaleze macar hiatusurile peste care ar putea trece usor, daca ar trece si peste vanitatile seci ale placerii de a ti se spune ca esti mai mare decat esti.

 

Unii, nici nu mi-au mai trimis cartile tiparite pe care mi le-au supus atentiei inainte de aparitie. Altii m-au rugat de la inceput numai sa le frunzaresc atat cat e necesar ca sa scriu vorbe bune si s-au speriat cand le-am spus ca, daca citesc, eu citesc temeinic. Unii si-au permis chiar sa ma corecteze explicand sau indulcind ceea ce le stirbea din glorie. Iar, in acest timp, aud ca niste asa zisi recenzenti literari au si tarife pentru numarul de superlative folosite. Si atunci, pentru ca ii promisesem (virtual!) lui Ionut Caragea, un poet de talent stabilit in Canada, am facut o incercare de portret al lui ca un ultim text de asemenea natura, si am anuntat ca punem PUNCTUM la acest capitol, rugand sa nu mi se mai ceara asa ceva... Stiu ca, la cinismul actual, pot parea de moda veche insa, marcat de trecut, eu aud, in oamenii care cu cat sunt mai nechemati cu atat se vor mai laudati, rezonantele paranoiei lui Ceausescu. Dar si a laudatorilor nesinceri care, daca nu-i gatui bine din fasa, ar putea ajunge ca ai lui si duce societatea de rapa, cum au dus-o ai lui. In acest sens, articolul despre Ionut Caragea si poezia sa care trebuie ferita de asa ceva, poate fi citit in pagina 4  din „Port@Leu nr 9/ 2009.

 

George ROCA: Fiindca ati pomenit-o din nou, ati putea sa descrieti „faimoasa” revista „Port@Leu”, revista care este facuta dupa chipul si asemanarea dumneavoastra... caci ce naste din Leu (n-am zis pisica! Sic!), primeaza in literatura virtuala de limba romana!

 

Corneliu LEU: Revista „Port@Leu” este un periodic pentru promovarea culturii si a initiativelor de dezvoltarea a Romaniei. Completez descrierea pe care am inceput-o mai inainte cu un bilant la sfarsit de an 2009.

 

In arhivele anuale, care se deschid foarte usor chiar din frontispiciul revistei noastre, s-au adunat douasprezece numere. Doua numere experimentale in anul 2008 si zece in anul 2009, periodicitatea noastra stabilindu-se astfel la zece numere anual, conform traditiei caietelor academice care, pentru vacantele de vara si de iarna ofera numere mai mari, cu continut mai bogat si pauza respectiva pentru a da cititorilor posibilitate de meditatie, reactie si contributie la ideile si dezbaterile propuse.


George ROCA: Cum ati segmentat aceasta revista? Carui grup de cititori se adreseaza? Ce subiecte se dezbat in paginile acesteia?

 

Corneliu LEU: Am incercat mai inainte sa definesc conceptia care ne-a condus la alcatuirea revistei noastre electronice ca una de dezbatere, fiecare dintre cele sase pagini  constituindu-se de fapt ca o publicatie de sine statatoare pe tematica pe care si-o propune, incepand cu primele care sunt dedicate politicilor de dezvoltare sociala, cele ce urmeaza cautand afirmarea politicilor culturale si sustinerea creatiei artistice romanesti si ultima, care este o miscelanee aplecata in special asupra impactului internetului cu creatia artistica si literara, creatia modalitatilor noi de exprimare publicistica si chiar creatia anonima, spontana, provenind in egala masura din cautari tehnice sau din dorinta de afirmare a unui anumit spirit de epoca; adica, in ultima instanta, asa cum am denumit-o: creatia folclorica pe care o produce acest nou mod de comunicare. Si, pentru ca am pomenit mai inainte termenul „academic”, precizez ca nu e vorba de rigorile clasicizante ale staifului academic, ci de esenta vie a comunicarii si dezbaterii in termeni cat se poate de sinceri, deschisi si moderni, chiar iconoclasti daca provoaca prin aceasta o adancire a discutiei si, in ori ce caz novatori, largind orizontul domeniului respectiv, gasindu-i elementele confinii cu alte domenii. Tocmai din acest motiv, cele sase pagini, ca sase publicatii pe cate o anumita tema, nu pastreaza titluri fixe; ci si le adapteaza conform parerilor, atitudinilor si inovatiilor pe care le primim de la cat mai multi colaboratori.

 

George ROCA: Prin ceea ce afirmati se intelege ca ati dorit ca revista sa fie un produs literar cat mai complex? O revista activa, de dezbatere?


