Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SUFLETUL NU ARE GRANITE !

Virginia Vini POPESCU

Nu stiu exact ce este sufletul! Prin carti si dictionare l-am gasit definit in toate felurile. In una dintre primele mele reprezentari, sufletul insemna zambetul, blandetea si mangaierea calda a oamenilor. Cu trecerea anilor, am inteles ca sufletul nu are granite, nu se poate compara decat cu nemarginirea, ca poate avea, in anumite situatii, intr-un interval infinitezimal de timp, exteriorizari comparabile cu cele inregistrate intr-o viata de tihna. Am inteles ca faptele bune pe care oamenii le fac pentru semeni, in mod dezinteresat, sunt determinate de ceva frumos si tainic aflat in interiorul lor, de binele din care au fost plamaditi, de o noblete anume, care poarta frumosul nume de suflet.  Aceasta intelegere, precum si altele, pentru care spre a nu le stirbi splendoarea, folosind cuvinte nepotrivite, nu voi insista sa le expun, mi-au format deschiderea spre subiect.

Toti oferim mai mult sau mai putin din sufletul nostru celor din jur. Valorificarea darurilor spirituale tine, insa, in egala masura si de cei care le primesc. Intelegerea acestui fapt duce frumosul mai departe. In copilarie, in lumea satului meu, in familia mea, am auzit multe vorbe pline de  intelepciune despre aceste lucruri, le-am inteles si le-am pastrat cu drag. Viata le-a modelat mai tarziu, conturand partea frumoasa din mine, un bun pe care-l am, il simt si care vine atat de departe… Am ajuns in aceasta filosofie, purtata de o veste, primita recent din Australia, de la o personalitate aflata intr-un fotoliu de prim plan al sufletului meu, un om facut pentru bine! Vestea mi-a rascolit amintiri ce ma duc cu gandul pe traseul existentei, catre partea fina a trairii si intelegerii, catre alti oameni dragi si valorosi pe care i-am intalnit.

Am avut sansa de a intalni multi oameni deosebiti, prin semnalele de suflet pe care mi le-au dat in momente potrivite cu nevoile mele, care de cele mai multe ori au vizat latura formarii. Poate ca i-am gasit  pentru ca mergeam pe acelasi drum! Poate ca purtam bagaje asemanatoare, care atrag atentia calatorilor, in mod reciproc si inevitabil. Oricum ar fi fost, le-am primit cu drag lumina interioara reflectata de ochi, stiind prea bine ca ei nu-mi dau nimic concret, dar imi pot amplifica prin fluxul invizibil numit gand bun, vointa si puterea, dragostea de viata si mai ales increderea ca binele si frumosul exista si ca omul este purtatorul lor.

Pentru ca nici un dar de incredere nu trebuie sa ramana nerasplatit, spre implinirea unei datorii de constiinta, astern pe aceasta pagina cateva cuvinte despre unii dintre ei. Se cade spre inceput sa spun ca, in urma cu aproape un an, m-am hotarat sa pun in ordine gandurile scrise, in nenumarate file de caiet si fisiere de calculator, sub forma de poezii. Amanasem de multe ori aceasta operatie, dand prioritate altor lucrari referitoare la Fizica, stiinta- profesie si pasiune. Acum, sosise randul lor si asa cum un  parinte este fericit cand isi vede copiii, intocmai, scriitorul se bucura la intalnirea cretiilor sale. Le-am citit si recitit singura, cu cei dragi, apoi in grupuri interesate, dar era vremea sa le public, asa cum erau de parerea si cei avizati din jurul meu.

Gandul unui inceput este frumos si greu, in acelasi  timp, mai cu seama atunci cand doresti sa abordezi un domeniu diametral opus celui pe care l-ai strabatut prin pregatire universitara. In acest caz munca si responsabilitatea au  dimensiuni amplificate. Din acest motiv, un sprijin moral in astfel de situatii, la momentul implinirii unui vis,  ramane in memoria permanenta a fiecaruia dintre noi.

Preocupata de tema-poezie, am atasat unui mesaj expediat in Canada, unei scriitoare cu care colaboram, un grupaj poetic. Am primit o frumoasa apreciere, girul unui investit al Medaliei „Virtutea literara”. M-a onorat! Mi-a spus, fara sa-mi dea alte detalii, ca a trimis poeziile mele in Australia, unui colaborator al sau, care daca le va considera valoroase, cu siguranta le va da publicitatii. Mi-a specificat ca trebuie sa astept o vreme, deoarece este vorba despre cineva foarte ocupat.
 
