Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Cartea si Sala de Lectura


Cartea cea veche zacea aruncata intr-un colt al camerei, undeva departe de privirile celor care intrau sau ieseau din incapere. Voluminoasa si cu coperti ingalbenite de vreme, ea statea nemiscata sub praful ce se asternea din colbul ridicat de pasi grabiti sa traverseze spatiul incaperii ce se deschidea catre doua culoare puternic luminate de becuri cu neon ce bazaiau violet intreaga noapte si o buna parte din cursul zilei. Uitata, neglijata si dispretuita, ca un obiect bun de pus la gunoi, cartea reusise sa supravietuiasca surprinzator de bine in mediul ostil al salii de trecere, candva o fosta camera destinata studiului si lecturii.
Langa ea se odihneau inainte de final zece teancuri de brosuri strans legate cu o sfoara groasa de calti, ca nu cumva sa scape vreo foaie si sa o ia la plimbare pe coridoarele cladirii. Pe pagini galbejite si murdare se distingeau literele mari de o schioapa ale unor titluri ce starnisera senzatie la data publicarii. Ecoul stins al acelor vremuri mai licarea din randurile ce se puteau citi fugar, dar impresia disparea de indata ce te apropiai, din curiozitate, de maldarul de hartii asezate de-a valma una peste alta si presate cu putere pentru a ocupa un spatiu cat mai redus cu putinta.
Trecatorii, profesori si elevi, parcurgeau mereu grabit camera de trecere si anii se asterneau plumburii peste freamatul vremurilor cand acea carte reprezenta centrul atentiei tuturor si obiectul dorintei pentru oricine ajungea sa treaca pragul salii de lectura. In acele timpuri camera de la capatul coridoarelor, cum era numita, atragea pe toti cei doritori sa parcurga si sa inteleaga intelepciunea stransa in carti valoroase aduse chiar de la capatul lumii. In plus, reviste pretioase erau puse la dispozitia publicului oferind cele mai recente stiri din vastele domenii ale culturii, stiintei sau artei. Si nu oricine putea sa se aseze pe scaunele capitonate, dispuse in dreptul meselor de lemn masiv incrustat cu motive geometrice datand de la inceputul perioadei moderne.
De tavan atarnau ghirlande metalice cu oglinzi ce aveau prinse corpuri de iluminat ce isi trimiteau razele stralucitoare pana in cele mai indepartate colturi ale incaperii. Cand erau aprinse, nimic nu se mai putea ascunde de privirile lor scrutatoare, ce descopereau si cel mai mic fir de praf depus pe suprafata mata a podelei din lemn de stejar de culoare maronie, decolorata usor sub pasii iubitorilor de lectura si al personalului bibliotecii, care cu amabilitate incerca sa faca fata sutelor de solicitari din decursul unei zile normale de lucru. In acest sanctuar al cunoasterii rareori patrundeau umbrele noptii prin ferestrele inalte de statura unui om, ce se deschideau maiestuos catre rasarit si asfintit.
Lumina rasaritului inunda cu un potop de culori de curcubeu interiorul incaperii trimitand sarutul cosmic al astrului incandescent catre primii cititori. Si similar, asfintitul isi lua ramas bun cu straluciri dantelate in rosu si albastru de la ultimii amatori de lectura ai unei zilei. Intre aceste doua momente, panorama intinsa a orasului putea fi admirata in scurtele momente de pauza pe fundalul nesfarsit al muntilor, ce se ridicau la orizont strajuind privirea. Nimic nu era plictisitor in rutina acestor evenimente astrale, ce marcau simbolic pozitia de exceptie a salii de lectura in ansamblul incaperilor din cuprinsul bibliotecii si al cladirilor adiacente.
Dar cartea aceea, prinsa intr-o piele incrustata cu simboluri tainice, atragea pe toti cei care auzisera de ea cu o putere misterioasa, ce indemna la evlavie. Putini stiau sa ii desluseasca slovele stravechi scrise intr-un alfabet cunoscut doar de cei initiati. Simbolurile si cuvintele ascunse de cei profani si indiferenti se aranjau in structuri ordonate si usor de inteles pentru cei care stiau cum sa se apropie de intelesul ei purtat peste veacuri ca de o corabie plina de comori pretioase venita de pe alte taramuri. Si nu intamplator, ea nu purta un anumit nume, ci de obicei i se spunea doar simplu „cartea” fara nicio alta precizare. Insa deslusirea sensurilor ei profunde facea obiectul mai multor discipline predate in acel salas al stiintei, fiecare incercand sa abordeze cat mai fidel orizontul de cunoastere pe care ea il dezvaluia.