Corneliu LEU:
Desigur! Exista reviste de acumulare, care publica ceea ce primesc de la colaboratori, adica etaleaza ideile acestora, dar sunt si reviste de dezbatere, care isi incita colaboratorii pe anumite directii si care chiar publica idei de directie. Directie artistica, estetica, filosofica, politico-sociala etc. adica o directie care, spre deosebire de celelalte, ii devine caracteristica. Din „„Port@Leu” am vrut sa fac, in mod deliberat, o revista de dezbatere si atitudine chiar si prin creatiile literare sau artistice pe care le publica, si nu una de consemnare. Deoarece, pentru consemnarea tuturor realitatilor culturale la zi ale tarii si ale actului cultural in limba romana, portalul nostru are in centrul paginii principale meniurile intitulate „Flux de stiri” si „Harta culturala a Romaniei contemporane”, iar pentru punerea in valoare a creatiei romanesti prin carte are, in coloana din dreapta paginii principale, „Vitrina editurii noastre on-line” care promoveaza „Un autor roman pe saptamana” tocmai pentru ca, in lupta nedreapta cu traducerile de tiparituri comerciale, sa atraga atentia asupra valorilor aflatoare in cultura noastra.

 

George ROCA: Care este legatura revistei „Port@Leu” cu celelalte meniuri ale portalului „Carte si arte”?


Corneliu LEU:
Aparitia de zece ori pe an a revistei vine sa completeze celelalte meniuri ale portalului www.cartesiarte.ro destinate informatiei, lecturii, invatamantului scolar si invatamantului continuu, contactelor directe dintre autori si cititori, popularizarii literaturii contemporane romanesti, ca si formei mai noi de exprimare  „pe blog” a gandurilor personale. Tinem paginile noastre virtuale la dispozitia oricui poate servi cu profesionalism aceste directii tematice dar, constienti de riscurile caderii in derizoriul lipsei de profesionalism publicistic pe care le prezinta libertatea tiparului, ca si aceasta inventie de scriere pe blog a tot ce-i trece oricui prin minte, ne propunem, cum am mai spus, un filtru cat se poate de atent fata de diletantism, amatorism, veleitarism si altor agresiuni la adresa creatiei artistice, organizand chiar o dezbatere in sensul acesta.

 

George ROCA: Ce ne puteti spune concret despre dezbaterile din revista dumneavoastra?

 

Corneliu LEU: Prima, a si fost enuntata mai sus. Ea porneste de la articolul „Deosebirea dintre dragoste de literatura si adevarata poezie de dragoste” publicat in „Port@Leu” numarul 9 pag. 4 (dupa grupajul de poezii de Gheorghe Tomozei) si continuata in numarul 10 pag. 6 prin articolul „Filozofia lui Parmenide” din rubrica „Paso doble” semnata de Ioan Lila. Aceasta lanseaza un semn de intrebare greu de rezolvat in legatura cu mostenirile poluarilor artistice din ceea ce era candva „Cantarea Romaniei”.

 

Alta dezbatere ar fi „Cum putem intampina faptul ca, din motive comerciale, multe edituri nu numai ca prolifereaza amatoristice volume lipsite de valoare artistica, dar s-au format in jurul lor recenzenti dispusi sa laude orice, a caror ignoranta sau rea credinta ataca grav nivelul unui civilizat criteriu de valoare artistica?” Propunem sa ducem mai departe aceasta dezbatere facand cu luciditate delimitarea dintre grupul literar bazat pe criterii estetice comune plus afinitati elective provenind dintr-un adevarat mesaj artistic si gastile de interese veleitar-amatoristice in care se elogiaza la nesfarsit unii pe altii, grafomanul laudat azi devenind recenzentul care-l elogiaza maine pe cel care l-a laudat ieri; totul mirosind a minciuna si taraba comerciala, cu marfuri expirate de care negustorul vrea sa scape facandu-i reclama desantata. 

 

George ROCA: Interesant! Si alte teme de dezbateri?

 

Corneliu LEU: Multiple si complexe... Dintre dezbaterile pe tema salvarii si dezvoltarii satului romanesc mentionam cea despre „Bunul comun” care inca nu a fost restituit proprietarului agricol modest asa cum a fost restituit prin latifundiile retrocedate, pornind de la un studiu despre conceptul de „bun comun” in traditia legislatiilor europene si romanesti publicat inca din primul numar care a aparut in 2008 si continuat ca dezbatere cu propuneri legislative concrete; precum si cea intitulata „Cine hraneste Romania” lansata in numarul trecut („Port@Leu” nr.9/ 2009) si continuand in pagina a doua a numarului 10.

 

Dintre dezbaterile pe teme sociale si de filosofie politica o mentionam pe cea „Despre meritocratie” prezenta sub diverse forme in toate numerele revistei si dezvoltand pledoaria pentru conceptul de „democratie reala” spre care tinde societatea moderna europeana, pentru depasirea sechelelor populiste si demagogice, ca si aprecierea fiecarei persoane conform meritelor dobandite pe plan social. O alta tema de dezbatere este „Romani realizati in strainatate ca model pentru conationalii lor” pe care am inceput-o cu cateva numere in urma „Port@Leu” nr. 7/ pag.5) si continuata in urmatoarele.

 

Pe temele politicilor culturale mentionam dezbaterea permanenta, largita  prin manifestari sustinute in multe localitati din tara si comunitati de romani de pretutindeni pentru „Sarbatoarea nationala a limbii romane” si extinderea ei in judetele tarii si diaspora, cat si cea despre diferite aspecte pe care le prezinta internetul ca suport de dezvoltare culturala si artistica si formele sale concrete de manifestare sau creatie, despre care am vorbit mai inainte si care a inceput cu publicarea textelor unei mese rotunde inca din numarul 2 (pag.5) al anului 2009.

