Corneliu LEU - SECOLUL SI DEMOCRATIA
Mariana Cristescu, Damen Passo Doble, Editura Nico, Târgu Mures, 2012

SEMNIFICATIA SARBATORII PASCALE LA CRESTINI

Ligia-Gabriela JANIK


Perioada care debuteaza cu prima zi a saptamanii in care Domnul Iisus a intrat in Ierusalim, calare pe un magarus si pana la inviererea Sa din morti, in mod traditional, aceasta saptamana a fost numita Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare a Pastilor. In aceasta perioada, ne aflam in cea mai mareata, binecuvantata si cea mai minunata perioada a anului, indiferent de programarea ei calendaristica sau de acceptarea ei intre Marile Religii ale Lumii.

Au trecut aproape doua mii de ani si an de an, ne aducem aminte ca Domnul Iisus, intrupat de la Tatal prin Fecioara Maria, a venit si a locuit printre oameni, S-a facut Om ca sa inteleaga nevoile si problemele noastre, ca apoi, sa fie rastignit pe o cruce, un stalp de tortura, ca sa aduca oamenilor, celor care cred in jertfa si invierea Lui, mantuirea. Faptul ca traditia acestei sarbatori nu s-a intrerupt pana in zilele noastre sau nu s­-a „ pierdut ” undeva in timp, dovedeste clar ca Iisus Christos nu a fost vreun mit, inventie sau vreo teorie nascocita de preoti sau agnosticii din aceea vreme, ci REALITATE.

Pentru iudei, sarbatoarea pascala are cu totul o alta semnificatie, chiar daca poarta in ea profetia mortii si a inviereii Domnului Iisus. Cu mii de ani in urma, Dumnezeu, prin Moise,  a salvat poporul evreu din robia egipteana, prin sacrificarea unui miel de parte barbateasca, fara cusur. Cu sangele mielului sacrificat, evreii ungeau usiorii caselor, pentru a fi recunoscute de ingerul Domnului care trecea pe langa casele israelitilor, stropite cu sange, lovind in acelasi timp casele egiptenilor. Noaptea aceea, a fost numita de catre israeliti, Noaptea Salvarii sau Sarbatoarea Pascala, sarbatoare in amintirea evenimentului, dar si a animalului sacrificat, care prin sangele sau a salvat familiile evreilor de la moarte.

O lectie importanta, pe care o avem cu totii de invatat de la Sarbatoarea Pascala a iudeilor, este ca, ceea ce faci aproapelui tau, la randul tau, la fel ti se va face. Evreilor li s-au omorat intaii nascuti de parte barbateasca, iar Dumnezeu a aplicat acelasi tratament poporului egiptean, omorand  intaii nascuti. Familiile egiptene au simtit aceeasi durere pe care le-au provocat-o evreilor. Si ori de cate ori neindreptatim pe cineva, intr-o zi vom simti si noi aceeasi durere pe care o pricinuim semenilor nostri. Dar totodata, stim ca exista sangele unui „miel pascal” ,nevinovat, care ne poate salva de la pedeapsa si moarte, atat timp cat vom sta ocrotirea acestuia.

Niciodata sa nu crezi ca vei fi scapat de raul pe care il faci altora. De aici si zicala romaneasca: „Cum faci, la fel ti se va face!” (Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!) Vei fi judecat, dupa cum ai judecat. Iar daca ai avut mila pentru aproapele tau, daca l-ai iertat cand ti-a gresit, la randul tau, in ziua judecatii, vei fi judecat cu mila si iertat de faptele tale, prin sangele Mielului Pascal.

Sarbatoarea Pascala evreiasca poarta amprenta salvarii din robie de sub puterea egiptenilor. Acesta a fost primul Paste profetic din Biblie, pentru ca mai tarziu avea sa vina pe lume Adevaratul Miel Pascal, trimis de Dumnezeu - Tatal. Perioada cuprinsa intre Intrarea Domnului Iisus in Ierusalim si Invierea Sa, se numeste Saptamana Patimilor si este plina de evenimente semnificate pentru crestinii din lumea intreaga.

