Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Selectia eronata si declinul pregatirii

de Andrei Marga

Tot mai des la noi nu se decide la timp, iar de prea multe ori deciziile sunt inadecvate. Iata trei exemple recente.
La Mioveni, angajatii Dacia-Renault, in frunte cu directorul general, s-au reunit intr-un miting pentru a cere nu mariri de salarii, ci ceva in interes general: constructia fara intarziere a autostrazii Pitesti-Sibiu. Cerere fireasca din partea unui producator important de automobile! Imi amintesc satisfactia traita in sedinta de guvern din 1999 in care s-a aprobat contractul cu Renault, convinsi fiind ca va fi o istorie de succes. Acum, succesul risca sa devina trecut.
Al doilea fapt, semnalat de curand in presa, l-am perceput calatorind pe autostrada ce vine de la Viena pana dincoace de Budapesta, fie spre Nyiregyhaza (cu continuare spre Cernauti - Chisinau - Kiev - Moscova), fie spre Belgrad (spre a ajunge la Sofia si Istanbul). In loc de autostrazi care sa o strabata, Romania risca acum sa ramana inauntrul unei centuri ocolitoare, la nord, la vest si la sud. Centura este utila unui oras, dar poate fi catastrofala pentru o tara.
Al treilea fapt, care incepe sa intre in atentie, tine de actiunea externa. Am sustinut continuu ca, in regiune, cunoasterea istoriei si luciditatea trebuie sa prevaleze (vezi Andrei Marga, Schimbarea lumii. Globalizare, cultura, geopolitica, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2012). Acum, chiar cei care au alimentat palavrageala unor veleitari recunosc ca lucrurile se pot indrepta spre aplicarea intelegerilor de la sfarsitul "razboiului rece". Aceasta nu pentru ca aici ar fi capatul istoriei, ci pentru ca, in lume, sunt, ne place sau nu, convergente strategice si pericole in alta parte. In loc sa se sprijine efectiv Moldova, intre altele, desfasurand in Romania o democratie atragatoare, s-a batut apa in piua cu pieptul umflat de ideologii pe care istoria le abandoneaza la cea mai usoara adiere a schimbarii. Peste orice, initiative proprii si efecte benefice ale actiunii externe se lasa asteptate.
Romania a pierdut considerabil in vremea din urma. S-a pierdut, din gresite decizii de politica externa, legatura cu gazul dinspre Marea Caspica. Nu s-a reluat comertul pe Dunare. Intermedierea in conexiunile (aeriene si terestre) Moldovei cu Vestul s-a irosit. Pozitia inspiratoare, macar in Balcani, a Romaniei in materie universitara nu mai este. S-au pierdut nenumarate ocazii de cooperari solide cu firme germane, chineze etc. Nu s-au creat noi piete de desfacere, dar se restrang si unele existente. Cunoscatorii stiu ca pierderile intrec castigurile si ca in mare parte acestea se datoreaza nepriceperii.

De unde rateurile? Se poate da vina pe oricine si orice - nesansa, competitori mai puternici, conjuncturi etc. - dar nu se pot ocoli doi factori vizibili: nepriceperea celor care iau deciziile si declinul nivelului de calificare in Romania. Nu se poate spune ca o tara de marimea Romaniei nu dispune de persoane mai bine pregatite. Problema este eronata selectie. Declinul calificarilor tine de sistemul educatiei: acesta a intrat in degradare prin masurile gresite ale ultimilor cincisprezece ani.

In selectia decidentilor, doua observatii se impun din capul locului. Prima este aceea ca selectia pentru functii de decizie, in conditiile pluralismului politic, se face prin intermediul partidelor. Nu este realist sa se astepte vreo "depolitizare" in materie. A doua este aceea ca numai o selectie meritocratica permite performante ale societatii: nu doar cea a supravietuirii, nici doar cea a functionarii, ci aceea a vietii implinite a cetatenilor. Fara meritocratie, nici democratia nu functioneaza.

Asa stand lucrurile, unde sunt carentele? Se poate spune ca, la noi, astazi, lacunele sunt la fiecare nivel al selectiei.

In afara politicii, domina un subiectivism al criteriilor si o demagogie ad hoc a "baietilor buni", care inverseaza continuu valorile. Mai nou, insititutiile nu mai fac nici alegeri si nici premieri fara aranjamente sau macar mofturi ale celor care au apucat sa le controleze. Faptul ca valorile reale si durabile sunt cu totul altele, se recunoaste pana la urma, dar de obicei prea tarziu.

Intrarea in politica - presupunand ca se doreste - este franata in organizatii de baza, in care membrii se tem de modificarea balantei voturilor, incat nu risca cu nou veniti care au ceva de spus. Inauntrul partidelor, miscarea este in functie de apartenenta la grupul ce castiga, nu de competitii ale valorii. Cei ajunsi la conducere au perfectionat naravul lui Nicolae Ceausescu de a apela la persoane sterse si manevrabile, exploatand deviza "seful isi face echipa", ce se atribuie, in mod gresit, democratiei. Personajul ajuns la varf recurge la personalizarea deciziilor ("eu imi doresc...", "eu am decis...", "eu imi aleg oamenii", etc.). De aici si guvernele de amatori cu care Romania trebuie sa se descurce in pretentioasa era a globalizarii. Mai nou, cel care ameninta sa concureze pentru conducere este exclus sau suspendat din vreme. La varf se ajunge cu ajutor (relatii, servicii, fabricare de dosare etc.) sau prin conjuncturi rare. Congresele devin ocazii de tamaiere a conducatorului.