 

George ROCA: Pentru anul 2010 v-ati propus si alte teme importante si utile de dezbateri?

 

Corneliu LEU: In continuare, propunem si de aceasta data o dezbatere pe subiect socio-politic, pe care o consideram importanta pentru redresarea societatii noastre, pe tema: „Partide de doctrina, sau grupari de interese fara principii” si, ca o prima interventie, propunem o scrisoare deschisa pe care am conceput-o si publicat-o deja si  al carei cotinut face doar impresia ca ar avea caracterul unei interventii de actualitate electorala. Raportandu-se, desigur, la realitatile romanesti imediate, ea pune insa (si incearca sa explice) o problema de principiu esentiala, consider eu, pentru destinul politic al societatii romanesti. Tocmai de asta i-am dat caracter de scrisoare deschisa si, pe marginea ei, astept punctele de vedere ale cititorilor nostri. Dupa cum am spus, numarul 10 fiind unul dintre acele numere de vacanta prin care revista noastra le da cititorilor timp de a medita pana in februarie, pentru a gasi raspunsuri si argumentari.

 

George.ROCA: Ce ne puteti spune despre numarul viitor din „Port@Leu”?

 

Corneliu LEU: Este in pregatire acum. Venind foarte multe raspunsuri la dezbateri, procedam la o selectie.

 

George ROCA:  Puneti accentul pe ceva?

 

Corneliu LEU: Nu e vorba de a pune accentul. Ti-am spus: Nu agreez acele reviste in care se arunca orice, venind de la oricine, ca-ntr-o pravalie de telal. Revista are o directie, iar fiecare numar are o dezbatere prioritara pe care o subliniaza, sau o lanseaza. Numarul in pregatire isi propune sa reia si sa repuna pe tapet chiar dezbaterea cu care am inceput revista: Cea despre BUNUL COMUN.

 

George ROCA: Veniti cu puncte de vedere noi?

 

Corneliu LEU: Nu neaparat noi. Bunul comun este dat tuturor oamenilor de la Dumnezeu de cand le-a spus „Inmultiti-va si stapaniti pamantul!”. Le-a spus-o tuturor, dar istoria ne arata ca intotdeauna au beneficiat unii. Acum, insa, nu ma refer la istorie, ci la legislatia moderna a Bunului Comun in raport cu nu prea placutele realitati ale recentelor guvernari romanesti.

 

George ROCA: Aveti vreun punct de vedere personal?

 

Corneliu LEU: Bine inteles, de vreme ce eu am repus pe tapet problema in societatea romana actuala si am consacrat capitole importante de curs universitar acestui concept foarte important pentru modernitatea democratiei, dar si pentru sinceritatea ei. Sinceritate care obliga la a se recunoaste fiecarui om dreptul la proprietatea personala care isi are statute clare, ca si dreptul la proprietatea indiviza a bunului comun pe care, de obicei, il administreaza statul. Dar statul, de aia exista: Ca sa-l administreze in folosul tuturor, nu al unora. Dau un singur exemplu, ca sa fiu inteles: Cetatenii emiratelor beneficiaza cu totii de faptul ca s-a descoperit petrolul in subsolul lor. Ca cetateni care au dreptul la o parte din bunul comun, nu ca implicati in industria petrolului. La noi, cu toate ca avem modeste resurse petroliere, guvernantii de dupa 1989 nu au facut decat sa vanda aceste bunuri altora, fara a urmari ca, pentru cetatenii romani care au dreptul la acest bun comun, produsele petroliere sa aiba un pret ceva mai mic decat in tarile care sunt numai consumatoare. Avem, de asemenea,  productie energetica hidroelectrica la pret mai mic, datorita apelor noastre care sunt un bun comun national si alta produsa la pret mai mare de alt fel de centrale electrice. Normal ar fi fost ca, in primul rand, pretul mai ieftin sa se indrepte spre consumul casnic  al locuitorilor acestei tari daruita de Dumnezeu cu energia apelor. Guvernantii au facut insa invers: Dau patronilor rusi si de alte cetatenii de la ALRO si de la alte industrii energofage energia ieftina si il taxeaza pe cetatean cu cea scumpa. Sper ca e destul de clar?!

 

George ROCA: Prea... clar. Aveti dreptate!

 

Corneliu LEU: Problema pe care o punem acum, este in legatura cu taranii, locuitorii satelor care, din totdeauna, si-au avut proprietatea lor de familie: pamantul si gospodaria respectiva, precum si bunul comun local, al fiecarei comunitati: apa comunala, pasunea comunala, padurea comunala, celelalte bunuri comunale administrate de primarie in folosul tuturor; pe langa apele, padurile, zacamintele si toate celelalte bunuri ale domeniului public ce trebuie administrate de stat in folosul tuturor. Colectivizarea le-a luat totul, iar guvernarile de dupa 1989 nu le-au restituit pana acum nici jumatate inapoi. Le-a dat numai terenul, fara mijloacele de productie necesare, pe care ei le aveau cand au fost colectivizati si fara nici un beneficiu de pe urma bunurilor comune de mai inainte. Au avut grija numai de „restitutio in integrum” pentru un numar mic de favorizati, dar taranimii sau urmasilor ei inca le e furata mai bine de jumatate din fosta proprietate: atelajele, care ar fi trebuit restituite sub forma noua a lucrarilor mecanizate si BUNUL COMUN despre care principiile politice europene si nu numai, spun ca trebuie folosit pentru realizarea BINELUI COMUN!… Acuz aceste guvernari preocupate numai de „restitutio” pentru unii.

