Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Tarâmul Fermecat al Insomniei


Stateam in fata jurnalului zilnic si incercam sa rememorez o discutie avuta de curand si pe care o consideram extrem de importanta pentru ceea ce exploram cu interes de mai multi ani. Fiindca impresiile imi erau inca destul de clare, am preferat sa consemnez schimbul de idei pe care l-am avut pe vesnica tema a insomniei. Ceea ce urmeaza reprezinta un fragment interesant, care merita sa fie parcurs ca atare:
„Saptamana trecuta un prieten, stabilit de peste zece ani in strainatate, mi-a povestit cum a decurs ultima sa calatorie intr-un anumit oras din Romania. Nu era o experienta noua pentru el, fiindca in urma cu un an ajunsese in treacat si pe acele meleaguri. Asemanarea cu locurile natale il fascina si il odihnea cand privea intinderea orasului, in special in sectiunea sa istorica. Dar la fel ca data trecuta, prima noapte si-a petrecut-o stand treaz in ciuda celor mai bune eforturi pentru a dormi. Straniu, nu reusea sa se linisteasca interior, desi luase toate masurile de care era capabil pentru atingerea acestui obiectiv.
Insomnia o cunoscuse de cand era copil, mai precis, parintii i-au spus ca din primul an de viata, cam dupa patru luni, a inceput sa nu mai doarma noaptea si sa se agite frenetic de indata ce se lasa intunericul. Ziua reusea sa atipeasca relativ cu usurinta, dar cum venea asfintitul, nelinistea ii crestea si il tinea  treaz pana spre dimineata, fapt care avea repercursiuni neplacute asupra tuturor. Plangea si se zvarcolea in pat fara sa gaseasca o pozitie in care sa se relaxeze.
Ulterior, lucrurile au inceput sa se mai estompeze, dar in cursul perioadei de internat din timpul liceului, in special incepand cu anul al II-lea, insomniile au revenit cu o putere noua ce rezista chiar si la somniferele cele mai puternice. La acea data, singura solutie a fost sa abandoneze orice medicatie si sa se lase cuprins in voie de bratele insomniei, fapt care, surprinzator, i-a adus o diminuare semnificativa a simptomelor, lucru ce l-a ajutat pe toata durata pregatirii universitare ce a urmat.
Dar insomnia a revenit, mai ales dupa ce a inceput activitatea profesionala si de atunci, l-a hartuit pe parcursul a peste douazeci de ani fara sa poata gasi o solutie viabila. Acest adversar, aproape mereu prezent noapte de noapte, indiferent daca era in perioada de lucru sau de concediu, l-a asaltat continuu cu imaginea terifianta a unui balaur, ce incerca sa il termine, daca nu fizic, macar mental.
Corespunzator, si-a dezvoltat strategii, mereu perfectionate, de prevenire si aparare, cu o eficienta dovedita de fiecare data doar pentru cateva luni, perioada dupa care deveneau in mod subit inutile. Constant, a evitat medicatia de inducere a somnului preferand preparatele naturiste, dar acestea aveau doar un efect limitat si sporadic. Astfel, a fost nevoit sa apeleze si la produse de sinteza, pe care le-a obtinut de la medicii de specialitate, insa eficiente pentru scurte perioade de timp.
Chiar atunci, cand imi povestea, avusese o noapte in care se luptase din nou cu dragonul insomniei si in care fusese nevoit sa apeleze la tot felul de metode menite sa ii ofere macar cateva ore de somn. Acest lucru l-a determinat sa imi povesteasca experienta sa cu scopul de a-l sfatui asupra acestui subiect. Insa voi fi mai explicit asupra motivatie sale in cursul relatarii.
Prin urmare, eroul nostru a ajuns in acel oras incarcat de istorie si incantarea i-a fost maxima din clipa in care a avut ocazia sa se plimbe pe strazile pline de amintirile trecutului. Totul parea fermecator si conexiunile cu perioada copilariei i se legau natural. Asa a trecut dupa-amiaza pana spre orele asfintitului cand, inexplicabil, o unda de nostalgie l-a cuprins si i-a indus o melancolie, ce il sfasia dureros. Ii parea rau dupa anii copilariei, dupa acea perioada frumoasa a vietii, cand privea cu bucurie catre viitor si cand perspective luminoase se deschideau la orizont. Si astfel, vizualiza pierderea iremediabila a contactului cu locurile natale insotita de senzatia dureroasa a dezradacinarii.