Nu mai exista un exemplar similar nicaieri in lume, ci doar acel unic manuscris putea sa fie parcurs de catre cei interesati. Multi dorisera sa ii multiplice paginile poleite in aur si argint, dar de fiecare data se constatase ca literele copiate nu aveau intelesul original, mereu lipsind anumite detalii fara de care textul nu putea fi nici citit si nici inteles. Aceasta stranie trasatura a cartii constituia prin ea insasi obiectul de studiu al unei discipline dedicate unicitatii ei. Renumiti filologi incercasera sa ofere o explicatie plauzibila, dar o concluzie definitiva nu putuse fi formulata vreodata.
Pe de alta parte, oricat de mult era folosita si citita, aceasta carte nu se tocea si literele ii ramaneau la fel de lizibile ca la inceput. Surprinzator, cu cat era mai des accesata, cu atat putea fi citita mai bine, ca si cum efortul de deslusire al intelesurilor ei ar fi contribuit la conturarea tot mai explicita a textului pe care il oferea cu generozitate tuturor celor interesati. Chiar si legaturile cartii, in loc sa slabeasca cu trecerea vremii, ramaneau la fel de solide si de flexibile ca in urma cu mai multe sute de ani. In plus, pe masura ce interesul starnit de studiul ei crestea, cartea parea ca intinereste si aspectul ei devenea similar unui volum publicat doar in urma cu cateva zile.
Mirosul cernelii folosite in scrierea ei staruia in amintirea celor ce o citisera vreodata si nu putea fi uitata usor. Existasera cazuri in care o persoana putea sa isi aduca aminte de mireasma incantatoare desprinsa de pe paginile ei, ce se impregna involuntar pe degete si persista saptamani in sir dupa aceea. Pergamentul folosit, moale la atingere, exala parfumul florilor in zori de zi. Slovele straluceau balsamic in orizontul aromat al crinilor de padure in mijlocul verii. Copertile adaugau parfumul tufelor de trandafiri ai campiei. Iar aroma de rasina de brad de pe coamele impadurite ale muntilor se revarsa din legaturile cartii de indata ce deschideai coperta si cu uimire, incepeai sa parcurgi scrierea aurita a titlului urmata de o dedicatie incurajatoare pentru cel doritor sa acceada la comorile cunoasterii.
Din toate colturile lumii veneau cercetatori ce doreau sa vada tezaurul stiintei veacurilor si sa soarba din apa mereu proaspata a taramului dispus mai presus de timpuri si locuri. Oameni de toate felurile si din toate conditiile se apropiau si ei mirati de intelepciunea straveche aflata in carte si chiar daca nu erau in stare sa citeasca mai mult de cateva randuri, totusi, simteau cum simpla privire sau atingere le aducea un plus de lumina unita cu speranta. Chiar si un copil putea prin simpla rasfoire sa fie impresionat de continutul tainic al cartii si sa ii ramana amintirea unei experiente de neuitat. Ulterior, multi se intorceau doar pentru a-i privi copertile stralucind in galben pal si se simteau fericiti.
Dar timpul a trecut si o data cu el atitudinea oamenilor s-a schimbat treptat de la interes la indiferenta. Disciplinele de studiu ce se hraneau din studiul cartii s-au distantat tot mai mult de izvorul originii lor si cercetatorii au inceput sa se indoiasca de taina cuprinsa intre paginile ei. Nu a durat mult, doar o suta de ani, si toata amintirea ei s-a topit ca si cum nu ar fi existat vreodata. Oamenii au abandonat treptat obiceiul frecventarii salii de lectura, care a devenit ulterior doar o simpla camera de trecere, ce nu mai avea nimic in comun cu destinatia initiala. Mesele de lectura au disparut una cate una. Scaunele au fost luate si duse in alte incaperi ale cladirii. La randul lor, cartile au fost impachetate si duse in alta parte, ulterior fiind aruncate in pivnite insalubre unde mucegaiul le-a rapus in cativa ani. Doar cartea cea unica si cateva periodice au mai ramas in fosta sala de lectura, acum un loc de trecere si depozit pentru materiale de curatenie sau pentru orice alt lucru nefolositor.