 

George ROCA: Sa inteleg ca sunteti impotriva lui „restitutio in integrum”?

 

Corneliu LEU: Domnule, eu sunt impotriva politicienilor ticalosi care fura cu nerusinare drepturile populatiei, asa cum ti-am dat exemplul cu pretul electricitatii care ar putea fi mult mai scazut pentru consumul casnic! Bunul comun e o problema foarte complicata pe care smecherii democratiei cu cultura de la invatamantul seral PCR, sau direct de la parintii mafioti, nu o pot intelege nici in esenta ei divina, pentru ca e vorba de mediul lasat de Dumnezeu oricarui om, dar nici in cea de Drept modern care vine cu prevederi imperioase tocmai pentru ca bunul comun sa nu mai fie confiscat in folosul unora care au dominat momentele istorice respective. Or, guvernarile noastre ce-au facut? Nimic pentru tarani si totul pentru familia fosta regala si alti cativa latifundiari!

 

George ROCA: Contestati acesti pasi, totusi facuti spre legalitate?

 

Corneliu LEU: Nu contest nimic; mi-e sila de nesimtirea unor asemenea acte arbitrare  de guvernare: Primul a fost cel iresponsabil de a interzice fostului rege sa revina, ca orice cetatean, in tara sa. Apoi, aceeasi mana „de stanga” care l-a alungat, l-a strans la piept dandu-i orice, oricat, numai ca sa-si stearga rusinea de mai inainte. Asta au facut cei de stanga, fosti comunisti obisnuiti sa dispuna de bunurile tarii pe care nu le-au muncit ei. Apoi au venit cei care, pretinzandu-se de dreapta, au plusat rezolvand multe alte asemenea „in integrum”, dar nu cea esentiala: pentru taranul roman. Au fost jignite prin aceasta toate reformele agrare facute de Cuza, de Ferdinand I si chiar cea de dupa al doilea razboi mondial facuta tot sub regimul monarhic al carui principiu national demonstrat tocmai prin asemenea reforme era de a-i improprietari pe cei care au luptat si si-au dat sangele pentru pamantul tarii. Ei bine, ultima reforma, cea pusa in aplicare in 1945-1946, a fixat marea proprietate la 50 de hectare, tocmai pentru ca taranimea intoarsa din razboi sa poata fi improprietarita, asa cum s-a intamplat si la 1918. Or, asta fiind masura legalizata si promulgata dupa care ne putem ghida, te intreb: Mai respecta cineva plafonul de 50 de hectare al acestei ultime reforme regale, sau, pentru acest „in integrum” guvernarile iresponsabile au atentat la bunul comun al taranimii? Nu am nimic cu cei care au luat. Ci cu cei care au dat, fiindca nu dadeau de la ei si au lasat taranimea nedreptatita pana astazi, dupa douazeci de ani, din care cauza s-a ajuns la falimentul agriculturii, la importuri de hrana pentru noi, care hraneam Europa!

 

Reformele agrare sunt consfintite istoriceste ca atare la toate popoarele si, odata legea promulgata, sau recompensarea exproprierii facuta, nu se mai revine asupra ei! Este asta mai mult decat o Lege juridica; e o Lege a Istoriei. Pentru ca, daca omenirea va accepta si pretentiile absurde din cadrul acestui „restitutio in integrum”, atunci urmasii feudalilor si-ar putea cere toate domeniile inapoi, iar cei care ar putea sa-si dovedeasca originea antica le-ar lua totul feudalilor. Din fericire, lucrurile nu s-ar opri aici pentru ca, atunci, ar putea veni Creatorul luand El tot ceea ce a creat. Si, in Marea Sa Dragoste de Oameni, ce-ar face EL?… Ne-ar raspandi in Gradinile Sale si ne-ar spune „Inmultiti-va si stapaniti pamantul!” Da! Macar aceasta simpla logica crestina ar trebui sa o bage la cap nepriceputii si necinstitii care dau din bunul comun pentru a-si face interesele politice!… In ce cadru o fac? Cu totala nesimtire, chiar in cadrul STATULUI  care a luat fiinta tocmai pentru ca sa existe o delegare de subsidiaritate pentru ADMINISTRAREA BUNULUI COMUN SPRE BINELE COMUN, principiu de baza a tot ceea ce inseamna Administratie Publica moderna.

 

George ROCA: Aceasta importanta problema a administrarii bunului comun spre binele comun, are legatura cu cealalta teza democratica pe care o sustineti: MERITOCRATIA?

 

Corneliu LEU: Bine inteles! Cine altcineva poate asigura acest bine comun prin onesta si priceputa administrare a binelui comun, decat niste politicien alesi la gvuvernare pe principiul punerii in valoare a meritelor sociale pe care ei le-au dovedit?