In Sfanta Scriptura, in cartea apostolului Ioan 12: 1, citim: „Cu sase zile inainte de Pasti, Isus a venit in Betania, unde era Lazar, care fusese mort si pe care il inviase din morti”. Simtind ca I se apropie Ceasul, Iisus a dorit sa mai petreaca cateva zile in casa prietenilor sai, Maria, Marta si Lazar. In timp ce era aici, Maria i-a uns picioarele cu mir de nard, un parfum mirositor de mare pret, ca un act al smereniei si al adoratiei ei pentru Fiul lui Dumnezeu. Aceasta manifestare plina de dragoste, a dovedit devotamentul Mariei fata de Iisus si bunavointa de a-L sluji. Ungerea lui Iisus de catre Maria, era un act de mare sacrificiu deoarece mirul era foarte scump, dar ea stia ca posibilitatea de a-si exprima devotiunea fata de El, va disparea curand. Astfel, Maria s-a folosit de ocazia care s-a ivit atunci. Credinta ei in Domnul Iisus si devotamentul fata de El, sunt exemplul cel mai inalt pe care il doreste Dumnezeu in noi. Din acest motiv, a spus Domnul Iisus ca gestul ei de dragoste va fi spus oriunde se va propovadui Evanghelia. Gestul Mariei a fost expresia profunda a devotamentului si slujirii fata de invatatorul ei.

Credinta crestinilor, invatam din exemplul Mariei, inseamna mult mai mult decat a lucra pentru Hristos. Este in primul rand o slujire personala a Lui. Invatam ca devotamentul nostru sincer si iubirea noastra pentru Hristos, constituie cele mai pretioase aspecte al relatiei noastre cu El. In ziua urmatoare, pentru ca era sambata, iar legea poporului evreu cerea ca ziua a saptea, sambata, sa fie o zi de odihna, ramanand in casa prietenilor sai din Betania, Domnul Iisus a petrecut ziua in mod traditional, respectand ziua de Sabat. In prima zi a saptamanii, duminica, Iisus a calatorit spre Ierusalim calare pe un magarus. Cand Domnul Iisus a intrat calare in Ierusalim, dupa cum era obiceiul poporului evreu, multi credeau ca Mesia va restabili pe Israel ca natiune si va domina peste popoarele din jurul Iudeii, in sens politic.

Nici pana in ziua de astazi, multi iudei nu au inteles ca scopul venirii lui Iisus in lume, nu era ca sa domneasca peste vreo tara anume. Desi El isi exprimase cu claritate scopul Sau, zicand: „ Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” si facuse atatea minuni printre ei. Dezamagiti, aceeasi multime care ii strigase „Osana!”, va striga mai tarziu: „Rastigneste-l!” constantand ca nu este Mesia pe care si-l dorise. (oare, de cate ori nu suntem si noi dezamagiti cand planurile noastre nu sunt in concordanta cu cele divine?)

...Domnul Iisus mergea calare spre Ierusalim... Prin intrarea Sa pe magarus, Iisus da marturie public, ca El este imparatul lui Israel si Mesia cel profetit de proroci. Aceasta intrare triumfala, a fost profetita cu multi ani in urma de catre proroocul Zaharia 9:9: „Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Imparatul tau vine la tine. El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magarus, pe un manz, pe manzul unei magarite.”

Intrarea smerita in Ierusalim, este un act simbolic menit sa arate ca Imparatia Sa nu este din lumea aceasta si ca El nu a venit sa domneasca asupra lumii prin forta si violenta. Refuzul Sau de a se compara cu un invingator militar dovedeste ca Imparatia Lui este spirituala. Dar noi? Lasam noi slava acestei lumi pamantesti pentru cea a lui Iisus sau negam existenta Mantuitorului pentru diferite ocazii si castig personal?

…A doua zi, luni, Domnul Iisus s-a intors la templu. Gasind curtea templului plina de negustori si schimbatori de bani (zarafi) care realizau un mare castig din schimbarea monedelor evreiesti pe banii paganilor, Isus i-a alungat biciuindu-i pe negustori rasturnand mesele lor pline cu marfuri de negot si monede. Aceasta este a doua oara cand Isus a intrat in Templu curatindu-l de necuratie. Cei ce poarta numele lui Iisus Christos, trebuie sa stie ca fatarnicia, lacomia, interesul personal, imoralitatea si necuviinta in Casa lui Dumnezeu si in inimile noastre, va aduce judecata si dreapta lui indignare.

