Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

ANCHETA: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU MILENA MUNTEANU (TORONTO, CANADA)

Nicolae BACIUT


Nicolae BACIUT: Doamna Milena Munteanu, intentionez sa public o carte despre exilul romanesc. Va invit sa raspundeti la intrebarile de mai jos.

Milena MUNTEANU: Stimate domnule Baciut, in primul rand as vrea sa va multumesc pentru invitatia de a participa la ancheta pe care ati initiat-o. Interesanta topica si tot mai relevanta, avand in vedere exodul tot mai numeros al romanilor.

Nicolae BACIUT: Exilul a rupt, geografic, familii in doua – o parte a ramas in tara, cealalta s-a stabilit peste Ocean. Ce suferinte particulare ale acestei rupturi aduce exilul? Indiferent de motivele lui?

Milena MUNTEANU: Indiferent de motivul ce a determinat plecarea, ca emigrant lasi in urma oameni dragi, familie, prieteni, precum si locuri dragi. Obiceiuri. Obisnuinte. Ajungi sa duci dorul, sa-l porti oriunde ai fi. Cand am scris cartea „Departe de tara cu dor”, ma refeream tocmai la faptul ca ramai cu gandul la ce ti-e drag. De departe inveti sa vezi lucrurile cu alta intelegere, cu alta ingaduinta si alta caldura. Poate ca in tara te iritau anumite lucruri. De departe, insa, vezi acesti factori ca mai putin agravanti, intelegi realitatea de acasa prin alte filtre. Castigi, de fapt, o noua perspectiva, influentata si de distanta. Revenind insa la intrebarea despre familia rupta in doua, pe de o parte iti lipsesc cei dragi de acasa, dar ajungi sa lipsesti si tu de la momentele importante din viata lor.

Un moment pe care l-am constientizat este momentul in care ajungi sa-ti inmormintezi parintii in locurile de adoptie. Pentru mine a fost cand tatal meu, in loc sa fie inmormantat in cimitirul din Grui din Salistea Sibiului, langa ai sai, si-a gasit locul de veci in cimitirul Mount Pleasant din Toronto, care a fost, in clipa mortii sale neasteptate, cel mai aproape. Bunicul meu, tatal tatalui meu, plecase in America inainte de primul razboi mondial. El a stat acolo circa 10 ani, apoi a revenit in tara. Familia lui a trait la Salistea Sibiului, iar el a fost inmormantat tot acolo. Tatal meu a plecat la copii in Canada. Cum a sosit, a avut o mare nesansa. E probabil primul din neamul nostru care e inmormantat altundeva decat acasa. Mi se pare un fapt semnificativ. Noi aprindem mai des o lumanare la cimitirul Mount Pleasant din Toronto decat la cimitirul din Saliste, unde sunt toti ceilalti, de generatii, pana la cei din negura timpului.

Nicolae BACIUT: Care sunt vamile exilului? Ce praguri sunt mai greu de trecut de catre un exilat?

Milena MUNTEANU: Nu stiu daca sunt aceleasi vami pentru toata lumea. Probabil ca fiecare experienaa e diferita. Depinde, desigur, de momentul, locul si conditiile emigrarii, ce e sigur e ca plonjezi intr-o lume foarte diferita de cea de acasa. In mod clar, exista un prag cultural, care nu e usor de trecut. In primul rind, pentru ca trebuie sa realizezi ca cei din jurul tau inteleg altfel lumea inconjuratoare. Apoi, trebuie sa incerci sa-i intelegi. Apoi, sa incerci sa te faci inteles. Este vorba despre crearea unor poduri de intelegere umana si nu este totdeauna simplu sa le construiesti. Sunt convinsa ca sunt si alte praguri, in unele cazuri vorbim de praguri de subzistenta, dar eu nu pot sa vorbesc despre asta. La noi nu s-a pus problema. Am fost suficient de norocosi sa plecam in conditiile in care am avut totdeauna ce manca. Nici n-am dormit pe sub poduri. Sunt unii care au emigrat trecand Dunarea inot sau traversand granita pe jos. In cate unii s-a si tras si cativa nici nu au ajuns pe malul celalalt. Din fericire eu n-am avut o astfel de experienta. Dar, chiar si asa, chiar avand un statut legal la sosire (care nu e putin lucru), totusi, inceputul nu a fost simplu nici asa. De ce? Pentru ca la inceput esti derutat de ceea ce te inconjoara, caci nu intelegi complet lumea adoptiva.