 

George ROCA: Inteleg ca vorbiti de un criteriu electoral.

 

Corneliu LEU: Criteriul electoral al evidentei meritelor este cel mai firesc si cel mai umanist mod de selectie a conducatorilor politici. Criteriul punerii acestor merite, chiar si numai pe perioada determinata pentru care ai fost ales ca garant al bunului comun, in slujba binelui comun, este problema lor cea mai importanta. Ei nu au dreptul sa gaseasca in absenteismul altora explicatii pentru modul cum nu se achita el de aceasta indatorire. Pentru ca, o democratie reala se caracterizeaza ca un referendum necontenit prin forta curentelor de opinie publica animate si improspatate mereu de criteriile meritocratice ale unor permanente mutatii in ierahia valorilor politice. Mutatii care nu deranjeaza niciodata nici inteligenta, nici priceperea, nici buna credinta, dar intra deseori in conflict cu ambitiile de putere si, intotdeauna, cu tendintele de confiscare a ei.

 

Aceasta, tocmai pentru ca meritocratia isi propune a pune in valoare meritele tuturor si a perfectiona in permanenta conditiile pentru aceasta singura bogatie inepuizabila a omenirii. Pentru ca, vorbind despre bunul comun ajungem sa includem pe un loc important meritele in actiune a fiecarui membru al societatii care se bucura de acest bun comun. Bogatiile solului si subsolului, mereu devorate, se vor epuiza, factorul termic se poate modifica periculos, hrana pe care o producem astazi s-ar putea sa nu ne mai ajunga, industria sa nu mai aiba materiile prime de la care a pornit. O asemenea perspectiva nu poate fi tratata nici cu „aia a ma-si”, dar nici nu poate accepta sa fie slujita de vreo demagogie care va vrea doar puterea, sau va actiona doar in virtutea indemanarii de a pune mana pe niste bunuri, de vreme ce acelea vor fi epuizate. Principala speranta de perenitate este cea in capacitatea creatoare a omului, care va inventa alte forme de a ne prelungi existenta. Meritele vor fi apreciate in aceasta directie, iar conceptul de „lider” se va defini numai prin capacitatea de a stimula si promova cat mai multe merite. Popoarele care nu invata de astazi acest lucru, vor produce doar corijenti ce nu vor trece niciodata un asemenea examen. Votul pe criteriul meritului, pentru o democratie meritocratica, apta de a-si inlatura balastul politicianist al manipulatorilor de interese, balast ce poate fi contracarat de politicienii cinstiti prin simpla dar limpedea cunoastere a interesului real al fiecarui cetatean, il va aduce si pe acesta la urne, va asigura si democratia reala care inseamna o adevarata proprietate indiviza a tuturor cetatenilor asupra bunului comun.

 

George ROCA: Multumesc pentru aceste amanunte detaliate despre „restitutio in integrum”. Sunt foarte... de acord cu dumneavoastra! Dupa prezentarea revistei „Port@Leu” sa incercam sa facem o radiografie si celei de a doua publicatii pe care o conduceti. Ma refer la „Albina romaneasca”.

 

Corneliu LEU: Revista „Albina romaneasca” este cea mai veche publicatie in limba romana. Aceasta intra in cel de al 181-lea an de la fondarea sa (in iunie 1829) de catre Gheorghe Asachi. Ultimul nostru numar, cel din decembrie 2009, se deschide cu un editorial despre programul permanent al Miscarii pentru Progresul Satului Romanesc intitulat „O tara bogata cu tarani bogati”, program in cadrul caruia, anual se intruneste Consfatuirea Nationala a Intelectualilor de la Sate. Revista prezinta problematica editiei acestei Consfatuiri ce se va desfasura in anul 2010.

 

Un eveniment deosebit pentru fenomenul cultural romanesc in contemporaneitate este aniversarea valoroasei publicatii „Literatura si Arta” care apare la Chisinau sub conducerea poetului Nicolae Dabija, revista de la care a pornit miscarea de emancipare pentru limba romana din Basarabia si, despre care, Vlad Pohila scrie articolul intitulat: „55 de ani de rezistenta prin cultura”.

 

George ROCA: Cine sunt autorii materialelor publicate in ultimul numar al acestei reviste? Ce subiecte atrag atentia?

 

Corneliu LEU: In afara de cel citat mai sus si de colaboratorii permanenti ai revistei precum Mihai Berca, Emil Draghici, Nicolae Dragos, Alexandru Dumitriu, Veronica Ionescu, Gheorghe Manea, mai puteti citi articole semnate de Magdalena Albu, George Anca, Liviu Antonesei, Florica Bud, Melania Cuc, Anca Goja, Dan Lupescu, Rodica Elena Lupu, Cristina Oprea, Al. Florin Tene si altii. Un documentar intitulat: „Completari la biografia lui Eminescu?” pune in lumina continutul anumitor studii aparute in ultima vreme, care reconsidera aspecte esentiale privind moartea poetului. Paginile de actualitate editoriala expun recenzii si comentarii despre carti ale caror autori sunt: Elisabeta Iosif, George Roca, Anghel Bardac, Carmen Catunescu, Florica Bud, despre revistele „Cetatea lui Bucur” si „Dor de dor” si „Monografia comunei Gradina”.