Sansa de a ma inscrie pe lista lunga a celor carora acest om le imparte ore si zile din propria viata spre a le citi opera si odata cu ea a duce lumii intregi gandurile si valorile romanilor, mi s-a parut cam mica, dar fara sa-mi pierd optimismul, am asteptat. I-am cautat numele pe internet si am avut placerea sa constat ca era un roman de exceptie, care-si iubeste tara, ii respecta traditiile si valorile, le transmite lumii intregi, cu toata incarcatura lor sufleteasca si a sa.

Am ramas profund impresionata dupa ce am citit cate lucruri extraordinare a realizat intr-o viata. M-am jenat in intimitatea mea la gandul ca am lasat timpul sa treaca nefavorabil, recunoscand  profund faptul ca, el, timpul, singur, nu este producatorul valorilor spirituale. Era vorba despre un roman adevarat, un om care reuseste sa deschida si sa intretina cai de comunicare si o face asezand totul pe tonul prietenos, cald, benefic, productiv, fara sa-si piarda timpul cu banalul, cu amanunte lipsite de interes, avand deprinderile unui om de cultura, ale unui mare caracter.

Intr-un tarziu, pe la sfarsitul lunii mai 2014, cand ma asteptam mai putin, mi-au aparut poeziile in mai multe reviste, facandu-mi astfel „al doilea debut literar”. Primul fusese marcat in 2009, in revista „Repere Educationale”, cu  poezia „ Cand ingerii vegheau” dedicata Antoniei, nepotica mea, aparuta in viata fiului meu - Catalin si a familiei noastre ca „o aura pe fruntea unui neam binecuvantat de Dumnezeu”.

„Am trimis „necunoscutului de la capatul lumii” asa cum era firesc, un multumesc. Cuvantul multumesc nerostit direct, doar scris, e un raspuns sec, fara suflet, care a fost uitat sau trecut cu vederea de un om ocupat, care-si face o datorie de suflet independent de laude si recunoasteri. Mi-a raspuns! Mi-a raspuns de fiecare data, ca tuturor romanilor, cu o caldura, care face ca barierele dintre ganduri sa para mai mici pentru un incepator de viata artistica, literara. S-a deschis o colaborare, sub semnul unui profund respect reciproc; cea mai mare valoare pe care mi-a adus-o fiind aceea de a ma face sa ma ridic, cu fiecare material expediat, la un nivel care sa o justifice. In paralel, luandu-mi mersul, am participat alaturi de poeti contemporani, la realizarea mai multor antologii de poezie si proza si am publicat poezii in diferite reviste scrise si virtuale.

Dincolo de munca, vestea de care v-am amintit, mi-a produs o oarecare mahnire! Nu stiu cum sa o prezint, dar oricum as face-o raman subiectiva. De multe ori, privind o valoare intelectuala de talia sa: fondator si coordonator de reviste culturale, membru al multor foruri ale scriitorilor romani si nu numai, un model confirmat de Ordinul „Ambasadorii culturii” si Medalia „Virtutea  literara” conferite de  Liga Scriitorilor Romani, Diploma de Doctor in Dacoromanistica, acordata de Academia DacoRomana, precum si altele, uitam ca este vorba despre un om, cu limite biologice, a carui munca fara intrerupere, poate fi uneori epuizanta.

Asa se face ca, domnul GEORGE ROCA, despre care am scris aceste randuri, fara sa fi reusit sa-i conturez pe deplin personalitatea atat de ampla, romanul  care a  avut toata viata crezul: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pamant, suntem intr-o oarecare masura raspunzatori de promovarea, conservarea si salvarea limbii romane." mi-a dat vestea ca simte nevoia unui binemeritat concediu pe care nu si l-a permis de zeci de ani.
 
Ii inteleg decizia, ii multumesc pentru colaborare, m-a onorat, ma bucura sa stiu ca se va reface. Am, in acelasi timp, convingerea ca „promotorul culturii romanesti, prietenul romanilor de pretutindeni” va reveni curand la munca, adus de spiritul sau nelinistit.

Imi vin in minte versurile primei poezii pe care mi-a publicat-o in Revista Antipozi din Australia, poezia „Tramvaiul lui Labis”: „Petale de malin tot zboara,/ Ca-n jocul de a nu muri,/ Crezand mereu in primavara,/ In care el va reveni!”

Romanului de „Dincolo de orizont” cel care „Cautand insula fericirii” a gasit locul care i-a permis sa ne arate ca „Sufletul nu are margini” ii spun, cu timiditatea si sinceritatea Antoniei, „Crezand mereu in primavara/ In care el va reveni!”, ca fara publicatiile sale nu-mi imaginez lumea zecilor de reviste carora le este creator, redactor si colaborator.
-----------------------------------
Virginia Vini POPESCU
Alexandria
Martie 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page