A incercat sa ignore toate aceste trairi si dupa lasarea intunericului s-a pregatit sa se odihneasca asa cum proceda acasa. Insa, dupa ce a stins toate luminile si s-a intins in pat, a simtit brusc o tensiune interioara puternica, ce nu ii dadea pace. O stranie nostalgie si o teama nedefinita si-au facut aparitia prin derularea unor clisee caleidoscopice, printre care apareau presarate imaginile cladirilor istorice ale orasului, evocate cu o putere nebanuita si cu nenumarate detalii. Trairile atasate le simtea in special in zona abdominala si ii provocau un disconfort continuu, ce nu disparea indiferent de pozitia in care statea.
Din experienta stia ca in astfel de situatii trebuia sa aplice mentalitatea supravietuitorului, mai precis, sa se relaxeze muscular, si pe cat posibil psihic, si sa ramana intr-o zona de consum redus de energie. Principiul era urmatorul: „daca nu poti sa dormi, macar sa te relaxezi.” Dar era ca si cum dorea sa atipeasca in prezenta unui bec aprins in mijlocul incaperii, adica un lucru imposibil, iar orele treceau repede prin negura noptii.
Catre dimineata, pe masura ce oboseala isi facea simtita prezenta, gandurile cenusii au venit in stoluri dense cautand sa ii induca impresii negative. Ideea ca nu mai exista viitor il bantuia dureros. Totul parea zadarnic. In curand viata urma sa se incheie si timpul trecerii sale prin aceasta lume avea sa expire intr-un final lipsit de maretie. Vinovatii reale sau inchipuite il asaltau cu putere si ii generau trairi sfasietoare. Ii parea rau de alegerile pe care le-a facut si dorea sa fi urmat un alt drum prin viata, fiindca oricare altul parea mai bun decat cel pe care mersese. In zadar incerca sa gandeasca pozitiv si sa isi spuna ca totul va fi bine. Impresiile rele radeau cu hohote si ii aratau dovada contrara prin faptul ca nu dormea si in curand trebuia sa se trezeasca obosit pentru o noua zi.
Asa a inteles ca intreruperea prin somn a sferei constiente reprezenta un lucru minunat, fiindca ii permitea sa traiasca felii de viata si nu o perioada lunga de timp, care l-ar fi incarcat cu o povara de impresii greu de suportat. Cel mai dificil lucru, cand avea o insomnie completa, decurgea din acea constiinta acumulata pe parcursul mai multor zile, ce genera o incarcare cognitiva si emotionala dificil de purtat. De dimineata, a simtit ca excitatia aferenta trezirii la o noua zi a inceput sa se manifeste si cu ochii obositi de nesomn, a fost nevoit sa se ridice din pat si sa parcurga mahmur tot restul zilei.
S-a oprit din povestit, m-a privit in ochi cu toata seriozitatea si in numele prieteniei pe care i-o purtam, m-a rugat sa il ajut sa inteleaga mai bine strania experienta a luptei cu insomnia. De asemenea, m-a intrebat ce lectii poate sa desprinda din confruntarea cu acel dusman invizibil, care ii popula intunericul noptii cu temeri nejustificate si ridicole la lumina zilei.
Am stat putin, m-am gandit asupra tot ce imi relatase si i-am spus ca in primul rand, teama de insomnie atragea cu o putere sporita manifestarea ei. Am numit acest lucru prin expresia: „fuga de omul negru.” I-am zis ca incercarea de evitare a intalnirii cu monstrul nocturn il punea in situatia de a alerga bezmetic pe campiile imaginatiei intreaga noapte, chiar daca nu era constient de acest lucru, si din pacate, omul negru reaparea, indiferent de distanta parcursa de sarmana victima, adica de el!
Am adaugat, ca exista o similaritate cu lumea basmelor, in care zmeul il urmarea pe fat-frumos, acesta fiind silit sa ia un cal iute la alergat si sa arunce in urma tot felul de obiecte magice, care sa il intarzie pe vrajmas. Astfel de amulete, in genul oglinzii, pieptenului sau periei, se traduceau pentru el prin somnifere, suplimente sau alte tratamente. Ele aveau o putere similara celor din basm. Dar zmeul intarziat astazi, avea sa isi ia revansa noaptea urmatoare. Din aceasta cauza, victima urma sa fie nevoita sa inventeze o noua metoda in fiecare noapte, adica sa ia un alt medicament sau o doza mai mare dintr-unul existent sau sa nascoceasca o alta tehnica menita sa il tina la distanta. Imediat a fost de acord cu mine ca aceasta abordare nu putea fi acceptabila pe termen lung.
