Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

POVESTEA CELEI MAI URÂTE FLORI DE PE PAMÂNT

Liviu JIANU
 
A fost odata o floare urata. Nu avea culoare, nu avea petale, nu avea miros, era spalacita si diforma, si toate florile, si toti trecatorii care o priveau, isi ziceau: uite ce floare urata!

Floarea ar fi vrut sa aiba si ea ceva de oferit soarelui, florilor, si oamenilor. Dar nu avea nimic, nimic, de dat. Pana intr-o zi, in care a inceput sa planga. Soarele, de sus, de pe cer, privind fericit pamantul plin de flori frumoase, placut mirositoare, si surazatoare, a vazut stralucind lacrimile florii celei urate.
- De ce plangi, floare? A intrebat-o. Cand toata lumea este fericita, tu plangi?
Floarea a tresarit. Ii vorbise chiar soarele?
- Da, da, i-a raspuns soarele, care citea toate gandurile florilor, chiar eu.
- Plang pentru ca eu nu am nimic de dat florilor, oamenilor, si tie, Maria ta.
- Dar mie mi-ai dat sa vad cea mai frumoasa floare de pe pamant, floricico!
- Care, Maria ta?
- Ochii tai, floricico.

Floarea cea urata si-a pierdut graiul, si auzul, si toate simturile, de bucurie. Cand s-a trezit, a inceput sa strige florilor:
- Soarele a vorbit cu mine!
- Ce proasta esti! I-au raspuns ele. Soarele vorbeste tuturor florilor!
- Bine, dar si eu i-am vorbit soarelui!
- Ce naiva esti! Toate florile vorbesc soarelui!
- Bine, dar el mi-a spus ca eu sunt cea mai frumoasa floare de pe pamant!
- Ha! Ha! Ha! Nu te vezi cat esti de urata?
- Mi-a spus ca ochii mei sunt cei mai frumosi!
- Florile nu au ochi, prostuto!

Floarea cea urata a tacut. Poate am visat. Dar era atat de fericita. Ce vis frumos! Pentru ca mi-a fost dat mie sa-l traiesc, stiu ce voi face, si-a spus floarea. Am sa beau mai putina apa din pamant. Am sa iau mai putina lumina, de la soare. Am sa ma hranesc mai putin. Si cu tot ce va ramane, se vor hrani copiii florilor, din jurul meu, florile mai batrane, si atat de slabite de puteri, si toate celelalte flori.

Asa a facut floarea cea urata. Si incet, incet, in jurul ei, copiii florilor, florile batrane, si florile mai modeste, au prins lumina, apa, si hrana, iar poiana in care locuia floarea cea urata a devenit cea mai frumoasa gradina de pe pamant.

Un copil a trecut, intr-o zi, pe langa poiana. Ce flori frumoase, bunicule! Si acolo, in mijloc, vezi floarea aceea care straluceste ca soarele?
Bunicul l-a mangaiat pe crestet, si i-a spus:
- Este o floare rara, puiule. Traieste, ca sa faca daruri soarelui, florilor, si oamenilor.
- Si cum se numeste, bunicule?
- …„Lumina-ochilor“…
--------------------------------
La nenumarati ani, urate flori!
 
Cu deosebit respect,

Liviu-Florian JIANU
10 aprilie 2015
Craiova
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page