Cristos este Domnul Bisericii Sale si cere ca ea sa fie o Casa de Rugaciune, un loc in care credinciosii sa se intalneasca cu El, in devotiune spirituala, rugaciune si inchinare. De aceea, Casa lui Dumnezeu nu trebuie profanata, transformata in mijloc de propasire sociala, de castig banesc sau divertisment. Inima noastra poate deveni o locuinta pentru Duhul Sfant cat timp in ea nu domneste imoralitatea, fatarnicia, interesul personal, necuviinta sau alte lucruri care nu aduc cinste numelui Sau. Ori de cate Casa lui Dumnezeu, ( Biserica )si inima noaastra sunt folosite in  astfel de scopuri, atunci ele devin „ o pestera de talhari” De ce Iisus a ales sa biciuiasca negutatorii in templul Sau? Acest gest este urmat de o serie de motive.
- Cea mai mare grija a lui Cristos este sfintirea noastra si sinceritatea plina de evlavie in Biserica Sa.
- Inchinarea in Biserica trebuie sa fie in „Duh si-n Adevar”, deoarece Biserica este un loc al rugaciunii si al comunicarii cu Dumnezeu. Iar El, nu se prezinta intr-un loc unde se fac tot felul de talharii si marsavii profanand astfel Sfanta Sfintelor, unde prezenta Lui era simtita de catre preotii din vechime. Oare cati slujitori ai lui Dumnezeu si cati preoti mai pot spune in ziua de azi ca simt prezenta lui Dumnezeu in timpul slujirii?
- Christos va osandi pe toti cei care folosesc Biserica, Evanghelia sau Imparatia Sa pentru castig, slava personala sau auto-promovare, indiferent din ce confesiune provin acestia.
- Christos doreste ca dragostea sincera pentru Tatal Ceresc si scopul Sau mantuitor pentru oameni, sa nasca o dorinta mistuitoare in inimile noastre pentru Casa si Imparatia Lui. Cu alte cuvinte, asemanarea noastra cu Cristos, implica intoleranta fata de pacatul din Biserica si din viata noastra personala.
In urma acestui act facut de Iisus in Templul Sau, multimea incepuse sa carteasca, cautand un motiv ca sa-l parasca „ mai Marilor Preoti ”

Ziua de marti a fost ziua controverselor si a pildelor. Evanghelistul Ioan scrie: Intr-una din aceste zile, cand Isus invata norodul in templu si propovaduind Evanghelia, au venit deodata la El, preotii cei mai de seama si carturarii, cu batranii” ( Ioan 20:1). Acesti preoti, carturari si batrani, au venit la Domnul Iisus ca sa-L ispiteasca si sa-I gaseasca vreo vina. Dar pentru ca Iisus era sfant, in el nu s-a putut gasi nicio vina. Acestia, stiind ca este Fiul lui Dumnezeu si, pentru ca nu vroiau sa aiba pe cineva mai intelept decat ei, pierzand astfel influenta poporului, au cautat un motiv ca sa-l omoare.

In Ierusalim, Iisus a evitat capcanele intinse de preoti si de farisei. Dar in aceea zi, pe muntele care predomina Ierusalimul, Muntele Maslinilor, El a vorbit in pilde si a prevenit poporul de farisei. Fariseii erau oamenii care marturiseau cu gura credinta lor in Dumnezeu, dar in inimile lor nu simteau nimic pentru El si mantuire. Tot pe Muntele Maslinilor, El a prevestit distrugerea Marelui Templu al lui Irod si a vorbit ucenicilor despre evenimentele viitoare si revenirea Sa. Domnul Iisus a spus ucenicilor:„Vegheati dar in tot timpul si rugati-va, ca sa aveti putere, sa scapati de toate lucrurile acestea care se vad si sa puteti sta in picioare inaintea Fiului Omului”

Domnul Iisus a vrut sa spuna ca cei care il urmeaza pe Christos, trebuie sa se pazeasca de pacat si sa se roage ca dragostea lor fata de El si Biserica sa nu se micsoreze. Astfel, vor putea primi har si putere pentru a inainta in credinta. Doar prin credinta si staruinta vom putea scapa de toate lucrurile ingrozitoare care vor veni in zilele din urma, peste lume. Fariseii si preotii auzind aceste lucruri, au hotarat intre ei sa-L omoare pe Iisus, ademenind pe unul din ucenicii Lui.

