Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Unde este creatia?


de Andrei Marga

Cand faptele se stabilesc greu, iar evaluarile sunt confuze, pare un lux sa vorbesti de creatie. Bunaoara, adevarul privind istoria recenta nu iese la iveala nici dupa ani. Sa mai vorbim de alte vremuri? Aproape fiecare masura antreneaza aberatii, iar aplicarea legilor duce la arbitrar. Rareori se cantareste traiectul sau valoarea vreunei persoane fara minciuna (din neglijenta, ranchiuna, invidie). Se profita de imprejurari pentru a falsifica prin sofisme la care se consimte obosit.
Deviza „merge si asa" s-a relaxat, dar se accepta cu suficienta „este bine, caci ce altceva?". Au trecere iarasi evaluari de complezenta (precum, altadata, se luau felicitari la ocazii drept evaluari de stare!), sau pur conventionale, impuse prin consensul celor care au apucat o sansa nesperata. Un nou conformism anesteziaza minti si paralizeaza institutii.
Se confunda copios competentul cu cel care strange lauri sau functii. Prin parole umflate despre calificarea unor insi, se sugereaza ca acestia vor schimba lucrurile, pentru ca, nu peste mult timp, sub constrangerea faptelor, sa se recunoasca esecul.
Alt neajuns este de fapt o prejudecata - aceea ca doar indivizii pot urni lucrurile. Ea duce la un autoritarism de opereta, atribuit fals „democratiei" („eu imi doresc...", „eu am decis...", etc.), ridiculizat de mult in alte tari. Se asteapta, altfel spus, solutii dintr-un individualism despre care se stie ca nu are cum sa le dea.
O convingere raspandita este aceea ca doar biografia scurta ar fi capabila de schimbari in jur. Aceasta ideologie a fost lansata de partidele venite la putere in 2004, cand s-a vrut inlaturarea unor concurenti si, intrucat acestia erau mai pregatiti, s-a apelat la biologie: „sa vina mai tinerii!". ?i au venit tineri dintre cei putin pregatiti si mai docili, cum s-a vrut, de altfel! Apoi, scriitorii cu opera trebuiau marginalizati - ceea ce s-a facut cu teza dupa care ar fi vorba de „generatii epuizate". Iar legea educatiei din 2011 a pus capacul, eliminand sute de specialisti, in numele aceleiasi ideologii de mult infirmate. Comprimarea iresponsabila a industriei a continuat astfel cu aducerea in fata a amatorilor, care aplauda, desigur, vacantarea posturilor. O „gandire aproximativa" face ravagii in descrieri de stare, evaluari, proiecte si impiedica din capul locului iesirea la liman.
Asemenea neajunsuri, prejudecati si ideologii nu favorizeaza nicidecum inovatia, creatia si necesara schimbare. ?i totusi! Oricum s-ar privi lucrurile, de schimbare si de creatia ce o face posibila este astazi nevoie acuta.
Sa privim realitatea in fata. In mod sigur nu se confirma parafraza „eu creez, deci exist", lansata de John S. Brown pe umerii lui Descartes. Nimeni pe lume nu creeaza tot timpul, nu in fiecare clipa este nevoie de creatie si nu orice creatie se valideaza. Ne trebuie insa inovatii si creatii macar pentru a schimba starile de lucruri, iar proba o avem in ceea ce traim.
Suntem dupa o tranzitie de fapt plina de restante, intr-o dezvoltare cu pete albe si o modernizare prea ocazionala, precum si in fata infruntarii amanate a globalizarii, care, impreuna, compun o situatie ce pretinde cotitura. Schimbarea lumii se face simtita din multe directii si trimite in acelasi punct. Se poate continua in fel si chip in viata, dar la un anumit nivel - desigur jos. Fiecare este liber sa creada ca lucrurile sunt in ordine, dar, pe cei mai multi, dificultatile vietii ii smulg repede din confortul unei astfel de interpretari. Indicatorii - de pilda, ponderea lucratorilor in populatie este mai mica decat oricand, emigratia mai mare, dorinta prima este de fapt plecarea, investitiile externe s-au redus, calificarile au intrat in declin, penuria de idei este evidenta, valori imbratisate cu entuziasm firesc in 1989 sunt luate in raspar - sunt de fapt indicatorii unei situatii ce nu poate inainta fara riscuri.