 

Prezentarea unei noi institutii culturale romanesti „Asociatia scriitorilor de limba romana din Quebec”, a membrilor ei din Canada, din tara si din intreaga diaspora romaneasca este facuta cu prilejul aparitiei la Montreal a Antologiei ASLRQ 2009. Paginile care evoca preocuparile beletristice din celebrul supliment de aproape aceeasi venerabila varsta cu revista: „Alauta romaneasca” publica un amplu grupaj de versuri antume si postume de Gheorghe Tomozei si fragmente din noul meu roman „Corneliu Leu:  «Femeia, fie ea regina…»”.

 

George ROCA: Ce puteti sa ne spuneti despre „Fluxul de stiri” al revistei?

 

Corneliu LEU: „Fluxul de stiri culturale” contine stiri venite din toata tara prin intermediul portalului internet www.cartesiarte.ro. Este cules in paginile revistei direct de pe „Harta culturala a Romaniei contemporane” demonstrand cum orice publicatie poate folosi aceste stiri. Pentru ca aceasta HARTA CULTURALA A ROMANIEI CONTEMPORANE, in jurul careia este construit intregul „Portal de Carte si Arte”,  a devenit un document spiritual viu si in continua implinire prin noi informatii care vin consecvent din localitati si comunitati romanesti.

 

Fluxul de stiri are in pagina principala a portalului o feresastra in care oricine, din orice localitate sau comunitate romaneasca, poate introduce o stire, o informatie sau o prezentare de 500 de semne, care intra automat, direct de la autor si asa cum a scris-o el, in fluxurile noastre de stiri pe care tot asa, liber si imediat le poate prelua orice agentie sau publicatie. Pentru cititorii nostri, informatiile astfel venite se difuzeaza pe trei canale corespunzand la trei submeniuri ale portalului: „Fluxul de stiri” care publica imediat orice stire in ordinea in care a venit, apoi aceleasi stiri selectate pe tematica a zece domenii cuprinse in submeniul „Evenimente pe domenii de interes national”, adica se pot gasi separat informatiile despre spectacole si concerte, despre carti si lansari, despre simpozioane si dezbateri publice, despre expozitii, despre festivaluri cu caracter periodic, despre patrimoniul cultural si reabilitarea lui, despre initiative civice, etc, asa cum apar ele cand se da click pe butonul submeniului respectiv.

 

Tot prin clic, de data asta pe judetul de pe harta tarii (avem si un  al 42-lea judet denumit „Romanii de pretutindeni”, poate cel mai fericit judet, fiindca nu are nici prefectura, nici politie corupta, nici serviciul tartor romanesc de taxe si impozite), se ajunge la fluxul de stiri culturale al judetului respectiv unde stirea apare iarasi repartizata pe judete. Prin aceste trei submeniuri plus al patrulea care este insasi „Harta culturala a Romaniei contemporane” ce apare inca de la deschiderea portalului, noi realizam o adevarata institutie culturala a intregii tari  si a intregii culturi in limba romana din lume, completand mereu harta cu date proaspete. Este o formula originala, inovata de noi si detinandu-i patentul, prin care, in permanenta se poate vedea  ce evenimente culturale traiesc romanii si care este nivelul culturii lor in lume. O harta culturala in continua innoire prin stiri venite oricand de la oricine, ca una dintre realizarile specifice internetului despre care am vorbit.

 

Arhiva acestei Harti Culturale contine astazi milioane si milioane de informatii, se innoieste in fiecare clipa si poate fi consultata in fiecare clipa devenind o adevarata institutie de studiu si, in acelasi timp, o agentie de stiri culturale de la care poate prelua oricine, in slujba promovarii, macar a acestei culturi cu care ne putem mandri, daca vicisitudinile si realitatile contemporane nu ne dau sansa sa ne mandrim cu mult mai multe. Descriind aceasta realizare a noastra informativa atat in arhivare cat si in timp real ca pe o adevarata institutie culturala neguvernamentala, absolut necesara afirmarii  romanesti si ca pe o contributie a noastra la punerea in valoare a mijloacelor internetului, ne declaram deschisi la orice colaborare, asteptam cat mai multa introducere si preluare de informatie pentru a realiza prin virtual o retea temeinica  de prezentare a culturii care ne leaga si, in ultima instanta, a creatiilor noastre, cei care vrem, sau cei care simtim ca avem datoria sa ne strangem eforturile in jurul unei asemenea institutii.

 

George ROCA: Ce alte detalii ne puteti oferi despre ultimul numar al revistei „Albina romaneasca”?

 

Corneliu LEU: Impreuna cu acest numar se difuzeaza doua suplimente ale publicatiei, unul dedicat problemelor dezvoltarii satului romanesc intitulat: „Cine hraneste Romania? – partea a doua: Mica proprietate agricola, salvarea si reabilitarea ei”, iar altul care prezinta ultima parte si concluziile importantei dezbateri „Despre meritocratie” ca o forma de perfectionare a democratiei romanesti contemporane, de adancire a cinstei, moralei, respectului pentru persoana umana si realizarile ei, de depasire a sechelelor antiumaniste ale vechiului regim.