In ziua de miercuri, in timp ce Iisus se odihnea, in curtea Sinedriului ( consiliul bisericesc), preotii stabileau cu Iuda Iscarioteanul, pretul tradarii. Un pret de numai treizeci de arginti. In momentul de fata, ma intreb: „Oare, pentru cati «arginti», pentru cate lucruri pieritoare si nefolositoare, tradam deseori pacea, dragostea si bunatatea lui Dumnezeu?” Acesti arginti pot deveni idoli in viata noastra, punand pret mai mult pe lucrurile materiale, ignorand Jertfa Mantuitorului si Invierea Sa.

Joi, pentru ca a simtit ca a sosit ceasul mortii Sale, Iisus a vrut sa serveasca ultima cina de Pasti impreuna cu toti ucenicii Sai. In casa unui prieten, intr-o camera de la etaj, numita in Evanghelii „camera de sus”, in timpul servirii Cinei, Iisus S-a pregatit pe Sine si pe ucenici pentru evenimentul mortii Sale. Totodata, Iisus descopera pe tradatorul Sau, zicandu-i: „Fiul omului, negresit, se duce dupa cum este scris despre El, dar vai de omul acela, prin care este vandut Fiul omului. Mai bine ar fi fost pentru el, sa nu se fi nascut”

Iisus judeca si apreciaza viata dintr-o perspectiva spirituala si vesnica. El spune ca mai bine ar fi pentru cineva sa nu se nasca, decat sa nu-L primeasca pe El ca Domn si Mantuitor, alegandu-si singur sa isi petreaca vesnicia in Iad. „Dupa ce a spus Domnul Isus aceste cuvinte, ucenicii se uitau unii la altii si nu intelegeau despre cine vorbeste”. Este atat de interesant ca, desi au umblat ca fratii timp de trei ani si jumatate, ei nu au putut observa dublul rol pe care il juca Iuda Iscarioteanul. Rolul de tradator al lui Iisus dar si ucenicul Sau, mascandu-si fatarnicia cu multa iscusinta.
 
Unele persoanele care nu poarta in inima teama fata de Divinitate, au capacitatea de a-si ascunde fata de oameni, adevaratul caracter, inselandu-i pe cei din jurul sau. Si inca un amanunt foarte important, memorabil: Iuda Iscarioteanul umblase impreuna cu Cristos. Fusese prezent la minunile si predicile Sale, totusi, dragostea de bani si lacomia, l-au impiedicat sa vada in Iisus Fiul Lui Dumenzeu. Chiar si astazi exista in Biserica oameni din aceea care apar neprihaniti in ochii altora, dar in inima lor gasesti multa rautate si fatarnicie. Prin aceasta, Iisus ne invata ca nu mersul la Biserica, (desi este foarte important sa te intalnesti cu Domnezeu in Casa Lui), nici ritualurile vreunui cult nu iti mantuie sufletul, daca inima ta nu crede cu adevarat in El.

In seara de joi, Christos a dat mesei de Pasti o noua semnificatie. Painea si Potirul au reprezentat trupul Sau care avea sa fie curand sacrificat si sangele sau care avea sa fie varsat, astfel a instituit Legamantul Cel Nou, Legamant facut prin Insasi jertfa Sa. Sangele lui Iisus Christos a curs pentru noi ca sa ne aduca iertarea pacatelor si mantuirea. Moartea Lui pe cruce a incheiat un nou legamant intre Dumnezeu si toti aceia care il primesc ca in viata lor personala. Cei care se lasa de pacate si se intorc la Dumnezeu, prin credinta in El, vor fi iertati si eliberati de sub puterea lui Satan. Aceia vor  primi o viata spirituala noua, vor fi facuti copii ai lui Dumnezeu, vor fi botezati in Numele Sfintei Treimi si vor avea trecere oricand inaintea Lui pentru a primi mila, har, putere si ajutor in nevoi.