La vremea plecarii noastre nici nu era atata informatie disponibila cum este acum si n-am prea stiut la ce sa ne asteptam. Un prag necesar este gasirea unui loc de munca. Aici depinde de meseria fiecaruia, daca e usor sa patrunzi in domeniu, sau daca trebuie s-o iei de la inceput. Cred ca exista si niste praguri sentimentale. De dor. Legate de amintirile pe care le ai din vremea copilariei. Este dorul de muzica de bucium, cum spun unii… Este dorul de societatea traditionala care probabil ca nu mai e intacta nici acasa, ea traind acum mai mult in amintirile noastre.

Nicolae BACIUT: E diferit modul de asumare si manifestare a exilului romanesc, comparat cu exilantii altor tari europene? Nu doar din perioada comunista, ci si inainte si dupa aceasta!

Milena MUNTEANU: Cred ca si in cadrul emigratiei romanesti sunt diferente, care au de-a face cu tara, chiar si cu orasul de destinatie. Cu momentul emigrarii. S-a remarcat corect ca motivatiile din perioada emigratiei au determinat chiar compozitia exilului. Modul de comportare. Banuiesc ca diversele comunitati romanesti au avut de razbatut in mod diferit, in functie de conditiile oferite de societatile adoptive. Exilul (de oriunde) ajunge deci sa functioneze in conditii foarte diverse, care depind de o gramada de factori. Totusi, indiferent de aceste variabile, mi-ar place sa cred ca emigratia romana pastreaza acelasi gen de implicare cu tara mama si aceeasi coeziune, ca alte etnii care migreaza prin lume. Mi-ar place sa cred ca emigratia noastra va tine randurile aproape, ca se va crea o comunitate romaneasca puternica, care isi aduce aminte de interesele tarii, pe care le sprijina. Devine cu atat mai important, cu cat proportia de romani care traiesc acum in afara granitelor tarii a crescut asa mult in ultimii ani.

Nicolae BACIUT: Ce sanse are scriitorul roman care pleaca in exil? Dar omul de stiinta? Dar omul fara pretentii intelectuale, fara mari nevoi culturale?

Milena MUNTEANU: Aici vorbesc doar din scurta mea experienta scriitoriceasca de la Toronto. Probabil ca daca nu plecam de acasa, n-as fi ajuns sa ma marturisesc pe hartie. Scrisul mi se trage de la dorul de casa. Este adevarat ca avusesem intotdeauna o usurinta, luasem premii la olimpiade, invatasem limbi straine si citisem mult. Scriam cu placere, de placere, pentru sufletul meu, dar nu ma gandisem sa public. La un moment dat mi s-a oferit o rubrica permanenta la revista „Observatorul” din Toronto, dar acolo scriam sa servesc comunitatea, simteam ca am ceva de restituit…Recent, am fost chiar luata pe sus de reactia surprinzator de pozitiva, emotionala chiar, la cartea mea „Departe de tara  cu dor”.

Ce sanse are un scriitor roman care pleaca in exil? Depinde. Probabil ca bariera de limba va persista, pentru cei ce nu gandesc in limba tarii de adoptie. Intrebarea este daca ai aceeasi abilitate, daca poti exprima nuantele in aceeasi masura… Sigur ca exista intotdeauna optiunea traducerii din limba materna… sau chiar a scrisului numai in limba materna, asa cum o fac multi, adresandu-te romanului de acasa, sau celui plecat. Pe scurt, romanului. De oriunde. Printre scriitorii plecati exista realizari si recunoasteri remarcabile ca cele ale lui Cioran, Ionesco, etc. Sunt rare, insa. Cazul Herthei Muller, desi notabil, este diferit prin aceea ca a scris direct in limba sa materna (germana)

