Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

România si conceptul de stat pivot

Corneliu Vlad  

Nici marile puteri, nici liderii si aliantele lor, nu mai sunt ceeea ce erau odata. La 70 de ani de la incheierea celui de al doilea razboi mondial, nimeni nu-si mai poate imagina ca, la Ialta sau altundeva, mai marii lumii s-ar putea intalni ca sa decida soarta lumii pentru alte nu se stie cate decenii. Nici o tara, singura, fie ea oricat de hiperputere, nu mai poate decide celorlalte. Dupa cum, nici o alianta, nici macar cea mai puternica din cate au existat vreodata, nu mai poate impune sau asigura, doar ea singura, pacea lumii. De aceste banalitati, dar intru totul adevarate, se conving tot mai mult protagonistii lumii de azi si ei sau purtatorii lor de mesaj ezita din ce in ce mai putin sa o recunoasca. Zilele trecute, de la tribuna paradei militare din Piata Rosie, cu prilejul Zilei Victoriei, presedintele Putin a denuntat unipolarismul si blocurile militare, pentru a pleda in favoarea unui „sistem de securitate egala pentru toate statele". Cu alte cateva zile in urma, un politolog indian, fost consilier pentru securitate al primului ministru de la New Delhi, Shivshankar Menon, constata, in prestigioasa revista americana „Foreign Politics", ca „fiecare dintre statele foarte puternice militar este in dificultate sa-si transleze dominanta militara si superioritatea pe campul de lupta in rezultate si aranjamente politice durabile si eficiente". Puterea este acum distribuita oarecum mai echilibrat in lume, ceea ce face, insa, si mai virulenta competitia geopolitica intre marile puteri. Numai ca forta acestor mari puteri este penalizata pe de o parte de propriile lor preocupari lor interne (si , din fericire, au destule - si America, si Rusia, si China etc.), iar pe de alta parte de dependenta lor reciproca in sfera cresterii economice. Poate si din aceste cauze, conflictele dintre marile puteri se duc azi mai ales „prin procura", „prin interpusi", cum se intampla acum in Ucraina, Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Confruntare directa se profileaza doar in zona Asia-Pacific, intre S.U.A. si China, dar nici aici nu sunt riscuri de declansare a unui razboi de proportii, la nivel planetar, care sa angajeze direct marile puteri.

Va avea lumea liniste daca marile puteri ale momentului nu mai pot face nici prea mult bine, dar nici prea mult rau, cum se exprima politologul indian? Adica riscurile razboiului mondial chiar nu mai sunt de luat in seama? Ale unui razboi mondial poate ca nu, dar statele mai mici trebuie sa stea oricum cu ochii pe marile puteri, indiferent daca acestea sunt in tabara adversa ori aliate. Iar cine e „cel mai tare in lume", e tot mai greu de spus. Un raspuns a dat totusi universitarul american John Brenner, cand a consacrat termenul G-zero, ceea ce inseamna ca niciun stat sau un grup de state nu mai poate/pot avea ultimul cuvant in marile probleme mondiale. Intr-un fel, lumea va deveni mai greu - sau, pe constructiv spus -, mai complex guvernabila. Ceea ce nu ar trebui privit neaparat ca un lucru rau, cu exceptia celor care sunt mistuiti de dorul unor State Unite ale Europei sau al unui guvern mondial. Dar faptul ca marile puteri trebuie sa aiba mai multa grija „sa se ocupe unele de altele" si „sa-si gaseasca preocupari" unele altora, poate oferi si altor actori internationali, mai modesti putinta sa mai faca si ele cate ceva pe lumea asta", observa americanul Ian Bremmer (vorba greierului din poezia lui Eminescu „Sa iertati boieri, ca nunta s-o pornim si noi alaturi"). Acesti noi si promitatori actori sunt numiti de Bremmer „state pivot" si sintagma desemneaza statele care sunt capabile sa construiasca relatii profitabile cu mai multe mari puteri fara a deveni, prin aceasta, dependente prea mult fata de niciuna dintre ele. „Statul pivot" trebuie sa aiba abilitatea de a evita sa fie capturat, in termeni de securitate sau economie, de catre o singura tara. In cartea sa „Fiecare natiune pentru ea insasi: castigatori si pagubasi intr-o lume a G-zero" din 2012, Bremmer argumenteaza ca un stat pivot poate dobandi o importanta sporita in lumea volatila a lui G-zero. si, lucru cel putin la fel de important, atrage atentia ca, la capatul celalalt al spectrului, un stat inactiv si inconsistent este condamnat la imobilism si inghet odata intrat sub influenta unei singure puteri. O dezbatere asupra „statului pivot" ar fi, pentru Romania, una dintre cele mai salutare modalitati de a scoate politica internationala a tarii din starea ei actuala de dezorientare abulica. Lumea de azi ofera sanse de afirmare demna nu numai marilor puteri, care au, dupa cum se vede, si ele, propriile insomnii si constrangeri, ci si statelor mai mici, dar care stiu sa-si joace cartea in jocul, cu tot mai putine reguli parca, al unei vieti internationale care se indreapta spre o globalizare cu un profil nu tocmai atat de clar cum parea pana la un moment dat.

ART-EMIS

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page