Dragostea Tatalui Ceresc pentru omenire, l-a impins pana intr-acolo incat sa isi dea singurul Fiu ca sa fie rastignit. Exista sute de religii in lumea intreaga si respectam religia fiecarui om. Dar niciodata nu am auzit de o dragoste atat de mare, incat cineva sa priveasca cu durere sfasietoare cum fiul sau moare in chinuri groaznice pentru salvarea unei vieti. In agonia mortii, Christos ar fi putut sa coboare de pe cruce. Dar nu a coborat, tocmai ca noi astazi sa ii intelegem dragostea-I minunata. Pretul neascultarii noastre a fost platit acolo, sus, la Calvar, prin varsarea sangelui sfant pe cruce. Ce facem noi astazi, cinstim sangele Lui cel sfant sau il calcam in picioare ignorandu-l?

***

Vineri…. Crestinii au dat numele acestei zile de vineri si „ Vinerea Mare” sau „ Vinerea Patimilor lui Christos". Pentru ca in aceasta zi, Cerul, Pamantul si Adancul au fost martorele celei mai groaznice batalii din istoria omenirii. Oricate lupte, razboaie, batalii umane, crucificari au existat de-­a lungul anilor, despre niciunul istoria nu pomeneste atat de mult. Si la niciunul nu s-­a intunecat Cerul de durere in mijlocul zilei, devenind dintr­-o data, intuneric.

Despre niciun razboi din lume nu se vorbeste atat de mult, cat se vorbeste despre batalia spirituala care a avut loc pe Dealul Golgotei. Niciun cutremur de pamant, nicio catastrofa sau uragane, eruptii ale vulcanilor, nu au inspaimantat Iadul asa cum a facut-­o jertfa lui Iisus. La jertfa Sa, nu doar pamantul a fost zguduit din temelii, ci intreg Cerul a fost zguduit  de durerea Fiului celui Sfant. Dar mai mult, locuinta mortilor si adancul s-­au cutremurat, s­-au inspaimantat. Sunetul ciocanului care au batut cuiele in crucea de pe Calvar, a rasunat nu doar pe intreg pamantul, ci l­-au auzit si mortii din morminte si chiar demonii si­-au dus ghearele la gura de furie si frica, recunoscand in fiul dulgherului din Nazaret, pe Insusi Fiul lui Dumnezeu. Durerea mortii Sale a fost simtita nu doar de Maria, mama Domnului Iisus sau de catre prietenii Sai apropiati. Durerea mortii a fost simtita de inima de Tata a lui Dumnezeu, dar si de cei care au „adormit” cu speranta ca intr-­o zi vor fi scapati din locuinta mortii. Atat de tare au rasunat cuiele pe Golgota, incat patriarhii „trezindu­-se” din somnul lung, au recunoscut in El pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Nu au existat vreodata torturi mai mari ca cele de pe Golgota. De aceea, ziua mortii lui Christos a fost numita de catre Parintii Bisericii, „Vinerea Mare” sau „Vinerea Patimilor”. Oricat am incerca sa intelegem evenimentele care au avut loc cu doua mii de ani in urma, tot nu vom putea intelege pe deplin. Ziua de vineri a fost ziua marilor evenimente care au fost numite de catre teologi, stadii ale suferintei Domnului Iisus. De exemplu: In cartea Evanghelistului Matei, citim: „ Iisus a inceput sa se intristeze” ( Matei 26:37)

Tristetea lui Iisus reprezinta primul stadiul al suferintelor Sale. In noaptea de joi spre vineri, Domnul Iisus a mers cu o parte din ucenicii Sai in Gradina Ghetsimani ca sa se roage. Aici, sufletul lui a atins o stare maxima de intristare, incat la un moment dat a spus: „Tata, daca este cu putinta, indeparteaza acest pahar de la mine. Dar totusi, nu cum voiesc Eu, ci voia Ta sa se faca.” Stiind ca va fi dat pe mana judecatorilor, batut si crucificat, omul Iisus Christos, pentru o clipa se vazuse neputincios de a „bea paharul”. Insa, nu s-­a opus cu nimic Tatalui, care l­-a trimis cu un scop bine determinat pe pamant. Daca Omul Iisus ar fi refuzat sa urce Calvarul, Satan ar fi avut de castigat, intreg Iadul, ar fi jubilat ca l­-a invins pe Mesia facandu-­l sa renunte la planul de salvare al omenirii. Si aceasta astepta Satan. Sa-­l vada pe Iisus invins. Insa Iisus a fost ascultator, acceptand sa isi duca crucea pana la moarte.