Intrebati care sunt sansele omului de stiinta. Noi am plecat din tara ca oameni de stiinta. Studiasem calculatoarele. In caz ca lucrezi intr-un domeniu in care se cauta stiinta ta de carte si esti bine pregatit, este relativ usor sa patrunzi in domeniul stiintelor exacte. Mult mai usor dacat in ale scrisului. La venirea in Canada, dupa trei interviuri in trei orase, eu am avut trei oferte de serviciu. Ati putea spune ca nu poate fi mai usor decit atat, nu-i asa? Asa este. Totusi, nu tuturor le-a venit la fel de usor.  Depinde si de noroc. Altii, cu aceeasi meserie, doar pentru ca au emigrat pe timpul recesiunii, au stat fara slujba cu anii. Indiferent de meserie, este important sa fii pregatit pentru momentul deschiderii portitei spre urmatorul pas pe care il ai de facut. Inainte.

Nicolae BACIUT: Cum se poate afirma profesional, social, un exilat?

Milena MUNTEANU: Cum se poate afirma profesional un exilat? Prin munca asidua si prin intelegerea lumii in care activeaza. Cu viziune despre ceea ce este si poate deveni. Cu incredere in fortele proprii. Cu sanatate si noroc. Eventual, cu ajutorul comunitatii…sau a altora. Daca este. Sunt tari in care statutul social se obtine mai greu, indiferent ce realizari profesionale ai. Poti fi un medic sau un inginer bun, dar tot vei fi privit ca un métèque (venetic, in franceza). De eticheta asta poate ca nu scapa nici copiii, nici nepotii tai, cei nenascuti inca. Din acest punct de vedere, in Canada este altfel. Daca esti bun, ti se deschid usi. Esti invitat oriunde.

Nicolae BACIUT: Ati resimtit discriminarea, din perspectiva conditiei de exilat?

Milena MUNTEANU: Ca exilat stii ca esti altfel si uneori simti ca esti privit ca fiind „altfel”. Nu cred insa ca am fost discriminata. Exista, totusi ceva in firea umana, este dovedit chiar stiintific, printr-un experiment cunoscut facut la Universitatea Yale din Statele Unite, ca toti oamenii prefera sa se inconjoare cu oameni ce le seamana sau au ceva in comun. Este in firea omului. E dovedit ca si copiii mici ii prefera pe cei ce au aceleasi preferinte ca ei. Este, probabil, o adaptare la mediu. Aici nu ma refer la culoarea pielii sau la alte caracteristici rasiale, ci chiar la o preferinta comuna (pentru ce echipa chibitezi, sau daca iti plac aceiasi biscuiti). Se pare ca ne plac mai mult cei cu care avem ceva in comun sau cei cu care ne asemanam in orice fel, chiar daca ne uneste doar o preferinta comuna.

Sunt deci cu atat mai recunoscatoare ca noua ni s-au dat sanse egale intr-o lume noua, ca s-a investit chiar in noi, desi eram doar niste straini. Probabil ca facem parte dintre cei norocosi. Atunci, ma intreb, oare cum sa nu extindem si noi o mana de ajutor sau un gand de intelegere, cand si altii ni le-au oferit noua? Dupa plecarea din tara eu am fost absorbita de gandul reusitei in lumea noua, asa ca am muncit greu si bine. Acum simt ca pot contribui intr-un fel oarecare, ba pot chiar sa-mi ofer timpul facand cate un mic gest sa-i ajut pe altii. Eu nu pot schimba fata lumii, dar daca fiecare contribuim cu ceva, poate ca in final ajutorul nostru ajunge sa conteze. N-ar fi oare grozav sa ajungem ca, impreuna, sa ne schimbam soarta?

Nicolae BACIUT: Ce loc ocupa credinta in exil? Dar prieteniile?

