Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

„Zilele Filmului Românesc“ la TIFF 2015


Vineri, 29 mai 2015 - Duminica, 07 iunie 2015

Institutul Cultural Roman este si anul acesta partener al Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), desfasurat in perioada 29 mai – 7 iunie 2015 la Cluj-Napoca. ICR sustine „Zilele Filmului Romanesc“, sectiune care ofera o platforma excelenta de expunere internationala pentru filme romanesti realizate in ultimul an.

Vor fi proiectate in aceasta sectiune 31 de productii, unele aduse in premiera mondiala: comedii, drame, thrillere, filme de epoca si, pentru prima data in istoria TIFF, un horror found footage 100% independent.

Opt lungmetraje si 18 scurtmetraje vor rula in competitie, in timp ce alte cinci filme vor fi prezentate in afara competitiei, intre 4 si 6 iunie. Zeci de profesionisti straini din industria filmului, distribuitori, selectioneri si critici interesati de filmul romanesc vor lua parte la proiectii. „Zilele Filmului Romanesc“ la TIFF sunt prezentate in parteneriat cu Institutul Cultural Roman si Raiffeisen Bank.

Trei lungmetraje din competitie vor avea premiera mondiala la TIFF. Bucuresti NonStop, al saselea film al lui Dan Chisu, este un portret amuzant al lumii pestrite care populeaza orasul noaptea si in care apar Alexandru Papadopol, Dorian Boguta, Olimpia Melinte, Ion Besoiu, Dorina Lazar, Gheorghe Ifrim. Lumea e a mea, debutul in lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tanase, este un demers curajos, cu actori non-profesionisti, despre o adolescenta rebela implicata intr-o poveste de amor cu consecinte dezastruoase.

De prima vizionare cu public va avea parte si Bondoc, un documentar observational semnat de Mihai Mincan, Cristian Delcea si Mihai Voinea. Tragicomic si populat de personaje memorabile, filmul e povestea lui Dan Bondoc, un batran care, la 78 de ani, se agata de pasiunea lui de-o viata: sahul. Alte doua documentare au fost incluse in sectiune, ambele produse de HBO: multi-premiatul Toto si surorile lui (r. Alexander Nanau), si Pasaport de Germania (r. Razvan Georgescu).

O aparitie surprinzatoare in cinema-ul autohton, Be My Cat: A Film for Anne (r. Adrian ?ofei), un horror found footage independent, filmat in Radauti si inclus in competitia unuia dintre cele mai mari festivaluri de gen din lume - Fantasporto, va rula in premiera in Romania la Cluj. Obsedat sa faca un film cu Anne Hathaway, un tanar din Romania recurge la gesturi extreme folosind trei actrite pentru a inregistra scene si a i le trimite lui Anne ca dovezi ale abilitatilor sale regizorale.

Mult-asteptatul Comoara, noul film al lui Corneliu Porumboiu, aventura amuzanta a unor cautatori de comori inspirata de o poveste reala, cu actorul Cuzin Toma in rolul principal, vine la TIFF imediat dupa premiera de la Cannes, unde a fost premiat. Al optulea titlu din competitie, Autoportretul unei fete cuminti (r. Ana Lungu) este o drama extrem de nuantata despre incercarile unei tinere de 30 de ani de a deveni independenta material si emotional. A castigat, printre altele, Marele Premiu la Crossing Europe, Linz.

Va ajunge in premiera la TIFF, in afara competitiei, la scurta vreme dupa proiectia din Un Certain Regard, si noul film al lui Radu Muntean, Un etaj mai jos, despre dilemele morale ale martorului unei crime. O alta premiera romaneasca este Statia Iezer 15 033, de Iulia Matei, un documentar despre cum locul de munca devine o a doua casa, centrat pe un meteorolog din Muntii Rodnei, care lucreaza la 1,785 m altitudine. Documentarul a primit un grant in cadrul programului Transilvania Film Festival Fund 2014 si este primul proiect dezvoltat si sprijinit financiar de TIFF proiectat in festival.

Cinefilii vor avea ocazia sa vada si cele doua filme romanesti prezentate la Berlinala din acest an, Aferim! (r. Radu Jude), castigatorul Ursului de Argint pentru regie, si De ce eu?, filmul lui Tudor Giurgiu inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, alaturi de documentarul Aliyah DaDa (r. Oana Giurgiu), o istorie a evreilor din Romania, tratata vizual in cheie dadaista.

Ambitioase si surprinzatoare, cele 18 scurtmetraje din competitia Zilele Filmului Romanesc sunt deopotriva premiere absolute sau filme apreciate in ultimul an, realizate de nume ca Adrian Sitaru, Gabriel Achim, Dorian Boguta, Matei Branea, Radu Potcoava, Andrei Cretulescu, Lucian Dan Teodorovici, Andreea Valean, Mihai Ionescu, Anton Groves, dar si de tineri aflati la inceputul carierei, ca Marius Olteanu, Tudor Botezatu, Radu Barbulescu, Conrad Mericoffer, Roxana Stroe, Ana-Maria Comanescu, Alexandru Ranta si Andrei Tanase.

Competitia se afla intr-o crestere substantiala, avand cu 10 filme mai mult fata de anul trecut – fapt datorat si numarului dublu de inscrieri. Ramona, regizat de Andrei Cretulescu si selectionat in Semaine de la Critique la Cannes, va avea premiera romaneasca la TIFF, in timp ce Vera, Profesionistii sau Verigheta vor avea prima proiectie cu public.

Juriul Zilelor Filmului Romanesc este format din Roberto Cueto, membru al comitetului de selectie al Festivalului International de Film de la San Sebastián, Mimi Plauche, director de programe al Chicago IFF, si Miroslav Mogorovic, producator si fost director executiv al Festivalul International de Film de la Belgrad.

Lista completa a titlurilor din Zilele Filmului Romanesc: AICI

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociatia Pentru Promovarea Filmului Romanesc. Infiintat in 2002, este primul festival international de film de lungmetraj din Romania. In cei 14 ani de existenta, TIFF a devenit un brand recunoscut in Romania si in strainatate. Detalii: tiff.ro

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page