Daca copiii nostri ne­-ar ruga sa le implinim o anumita dorinta, probabil ca noi, parintii, la inceput reflectam asupra dorintelor copiilor nostri. Insa cand copilul incepe sa insiste si sa planga, rugandu­-ne cu glas atat de duios, desigur ca inima celor mai multi parinti, cedeaza indeplinind pana la urma rugamintea fiului sau fiicei lor. Oare cat de mult a trebuit sa sufere Dumnezeu vazandu-­si Fiul rugandu­-se cu lacrimi amare in Gradina Ghetsimani, iar El a trebuit sa isi intoarca fata de la el ca sa nu-­i indeplineasca aceasta rugaminte, lasandu-­l sa-­Si bea paharul suferintelor?

Noaptea de joi spre vineri, El a fost prins de catre ostasi si dus inaintea Marelui Preot Caiafa. Acolo este legat la ochi, batjocorit de nenumarate ori, scuipat, lovit peste fata si imbrancit. In curtea lui Caiafa, Iisus traieste al doilea stadiu al suferintelor Sale. Si cate inca avea sa mai indure pana la Inviere?

De la Caiafa, l-­au dat pe mana dregatorului Pilat din Pont. In ziua de Pasti, Pilat avea obiceiul sa elibereze cate un intemnitat. Pe atunci, aveau in lanturi un talhar numit Baraba, care a ucis, a jefuit si toata lumea se temea de el. Pilat a cerut poporului sa aleaga intre Cristos si Baraba. A lasat poporul sa hotarasca pe cine sa condamne la moarte. Poporul orbit de rautate si sub influenta preotilor, a cerut sa-­l elibereze pe Baraba, iar  Iisus cel sfant, cel neprihanit, cel nepatat, care vindecase multe boli si binecuvantase multe chipuri de copii, a trebuit sa fie condamnat la moarte. Condamnarea lui Iisus la moarte este numita al treilea stadiu al suferintelor Mantuitorului.

Al patrulea stadiu a fost punerea Sa la stalpul infamiei si batut. Biciuirea fiind cel mai oribil lucru. Istoricii sustin ca neputinta lui Iisus de a­-si purta crucea, s-­a datorat desigur, acestei crude pedepse. Prorocii din vechime, au spus: „Dar el era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre, pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti.”

Probabil ca cineva se va intreba: „Ce pacate a facut un nou nascut sau un copil ca sa fie iertat si apoi mantuit?” Indiferent ca esti copil, tanar sau batran, toti ne nastem cu un pacat in noi”. Acel pacat Adamic despre care Apostolul Pavel spune ca: „In pacat m­-a zamislit mama mea si in pacat m-am nascut”. Purtam in noi pacatul neascultarii. L­-am mostenit din generatie in generatie si il transmitem copiilor, copiilor nostri. Oricat de mult vom nega ca nu avem pacat, nu este decat o mare minciuna si o inselatorie diavoleasca. Pentru acest pacat al omenirii, dar si pentru propriul nostru pacat din viata noastra personala, Dumnezeu si­-a trimis Fiul sa poarte crucea pe care urma sa fie rastignit.

Lasandu­-se zdrobit de liderii bisericesti si politici, rastignindu-­se pentru pacatul omenirii, pentru pacatele noastre, Domnul Iisus ne-­a acordat mantuirea, salvarea sufletului nostru de la moarte vesnica. Desigur ca se vor gasi destui atei sau persoane care impartasesc alte convingeri spunand ca dupa moartea fizica, sufletul intra si el in descompunere sau anihilare si ca dupa moarte nu mai exista nimic.

Al cincilea stadiu al suferintelor  a constat in aceea ca I s-­a dat sa imbrace o haina stacojie, I s-­a infipt o cununa cu spini pe frunte si I s-a dat o trestie in mana, batandu­-si joc de El. Multi inca, in zilele noastre mai repeta aceasta bataie de joc la adresa Mantuitorului, chiar daca unii dintre ei se numesc crestini. Oare, cate injuraturi, cate ocari si cate defaimari nu aducem la adresa lui Dumnezeu, ori de cate ori planurile noastre nu sunt dupa cum vrem noi? Cand suntem suparati, cand suntem nervosi, alegem mai degraba sa Il injuram decat sa-­L chemam in ajutorul nostru. Deseori, prin comportamentul nostru, punem intr-­o lumina rea Numele lui cel Sfant, batandu-­ne astfel joc de El.