De aceea, i-am spus ca mai exista si varianta de a-si construi un puternic sistem de aparare, similar unei fortarete, care sa ii permita sa se relaxeze in prezenta oricarui gen de tensiune si astfel, sa stea linistit indiferent de ce urma sa se intample. Adica sa se retraga intr-o cochilie, asemenea unui melc, sau sa se incolaceasca precum un arici in fata pericolului. A zambit imediat, si mi-a spus, pe buna dreptate, ca poti ramane o noapte intreaga intr-o stare de relaxare profunda, dar somnul sa nu se prinda de tine. Zmeul va sta cuminte langa tine si te va asedia continuu pana cand vei ceda, daca nu in noaptea aceasta, atunci sigur  in cea viitoare.
Am zambit si in continuare i-am povestit despre a treia varianta, care consta in a-ti exprima deschis starile negative prin care treci. Astfel, vei putea plange, te vei zbuciuma, te vei intoarce de pe o parte pe alta si vei lasa ca zmeul sa te chinuie in voie, asa cum avea el chef. M-a privit nedumerit, a cugetat indelung si in cele din urma, mi-a raspuns ca uneori, aceasta metoda ar putea sa functioneze, dar de regula, cedarea in fata zmeului te va lega in lanturile dependentei victimei de calau. A adaugat ca multe persoane pot ajunge la gesturi necugetate si tentative de auto-distrugere, datorita presiunii psihice induse de catre zmeul insomniei.
I-am dat dreptate si atunci, i-am propus o alta varianta, care presupunea sa stai fara teama in fata zmeului si sa privesti situatia fara sa te simti in vreun fel implicat. Am precizat ca daca ramai intr-o stare de relaxare fizica si mentala maxima, vei avea ocazia sa contempli din exterior confruntarea, fara sa raspunzi, si sa privesti experienta respectiva ca o lectie de cunoastere a unor noi fatete ale realitatii. Am adaugat ca intarirea constiintei martor si iesirea din conditia de actor, implicit de victima, ii va conferi o perspectiva noua, capabila sa treaca dincolo de schema conflictului, ce presupune obligatoriu doua parti. Daca el va privi cu detasare, chiar cu o usoara ironie, trecerea orelor in care nu poate dormi, atunci zmeul va constata ca nu are cu cine sa se lupte si astfel, puterea ii va fi diminuata pana se va stinge. De data aceasta a fost de acord cu mine si doar a adaugat, oarecum laconic, ca la fel de bine, este posibil ca zmeul sa se plictiseasca si sa astepte o alta ocazie sa il mai atace.”
Dupa ce am ajuns la acest punct al discutiei, mi-am dat seama ca dinamica schimbului de replici atinsese un punct culminant ce ma determina sa trec la consemnarea directa a cuvintelor folosite, fapt pentru care am inceput sa adaug urmatoarele randuri sub forma de dialog:
„Indiferent de metoda aleasa,” i-am spus mai departe, „esential este faptul ca va trebui sa intelegi natura acelei creaturi nocturne si materialul din care este ea constituita.”
„Dar cum este posibil acest lucru?” m-a intrebat plin de curiozitate si surprins de suspansul discutiei.
Atunci, dupa o scurta pauza, privindu-l cu seriozitate i-am zis: „Cel mai surprinzator lucru pe care il vei constata in urma acestui exercitiu de meditatie launtrica, va fi sa constati ca de fapt, zmeul, cu care te lupti si pe care il urasti cu toata fiinta, esti chiar tu!”
Cand a auzit acest lucru a ramas contrariat: „Cum este posibil asa ceva? Pare absurd ca noapte de noapte sa ma lupt cu mine insumi!”
Am asteptat calm sa incheie, dupa care am continuat: „Da, zmeul despre care discutam nu reprezinta o alta persoana, venita de nu-stiu-unde ca sa iti faca rau in miez de noapte, ci reprezinta acea fateta a personalitatii tale compusa din temeri, vinovatii si pareri de rau!”
Cand am spus aceste lucruri, chipul i s-a luminat de intelegerea unei realitati ce il contrariase atat de multa vreme, fapt pentru care am completat: „Aceste trairi, dispuse preponderent in zona subconstienta, isi cer dreptul lor la existenta. Prin faptul ca tu le refuzi acest lucru in timpul zilei, ele incearca atunci sa isi faca aparitia in spatiul noptii. Dar daca le vei lasa sa iti cucereasca teritoriul destinat odihnei, in scurt timp vei constata cum ele isi vor extinde stapanirea asupra intregii zile!”
„Dar cum este posibil sa contracarez aceste tendinte? Din cate observ, tu nu imi oferi niciun fel de sansa de a invinge zmeul!” spuse el asteptand un raspuns.
Si astfel, cu toata forta de convingere de care eram capabil, i-am spus: „Totusi, in tine exista si un print nobil, ce se lupta cu aceasta creatie monstruoasa, ce vine din adancurile ereditatii si din tumultul intunecat al societatii in care te-ai format!”