 

Revista apare tiparita pe hartie si in format electronic. Aceasta poate fi accesata la adresa internet www.cartesiarte.ro, iar apoi, dupa deschiderea paginii principale, pe coloana din stanga, dand click pe bannerul „Albina romaneasca”.

 

George ROCA: Survoland portalul „Carte si arte” descoperim ca acesta contine chiar si o „editura on-line”. Cateva lamuriri pentru cei neinitiati va rog!

 

Corneliu LEU: Editura noastra on-line expune in vitrina ei -  pe care o gasiti pe coloana din dreapta a paginii principale a portalului internet www.cartesiarte.ro  - un buton activ cu titlul „Un autor pe saptamana”. Acesta are menirea de a populariza si a impune in lupta, uneori nedreapta, cu traducerile comerciale din autori straini, creatia autohtona prin cele mai reprezentative lucrari editate in ultima jumatate de veac.

 

Lucrarile, prezentate prin mari extrase din cuprinsul lor si comentariile pe care le-au provocat, pot fi descarcate gratuit direct din aceasta vitrina dar, in acelasi timp, pot fi comandate in intregime direct autorilor sau editorilor lor, ale caror adrese insotesc prezentarea. In acest mod, consideram ca ne indeplinim o importanta indatorire culturala atragand atentia asupra unor lucrari romanesti din diverse domenii, totodata punand in contact direct publicul cititor cu autorii si editorii a caror activitate vor sa o cunoasca.

 

George ROCA: Puteti sa enumarati cativa din autorii care si-au expus cartile in „vitrinele” editurii dumneavoastra?

 

Corneliu LEU: De la inaugurarea din vara lui 2009 si pana in prezent, aceasta vitrina a prezentat volume de Petre Stoica, Gheorghe Pitut, subsemnatul (Corneliu Leu n.a.), Eugen Dorcescu, Titus Filipas, Vasile Celmare, Aurelian Titu Dumitrescu, Toma George Maiorescu, Petre Ghelmez, Ionut Caragea, Melania Cuc, Corneliu Berbente, Eugen Cojocaru, Cristian Contras, Gheorghe Tomozei, Ion Marin Almajan, George Anca, Constantin Lupeanu s.a.

 

George ROCA: Si cu ce incepe noul an?

 

Corneliu LEU: Cu ceea ce v-am trimis ca dar de Craciun tuturor celor care-mi sunteti prieteni: noul meu roman istoric intitulat „Femeia, fie ea regina…”.

 

George ROCA: Aha! In loc sa scrieti despre chestiuni mai moderne de alde „Cherchez la famine... si incalzirea globala” (glumesc!), dumneavoastra tot cu „Cherchez la femme” va ocupati! Si ma rog, cine este „femeia-regina”? Puteti face un mic rezumat sau o prezentare a cartii?

 

Corneliu LEU: „Femeia, fie ea regina...” este povestea regretatei Elisabeta a Romaniei! Fire creatoare, frumos cultivata intelectual, camarada pana la a refuza in relatiile private protocolul regal, inventiva si de-o gratie artistica ce trezea admiratia articolelor unor mari personalitati ca Pierre Loti, Mark Twain, Van Gogh, Guy de Maupassant, Charles Gounod, Frederic Mistral, Sarah Bernard, Leconte de Lisle, Sully Proudhomme, etc, deschisa ca gandire si imbratisand idei mult mai liberale decat ii permitea conditia monarhica, regina Elisabeta a Romaniei a avut o casnicie si nefericita, prin moartea singurului ei copil, dar si neinteleasa, prin faptul ca sotul ei Carol, dupa parerea altui cap incoronat, imparateasa Austro-Ungariei: „…este, acest rege, cea mai prozaica fiinta din cate exista si intre ei se casca o mare prapastie...”. Pe aceasta tema, a unei drame asemanata celei a Printesei Diana, dar intr-o epoca in care, in loc de paparazzi erau gravorii iar, in loc de tabloide, cronicile mondene europene se concentrau pe regina Romaniei, ca romancier mi-am permis sa intocmesc, sa fabulez uneori, sa analizez alteori starile sufletesti posibile, sa ma chinuiesc pentru a da o arhitectura cat mai coerenta alegoriei acestei povesti de dezamagire, dragoste, cinism politic, revolutionarism, rabufnire de sentimente, nevoie umana de mangaiere si minciuna, etc. si sa prezint „cronica apocrifa a unei iubiri imaginate” dintre regina si Ion C. Bratianu, cel care, in ciuda sotului ei, ii da si satisfactia impunerii unor politici liberale, dar si cea a implinirii unor visuri intime. Prilej de meditatie asupra ideilor de „compromis politic”, am vrut ca acest roman sa surprinda printr-un epilog in care urmasa la tronul feminin, regina Maria, tot printr-un asemenea love-story si tot cu un barbat frumos din neamul Bratienilor, aduce o mare contributie la politicile liberale de infaptuire a Romaniei Mari.