Rastignirea este al saselea stadiu al suferintelor lui Iisus. A fost pus sa urce pe drumul pietros si prafuit, numit Via Dolorosa. Lemnul greu al crucii fusese prins de umarul Lui, iar el, incet, incet isi croia drum printre multime, spre Golgota, unde trebuia sa aiba loc rastignirea. La un moment dat, povara grinzii de lemn si istovirea fizica il doboara. Incearca sa se ridice, dar cade din nou in tarana. Si iar incearca sa se ridice, dar nu reuseste. Atunci, din multime, este pus un barbat din Cirena, pe nume Simon, sa ii duca crucea. Cand simtim ca uneori problemele noastre devin din ce in ce mai grele, cand povara noastra devine imposibil de dus, cand simtim ca uneori de prea multa durere ne prabusim, atunci El trimite ajutorul Sau, iar noi numim acesti „Simoni din Cirena” simplu: Ingerii lui Dumnezeu.

Ajunsi pe Golgota, crucea este lasata jos, iar Iisus este asezat deasupra grinzii de lemn. bratele ii sunt intinse si, cu cate un cui gros, batut adanc, I se strapunge mana. Aceasta este una din cele mai groaznice lupte din cate au existat vreodata sub cer si reprezinta al saptelea stadiu al luptei lui Christos. Dupa ce ambele maini au fost strapunse, Christos este ridicat cu franghii, partea transversala a crucii este legata sau batuta in cuie de cea verticala, pe care in cele din urma se fixeaza un mic suport pentru corp, strapungandu-­i picioarele amandoua. Ridicat in bataia soarelui, insetat, batut, siroind de sange, acoperit de rani si expus privirilor multimii, Iisus ofera o priveliste sfasietoare. El traieste ceasuri intregi de durere a intregului Sau trup. Bratele ii sunt vlaguite, iar noianul de crampe simte cum ii rupe muschii, pielea de pe spate simte rupandu-­I­-se. Apoi, dintr-­o data, incepuse un alt chin. O durere cumplita in adancul pieptului, pe masura ce sangele incepe sa comprime inima. Christos este torturat de o sete cumplita, fiind constient de batjocura celor care trec pe langa cruce.

Si oricat de mult as incerca sa descriu durerea lui Iisus, tot nu ar fi deajuns. Au incercat poetii, scriitorii, actorii prin filmele lor sa descrie o parte din suferintele Domnului, dar cu tot efortul lor, tot nu au reusit sa redea indeajuns. Pentru ca niciun poet din lume, nici un scriitor, actor nu au stat in locul lui ca sa lupte nu doar cu durerea fizica, dar mai ales cu durerea spirituala. In momentele acelea, Domnul Iisus s-­a confruntat cu al optulea stadiu al suferintelor Sale.

„Eli, Eli, Lama Sabactani?” este strigatul plin de durere al domnului Iisus. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-­ai parasit?” este al noualea stadiu din sirul lung de suferinte suportate de El intr­-o singura zi. Cuvintele acestei intrebari exprima momentul culminant al patimilor Sale pentru o lume pierduta. Strigatul Sau, „Eli, Eli, Lama Sabactani?” exprima despartirea de Dumnezeu in locul omului pacatos si instituirea Noului Legamant. Aici, durerea, suferinta ating cel mai inalt grad al suferintelor Sale, El este zdrobit pentru faradelegile noastre, dandu­-se pe Sine ca pret de rascumparare pentru omenire. Moare parasit de noi, ca noi sa nu mai fim niciodata parasiti de El. Astfel, noi suntem izbaviti de pacatele noastre prin suferintele Lui.

Al zecelea stadiu al suferintelor, este acela cand Iisus a strigat iarasi, rostindu-­si cuvintele cu glas tare: „S-­a ispravit!”. Acest strigat reprezinta sfarsitul patimilor Sale si desavarsirea lucrarii Lui mantuitoare. Datoria pentru pacatul nostru a fost platita din plin, iar planul de salvare si-­a aflat temelia dupa ce rosteste o ultima rugaciune: „Tata, in mainile Tale imi incredintez Duhul.”