Este nevoie perceptibila de schimbare si, pentru aceasta, de creatie - nu doar de creatie punctuala, ci si de creatie ce schimba sisteme intregi care compun societatea. In definitiv, nimeni nu poate proba ca vreun sistem da rezultate - in raport nu cu un ideal, ci cu nevoi pamantesti. Nici sistemul economic (neatragator pentru investitii, cu randament modest si venituri la coada Europei, intr-o tara cu potential), nici cel administrativ (birocratizat si umplut de diletanti), nici cel juridic (despre care aflam acum, de la fostul presedinte al tarii, ca este infuzat de ofiteri acoperiti, iar de la responsabili ca in tribunale sunt „parteneriate" cu forte din afara justitiei!), nici cel politic (ce intretine iluzia ca pluralismul este deja democratie, iar legitimarea de prisos), nici cel cultural (obsedat mai mult de trecut), nici cel al educatiei (debusolat de ani buni), nici cel extern (cu reprezentanti in urma carora Romania conteaza si mai putin) nu sunt puse pe directie. Mai nou, insasi valoarea libertatii si a demnitatii persoanei, pentru care s-a luptat, in 1989 si nu numai, este relativizata imprudent si fara priceperea mecanismelor dreptului. Institutii destinate sa o apere, sunt impinse sa o ia pe nesimtite in regie. Nu ar fi timpul sa se gandesca in orizontul schimbarilor indispensabile in aceste sisteme, prin crearea unor solutii mai bune? Nu ar fi cazul ca, in asemenea conditii, schimbarea sa devina prioritate?
Sa risipim mai intai ceata ce inconjoara creatia. Cate confuzii elementare nu sunt „oficiale": este creativ, caci uite ce bine formuleaza! este creativ, caci stie sa se descurce! este creativ, caci se ridica deasupra! Fiecare caz este, insa, cu totul altceva decat creatie.
Un proeminent pedagog al timpului nostru, Howard Gardner (Five Minds of the Future, The Harvard Business Press, Boston, 2008) a propus reflectia lamuritoare asupra creatiei ce duce la schimbare. El urca - de la interpretarea psihologilor, dupa care inteligenta creativa se vede in gasirea de semnificatii (ale unui cuvant, ale unei imagini etc.), prin cea a lui Edward de Bono, care o echivaleaza cu „depasirea cadrului", si prin optica „rezolvarii de probleme" - la interpretarea proprie. Conform acesteia, creatie este atunci cand „se trece dincolo de cunoasterea si sintezele existente, pentru a pune noi intrebari, a oferi noi solutii, noi cadre ce depasesc genurile existente sau configureaza altele noi" (p.156). Cu alte cuvinte, creatia inseamna schimbare de reguli si, pana la urma, de sisteme - in cunoastere si in organizarea de actiuni.
Creatorul nu difera de ceilalti sub aspect cognitiv (in definitiv, nu cultura muzicala il deosebea pe Mozart de contemporani!), ci prin imbratisarea altui drum. In mod normal, creatorul este nemultumit de ceea ce i se prezinta ca munca, interogatii, raspunsuri, standarde, reguli. Chiar daca i se ofera ocazia de a se multumi cu ceea ce este, el persevereaza in a cauta alte solutii. Sub o conditie, totusi, hotaratoare: civismul. Se poate spune - subliniaza Howard Gardner - ca atunci cand la oamenii din fruntea comunitatilor lipseste conduita civica, atingerea altor scopuri ale societatii se dovedeste anevoioasa. Intre altele, „o persoana incapabila de respect sau gata de acte din afara eticii poate otravi repede o intreaga comunitate" (p.166). Nu este oare momentul de luare aminte?
Ce este de invatat, acum, din cea mai temeinica abordare a creatiei ce duce la schimbare? Am in vedere cateva aspecte.