Milena MUNTEANU: Din pacate, eu nu sunt un om religios. Totusi, toti ne punem speranta in ajutorul divin cand plecam la drum lung, nu-i asa? Din acest punct de vedere exilul te aduce mai aproape de Dumnezeu. Dar nu numai din acest motiv interesat si superficial. As vrea sa vorbesc putin despre rolul credintei pentru comunitate.  As spune ca de multe ori exilatii se intalnesc in jurul bisericii. Isi pomenesc mortii, isi boteaza copiii. Cand ne-am stabilit la Toronto exista doar o biserica romaneasca, acum aud ca ar fi cinci. Creste comunitatea? Creste oare credinta?  Se pastreaza credinta? Mi-e greu sa spun.

Prieteniile? Conteaza foarte mult. Ai nevoie de puncte de sprijin, de oameni pe care sa-i gasesti neconditionat. In cazul meu, au fost doua momente cruciale, in care prieteni apropiati mi-au deschis capul si drumul. Primul a fost cand un prieten apropiat mi-a spus la telefon ce fel de limbaje de programare se cauta – asa ca am putut sa ma pregatesc pentru ce ma astepta. Al doilea moment la fel de important a fost cand doi scriitori, independent unul fata de celalalt, m-au incurajat pe drumul scrisului, dandu-mi o sansa pe care n-as fi avut-o altfel. Prieteniile conteaza. Ca puncte de sprijin neconditionate, de inspiratie si suport.

Sunt de fapt mult mai multi factori care conteaza in sustinerea exilului. Chiar si un magazin de produse culinare romanesti poate avea un efect de liant, caci acolo te intalnesti cu cei ca tine, ba chiar gasesti un ziar romanesc, un afis la un spectacol, in afara mancarii ca la mama acasa… Te bucuri sa gasesti chiar o Eugenia, de al carui gust iti aduci aminte din copilarie. Oare sa fie un magazin alimentar un factor in continuarea traditiei si a memoriei colective?  Da, chiar asa suntem de infometati si insetati de gustul lumii de acasa.

Nicolae BACIUT: Ce perspective are ecumenismul in armonizarea relatiilor dintre exilati si populatia tarilor gazda?

Milena MUNTEANU: Ma tem ca nu pot comenta.

Nicolae BACIUT: Care e diferenta intre exilatii ideologici si cei economici, ca sa etichetez asa pe cei care s-au exilat din motive de constiinta, fata de cei care s-au exilat din nevoi materiale.

Milena MUNTEANU: Banuiesc ca la un moment dat exista o diferenta clara intre emigratii plecati pe motive ideologice si cei plecati din motive economice. Cred insa ca anumite bariere ideologice au fost ridicate, banuiesc ca unele diferente ideologice s-au mai estompat (mai mult sau mai putin). Totusi si astazi anumite convingeri continua sa ne faca sa traim, din acest punct de vedere, in lumi diferite, oriunde vietuim.

Nicolae BACIUT: Ce-l poate face, cu adevarat, fericit pe un exilat?

Milena MUNTEANU: Banuiesc ca depinde de persoana. Probabil ca batrinul care pleaca din tara sa mearga la copii, isi doreste sa stea cu nepotii. Probabil ca tanarul emigrant vrea sa-si croiasca o viata noua (o altfel de viata?). Eu cred ca emigrantul este prins intre doua forte contradictorii. Pe de o parte, vrea sa se integreze si sa reuseasca in tara de adoptie, pe de alta parte vrea sa ramana ceea ce este. In Canada se intelege acest lucru. Eu ma minunez cu ce generozitate finanteaza Canada comunitatile diverse sa-si continue limba si obiceiurile de acasa. Noul venit, cu cat are mai multa libertate sa ramana ceea ce este, cu atat vrea sa contribuie mai mult la o astfel de societate permisiva si toleranta.

Noi n-am plecat de acasa de saraci ce eram, si nici din lipsa sanselor de reusita. Aveam ce ne trebuia. Cu toate acestea, in 1990 m-a speriat interventia minerilor in capitala. Cand forta bruta isi face dreptate cu parul, ba chiar este incurajata si instigata de la varf…iar apoi i se multumeste pentru grija pe care a avut-o pentru rondurile de flori…atunci m-am simtit strivita de inabilitatea de a schimba lucrurile dinauntru. La vremea aceea mi-am zis ca trebuie sa am grija de imediat, sa am grija de mine, ca mai apoi sa fiu si eu in stare sa dau vreun ajutor cuiva.