Pacea si armonia de pe vremea cand toti studiau cartea a fost inlocuita de certuri, conflicte si razboaie. Oamenii au devenit lipsiti de mila, plini de egoism si mereu orientati catre profit indiferent de mijloace. Chiar daca mai existau persoane care mai deplangeau vremurile de odinioara, treptat s-a creat convingerea ca astfel de realitati crude au fost de la inceputurile lumii si prin urmare, aceasta reprezinta adevarata cale catre progres. Mai mult chiar, au aparut zeci de carti contrafacute, care chipurile ar fi fost copii fidele ale acelui manuscris unic, scris in vechime. Bineinteles, aceste falsuri au contribuit din plin la discreditarea studiului intelesului ei, iar treptat, cercetatorii capabili sa ii descifreze sensurile au disparut.
Si astfel, intr-un colt, uitata de toti, cartea zacea si suferea in tacere. Titlul de pe coperta cu greu se mai distingea, fiindca pe masura ce nu a mai fost citit, textul a inceput subit sa isi piarda limpezimea. Chiar si un expert cu greu ar mai fi putut sa ii desluseasca scrisul si cu atat mai putin intelesul cuvintelor. Praful reusise sa patrunda intre paginile ei aurite si sa ii corodeze tesatura fina a pergamentului. Neglijenta si indiferenta celor ce treceau s-a adaugat lovind cu putere asupra cartii si tainei pe care inca o mai adapostea. Dar nimeni nu mai era curios sa inteleaga ce anume dorea ea sa comunice oamenilor.
Stiinta avansase intr-o directie opusa veacurilor cand cartea era studiata. In manualele de istorie ramasese doar o aluzie in genul: „In epoca trecuta se pare ca exista o carte care parea sa exprime taina existentei acestei lumi si din care fiecare disciplina de studiu se inspira in studiul universului. Nu se stie daca a fost un mit sau o realitate, dar cu siguranta ca in vremurile de dinaintea venirii stiintei, ignoranta si superstitia contribuisera la formarea unei astfel de conceptii absurde pentru perioada contemporana.” Existase si o initiativa de distrugere a cartii si se incercase incinerarea ei. Cu surprindere, flacarile nu erau in stare sa o mistuie. Atunci expertii au incercat sa o fragmenteze mecanic, dar nici asa nu s-au putut anihila paginile ei, fiindca falcile metalice ale dispozitivului de taiere se zdrobeau sub tensiunea mecanica aplicata lasand intacta cartea si continutul ei.
Dar cineva observase acel straniu fenomen al cresterii claritatii cartii pe masura ce era studiata si a dat o sugestie mai simpla. In loc sa se chinuie sa o distruga, mai bine ar lasa-o in pace si ar ignora-o, fiindca in mod sigur ea se va anihila singura pe baza acelei stranii proprietati pe care o avea. In consecinta, ea a fost abandonata si in timp cartea neglijata a inceput sa de degradeze de la sine. La inceput culorile s-au stins catre cenusiu, ulterior universul de arome a disparut, iar la final scrisul s-a degradat tot mai mult. Chipul ei schimonosit implora mila trecatorilor ca sa se intoarca spre ea si sa o deschida ca in trecut, dar raspunsul lor indiferent nu facea decat sa ii adanceasca agonia catre neant.
Insa nimeni nu retinuse acea invatatura finala a cartii, ce se afla scrisa pe ultima ei fila, ca in ziua in care cartea avea sa dispara, pilonii de rezistenta ai lumii urmau sa fie indepartati si orizontul existentei terestre urma sa inceteze. Fiindca taina imposibil de descris prin cuvinte obisnuite era aceea care prin cunoastere conferea putere si maretie umanitatii, salii de lectura in care aceasta se afla si continutului simbolic al  universului. Toate acestea fusesera inglobate cu maiestrie in textul sacru al cartii din vechime ca metoda de intelegere a sensului si menirii omului pe pamant. Dar praful continua sa se asterne in straturi tot mai dense peste copertile sterse ale cartii aruncate in coltul cel mai intunecat al fostei sali de lectura, in prezent devenite doar o simpla camera de trecere pentru profesorii si elevii acestei lumi pe drumul lor intre cele doua coridoare ale unei existente colective, ce pas-cu-pas se apropia de sfarsit.
Octavian Lupu
Bucuresti
07 mai 2015


Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page