 

George ROCA: Am inteles acum cine este personajul descris de dumneavoastra... Am recunoscut-o pe Pauline Elisabeth Ottilie Luise zu Wied, devenita prin casatorie Regina Elisabeta a Romaniei sau mai simplu, pentru consumatorii de literatura, pe Carmen Sylva! Sunt convins ca ati evocat in carte fapte interesante ale unei perioade bogata in evenimente. Intotdeauna istoria impletita cu fapte romantate a placut citiorului si i-au atras atentia. Ce alte surprize ne asteapta in 2010?

 

Corneliu LEU: Vorbind la inceput de an despre aceasta noua initiativa a portalului nostru cultural www.cartesiarte.ro ii anunt pe colaboratorii nostri ca in aceste zile definitivam planul pe anul 2010 al editurii noastre on-line si fac apel la ei sa ne propuna carti pe care le considera cu adevarat semnificative pentru personalitatea lor si care, in acelasi timp, pot fi semnificative pentru intregul act cultural romanesc, contribuind la stradania de a aseza creatia noastra  pe treapta pe care si-o merita atat in perimetrul culturii europene, cat si in constiinta publicului cititor romanesc, uneori derutat de propaganda comerciala facuta unor creatii cu nimic superioare valorilor noastre nationale.

 

George ROCA: Va multumesc mult pentru acest dialog amplu (de aceea l-am numit „fluviu”!), in aceste zile libere de vacanta, cand timpul ne-a permis sa dam discutiei noastre o asemenea dimensiune! Consider ca faceti un lucru extrordinar de complex pentru promovarea literaturii romane in spatiul virtual si nu numai.

Sa ne citim de bine!

 

A consemnat,

 

George ROCA

4 14 ianuarie 2010

Sydney - Poiana Tapului - Bucuresti - via internet

(R) miercuri 10 iunie 2015

------------------------------------------------------------------------

Scriitorul si realizatorul radio tv Corneliu Leu a murit marti, la Bucuresti, la varsta de 83 de ani, au informat pentru AGERPRES surse din Uniunea Scriitorilor din Romania.

 

Prozatorul si dramaturgul Corneliu Leu s-a nascut la 21 iulie 1932, la Medgidia, judetul Constanta. A urmat cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti (1950-1952), si pe ale Academiei 'Stefan Gheorghiu' (absolvita in 1965). A lucrat in redactiile mai multor ziare: 'Cuget liber' din Constanta (1948-1950) si reviste: 'Roumanie d'aujourd'hui' (1958-1962), 'Luceafarul' (1962-1965), 'Contemporanul' (redactor-sef adjunct din 1979). A fost redactor la Radiodifuziunea Romana (1950-1958) si redactor-sef la Editura 'Eminescu' (1970-1971); director general adjunct la Consiliul National al Cinematografiei (1971), director al Casei de Filme 4 (1971-1979).

 

Ca prozator, a debutat in revista 'Flacara' (1948), iar primul roman, 'Ochiu-dracului', ii va aparea in 1956. Jurnalismul si viata de reporter se rasfrang asupra creatiei literare ale lui Corneliu Leu, acesta abordand romanul (sentimental — 'Femeia cu ochi albastri', 1970; istoric — 'Plangerea lui Dracula', 1977; 'Romanul unei zile mari', 1979 s.a. sau de actualitate — 'Varsta de aur', 1957; 'Puterea', 1964; 'Viata particulara a lui Constant Hagiu', 1967; '... Aceasta viata sentimentala', 1976; 'Patriarhii', 1979 etc.), nuvela, reportajul, teatrul (piesa 'Femeia fericita', 1974), unele scrise in tonul epocii comuniste. Romanele, de la primul la 'Patriarhii', au fost reunite si sistematizate sub titlul 'Faptele de arme ale unor civili in secolul razboaielor mondiale sau Ce inseamna puterea' (I-III, 1987-1989).

 

A realizat un ciclu de filme documentare despre scriitori, un ciclu de patruzeci si opt de filme de calatorii in jurul lumii (1972-1975), a semnat si scenariile filmelor artistice 'Asediul' (1971, in colaborare cu regizorul — Mircea Muresan), 'Fata buna din cer' (1977, r. Dan Necsulea), 'Casa dintre campuri' (1979, r. Alexandru Tatos).

 

Dupa 1990, a mai publicat volumele 'Democratia locala in Romania contemporana' (1995), 'Cartea Episcopilor Cruciati' (2001), acesta din urma structurat pe documentele bibliografice ale episcopului de Husi, martir, Grigorie Leu si pe documentele interogatoriilor anchetei prin care fiul sau, arhiepiscopul Victor-Vasile Leu, primul episcop al romanilor din exil, a fost condamnat la moarte (dupa eliberarea din inchisoare din 1964, a murit, in 1978, la Bucuresti). Printre cele mai recente publicatii se numara 'Vecinul cel bun' (2008, roman), 'Despre meritocratie' (2009, studii si articole) si 'Femeia, fie ea regina...' (2010, roman).

 

In 2009, in cadrul programului european de infiintare a Grupurilor de Actiune Locala, pune bazele Retelei de initiative culturale si universitati populare.

 

AGERPRES / (AS — autor: Daniel Popescu, editor: Marius Fratila)

http://www.agerpres.ro/cultura/2015/06/10/a-murit-scriitorul-corneliu-leu-10-26-48

 


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page