Acestea au fost patimile Domnului Iisus Christos, care a venit in lumea noastra sa se rastigneasca pentru noi. Toate aceste evenimente au avut loc in ziua de vineri. De aceea, crestinii au numit aceasta zi, „Vinerea Patimilor” si „ Vinerea Mare a Pastilor”.

Trupul lui Iisus, dupa ce a fost luat de pe cruce de catre Iosif din Arimateea, a fost pus in mormant vineri seara, inainte de apusul soarelui, cand incepea Sabatul si toate activitatile incetau. Trupul Sau a stat in mormant pe tot timpul Sabatului. Duminica devreme, femeile, mergand la mormant, au vazut ca piatra care acoperea intrarea mormantului fusese data la o parte. Speriate, au crezut ca soldatii ii furasera trupul sau gradinarul il pusese in alta parte. Dar un Inger, le­-a spus ca Iisus nu era acolo. Inviase precum a spus. In aceea dimineata, femeile care mersese la mormantul Domnului, primisera cea mai importanta misiune care existase pana atunci. Ele trebuiau sa duca cel mai important mesaj. Erau aducatoare de cea mai minunata veste. Sa mearga in cetate si sa spuna ucenicilor ca Iisus era viu.

Invierea lui Iisus este unul din cele mai insemnate adevaruri centrale ale Evangheliei. Importanta invierii lui Christos, pentru cei care cred in El, dovedeste ca El este Fiul lui Dumnezeu. ( Romani 1:4). Invierea este dovada judecatii viitoare a celor care nu cred in numele Lui. Ea este temelia data de catre Christos, a Duhului Sfant si a vietii spirituale a credinciosilor Sai, ca si pentru slujirea Sa cereasca. Invierea Domnului Iisus face accesibila prezenta lui Christos si a Duhului Sau asupra pacatului in viata de zi cu zi. Invierea lui Iisus a fost reala, a fost in trup si a fost o inviere unica. Au mai existat cazuri cand sufletele s­-au reintors in corpul pe care abia il parasise. Dar nicio inviere din lume nu a avut semnificatia si unicitatea invierii lui Christos.

Dumnezeu ne iubeste atat de mult, incat nu vrea sa para niciunul dintre noi. Ci fiecare sa creada in jertfa mantuitoare pentru salvarea sufletului Sau. Credinta si mantuirea sunt  personale. El nu forteaza pe nimeni sa creada in El. Iar cei care cred, nu au dreptul sa faca din aceasta un motiv de lauda desarta sau sa-­si priveasca pe aproapele sau cu mandrie.

In aceasta zi si nu doar astazi, sarbatorim si noi impreuna cu ucenicii si femeile care au fost la mormant, invierea Domnului Cristos. Dumnezeu si­-a aratat harul si mila asupra noastra, de aceea L-a trimis pe Fiul Sau sa patimeasca pentru nelegiuirile noastre ca sa avem viata vesnica crezand in jertfa Sa.

Christos a Inviat !
-------------------------------------------------------------------------------
Bibliografie:
Biblia sau Sfanta Scriptura, traducere dupa preotul Dumitru Cornilescu
Prelegeri de Teologie Sistematica de Henry Clarence Thiessen
Dictionar Biblic, 1995, SMR- Oradea
Biblia cu explicatii, SMR- Oradea
---------------------------------------------
Ligia-Gabriela JANIK
Aldingen, Germania
Vierea Mare, 10 Aprilie 2015
Bookmark and Share
Tipareste acest articol
O noua aparitie editoriala - Elena Chirita
STEFAN CUCU - „EMBLEMATIC FILOLOG CLASIC ROMÂN DE AZI”
Coperta Carte - Elena Chirita
Elena Chirita - Cum vorbim in public
Madalina Corina Diaconu
Madalina Corina Diaconu
Lazar Ladariu –„Secunda de pamânt”
HOLOCAUST. Destine la rascruce
Elena Chirita - POLITICA SI DIPLOMATIE - interviuri
Mariana Cristescu - Trandafirii desertului
Pentru Credinta, Neam si Tara de Lazar Ladariu si Mariana Cristescu
Locations of visitors to this page