De indata ce am pronuntat aceste cuvinte, am sesizat cum fata i s-a luminat si astfel, am adaugat: „Acest print stie sa se lupte, dar are nevoie de arme adecvate, de un armasar de nadejde, de curaj si istetime si mai ales, de o speranta unita cu increderea in biruinta.”
„Dar cine este acest print despre care imi vorbesti?” ma intreba plin de curiozitate.
Imediat i-am raspuns: „Bineinteles, printul esti tot tu, dar dintr-o perspectiva luminoasa si nobila!” M-am oprit si dupa ce am avut confirmarea, am continuat: „Acest print va arunca peria in urma lui, care va deveni o padure deasa, ce va impiedica avansarea bestiei. Tot el va intra intr-o fortareata, unde va suporta eroic asaltul zmeului si al aliatilor sai, creaturile hidoase ale intunericului si fricii. Poate el va fi prins, legat si torturat de catre zmeu in foc si pucioasa, dar tot el va fi capabil sa iasa din conditia de victima, evadand la momentul oportun din temnita si taind calea de acces a zmeului de pe taramul intunericului catre cel zilei.”
„Si este posibil ca acest print sa obtina o victorie durabila?” veni imediat intrebarea din partea sa.
Fara sa pierd vremea, i-am spus: „Da, exista posibilitatea ca printul, prin vitejie si credinta, sa reuseasca sa il taie in bucati pe zmeu si sa cucereasca taramul noptii, aducand o pace deplina si un somn odihnitor pentru cel care s-a confruntat o viata intreaga cu tenebrele intunericului!”
In acel moment am vazut o bucurie launtrica pe fata sa si mi-a spus ca niciodata nu va uita discutia pe care am purtat-o si ca va explora, la randul lui, viziunea pe care i-am prezentat-o. In urmatoarea saptamana mi-a dat telefon aproape zilnic spunand doar atat  in fiecare dimineata: „Printul a invins si in noaptea aceasta!” Bucuria pe care o avea era asa de mare, incat fara sa vreau ii repetam: „Printul esti chiar tu din perspectiva luminii ce invinge mereu intunericul!”
Dupa ce am incheiat de scris aceste cuvinte in jurnal, mi-am ridicat ochii si am privit imaginea grandioasa a asfintitului de soare. O noapte plina de nelinisti si tenebre se desfasura inaintea mea, dar atentia imi era in continuare atrasa de tot ce reusisem sa consemnez: „De ce oare zmeul incearca sa il omoare si sa il manance pe print? Ciudat canibalism, nu-i asa?” m-am intrebat asteptand un raspuns.
Si imediat m-am surprins gandind: „Dar si printul, la randul sau, trebuie sa il taie in bucati pe zmeu si sa il dea drept hrana pasarilor cerului si animalelor salbatice, adica naturii, nu-i asa? Nu cumva natura trebuie sa il digere pe zmeu si sa ii absoarba elementele sale componente, pentru a putea readuce organizarea normala a lumii?”
„Da, interesant lucru! Pana la urma, zmeul reprezinta agentul care initiaza o ordine hidoasa si diforma a universului, generatoare de distorsiuni si suferinta.” Instantaneu, am vazut sistemele totalitare ale umanitatii mergand incolonate in marsul blestemat al distrugerii si defiland pe intregul mapamond.
„Dar in acelasi timp, printul este un restaurator al ordinii primordiale, alterate de zmeu. Astfel, aceasta fiinta nobila, prin sacrificiu si lupta indarjita, reuseste sa readuca lucrurile la forma lor originala,” am continuat. Si imediat am vizualizat lumina cerului cum imbratisa pamantul si distrugea bucata-cu-bucata toate intocmirile rele ale lumii.
„Dar unde sunt eu in toata aceasta poveste?” m-am intrebat nedumerit.
„Esti print sau zmeu dupa cum lucrezi pentru ordinea primordiala sau pentru cea diforma a lumii,” am primit prompt raspunsul, dupa care, adaugand si acest ultim rand, am lasat stiloul din mana, m-am indreptat catre fereastra, unde intr-un colt se afla acea Carte capabila sa restaureze intelesul deplin al lucrurilor. Zambind, am ridicat-o cu delicatete, mi-am trecut degetele cu atentie peste copertile ei, am deschis-o si in lumina ultimelor raze ale soarelui am putut sa citesc scrise cu litere aurite cuvintele: „Al meu este pamantul si cerul, ziua si noaptea, in veci de veci!”
Octavian Lupu
Bucuresti
11 mai 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page