Va trebui sa se invete cum se ajunge la realitate - cea din trecut si cea de acum. Cata vreme nu se distinge intre peroratii si opinii responsabile, intre opinii si fapte, discutia este stearpa. Atat timp cat logica se incalca la tot pasul si nu se asuma ca adevarul trece prin argumentele celor implicati, iar justitia prin demnitatea fiecarui cetatean, mai este de parcurs un drum lung pana la realitate, respectiv la adevar si la justitie.
Insasi conceperea creatiei este de revizuit. Va trebui facuta astazi o dubla iesire - din impresionism, ce gaseste creatii in tot felul de agitatii, si din concretism, ce nu distinge innoirile de improvizatii - spre alt orizont. Va trebui acceptat ca numai unele performante sunt creatii, ca doar anumite organizari le pot genera si ca abia atunci cand se schimba benefic sistemele ce conditioneaza viata oamenilor se poate vorbi la propriu de creatie.
La noi, piedicile puse creatiei intervin mai nou la tot pasul. Ca ilustrare, volumele nu mai conteaza in actuala „contabilizare" a lucrarilor in institutii de cercetare, decretandu-se capricios drept creatie articole sfertocultivate si conformiste! Odata ce s-a prabusit cadrul criticii de intampinare si al discutarii publice a scrierilor de orice fel, evaluarile au devenit intamplatoare si subiective. Apoi tot felul de experti de mucava, stand iarasi, prin revenirea la punctul mort, parasit in 1989, in fruntea unor institutii, isi impun criteriile de care sunt in stare.
Nici afinitatile politice, nici varsta, nici sexul, nici altceva, in afara pregatirii, capacitatii de efort si inzestrarii, nu hotarasc cine creeaza. Nu da vreun rezultat spectacolul marginalizarilor orchestrate din umbra si, simetric, al batutului cu pumnul in piept pentru ispravi aparente. Nici o tara care s-a reformat sub deviza demnitatii persoanei, a libertatilor si drepturilor imprescriptibile, nu a dat curs unui asemenea spectacol. Totdeauna se afla in piata noi feudali fara merite, veleitari ce promit si delatori exersati; trebuie ca vocea lor sa conteze?
Normalizarea presupune comunicare in viata publica, care este altceva decat informarea schioapa de astazi sau sueta aproximativa pe intrebari de obicei rau formulate. Comunicarea incepe efectiv cu deschiderea temelor majore ale vietii de zi cu zi si ascultarea opiniilor rivale - dupa dictonul democratului: „nu voi conteni sa combat opinia ta, dar voi fi gata sa fac orice pentru ca tu sa poti sa o exprimi public si sa o aperi". Cand este luata la propriu, comunicarea nu se reduce la transmiterea de stiri, nici la conferinte de presa, nici la comunicate si nici la discutii televizate. Atunci si numai atunci se ajunge la comunicare cand orice participant poate pune in discutie pretentii - de inteligibilitate, de integritate, de adevar, de justete - admise in mod naiv si obtine lamuriri, justificari si, mai ales, probe pentru ceea ce se pretinde ca este adevarat si pentru ceea ce se pretinde ca este just. Atunci cand cel care vorbeste si cel care asculta pot trece fara oprelisti in rolul celuilalt! Altfel spus, atunci cand fiecare are sansa de a promova relatari, de a pune intrebari si de a da raspunsuri, de a apela la vorbire si la replica si de a incheia cu propuneri si solicitari. Doar in acest fel, nimic din ceea ce este de interes public nu ramane sustras tematizarii, iar discutia are sanse sa se incheie dupa ce argumentul mai bun a prevalat.
Doar cultivarea unei comunicari lipsite de piedicile ce se afla, la noi, in insasi intelegerea de mult depasita a comunicarii, poate pune in miscare cetatenii si comunitatile. Incurajarea, pe acest fundal, a inovatiei si a creatiei ce induc schimbari efective ale sistemelor, este insasi solutia la problemele Romaniei actuale.

andreimarga.eu

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page