Ce-l poate face fericit pe emigrant cu adevarat? O viata in care isi regaseste verticalitatea. Respectul pentru altii si respectul de sine.

Nicolae BACIUT: Cum se poate pierde identitatea etnica in exil?

Milena MUNTEANU: Identitatea etnica se poate pierde usor. Cu copii care nu vorbesc limba acasa si care nu-si practica obiceiurile si traditiile. Romanul e adaptabil si ia cu usurinta culoarea mediului, nu cameleonic, ci pentru ca intelege, se adapteaza si vrea sa reuseasca. Adaptabilitatea este si o binecuvantare, dar poate fi un blestem, caci putem fi asimilati cu usurinta. Trebuie deci sa gasim ceva care sa ne ajute sa ne pastram identitatea: un simt comunitar, o constiinta colectiva, orice altceva ce ne poate tine impreuna, indiferent cat de rasfirati suntem sau vom fi.

Nicolae BACIUT: Este integrarea exilatilor o problema insolvabila? Cum sunt priviti cei care-si cauta o alta patrie?

Milena MUNTEANU: Cum sunt priviti cei ce-si cauta o alta patrie? Intrebati cum sunt ei priviti de catre tara adoptiva? Probabil ca din nou, asta depinde atat de persoana, dar si de cei ce privesc, de tara in care emigreaza. In Europa, cred ca exilul romanesc este mai criticat decat in Canada, de exemplu. De ce? Din multe motive. In primul rand pentru ca in Canada se primesc imigranti din lumea larga. Asadar, esti egalul oricui. Apoi, in Canada ajung mai greu cei certati cu legea, sau cei care au sanse mai mici sa se integreze. In Europa problema e mai complexa si datorita nivelului diferit de toleranta. De fapt, toata Europa trece prin schimbari de mare adancime cu efecte greu de anticipat.

O intrebare la fel de importanta este cum sunt priviti romanii care isi cauta o alta tara, cum sunt ei priviti la ei acasa? Sunt oare priviti ca baieti “isteti”, care stiu sa se descurce? Sau poate ca sunt judecati ca intorc spatele problemelor comune si se salveaza personal?  Cred ca in ultimii ani emigratia romana a devenit asa de abundenta, incat devine un factor major ce afecteaza vitalitatea si viabilitatea fortei de munca de acasa. In aceste conditii, cand sunt asa de multi care lucreaza sau traiesc in strainatate, comunitatea devine tot mai importanta. Mai cred ca plecatii de acasa (printre care ma numar si eu) au o datorie fata de tara. Sa nu uitam ca mai toti am invatat carte pe bani publici. Unii dintre noi s-au afirmat, unii au primit chiar premii Nobel pentru tara de destinatie, nu insa si pentru cea de origine… Altii au facut ce au putut si ei pe unde au ajuns. Poate ca fiecare ar trebui sa ne gandim cu ce sa contribuim, cu ce am putea ajuta tara care ne-a format.

Nicolae BACIUT: Care ar putea fi, pentru un exilat, intelesurile dictonul latin ,,ubi bene, ibi patria”!

Milena MUNTEANU: Banuiesc ca fiecare om vrea bine si tot mai bine. De aia muncim, de aia invatam si incercam sa ne cladim o viata mai buna. Oriunde am fi. Totusi, cand aceasta cautare perpetua este in conflict cu alte valori pe care le pretuim, atunci intri intr-un conflict personal. Eu am ramas cu un sentiment de vinovatie ca am plecat de acasa. Sunt multe alte comunitati care sunt raspindite in lume, dar care se ajuta mai mult si mai bine decat o facem noi. Pentru romani, care si-au trait istoria in acelasi loc, migratia masiva din ultimii ani este si o mare noutate. Tocmai de aceea cred ca trebuie sa invatam sa inchegam o comunitate care sa functioneze chiar daca suntem dispersati geografic, asa cum suntem.

