Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Neomenia si nerusinarea – doua din realizarile de haram ale postdecembrismului românesc


    Nu stiu daca si in alte zone ale tarii circula asa ca in Maramures mult inteleapta si profunda spusa, valabila in orice timp si-n orice loc, dar mai ales in aceste vremuri de Je m’en fiche ale postecembrismului romanesc: A fi mare nu-i mirare,/ a fi om e lucru mare...
    Chiar asa, caci in aceste timpuri de mare restriste pentru grosul romanilor, in care legile morale si sociale sunt sistematic umilite de nerusinarea sfidatoare a ciocoilor vechi si noi, lesne-i sa ajungi mare (a se citi stab cu functii decizionale) prin tridimensionalul sistem frauda-mita-neobrazare, continuu perfectionat de marea stiinta a coruptiei de pe aceste meleaguri, dar practic este imposibil sa mai ramai om dupa ce te-ai scufundat in puturoasa mocirla a puterii aparente si ai muscat zdravan din marul otravit al nelegiuirilor.
    Dar astia sunt descurcaretii zilelor noastre, indiferent de scarbosenia mijloacelor intrebuintate intru atingerea scopului netrebnic pe care si-l propun: Dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta nesimtirii, fac tot ce le sta in putinta ca sa devina neoameni desavarsiti, adica isi fac o regula in gaunoasa lor viata din a discuta (la telefon, de pilda) doar cu egalii lor in matrapazlacuri, respectiv din a pupa papucul superiorilor pe scara social-politica ori in pungasii.
    Chiar daca ai avea ocazia sa o faci, ce rost ar avea sa le spui acestor biete basicute ale clipei ca omenia, cinstea si bunul-simt au fost si de-a pururi vor ramane fundamentul de neclintit al umanului autentic, sau – Doamne fereste! – sa le amintesti de omenia lui Rüdeger (unul dintre admirabilele personaje zugravite in Cantecul Nibelungilor, capodopera medievala a literaturii germane), despre care marele poet anonim spune ca „E sufletu-i gradina in maiul inflorit si-i bucuros de oaspeti cum nu s-a mai aflat”!
    ...De mic copil am invatat de la bunica mea dinspre mama frumusetea absolut necesara a omeniei prin gingasa staruinta de zi cu zi a bunatatii ei. A murit draga de ea cand eu eram doar un naparstoc, dar o vad si astazi cu ochii mintii cum era in realitate: o taranca micuta de statura, frumoasa, blanda si atat de buna la inima, incat nimeni nu iesea din casuta ei fara ca ea sa-l omeneasca din putinul material si din belsugul sufletesc cu care o inzestrase bunul Dumnezeu.
    Indeosebi feluritii cersetori simteau aceasta rara si nobila bucurie a ei de-a omeni, astfel incat multi dintre dansii si-au facut un obicei din a o cauta tot acusi-acusi. Iar ea, vesnic zambitoare si cu usa larg deschisa, le vorbea, ii aseza la masa si, in timp ce acestia mancau, le mai baga cate ceva de-ale gurii si/sau cate un obiect vestimentar in sarmanele lor straite...
    Tot atunci am bagat la cap (fireste, intr-un chip insuficient deslusit) ca a omeni inseamna cu mult mai mult decat a trata rece si politicos pe unii dintre semenii tai dintr-un prisos al fatarniciei, atata timp cat prin omenia sincera si iubitoare ai posibilitatea sa-i ajuti pe semenii cei mai oropsiti sa-si redobandeasca demnitatea de oameni intre oameni, cu totii egali in fata Creatorului.
    Mai tarziu, prin cercetare atenta m-am lamurit ca pana nu demult (mai exact pana nu s-a extins si inradacinat acea trufie de-a avea care ne macina ca un cancer natia), verbul a omeni era intr-atat de romanesc (in engleza sau franceza, de pilda, a omeni are doar conotatia seaca de a trata), incat capata vastul inteles de a-ti face fara alegere semenii sa se simta cu adevarat oameni. Prin urmare, un verb de prim rang pentru sarmana noastra conditie umana, de aceeasi importanta existentiala cu a rationa, a munci, a crede, a iubi si a fi cinstit.
    N.B.A fi medic inuman, adica lipsit de omenie in raport cu pacientii, mi se pare la fel de paradoxal si grav pentru speta umana ca a fi preot sau pastor corupt. Caci cele doua indeletniciri umane (una pentru sanatatea trupeasca, cealalta pentru sanatatea sufletului) sunt atat de importante pentru omul de azi si de maine, incat nu pot fi practicate cu folos fara o reala chemare si daruire din partea celui in cauza.
    Tocmai de-aceea am ramas realmente socat zilele astea, cand – in urma unui grav accident petrecut in familie – am dat peste medici asa de putin umani (din nepricepere sau nepasare?!), incat procedeele lor expeditive de-a se descotorosi de bolnavi, mi s-au parut ca seamana ca doua picaturi de apa cu malpraxisul.
    Iata despre ce este vorba. In urma cu mai bine de doua saptamani (era intr-o sambata pe la amiaza), brusc fratelui meu mai mic i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Fiind acasa, fireste ca indata am sunat la 112 si – semiconstient si acuzand dureri mari la cap – bolnavul a fost transportat la sectia Urgente din cadrul Spitalului municipal Sighetu Marmatiei. Aici este consultat pe rand si apoi in grup de trei medici (niciunul dintre ei nu era cardiolog sau neurolog!), este acuzat de una dintre doctorite de sevraj (protestul meu la aceasta acuza jignitoare n-a fost luat in seama), este tratat foarte sumar si in pripa de...colecist (sic!) si apoi i se face vant din spital (toti trei sustin ca n-are probleme cu inima, fara a se sinchisi catusi de putin de atentionarile mele in legatura cu ciudatele puseuri de tensiune si cu durerile de cap), urmand ca luni sa mearga pentru un nou consult.
    Dar acasa durerile de cap nici vorba sa inceteze, asa ca pe riscul nostru l-am urcat pe suferind intr-un autoturism si in cea mai mare graba l-am dus la Spitalul de Urgente din Baia-Mare. Aici i se descopera la tomograf un anevrism spart la baza cutiei craniene, este urcat intr-o ambulanta si transportat in mare viteza la Spitalul de Neurochirurgie din Targu-Mures, unde – dupa alte investigatii atente – luni a fost operat si salvat de la moarte.
    Pentru mine a fost cat se poate de limpede ca patru factori esentiali si-au dat mana la salvarea lui, echivalenta cu un adevarat miracol: a)Mana lui Dumnezeu; b)Profesionalismul personalului sanitar din Baia-Mare si Targu-Mures (indeosebi al medicului neurochirug care l-a operat); c)Organismul lui tanar si sanatos; d)Viteza cu care am actionat noi cei de langa el.
    Stiti ce ni s-a spus la Targu-Mures? „Tot rau-i spre bine. Daca-l internau la Sighet, cu siguranta murea...”
    Deci, doamnelor si domnilor medici mai putin daruiti cu har, atentie la cele relatate: Cu omenia aratata bolnavilor aveti numai de castigat (nu toti medicii sunt asi in meserie), astfel avand marea sansa sa va supliniti si, totodata, sa vi se ierte unele carente profesionale!

    Sighetu Marmatiei,                                                                 
George PETROVAI
                27 mai 2015

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page