Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

Despre Prietenie

 

( philia- amicitia)

(Continuare din editia precedenta)

Un loc aparte printre scrierile antice despre prietenie il ocupa opera <De Amicitia> a lui Tullius Cicero. Vestitul orator si invatat roman a trait intre 106-43 i. Chr., una dintre cele mai framantate epoci din istoria Romei, la sfarsitul careia Republica Romana a devenit Imperiul Roman. Cicero a fost un inflacarat aparator al idealurilor republicane pe care a incercat sa le apere cu toata elocinta si prestigiul lui, angajandu-se intr-o serie de batalii politice ca, pana la urma, sa fie asasinat de agentii lui Antonius, unul dintre triumviri impotriva caruia a rostit 14 discursuri cunoscute sub numele de <Filipice >ramase celebre si pentru care a platit pana la urma cu viata. Capul si mana dreapta i-au fost retezate si expuse public la Roma. A ramas cunoscut prin cele 106 discursuri pe care le-a compus (dintre care s-au pastrat 58), model de elocinta in literatura latina, dar si prin scrierile cu caracter filozofic printre care si <De Amicitia> de care ne ocupam aici. As mai aminti inca trei scrieri filozofice pe care n-am avut prilejul sa le citesc, dar care prin titlul lor, cat si prin unele referinte de care am cunostinta, par a fi foarte interesante: "De finibus bonorum et malorum" (Despre limitele binelui si raului), <De Natura Deorum> si <De senectute>(Despre batranete).

Cicero, ca unul ce a avut foarte multi prieteni si, probabil, tot atat de multi dusmani, abordeaza problema prieteniei nu ca pe un subiect teoretic, cum in buna parte o face Aristotel (ceea ce se poate vedea din cele scrise mai sus), ci mai degraba ca realitate omeneasca straduindu-se sa scoata in evidenta caracterul ei benefic, regulile ce trebuiesc respectate, dar si limitele ei.

A cunoscut de buna seama tratatul lui Aristotel "Etica nicomahica", intrucat poseda o aleasa cultura filozofica, din care putem presupune ca s-a inspirat, fara a-l cita direct (nu era acest obicei foarte raspandit in antichitate), insa asemanarea dintre multe idei ale celor doua tratate conduce la aceasta concluzie.

Cicero recunoaste de la inceput ca a vorbi despre prietenie este o sarcina dificila care cere mult discernamant, dovada ca in toata literatura lumii desi s-a scris mult despre acest subiect, se cunosc doar cateva exemple de prietenii memorabile.

Intelepciunea despre care vorbesc filozofii nu a obtinut-o nici un muritor, asadar este mai bine sa ne preocupam de faptele vietii de toate zilele, asa cum este ea, nu de perfectiuni ideale si imaginare, marturiseste marele orator.

Se vorbeste adesea despre intelepciunea celor vechi si fiecare este sedus de acest cuvant "intelepciune". De aceea, spune Cicero, e preferabil sa-i numim pe cei vechi "oameni buni", adica oameni ale caror vieti si actiuni nu ridica suspiciuni privind onoarea, puritatea, echitatea, obiectivitatea si toleranta; care sunt mai presus de zgarcenie, frivolitate si violenta si care au curajul convingerilor lor.

Prin natura noastra, ca oameni, o anume relatie exista intre noi toti si care devine mai stransa printre cei ce locuiesc in vecinatate. In cadrul relatiilor de prietenie intervine ceva in plus, afectiunea care poate lipsi in celelalte tipuri de relatii dar fara de care pritenia este un cuvant gol.

Avand in vedere acest fapt, Cicero defineste prietenia ca: <un accord complet in toate chestiunile omenesti sau divine,insotit de bunavointa si afectiune reciproca> si adauga: <cu exceptia intelepciunii, inclin sa cred ca nimic mai bun decat aceasta a fost dat omului de catre zeii nemuritori.>

Exista multi oameni care considera ca ceea ce ne-au dat zeii, tot Cicero spune, mai de pret ar fi sanatatea, sau bogatia, sau puterea politica etc. Acestia uita ca cele numite mai sus sunt lucruri trecatoare si nesigure care depind mai putin de propria noastra prudenta decat de capriciile soartei.

Altii cred ca cel mai pretios dar sunt placerile trupesti. In aceasta situatie nu ne-am putea deosebi cu nimic de animale.

In sfarsit, altii vad in virtute cel mai pretios dar. Aceasta poate parea o viziune nobila dar, de fapt, virtutea despre care se vorbeste nu este, dupa parerea lui Cicero, altceva decat parintele si pastratorul prieteniei si fara de care prietenia nici nu ar putea exista.

Este preferabil sa vorbim despre cuvantul "virtute" in intelesul lui obisnuit, nu intr-o formulare pretentioasa din care nu se poate intelege nimic si sa numim buni pe oamenii care au reputatia de a fi asa.

Ca si Aristotel, oratorul roman considera ca prietenia este cel mai pretios lucru pe care un om il poate avea, avand nevoie de ea atat cei bogati cat si saracii, deopotriva in imprejurari fericite cat si in cele nefericite, <ea este pretutindeni, niciodata ne la locul ei, niciodata nebinevenita… chiar focul si apa nu ne sunt de mai mare trebuinta decat prietenia>.

Mari si numeroase sunt binefacerile prieteniei in special pentru faptul ca ne da sperante luminoase pentru viitor si impiedica slabiciunile si disperarea; < In fata unui prieten adevarat un om simte ca acesta ar fi al doilea sau eu>. Unde ii este prietenul, se afla si el; daca prietenul ii este bogat, nici el nu-i sarac; fie el slab, taria prietenului este si a lui; in viata prietenului sau, se bucura de o a doua viata; dupa ce el insusi s-a stins; traieste prin afectioasa amintire si regretul ce il pastreaza in suflet prietenul.

Este oare slabiciunea si dorinta unor avantaje care fac dorita prietenia?, se intreaba Cicero. Cu alte cuvinte, este obiectul prieteniei un schimb de servicii astfel ca fiecare sa dea ceva in ceea ce el este puternic si sa primeasca ceva in care este slab?. Raspunsul invatatului roman este ca prietenia izvoraste din propria noastra natura. Insasi cuvantul latin <amicitia> (prietenie) este derivat din <amor> (iubire), iar iubirea este desigur primul impuls in stabilirea unei afectiuni reciproce. Prin natura ei prietenia nu admite simulare, pretexte sau scuze, ea este genuine si spontana.

<Asadar prietenia izvoreste mai degraba dintr-un impuls natural decat din dorinta de ajutor; dintr-o inclinatie a inimii, combinata cu un oarecare simtamant al iubirii, decat dintr-un calcul premeditat de avantaj material>.

Cu riscul de a ma lungi cam mult, trebuie sa amintesc in continuare, cateva consideratii generale pe care Cicero le face asupra prieteniei dintre oameni asa cum apare ea, nu ca teoretician al subiectului, ci ca om care a avut multe si diverse prietenii si dusmanii din cauza carora a sfarsit, pana la urma, a fi rapus.

Va urma

Vasile Bechis, Costa Mesa, California

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page