Nicolae BACIUT: Cum se vede tara natala din exil? Cum se raporteaza el la tara, la valorile ei? La neimplinirile ei? La asteptarile ei?!

Milena MUNTEANU: Tara natala se vede ca fiind in nevoie. Totusi, putini ii dau sa manance. Multi ar vrea sa tot ia. Totusi, unii trimit bani acasa, isi ajuta compatriotii, deschid business-uri, fac ce pot. Banuiesc ca s-ar putea face mai mult.

Cum se raporteaza exilul la valorile tarii? Depinde la care valori. Cele din strabuni, validate de timp, le-as sustine oricand.  Alte „valori”, in care multi inca mai cred, chiar daca au fost compromise, pentru ca au fost duse la extrem, au frant chiar coloana vertebrala a mostenirii noastre din mosi-stramosi. Asadar, ne-au daunat mai mult decat ne-au servit.

Nicolae BACIUT: Cine, de ce s-ar reintoarce din exil in patria mama?

Milena MUNTEANU: De dor. Sa dea o mana de ajutor.  Sa faca o diferenta, acolo unde pot. Poate pentru ca simt ca sunt mai aproape de sufletul tarii si nu se simt acasa in alta parte. Din convingere ca locul romanului e la el acasa. Ca vor sa se  pensioneze acasa, sau din diverse alte motive. Poate poate chiar sa faca bani, caci uneori se pot face bani si acasa… depinde, din nou, de circumstante.

Nicolae BACIUT: Ce compromisuri nu poate evita un roman care alege sa emigreze?

Milena MUNTEANU: Stau sa ma intreb daca te poate obliga cineva sa faci compromisuri. Nu e oare compromisul o alegere personala? Poate ca ea este mai probabila sub anumite circumstante… dar daca nu iti place ce se cere de la tine, ai oricand optiunea sa refuzi. Banuiesc ca si daca stateam acasa ne simteam fortati sa facem compromisuri, nu-i asa? Sau nu? Depinde ce alegi sa faci. Sa fii. Nu vorbesc aici de cazuri fortuite in care esti fortat(a) sa oferi servicii sexuale sau de alta natura, impotriva vointei tale… caci sunt si astfel de cazuri. Ele sunt regretabile si extreme, dar nu cred ca se pot generaliza. Compromisul nu e neaparat necesar, desi probabil ca multi simt ca au compromis intr-un fel sau altul.

Nicolae BACIUT: Ce mai inseamna pentru el patriotismul, nationalismul?

Milena MUNTEANU: Multi emigrati sunt si raman patrioti. Vorbim de cei care doresc binele tarii, care ajuta, contribuie cu ceva, care incurajeaza valorile comune. In Toronto exista o scoala romaneasca, un ziar romanesc (ba chiar mai multe), biserici romanesti, magazine romanesti, etc. Unele sunt facute din motive lucrative, altele din motive complet altruiste. Indiferent de motive, efectul e acelasi: toate ajuta la pastrarea memoriei  colective, la continuarea unor traditii. Apoi, sunt fel de fel de modalitati de a contribui: de la a-ti invata copilul sa vorbeasca romaneste, pana la respectul transmis lui pentru valorile invatate acasa.  Perpetuate, prin el, mai departe. Asta, daca dorim sa fim si miine ceea ce suntem azi.
------------------------------------------
MUNTEANU (LITOIU) Milena, scriitoare, nascuta in 26 martie 1962,  la Craiova. Stabilita in Canada. Absolventa Universitatii din Craiova si a Universitatii din Toronto. Autoarea cartilor: „Departe de Tara cu Dor”, si „Amintiri din Tara Soarelui Rasare”. Are o colaboratoare frecventa cu mai multe reviste de limba romana din jurul lumii: „Observatorul”, „Confluente Literare”, „Cetatea lui Bucur”, „Prolitera”. Revista de Recenzii”, „Starpress”, s.a. In anul 2013 a fost castigatoarea Marelui Premiu al Festivalului – Concurs de literatura „Rezonante Udestene” pentru reportaj literar, din cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.

Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page