Nu exista deocamdata replica la aceste mecanisme. O contraselectie s-a asternut peste o tara ce are nevoie de capete luminate si persoane integre ca de aer si care nu se va putea dezvolta cata vreme nu se elibereaza de noile piedici.

Consecintele sunt vaste. Nu apar in fata multe persoane capabile de analiza si cu viziune, iar cei ajunsi mai mult administreaza ceea ce este, decat angajeaza ceva. Guvernarea asigura descurcarea, intr-o atmosfera in care nu viitorul posibil si dezvoltarea conteaza, ci sa nu fie mai rau. Infloresc ideologii de circumstanta pe care nimeni in Europa nu le cultiva: "sa aducem tineri!" (incat strainii intreaba: "cum de atati diletanti ajung la voi demnitari?"), "sa promovam femeile!" (si urca in roluri publice sotii, fiice, cumetre),"sa aducem de ai nostri!" (iar spatiul deciziei se umple cu militanti bine harsiti in luptele de culise ).

In 1993, American Academy of Sciences and Arts a organizat un grup de analiza a Europei la Harvard, sub egida renumitei publicatii Daedalus, care a editat doua volume cu rezultate. Mi-a revenit in acest grup examinarea culturii formarii specializate, pe care am si facut-o (Andrei Marga, The Culture of Scholarship in Europe today, in "Daedalus", Summer, 1994, pp.171-184), fara sa ma intreb asupra intregului fundal al alegerii de catre organizatori a subiectului. Mai tarziu mi-am dat seama de faptul ca, in optica dominanta in SUA, educatia europeana este in fata unor alegeri grave.

Trei argumente mi-au dat de gandit pana astazi. Primul este cel formulat de George Weigel (The Cube and the Cathedral. Europe, America and Politics without God, Bsic Books, New York, 2005), conform caruia, divortand de educatia ei orientata spre formarea persoanei, Europa cultiva un relativism dizolvant ce o va face necompetitiva. Al doilea a fost formulat de Alan Greenspan (The Age of Turbulence, Sperling @ Kupfer, New York, 2007), potrivit caruia educatia europeana a intrat in declin odata cu parasirea orizontului formarii cuprinzatoare ce a dat in istorie persoane - de la meserias, trecand prin inginer, la savant - capabile, fiecare, sa domine piata calificarilor. In sfarsit, al treilea argument a fost prezentat de David Ward (The Bologna Process. An American Perspective, EFES, Cluj-Napoca, 2008), care atragea atentia ca numitorul comun al educatiei din tarile Europei este plasat prea sus, incat, in timp, nu se va inregistra un pas inainte, ci un declin.
Aceste argumente se intalnesc in prognoza declinului educatiei in Europa. Reforme, chiar bine gandite, cum a fost Bologna (1988 si 1990), au fost preluate de optici neoliberale (inspirate de Milton Friedman), care pot fi adecvate in alte contexte, insa, in Europa, au efecte cel putin ambigue.

Dar daca Europa este pe directie discutabila, ne dam usor seama cum stau lucrurile in Romania, devenita, intre timp, mimetica. In ultimii zece ani s-au prabusit si ultimele vestigii ale analizei calificate a educatiei din tara: institutele specializate spun banalitati, iar singura institutie internationala amplasata in Romania, CEPES -UNESCO, a fost retrasa in 2010.
Ce-i lipseste educatiei actuale, privite din punctul de vedere al nevoilor din jur? Fara a face aici inventarul, as spune ca in educatie este, in continuare, o prea mare neincredere in carierele legate de actiune. Educatia de la noi este parcelata (datorita viziunii psihologice si pedagogice gresite) si partiala (trebuie recunoscut: "educatia partiala da oameni partiali") ca urmare a deteriorarii curriculumului. Educatia pentru gandire pe cont propriu este depreciata. Impactul social al educatiei este abia obiect de simpozioane. Educatia pentru inovatie este din capul locului tocita.

Nu mai insist asupra slabirii invatarii din societate: cititul cartilor se reduce, reteaua de distributie a publicatiilor s-a destramat, nu mai este nici o discutie a scrierilor (critica de intampinare abia daca mai respira), nici o institutie nu reuseste sa restabileasca importanta lecturii.
Cercetarile specializate (vezi Greg Light, Roy Cox, Learning and Teaching in Higher Education, Paul Chapman, London, 2001) au atras atentia asupra gaps-urilor (sa traducem aici "decalajelor") prezente in educatia insasi (inainte deci de legarea educatiei de sectoarele vietii!). Este vorba de decalajul dintre "amintirea" cunostintelor si "intelegerea" lor, dintre "intelegere" si "abilitatea" de a face ceva, dintre aceasta "abilitate" si "dorinta de a face", dintre "dorinta" si "actiune" efectiva, dintre "actiune" si "schimbarea starilor de lucruri" din jur (pp.46-48). Se poate inainta cu o foarte instructiva analiza pentru a capta ce impiedica valorificarea de catre cetateni a cunostintelor obtinute prin invatamint. Cu mentiunea ca, in jurul nostru, in educatia actuala, nu numai ca decalajele amintite sunt mari, dar insusi primul moment, formarea (exact spus: invatarea) in vederea amintirii de cunostinte, este acum plin de neajunsuri.

Iar daca la carentele educatiei adaugam decalajele (gaps) amintite si selectia malformata de care am vorbit, nu este de mirare ca la nivelul decidentilor nu exista capacitatea deciziei ("nu-i putere!", imi spunea un francez, muind ardeleneste pe "te") sau se iau decizii costisitoare. Din suma aceasta iese, cum se vede bine, o intinsa confuzie a valorilor, ce costa enorm si careia nu i se da de capat. Iar din confuzia valorilor nu a putut sa rezulte nicaieri si niciodata dezvoltarea.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page